Reziliere contract. Speta. Decizia 1236/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1676/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1236
Ședința publică de la 05.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristina Nica
JUDECĂTOR 2: Mariana Haralambe
JUDECĂTOR 3: Fănica Pena
GREFIER - - -
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de recurs formulate de recurenta-reclamantă împotriva deciziei civile nr. 515 din 27.03.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți și.
Cauza are ca obiect reziliere contract.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 28.09.2009, fiind consemnate în cuprinsul încheierii de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, față de dispozițiile art. 260 alin. 1 din Codul d e procedură civilă și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosar, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 5.10.2009.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 15.11.2007 pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 B - Secția Civilă sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții și, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu uzufruct viager și de întreținere autentificat sub nr. 85/23.03.1998, cu cheltuieli de judecată.
La data de 15.01.2008, în termen legal, pârâții au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, și cerere reconvențională, prin care au solicitat menținerea contractului de vânzare-cumpărare, cu obligarea lor la achitarea sumelor sau efectuarea activității la care s-au obligat, conform contractului, și care vor fi constatate de instanță. Pârâții au mai solicitat ca, în ipoteza admiterii acțiunii reclamantei, să se dispună obligarea acesteia la restituirea sumei de 28.892,5 lei, sumă formată din: prețul vânzării, respectiv 3.500 lei achitat la cumpărarea imobilului de către ei, și anume la data de 23.03.1998, reactualizat conform indicelui de inflație, sumă apreciată la 15.000 lei, cheltuielile de autentificare a contractului de vânzare-cumpărare, în sumă totală de 144 lei, la valoarea lor reactualizată conform indicelui de inflație, în cuantum de 550 lei, precum și la plata sumelor achitate de ei în executarea clauzelor de întreținere, în cuantum total de 13.342,5 lei.
Prin sentința civilă nr.2767/22.04.2008, Judecătoria Sectorului 6 Bar espins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta-pârâtă; a respins cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți și; a respins capătul din cererea reconvențională având ca obiect obligarea pârâților-reclamanți la realizarea pretențiilor neîndeplinite ca inadmisibil și a respins cererea formulată de reclamanta-pârâtă privind obligarea pârâților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, în fapt, la data de 23.03.1998 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 85/23.03.1998 la Biroul Notarial Public, prin care reclamanta a transmis dreptul său de proprietate asupra apartamentului nr. 19, situat în B,-,. 3 S 14,.1,.1, sector 6, pârâților și, aceștia achitând prețul convenit de 3.500 lei (35.000.000 ROL), obligându-se, totodată, să achite pe toată durata vieții reclamantei taxele și impozitele aferente locuinței, eventualele cheltuieli de reparare a acesteia și cotele-părți ce revin din reparațiile făcute imobilului în care se află acesta, inclusiv întreținerea lunară pentru apartament. De asemenea, s-au obligat să contribuie la asigurarea celor necesare traiului vânzătoarei, urmând ca, în caz de îmbolnăvire sau imposibilitate de a se îngriji singură, să îi asigure îngrijirea și medicamentele necesare. De asemenea, s-au obligat ca la decesul vânzătoarei să suporte cheltuielile de înmormântare după datinile creștinești.
Prețul vânzării stabilit de comun acord de către părți a fost de 3.500 lei (35.000.000 ROL), care a fost achitat integral la data semnării și autentificării actului, astfel cum rezultă din cuprinsul contractului(prețul de vânzare a locuinței este de35.000.000 lei, sumă pe care eu vânzătoarea am primit-o de la cumpărători la data autentificării prezentului înscris). În acest sens, prima instanță de fond a reținut că, din punct de vedere probator, constatările cuprinse într-un înscris autentic, care exced perceperii personale din partea notarului public, fac dovada până la proba contrară, probă care însă, în cauză, nu a fost făcută, deși instanța a încuviințat reclamantei-pârâte mijloacele de probă solicitate în vederea susținerii cererii. Întrucât nu a reușit să facă dovada celor afirmate în sensul neachitării prețului de către pârâții-reclamanți, instanța nu a reținut susținerile reclamantei-pârâte care, în răspunsul 2 la interogatoriu, a arătat că nu a primit prețul arătat în contract, această mărturisire necoroborându-se cu restul probatoriului administrat.
