Reziliere contract. Speta. Decizia 1235/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția civilă mixtă-
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 1235/R/2008
Ședința publică din 11 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța JUDECĂTOR 2: Trif Doina
JUDECĂTOR 3: Moșincat
Judecător: -
Grefier:
Pe rol este pentru azi soluționarea recursurilor civile introduse de reclamantul G domiciliat - și pârâții, - domiciliați - împotriva deciziei civile nr. 142/A din 25 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost schimbată în parte sentința civilă nr. 3114 din 3 mai 2007 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr-, având ca obiect reziliere contract.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă recurentul reclamant, reprezentantul său avocat în baza împuternicirii avocațiale din 19 iunie 2008 emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual și reprezentantul recurenților pârâți, lipsă, avocat în baza împuternicii avocațiale nr. 387 din 11 aprilie 2008 emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual.
Procedura de citare este legal îndeplinită.-
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței, că recursurile sunt scutite de plata taxelor de timbru, după care:
Reprezentantul recurentului reclamant depune la dosar practici judiciare asemănătoare speței, nu solicită alte probe.
Reprezentantul recurenților pârâți depune la dosar concluzii scrise, nu solicită alte probe.
Nefiind alte probe sau excepții de invocat, instanța închide faza probatorie și acordă cuvântul reprezentanților părților asupra recursurilor.
Reprezentantul recurentului reclamant susține recursul astfel cum a fost formulat și motivat în scris, solicită admiterea lui, casarea în parte a deciziei, rezoluțiunea în întregime a contractului de întreținere, restabilirea situației anterioare de carte funciară potrivit motivelor de recurs depuse la dosar, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat înscris pe împuternicirea avocațială. Cu privire la recursul formulat de pârâți, solicită respingerea acestuia ca nefondat.
Reprezentantul recurenților pârâți susține recursul astfel cum a fost formulat și motivat în scris, solicită admiterea lui, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului pentru motivele arătate în concluziile scrise depuse la dosar, cu privire la recursul formulat de reclamant solicită respingerea lui ca fiind nefondat, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat înscris pe împuternicirea avocațială.
Curtea de Apel
deliberând:
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.3114 din 3.05.2007, pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr-, s-a luat act că reclamanta nu își însușește acțiunea formulată în numele său de reclamantul G, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul G, în contradictoriu cu pârâții și și a fost obligat reclamantul la 500 RON, cheltuieli de judecată în favoarea pârâților.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin contractul de întreținere cu clauză de uzufruct viager autentificat sub nr. 4210/23.08.2005 la BNP - reclamantul și soția sa au transmis pârâților dreptul lor de proprietate asupra imobilelor situate în nr. 149 în schimbul obligației asumate de pârâți de a-i întreține cu toate cele necesare traiului, asigurându-le hrana și îmbrăcămintea necesară, spălatul rufelor, încălzitul și iluminatul locuinței, medic și medicamente în caz de boală, iar în caz de deces să îi înmormânteze potrivit obiceiului locului, intenția întreținuților a fost aceea de a încheia un contract de întreținere, întrucât sunt bătrâni și bolnavi și nu fac față greutăților, iar la încheierea contractului nu a fost prezent un reprezentant al Autorității Tutelare al Comunei de.
Față de disp.art.30 din 17/2000, prima instanță a constatat legea nu prevede obligativitatea prezenței reprezentantului autorității tutelare la încheierea contractului, ci numai acordarea asistenței în vederea încheierii unui astfel de contract, la cerere sau din oficiu și a reținut că lipsa asistenței nu se sancționează cu nulitatea contractului, întrucât nici o dispoziție legală nu prevede acest lucru, disp. art 37 din Lg 17/2000, invocate de reclamant, potrivit cărora încălcarea dispozițiilor prezentei legi atrage răspunderea disciplinară, materială, civilă sau penală, după caz, instanța de fond a reținut că nu pot fi interpretate în sensul că stipulează nulitatea contractului de întreținere încheiat în lipsa reprezentantului Autorității Tutelare, întrucât se referă la răspunderea funcționarilor și angajaților serviciilor de asistență socială, în sarcina cărora se stabilesc obligații prin lege, motiv pentru care a constatat că, contractul de întreținere încheiat între părți nu este lovit de nulitate.
Referitor la executarea obligațiilor contractuale de către pârâți, instanța de fond a reținut că după încheierea contractului, pârâții s-au mutat la locuința reclamantului și a soției sale, compusă din două corpuri de clădire, instalându-se în corpul de clădire compus din două camere, iar reclamantul și soția sa locuiau înainte de încheierea contractului în corpul de clădire compus dintr-o cameră, rămânând în acesta și după încheierea contractului, la corpul de clădire ocupat de întreținuți, pârâtul a amenajat o baie.
Din probațiunea administrată, instanța de fond a reținut că după introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul a plecat de acasă, mutându-se pentru o perioadă la un fiu al său din B M, unde a stat circa 2-3 luni, după care s-a întors în sat, locuind la martorul, iar la data de 20.10.2006, reclamantul a formulat o cerere de ordonanță președințială de reintegrare a sa în imobil și prin sentința civilă nr. 7983/2006 a fost admisă cererea reclamantului, dispunându-se reintegrarea sa în imobil, reținând însă că pârâții au arătat că nu au nimic împotriva revenirii reclamantului în imobil și nici din probele administrate nu rezultă cu certitudine că reclamantul ar fi fost alungat.
S-a mai reținut că pârâții au prestat reclamantului întreținerea prevăzută în contract înainte ca acesta să plece de acasă, acest aspect rezultând din declarațiile martorilor propuși de pârâți, iar după întoarcerea reclamantului acasă, la începutul anului 2007, acesta a refuzat ca pârâtul să-i aducă lemne, însă a solicitat martorului să îi aducă lemne, la a căror transport a fost ajutat de către pârât și că din probele administrate în cauză, nu s-a făcut dovada că pârâții i-ar fi interzis reclamantului să folosească lemnele cumpărate de ei.
Referitor la internarea reclamantului în spitalul CFR din cursul lunii octombrie 2005, instanța de fond a reținut că pârâtul l-a vizitat pe acesta la spital și l-a întrebat de ce are nevoie, însă reclamantul i-a spus că nu are nevoie de nimic, că reclamantul nu le-a spus pârâților că merge la spital, deși i-a comunicat acest lucru martorului anterior internării și a luat 100 lei de la acesta în timp ce era internat și că în seara zilei în care s-a internat, pârâtul l-a căutat pe reclamant pe la spitale împreună cu martorul.
S-a mai reținut de prima instanță că nu s-a dovedit în cauză refuzul pârâților de a achita facturile de curent electric și impozitul, iar în ce privește ancheta socială cu nr. 151/24.01.2006 depusă la dosar, instanța de fond a constatat că aceasta nu poate constitui probă concludentă în cauză, nerezultând din cuprinsul ei dacă reprezentantul autorității tutelare s-a deplasat la domiciliul părților și cum a constatat acesta că întreținerea nu este prestată, inclusiv cu privire la adresele 103/15.11.2006 emisă de Postul de Poliția de și nr. 2333/23.10.2006 emisă de comuna de, instanța de fond a reținut că din cuprinsul acestora nu rezultă aspecte relevante în cauză, decât că pe durata procesului între părți au avut loc conflicte de față cu primarul sau lucrătorii postului de poliție, părțile aducându-și reciproc acuze, care de altfel fac și obiectul prezentei cauze, considerente pentru care instanța de fond a apreciat acțiunea formulată ca neîntemeiată și a dispus respingerea ei ca atare și reținând culpa procesuală a reclamantului, a dispus în temeiul disp. art. 274 pr.civ. obligarea acestuia la plata către pârâți a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal și timbrat cu 22 lei taxă timbru și 0,30 lei timbru judiciar, a declarat apel reclamantul G, iar prin motivele de apel, reclamantul G și au solicitat instanței de apel, în principal, desființarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în subsidiar, admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 142/A din 25 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor O în dosar nr- a fost admis ca fondat apelul civil introdus de apelantul G, domicliat în loc.-, jud.B, în contradictoriu cu intimații și, ambii. în loc.-, jud.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei apelante defuncte, împotriva sentinței civile nr. 3114 din 03.05.2007, pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o schimbă în parte, în sensul că:
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul G împotriva pârâților și și în consecință:
S-a dispus rezoluțiunea contractului de întreținere cu clauză de uzufruct viager autentificat sub nr. 4210 din 23.08.2005 de Biroul Notarului Public - pentru cota de 1/2 parte din bunurile care formează obiectul contractului de mai sus.
Dispune restabilirea situației anterioare de carte funciară 1111 și CF 1112, în condițiile prezentei decizii.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate.