În drept, din punct de vedere al naturii juridice a contractului încheiat între părți, instanța a reținut că, față de scopul principal urmărit de părți, conținutul și caracterele contractului încheiat între părți, acesta reprezintă un contract de întreținere.
Astfel, întrucât proporția între prețul în bani și cel în natură nu poate fi evaluată, valoarea întreținerii fiind aleatorie, instanța a raportat contravaloarea prestației în bani la valoarea bunului. Din concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară in specialitatea construcții efectuat în cauză a rezultat că valoarea apartamentului nr. 19, situat în B,-,. 3 S 14,. 1,. 1, sector 6, era de 7.800 lei la data de 23.03.1998, data autentificării contractului. În consecință, prima instanță a reținut că acest contract are natura juridică a unui contract de întreținere, iar nu de vânzare-cumpărare, întrucât prestația în bani, respectiv 3.500 lei, reprezintă mai puțin de J din valoarea bunului înstrăinat, ceea ce este de natură să evidențieze că intenția reală a părților la încheierea contractului a fost în sensul de a se transmite pârâților-reclamanți dreptul de proprietate asupra imobilului în schimbul întreținerii reclamantei-pârâte.
Întrucât contractul de întreținere este un contract nenumit, în caz de neexecutare a obligației de întreținere devin incidente dispozițiile dreptului comun pentru contracte bilaterale, adică art. 1020-1021 Cod civil. Așadar, pentru a fi admisibilă rezoluțiunea, se cer îndeplinite cumulativ următoarele condiții: una din părți să nu-și fi executat obligațiile ce-i revin, neexecutarea să fi fost imputabilă părții care nu și-a îndeplinit obligația, debitorul obligației neexecutate să fi fost pus în întârziere.
Cu privire la condiția punerii în întârziere, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 1079 pct. 3 Cod civil, debitorul este de drept în întârziere datorită caracterului alimentar al prestației la care se obligă debitorul și care trebuie să fie efectuată în mod succesiv, termenele stipulate pentru executare având un caracter esențial.
În ceea ce privește condiția neexecutării, instanța, pe baza probelor administrate în dosar, a reținut că a avut loc o neexecutare a obligației de întreținere, însă aceasta nu este atât de esențială încât să atragă sancțiunea rezoluțiunii contractului.
Astfel, prin răspunsul nr. 4 la interogatoriul propus de către pârâții-reclamanți, reclamanta-pârâtă a recunoscut că aceștia o sunau săptămânal și o vizitau tot săptămânal sau la două săptămâni, iar prin răspunsul nr. 10, aceasta a arătat că, cu ocazia Cului, pârâții-reclamanți îi aduceau în fiecare an un pachet ce conținea aproximativ 1 kg de carne, o sticlă de, o sticlă de vin, de litru de Ť. Totodată, prin răspunsul nr. 12, reclamanta-pârâtă a recunoscut că, în două ocazii, respectiv de C 2006 și de Paște 2007, pârâta-reclamantă, la solicitarea ei, i-a spălat rufele.
Prin urmare, chiar reclamanta-pârâtă recunoaște că a existat o executare a contractului de întreținere, dar pe care o consideră insuficientă, negând faptul că ar fi primit bani ori alimente pentru plata facturilor curente de la pârâții-reclamanți.
Mai mult, martora, audiată nemijlocit de instanță, a relatat că o vizita des pe reclamanta-pârâtă (de 3 ori pe săptămână), întrucât obișnuia să o ajute pe aceasta la rezolvarea diverselor probleme administrative ale blocului, ocazii cu care o întâlnea pe pârâta-reclamantă în locuința reclamantei-pârâte, aceasta din urmă având numai cuvinte de laudă la adresa pârâtei-reclamante. Martora a mai relatat că reclamanta-pârâtă justifica prezența pârâtei reclamante prin aceea că îi aducea de, sens în care a văzut personal cum aceasta primea sacoșe cu alimente.