Au fost obligați intimații în favoarea apelantului, la plata sumei de 500, lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că, ât privește critica adusă de apelantul G sentinței apelate referitor la declarația autentificată sub nr.473 din 15.02.2007 din BNP, a defunctei, prin care aceasta a declarat că nu își însușește acțiunea promovată de reclamantul G, sub dosar nr.1183/2006 al Judecătoriei Oradea, instanța de apel reține că această declarație a fost depusă prin registratura instanței de fond, așa cum se reține de către instanța de fond în ședința publică din 26.03.2007 și nu a fost depusă la dosar conform susținerilor apelantului G doar odată cu concluziile scrise, astfel că acesta a avut posibilitatea de a lua la cunoștință despre acest act și de a-și face apărări raportat la acesta.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei apelante defuncte, instanța de apel a apreciat această excepție ca fiind întemeiată, având în vedere declarația autentică a defunctei mai sus arătată, raportat la care instanța de fond a luat act că aceasta nu își însușește acțiunea formulată de reclamantul G în numele său și cum această declarație nu a fost anulată sau desființată și nici în fața instanței de fond și nici în apel nu s-au formulat critici pentru care aceasta nu ar fi valabilă, defuncta neavând calitatea de parte reclamantă, nu are nici calitatea de a declara apel.
Între părțile în litigiu a fost încheiat contractul de întreținere cu clauză de uzufruct viager, autentificat sub nr. 4210 din 23.08.2005 de -, prin care reclamantul G și soția sa, defuncta, decedată la data de 6.09.2007, conform actului de deces fila 28 dosar apel, au dat pârâților, cu titlu de întreținere, în întregime dreptul lor de proprietate în cotă de 1/1 parte din casă și cota de 247/302 părți teren din nr.top.139 înscris în CF 1112 și cota de 1544/3280 părți teren nr.top.138 înscris în CF 1111, păstrându-și dreptul de uzufruct viager asupra imobilului, iar pârâții, în schimbul imobilelor transmise, s-au obligat să-i îngrijească, să-i întrețină cu toate cele necesare traiului, asigurându-le hrană și îmbrăcăminte, spălatul rufelor, încălzitul, iluminatul locuinței, medic și medicamente în caz de boală, iar la deces să-i înmormânteze potrivit obiceiului locului, stipulându-se în contract că neexecutarea acestor obligații, la cererea întreținuților, atrage rezilierea contractului pe cale judecătorească fără somație sau termen.
La încheierea acestui act, a rezultat că reclamantul apelant nu a fost asistat de un reprezentant al autorității tutelare a consiliului local în a cărei rază teritorială domiciliază, însă încheierea actului de întreținere în lipsa reprezentanților autorității tutelare nu este sancționată de lege cu nulitatea actului, nici o dispoziție legală nu prevede acest lucru, mai mult, actul normativ de mai sus reglementează doar asistarea persoanei vârstnice în cauză și lipsa asistenței nu se sancționează cu nulitatea contractului, disp.art.37 din 17/2000 republicată, invocate de apelant, nu cuprinde dispoziții de sancțiune a actului, ci stipulează că "încălcarea dispozițiilor prezentei legi atrage răspunderea disciplinară, materială, civilă sau penală, după caz" și, prin urmare, se referă la răspunderea funcționarilor și angajaților serviciilor de asistență socială în sarcina cărora se stabilesc obligații prin lege.
Referitor la criticile aduse sub aspectul neexecutării obligațiilor contractuale de către pârâți față de reclamant, instanța de apel a reținut că probele testimoniale administrate în cauză sunt contradictorii, întrucât o parte din martorii audiați în cauză au relatat că pârâții și-au îndeplinit obligațiile față de reclamantul apelant (martorii, ), iar martorii, și au arătat că reclamantul apelant a fost plecat o perioadă de câteva luni la fiul său în M și, după întoarcere, acesta nu a mai dorit să se întoarcă la domiciliu, fiind găzduit de mai multe persoane, ceea ce, coroborat cu adresele nr.103/15.11.2006 și nr. 2333 din 23.10.2006 emisă de către Postul de Poliție de, justifică gestul reclamantului apelant datorită relațiilor tensionate existente între părți. De altfel, reclamantul apelant a promovat și o acțiune în reintegrare, soluționată în sensul admiterii prin 7983/2006 a Judecătoriei Oradea, menținută prin 139/R/2007, ceea ce demonstrează în plus calitatea relațiilor dintre reclamantul apelant și pârâții intimați.
De asemenea, din probe instanța de apel a mai reținut că reclamantul s-a interesat pentru a-și procura lemne de foc, pentru a-și asigura încălzirea locuinței, era cel care cumpăra medicamentele și a achitat martorului manopera pentru injecțiile pe care i le-a făcut, cu privire la aceste aspecte, instanța mai reține, din actele medicale depuse la dosar, că apelantul suferă de mai multe afecțiuni, fiind și beneficiarul Certificatului de încadrare în grad de handicap nr.54103 din 10.10.2007 eliberat de Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți, din care rezultă că suferă de un grad accentuat de handicap, revizuibil și care nu denotă altceva decât faptul că acesta are nevoie de o atentă îngrijire și medicație corespunzătoare, dată fiind și vârsta înaintată.
Instanța de apel, reținând și disp.art.33 din 17/2000 republicată, urmează a avut în vedere și ancheta socială efectuată în cauză de către Comuna de, cu nr. 3173 din data de 27 ianuarie 2008, în cuprinsul căreia s-a reținut că locuința este compusă din 2 camere și bucătărie de vară, că apelantul nu a mai avut acces la locuință din data de 30 mai 2006, iar din 30 iunie 2007 fost acceptat într-o cameră anexă, unde nu poate să-și satisfacă condițiile de igienă și supraviețuire.
S-a mai reținut că la data de 30 aprilie 2006, când a fost prezent Primarul Comunei de, și ajutorul șefului de post pe comună, a asistat la o ceartă în familie, când intimații i-au adresat cuvinte jignitoare și grave, dată la care apelantul a fost alungat de acasă, la o deplasare a referentului social în data de 30 martie 2007 la locuința apelantului, a constatat că era fum și frig, iar în data de 14 decembrie 2007, când s-au deplasat din nou la reclamantul apelant, au constatat că acesta locuiește într-o anexă fără căldură, că nu are acces la haine,c are sunt închise în dulap, și că nu are voie să intre să-și ia din mobila sa, motive pentru care colectivul de sprijin al autorității tutelare a făcut propuneri pentru desființarea contractului de întreținere.
Din coroborarea tuturor acestor probe, instanța de apel reține că reclamantul apelant nu a beneficiat de întreținerea corespunzătoare la care intimații s-au obligat prin contract, mai mult, această obligație nu a fost prestată zi de zi conform cerințelor legale și a cerințelor reclamantului apelant, care, fiind persoană vârstnică și bolnavă, are nevoie de atenția și îngrijirea corespunzătoare, precum și de condiții de locuit care să-i poată asigura igiena și confortul necesar.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, scutit de plata taxelor de timbru, au declarat recurs: apelantul G, solicitând admiterea acestuia, casarea în parte a deciziei, rezoluțiunea în întregime a contractului de întreținere, restabilirea situației anterioare de CF, cu cheltuieli de judecată și intimații, solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului.
Prin motivele de recurs s-a invocat de către recurentul G că, prin contractul de întreținere debitorii nu s-au obligat să presteze două întrețineri distincte, ci la o singură obligație indivizibilă în beneficiul a doi creditori, soț-soție, în schimbul averii lor.
Obligația s-a asumat în favoarea ambilor soți, obligație care, conform art.1058 Cod civil, este indivizibilă, iar rezoluțiunea pentru neexecutare față de unul din creditori nu poate duce decât la restituirea tuturor bunurilor, greșit dispunându-se doar pentru o cotă de parte.
S-au invocat în drept dispozițiile art.299, 304, 312 Cod de procedură civilă, art.1058 Cod civil.
Recurenții, prin motivele de recurs au invocat că s-a reținut contrarietatea probelor testimoniale administrate întrucât o parte au declarat că prestația întreținerii s-a realizat, iar alții că intimatul a fost plecat o perioadă în M, la fiu, după întoarcere nu a mai dorit să revină la domiciliu, fiind găzduit de alte persoane. S-a făcut o apreciere greșită a probelor, a stării de fapt, ei și-au îndeplinit obligațiile, intimatul a plecat de bună voie, nu a fost alungat. S-a făcut referire la adresele nr.133/15.11.2006 emisă de Postul de Poliție de, nr.2333/23.10.2006 a Primăriei com. de, ce ar justifica gestul lor datorită relațiilor tensionate ori, ceea ce a reținut instanța de fond a fost corect, lucrătorii de poliție arătând că intimatul are un comportament violent și agresiv, fapt confirmat și de către defuncta.