Aceste susțineri ale martorei se coroborează cu răspunsurile la interogatoriu ale pârâților-reclamanți, care au arătat că reclamanta-pârâtă nu a dorit să facă public contractul încheiat între ei, acesta fiind și motivul pentru care îi remiteau sumele de bani necesare achitării facturilor curente și nu le plăteau personal.
Instanța a mai reținut că această martoră prezintă un grad de credibilitatea ridicat, întrucât nu a cunoscut că între părți există vreun tip de contract, aflând despre acesta cu o lună înainte de a fi audiată de instanță.
Prin răspunsul nr. 7 la interogatoriul propus de către pârâții-reclamanți, reclamanta-pârâtă recunoaște că plafonul bucătăriei a fost zugrăvit de către pârâtul, iar, prin răspunsul nr. 8, admite că lucrările de zugrăvire ale bucătăriei și ale băii au fost refăcute ulterior de către femeia de serviciu, pârâții-reclamanți fiind cei care au plătit pentru aceasta. Această recunoaștere a reclamantei-pârâte este însă în contradicție cu afirmațiile martorei propusă de aceasta, potrivit căreia pârâții-reclamanți nu contribuiau la reparațiile imobilului și nu asigurau întreținere reclamantei-pârâte, motiv pentru care instanța le-a respins, deoarece nu se coroborează cu recunoașterea reclamantei-pârâte.
De altfel, instanța nu a reținut declarația martorei care, în esență, a relatat că pârâții-reclamanți nu i-au asigurat reclamantei-pârâte medicamentele necesare, alimente, fructe, apă minerală și că nu contribuiau la întreținerea și reparațiile imobilului, întrucât toate aceste aspecte sunt cunoscute de martoră numai din relatările reclamantei-pârâte, martora precizând că datorită bolii de care suferă soțul său nu a putut să o viziteze pe reclamanta-pârâtă acasă la ea. Martora nu a vizitat-o pe reclamanta-pârâtă la domiciliul său și nu a putut constata prin propriile simțuri dacă apartamentul în care locuiește avea sau nu nevoie de reparații, dacă se efectuau sau nu îmbunătățiri la acesta, dacă reclamanta-pârâtă avea sau nu alimentele necesare, toate aspectele relatate fiind cunoscute de acesta exclusiv prin intermediul reclamantei-pârâte, declarația acesteia fiind astfel subiectivă.
În consecință, instanța a înlăturat declarația martorei, împrejurările relatate nefiind percepute personal, ci cunoscute prin intermediul reclamantei-pârâte, ceea ce face ca depoziția sa să fie părtinitoare, procesul de redare a evenimentelor fiind alterat negativ de elementul afectogen menționat.
Împrejurarea că reclamanta-pârâtă își petrecea sărbătorile de C, de Paște și de Revelion la domiciliul martorei nu reprezintă un aspect esențial în verificarea îndeplinirii obligațiilor de întreținere asumate de pârâții-reclamanți, aceștia neasumându-și și obligații în sensul petrecerii sărbătorilor, astfel încât instanța nu l-a reținut.
Pe de altă parte, faptul că martora a declarat că a împrumutat-o pe reclamanta-pârâtă o singură dată cu o sumă de bani pentru tratamentul stomatologic (aspect relatat ce nu mai este supus influențării negative anterior menționate, fiind o împrejurarepropriis sensibus), precum și faptul că martora a declarat că a împrumutat-o cu bani pe reclamanta-pârâtă pentru a-și cumpăra medicamente formează convingerea instanței, în sensul existentei unei neexecutări a contractul de întreținere, față de ansamblul probator administrat în cauză, prin încheierea contractului, reclamanta-pârâtă urmărind să-i fie asigurată întreținerea, îngrijirea și medicamentele necesare, fără a mai fi nevoită să apeleze la terțe persoane.