la sentința civilă nr.7983/2006 a Judecătoriei Oradea sunt irelevante, s-a făcut o apreciere forțată a materialului probator întrucât intimatul nu a fost alungat. Ancheta socială nu poate constitui o probă concludentă întrucât un reprezentant al Primăriei nu poate percepe îndeplinirea unei obligații succesive, mai mult, a fost prezent doar la 30.05.2006 și a constatat că la 30.06.2006 intimatul a fost acceptat într-o cameră anexă, ori, ei nu i-au interzis accesul la nici o cameră, cu atât mai mult cu cât i-au construit și o baie, martorii, confirmând că întreținerea s-a prestat.
În drept s-au invocat dispozițiile art.304 pct.9, 312 al.1, 315, 316 Cod de procedură civilă.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
Prin contractul de întreținere cu clauză de uzufruct viager, autentificat sub nr.4210/23.08.2005 de notarul public -, recurentul și soția au convenit cu recurenții să le dea acestora cu titlu de întreținere cota de 1/1 parte din casă și 297/302 părți din teren cu nr. top.139, înscrisă în CF nr.1112, cota de 1544 părți din teren cu nr. top.138 din CF 1111, în schimbul prestării întreținerii, a asigurării celor necesare traiului, asigurarea hranei, îmbrăcăminții, medicamentelor, iar în caz de deces să-i înmormânteze potrivit obiceiului locului. Drepturile acordate întreținătorilor s-au întabulat în cartea funciară, la fel și sarcina de întreținere în favoarea întreținuților. La data de 29.11.2005, deci la doar trei luni după perfectarea contractului de întreținere, a fost încadrată în gradul I de handicap permanent, diagnostic hemipareză etc. - fila 8 dosar fond, iar la 15.02.2007, prin declarația autentificată sub nr.473 de notar public, a arătat că nu își însușește acțiunea promovată de soțul său, menționând și că nu și-a dat acordul expres la promovarea acțiunii - fila 72 dosar fond.
În vederea justei soluționări a cauzei s-au audiat mai mulți martori și, ca în orice alt litigiu de această natură, probele sunt contradictorii, fiecare martor declarând în favoarea celui ce l-a propus. Conform martorului - fila 45 dosar fond - reclamantul, în anul 2006, plecat în M la fiul său, unde a stat 2-3 luni, după care a locuit la el, refuzând să se întoarcă la domiciliu, nespunându-i ce fel de probleme are. A mai arătat că l-a ajutat să o ridice pe soția acestuia când a căzut din pat, declară că a fost la domiciliul pârâților, dar nu știe dacă erau acasă aceștia, i-a adus o căruță de lemne, l-a găsit lucrând în grădină, lunar mergea în O să-și cumpere medicamente, iar când a fost la spital i-a dat 10.000.000 lei vechi, nu s-a întors la domiciliu când a fost externat.
În schimb, martorul - fila 56 dosar fond - a declarat că pârâții și-au îndeplinit obligațiile de întreținere, le-au asigurat întreținuților asistență medicală, alimente, spălat, reclamantul a plecat de la domiciliu, chiar el a cumpărat medicamente plătite de aceștia, iar când a fost la spital l-au vizitat zilnic. Faptul că a fost prestată întreținerea reiese și din declarația martorului - fila 61, că s-au ocupat recurenții de cele necesare întreținerii, că au asigurat spațiu de locuit corespunzător într-un alt corp de clădire.
Pe de altă parte, martorul - fila 73, declarat că recurentul, după ce s-a întors la domiciliu, i-a spus că nu are lemne și stă în frig, cerându-i să-i aducă lemne, iar când le-a descărcat a fost ajutat și de către pârât.
Între părți sunt cert relațiile tensionate, aspect corect reținut de instanța de apel, confirmat de adresele nr.103/2006, 2333/2006 a Postului de Poliție de, acesta a părăsit domiciliul, după ce a refuzat să se mai întoarcă o persoană până când s-a dispus reintegrarea, conform sentinței civile nr.7983/2006 a Judecătoriei Oradea.