Instanța a mai reținut depoziția martorei care a relatat că a văzut-o pe pârâta-reclamantă de 4-5 ori când venea la reclamanta-pârâtă și că, deși nu cunoaște în amănunt relațiile dintre reclamanta-pârâtă și pârâții-reclamanți, în aparență acestea erau normale, civilizate. Or, instanța a apreciat că acest lucru ar fi fost imposibil în situația în care pârâții-reclamanți ar fi refuzat în mod constant să îi asigure reclamantei-pârâte cele necesare traiului.
Cu privire la plata facturilor curente, instanța a reținut că acestea au fost efectuate de către reclamanta-pârâtă, aspect care nu este contestat de către niciuna dintre părți, neînțelegerile privind provenința banilor. Din acest punct de vedere, instanța a mai reținut că banii necesari pentru achitarea acestora au fost procurați de către pârâții-reclamanți, aspect ce rezultă din însemnările cheltuielilor făcute de pârâți, coroborate cu răspunsul nr. 15 la interogatoriul administrat reclamantei-pârâte.
Astfel, din înscrisurile sub semnătura privată depuse de către pârâții-reclamanți a rezultat că aceștia au alocat lunar (din 1998 până în septembrie 2007) diverse sume de bani pentru plata utilităților curente ale reclamantei și uneori și pentru medicamente. Acest început de dovadă scrisă este completat chiar de recunoașterea implicită a reclamantei-pârâte care fiind întrebată dacă își recunoaște scrisul de pe facturile de telefon depuse la dosar reprezentând valoarea întreținerii, telefonului și energiei electrice, sume cerute de ea și achitate de pârâții-reclamanți, a răspuns afirmativ.
Mai mult, faptul că pârâții-reclamanți sunt cei care au achitat în mod constant impozitele aferente apartamentului, prin înmânarea sumelor de bani reclamantei-parate reiese chiar din declarația martorei. Martora a relatat că a însoțit-o pe reclamantă de multe ori când efectua plata impozitului, aceasta plătind cu banii ce îi avea asupra ei, ceea ce a determinat convingerea martorei că banii îi aparțin, însa, în anul 2008 (instanța a reținut că aceasta este o dată ulterioară promovării acțiunii), reclamanta s-a aflat în imposibilitatea de a achita suma de 240-250 lei, întrucât nu dispunea de această sumă.
Pe cale de consecință, coroborând raționamentul logic expus mai sus cu celelalte probe administrate, rezultă că pârâții-reclamanți erau în fapt cei care prin sumele constante remise reclamantei-parate făceau posibilă plata facturilor, în condițiile în care imposibilitatea achitării impozitului aferent anului 2008 s-a datorat neînțelegerilor intervenite între părți, firești, de altfel, urmare a promovării acțiunii.
În privința celei de-a treia condiții necesare pentru a se putea dispune rezoluțiunea, respectiv neexecutarea să fie imputabilă pârâților-reclamanți, instanța a reținut că sancțiunea rezoluțiunii contractului de întreținere se poate dispune numai dacă din culpa debitorului, creditorul nu a primit întreținerea cuvenită, nu și în cazul în care obligația nu s-a executat, în tot sau în parte, din culpa beneficiarului întreținerii, care solicită desființarea convenției.
Reținând astfel că pârâții-reclamanți și-au îndeplinit obligația asumată prin contract de a asigura reclamantei-pârâte pe lângă alimente și sumele aferente cheltuielilor de întreținere a garsonierei, prima instanța de fond a apreciat însă că, față de starea de sănătate precară a reclamantei, față de vârsta înaintată și de nevoile specifice acestei vârstei, există o executare necorespunzătoare a obligației de întreținere asumată de către pârâții-reclamanți.
Având în vedere soluția de respingere a cererii principale și față de legătura acesteia cu cererea reconvențională, instanța a considerat că se impune respingerea ca neîntemeiată și a cererii reconvenționale formulate de pârâții-reclamanți, prin care aceștia solicitau ca, în ipoteza admiterii acțiunii reclamantei-pârâte, să se dispună obligarea acesteia la restituirea sumei de 28.892,5 lei, sumă formată din: prețul vânzării, cheltuielile de autentificare a contractului de vânzare-cumpărare și a sumelor achitate de ei în executarea clauzelor de întreținere.
De asemenea, instanța a respins ca inadmisibilă solicitarea pârâților-reclamanți de menținere a contractului de vânzare-cumpărare, cu obligarea lor la achitarea sumelor sau efectuarea activității la care s-au obligat conform contractului și care vor fi constatate de instanță, întrucât aceasta nu este o veritabilă cerere reconvențională, pârâții-reclamanți neavând pretenții proprii față de reclamanta-pârâtă, în înțelesul dispozițiilor art. 119 alin.1 Cod procedură civilă. De altfel, obligația de întreținere și modul în care aceasta urmează a fi executată este stabilită chiar prin contractul ce formează obiectul acestui litigiu.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești la data de 19.05.2008 a declarat apel reclamanta, care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, la 10.06.2008.
Prin decizia civilă nr. 515/27.03.2009, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de către apelanta-reclamantă.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, pe aspectul că instanța de fond a făcut o greșită apreciere a probelor ajungând la concluzia că "a avut loc o neexecutare a obligației de întreținere, însă aceasta nu este atât de esențiala încât să atragă sancțiunea rezoluțiunii contractului" și că a înlăturat în mod nejustificat declarațiile unor martori care au declarat că au împrumutat-o pe reclamantă cu sume de bani în scopul procurării de medicamente, criticile apelantei ca fiind nefondate, întrucât instanța de fond a reținut declarațiile acestor martori pe împrejurarea neexecutării obligației de întreținere, a faptului că aceste persoane au împrumutat-o pe reclamantă cu sume de bani în scopul cumpărării de medicamente, deși din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că reclamanta a folosit sumele împrumutate pentru a cumpăra medicamente, chitanțele emise de " Farm" nefăcând dovada că au fost eliberate reclamantei, adeverința medicală depusă la dosar fiind datată 18.09.2008, deci cu mult după dată introducerii acțiunii.
Mai mult, aspectele învederate de acești martori sunt cunoscute de la reclamantă, cea care a transmis martorilor criticile sale cu privire la atitudinea reclamantei, astfel că aceștia au luat cunoștință indirect de relațiile dintre părți.
Deși apelanta reclamantă susține că până la nivelul anului 2000 relațiile dintre părți au fost normale, pârâții intimați refuzând a-și executa obligațiile asumate după această dată, cererea în rezoluțiunea contractului a fost promovată la finalul anului 2007, împrejurare de natură a crea convingerea că relațiile dintre părți nu au avut de suferit până la acest moment, situația materială a reclamantei apelante fiind aceeași în această perioadă, astfel încât este de presupus că și nevoile acesteia arau aceleași, cu atât mai mult cu cât obligația pârâților era condiționată de starea de nevoie a reclamantei, în contractul părților fiind asumată obligația de întreținere pentru situația în care reclamanta ar fi fost în imposibilitatea a-și asigura singură această întreținere.
Instanța de fond a reținut în mod corect că reclamanta a beneficiat de ajutorul material al pârâților intimați în plata contravalorii cotelor de întreținere, câtă vreme veniturile reclamantei nu-i puteau permite a achita contravaloarea acestora.
Faptul că reclamanta a beneficiat de acest ajutor se confirmă și din declarația martorului, audiată în faza apelului, care a arătat că a văzut-o pe pârâta aducând reclamantei mâncare gătită până în anul 2007, că pârâtul a fost cele ce s-a ocupat de renovarea locuinței reclamantei, faptul că martora o ajuta pe reclamanta la spălatul rufelor nefăcând dovada că pârâții intimați nu-și executau obligațiile contractuale.