Sigur că, astfel cum s-a arătat mai sus, fiecare martor a declarat în funcție de partea care l-a propus, dar nu se poate pierde din vedere faptul că recurentul este cel ce și-a plătit lemnele de foc, iar când au fost aduse a ajutat la descărcare chiar recurentul pârât, care avea posibilitatea de insista să le achite el, însă nu a făcut-o, că lunar plătea medicamente persoanei care i le aducea din
Recurentul suferă de o serie de afecțiuni medicale, astfel că, este notoriu faptul că starea acestuia necesită o îngrijire suplimentară, o răbdare excesivă, o atenție sporită, ori, conform anchetei sociale întocmite de Primăria Comunei de nr.151/24.01.2005 - fila 64 dosar apel, s-a propus rezilierea contractului de întreținere pentru că întreținătorii nu se ocupă de întreținuți.
Chiar dacă recurentul a plecat de la domiciliu, pârâții aveau obligația de-a face mai mult demersuri pentru întoarcerea lui, iar în cazul refuzului să-l viziteze și să-i asigure cele necesare la locul în care se afla.
Martora - fila 43 apel - a declarat că pârâții s-au ocupat de reclamant conform de altfel și celorlalți martori audiați în favoarea lor, arătați mai sus, însă - fila 44 - a arătat că a fost chemat pentru a face injecții soției, recurentul i s-a plâns că nu este bine întreținut, iar manopera i-a fost achitată de acesta. A mai constatat martorul că apelantul nu are foc în bucătărie, i s-a plâns că nu are lemne tăiate.
Potrivit anchetei sociale nr.3173/27.01.2008 efectuată de Comuna de - fila 46 dosar apel, la data de 30.04.2006 a fost prezent la domiciliul părților primarul, ce a asistat la o ceartă, ocazie cu care recurentul pârât i-a adresat cuvinte jignitoare reclamantului, l-a alungat de acasă, fiind prezent atunci și șeful de post. La 30.03.2007, când referentul social a fost la același domiciliu, a constatat că în acesta era frig, fum, iar recurentul nu a avut acces la haine și nici să-și vadă soția, ori din aceste probe ce emană de la autoritățile locale reiese cu certitudine faptul că cei doi recurenți pârâți nu și-au respectat obligațiile contractuale asumate față de reclamanți, aspecte ce se coroborează cu declarațiile martorilor arătați mai sus.
Obligația de întreținere nu este una ocazională, ci permanentă, zilnică, ori ceea ce au asigurat recurenții nu corespunde în acest sens, culpa acestora fiind corect reținută de instanța de apel, criticile fiind nefondate. Faptul că cele reținute de instanță nu corespunde dorințelor recurenților nu este un motiv de nelegalitate al deciziei, nefiind aplicabile dispozițiile art.304 Cod de procedură civilă, iar pe de altă parte se impune a se preciza că aprecierea porobelor reprezintă un motiv de netemeinicie nu de nelegalitate al unei hotărâri, ce nu se încadrează în dispozițiile legale expuse, motivul de netemeinicie fiind abrogat..
Sigur că ancheta socială nu este probelor, însă concluziile anchetei se coroborează cu alte probe administrate în cauză și evidențiate mai sus.
Cât privește recursul declarat de reclamant, având în vedere faptul că soția acestuia - defuncta - a declarat cu ocazia soluționării cauzei în fond că nu își însușește acțiunea promovată de soțul său, acest aspect echivalând cu o recunoaștere a faptului că este mulțumită de modul în care s-a executat prestația în favoarea ei..
Prin contractul de întreținere contestat, într-adevăr pârâții nu s-au obligat să presteze întreținere separată fiecărei părți, dar nu se poate pierde din vedere faptul că soția reclamantului - în prezent decedată - nu și-a însușit acțiunea promovată de acesta, mai mult, probele administrate au vizat doar modul în care s-au adus la îndeplinire aceste sarcini în favoarea lui și a acesteia, criticile acestuia fiind nefondate.
Față de ansamblul considerentelor expuse și văzând incidența dispozițiilor art.304 Cod de procedură civilă, instanța de recurs, în baza art.312 al.1 Cod de procedură civilă, va respinge ca nefondate recursurile urmând a menține în întregime decizia recurată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile civile declarate de reclamantul G domiciliat - și pârâții, - domiciliați - împotriva deciziei civile nr. 142/A din 25 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 11 septembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red.dec.
22.09.2008.
Jud fond
Jud apel -
Dact IM/2 ex./22.09.2008.
Președinte:Stan Aurelia LenuțaJudecători:Stan Aurelia Lenuța, Trif Doina, Moșincat