Executarea acestor obligații până la momentul la care reclamanta nu a mai permis a fi vizitată de pârâți este confirmată de declarația martorului, care a declarat că a participat personal la lucrările de reparații ale imobilului ce a făcut obiectul contractului, contravaloarea acestor lucrări fiind suportată de pârâtul intimat, că pârâții cumpărau medicamente pentru reclamantă, că au susținut financiar plecarea acesteia într-o stațiune, chitanțele de plată pentru impozitul aferent imobilului făcând dovada că sumele datorate cu acest titlu au fost achitate de pârâții intimați.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești la data de 10.01.2009 a declarat recurs reclamanta, care a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, la 17.07.2009.
În motivare, a arătat că, deși contractul de întreținere este un contract nenumit, soluțiile pronunțate de instanțele de judecată, și chiar de către instanța supremă, în legătură cu litigiile apărute ca urmare a neexecutării obligației de întreținere, au creionat o practică judiciară ce nu a fost respectată nici de către prima instanță și nici de către instanța de apel.
Astfel, recurenta a arătat și în fața instanței de apel că instanța supremă a stabilit următoarele: "obligația de întreținere trebuie să primească un înțeles cât mai cuprinzător, debitorul obligației urmând să asigure creditorului alimente, îmbrăcăminte, medicamente, să-i asigure îngrijiri medicale și dacă este cazul chiar să-i prepare hrană și să-l ajute la diferite treburi gospodărești. În litigiile ce au ca obiect rezoluțiunea contractului de întreținere, instanța trebuie să stabilească dacă debitorul și-a executat obligația de întreținere în toată complexitatea ei. Limitarea noțiunii de întreținere la efectuarea unor treburi gospodărești este greșită. În contractul de întreținere, caracterul alimentar al prestației impune executarea succesivă și constantă a obligației, termenul având caracter esențial. De aceea, neexecutarea prestațiilor periodice, care să asigure întreținerea creditorului, constituie motiv pentru a se dispune rezoluțiunea contractului (a se vedea în acest sens Curtea Supremă de Justiție, Secția civilă, decizia nr. 2462/22.12.1992, Dreptul nr.10-11/1993, p. 109-110).
Prima instanță și instanța de apel nu au cercetat însă dacă executarea obligației de întreținere s-a făcut, având în vedere întreaga complexitate a acesteia, astfel cum a arătat și instanța supremă în decizia citată mai sus, considerând că ambele instanțe au apreciat în mod superficial din punct de vedere juridic importanța neexecutării obligației de întreținere.
De esența obligației de întreținere este că aceasta să se execute succesiv și în mod constant cu privire la toate componentele sale.
Or, chiar și din probele administrate în cauză rezultă că executarea obligatei de întreținere s-a făcut în mod inconstant și numai cu privire la unele dintre componentele acesteia.
În acest caz putem vorbi despre o executare parțială și nesatisfăcătoare a obligatei de întreținere de către pârâți, iar aceasta este de natură să conducă către rezoluțiunea contractului de întreținere.
La data de 24.09.2009, intimații-pârâți și au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca netemeinic și nelegal și menținerea hotărârilor instanțelor de fond și apel.
În motivare, au arătat că, un aspect esențial al problemei - și un neajuns major al motivelor de recurs - este acela că recurenta"uită"să precizeze în ce constă"executarea parțialășinesatisfăcătoare"pe care o reclamă, cu alte cuvinte, care sunt obligațiile neîndeplinite de aceștia, în condițiile în care 90% din probatoriul administrat se concentrează asupra unei obligații alimentare (contribuirea - nu achitarea integrală - la cele necesare traiului vânzătoarei) despre care se pretinde că nu ar fi fost executată"satisfăcător".
Aceleași concluzii se desprind și din declarațiile martorelor propuse de apelantă: acestea au venit să depună mărturie cu părerea preconcepută că, în speța de față, cumpărătorii nu și-au îndeplinit deloc obligațiile asumate, pentru ca ulterior, pe parcursul declarației, să recunoască punctual îndeplinirea de către intimații pârâți a obligațiilor. De asemenea, mărturia acestor martore se contrazice cu cea a altor martori propuși de apelanta-reclamantă, audiați în fața instanței de fond (privind curățenia, reparațiile apartamentului, plata întreținerii și a cheltuielilor curente, modul de efectuare a cumpărăturilor zilnice, etc.), motiv pentru care instanța de apel a și dispus înlăturarea acestor mărturii ca nesincere, cu atât mai mult cu cât acestea nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză.
În ceea ce privește martorul audiat la solicitarea intimaților-pârâți în apel, au arătat că acesta a depus mărturie asupra unor situații la care a fost direct prezent (reparațiile din apartamentul apelantei - efectuate de martor personal, convorbirile telefonice dintre părți, pregătirea hranei pentru apelantă, etc.), răspunzând întrebărilor ce i-au fost adresate din punctul său de vedere, subiectiv. Martorul a relatat despre ceea ce a cunoscut prin propriile lui simțuri (că a fost de față când i s-a dus apelantei mâncarea gătită sau diverse alimente aduse de subsemnații de la țară) - aspecte care atestă îndeplinirea uzuală, normală a obligațiilor alimentare, iar nu cum a afirmat avocatul apelantei, că s-a demonstrat prestarea obligațiilor alimentare de 3 ori în 10 ani.
Cât privește obligația asumată de achitare a cheltuielilor privind întreținerea apartamentului, apreciază că, prin înscrisurile depuse, au făcut dovada îndeplinirii cu bună credință a acestei obligații, întrucât apelanta a refuzat de la declanșarea acestui proces - și refuză în continuare cu rea credință, în mod nejustificat, primirea acestor sume; au trimis sumele respective prin mandat poștal, mandat care s-a restituit datorită refuzului apelantei de a ridica acești bani de la poștă.
În drept, și-au întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 115-117 Cod procedură civilă.
La termenul din 28.09.2009, Curtea a invocat din oficiu motivul de ordine publică al nelegalei constituiri a completului de la Tribunalul București în soluționarea căii de atac declarate împotriva sentinței civile pronunțate în cauză în primă instanță.
Examinând decizia recurată prin prima motivului de recurs de ordine publică invocat din oficiu, prevăzut de art. 304 pct. 1.pr.civ. Curtea reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată cu care a învestit instanța, reclamanta a solicitat să se dispună rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare cu uzufruct viager și de întreținere încheiat cu pârâții, autentificat sub nr. 85/23.03.1998 de notar public.
Prin contractul de vânzare cumpărare sus menționat, reclamanta a arătat că vinde în mod definitiv și irevocabil pârâților locuința situată în B,-,. 3S14,. 1,. 1,. 19, sector 6. Prețul de vânzare al locuinței a fost stabilit de părți la 35.000.000 ROL. Totodată, cumpărătorii și-au asumat obligația de a achita, pe toată durata vieții vânzătoarei, toate taxele și impozitele aferente locuinței, eventualele cheltuieli de reparare a acesteia și cotele părți ce revin din reparațiile făcute la imobilul în care se află aceasta, inclusiv întreținerea lunară pentru apartament. De asemenea, cumpărătorii s-au obligat să asigure cele necesare traiului vânzătoarei, iar în caz de îmbolnăvire sau imposibilitate de a se îngriji singură, să îi asigure îngrijirea și medicamentele necesare. Totodată, aceștia s-au angajat să suporte toate cheltuielile de înmormântare, după datinile creștinești.
Raportând valoarea contraprestației în bani la valoarea apartamentului la data autentificării contractului, stabilită prin expertiză ca fiind de 7.800 RON și constatând astfel că prestația în bani reprezintă mai puțin de J din valoarea bunului înstrăinat, prima instanță a calificat juridic contractul intervenit între părți ca fiind unul de întreținere.
La termenul din 6.02.2009, Tribunalul a calificat drept apel calea de atac incidentă în cauză, având în vedere că prin contractul de vânzare cumpărare a cărui rezoluțiune se solicită, pe lângă prețul ce a fost achitat, a fost stabilită în sarcina debitorilor și obligația de întreținere ce nu a fost evaluată pentru perioada 1998-2007, precum și un contract de vânzare cumpărare încheiat de o vecină a apelantei reclamante la data de 14.01.2009, în care prețul stabilit de părți a fost de 53.000 euro.
II.1. Sub un prim aspect, este necesar a se stabili dacă hotărârea judecătorească pronunțată de către Judecătoria Sectorului 6 B este supusă apelului, conform regulii generale instituite de art. 282 alin. 1.pr.civ. sau se încadrează în dispozițiile de excepție ale art. 2821.pr.civ. text de lege ce prevede că: "Nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreținere, litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv -".
care există între redactarea actuală a art. 2821.pr.civ. și cea inițială, în forma avută până la intrarea în vigoare a Legii nr. 195/2004 demonstrează voința legiuitorului de a extinde sfera hotărârilor judecătorești supuse unei singure căi de atac, respectiv a recursului, pusă în practică prin suprimarea, în două etape - cea de-a doua marcată de adoptarea Legii nr. 219/2005 - a posibilității exercitării apelului împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în primă instanță în litigiile patrimoniale considerate de o importanță valorică mai redusă, în scopul asigurării celerității de soluționare a acestora.
Interpretarea teleologică a textului de lege menționat, în forma ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 219/2005, impune concluzia că sintagma "litigiu care are un obiect evaluabil în bani" vizează orice litigiu care are la bază o acțiune în justițieprin care se tinde a se proteja un drept patrimonial.
În funcție de natura conținutului lor, drepturile subiective civile se clasifică în drepturi patrimoniale și drepturi nepatrimoniale. Este patrimonial dreptul subiectiv al cărui conținut poate fi exprimat economic, în bani. Sunt patrimoniale dreptul real și dreptul de creanță. Este nepatrimonial (sau personal nepatrimonial) acel drept subiectiv al cărui conținut nu poate fi exprimat în bani, fiind indisolubil legat de persoana titularului său. În cea de-a doua categorie de drepturi intră cele care privesc existența și integritatea (fizică și morală) ale persoanei, cele care privesc identificarea persoanei și cele care decurg din creația intelectuală.
Potrivit definiției date în literatura de specialitate și în practica judiciară în absența unei definiții legale, prin contractul de întreținere una din părți înstrăinează un bun sau plătește o sumă de bani (capital), iar cealaltă parte se obligă să-i asigure întreținerea în natură (de regulă hrană, îmbrăcăminte, îngrijiri medicale etc.) pe timpul cât va trăi, iar după moarte să o înmormânteze.
În lumina celor expuse anterior, atât dreptul de proprietate transmis de creditorul întreținerii, ca drept real, cât și dreptul de creanță, în temeiul căruia acesta poate pretinde debitorului întreținerii să presteze serviciile asupra cărora părțile au convenit, au caracter patrimonial.
Cererile în rezoluțiunea unui act juridic prin care s-a transmis un drept real intră în categoria celor mixte, prin acestea urmărindu-se valorificarea, în același timp, a unui drept real și a unui drept de creanță, care sunt efectul aceleiași cauze (izvorăsc din același act juridic).
Prin urmare, acțiunea în rezoluțiunea contractului de întreținere pentru neexecutarea obligației de către debitorul întreținerii, prin care se urmărește atât valorificarea dreptului de proprietate, cât și a dreptului de creanță născut din actul juridic respectiv, are, la rândul său, un caracter patrimonial.
Acest punct de vedere a fost confirmat prin decizia în interesul legii nr. XXXII din 9 iunie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial nr. 830/10.12.2008, care a stabilit că: "Dispozițiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) și b) și art. 2821alin. 1 din Codul d e procedură civilă se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și în căile de atac,sunt evaluabile în banilitigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea,rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privinddrepturipatrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare", dezlegarea dată problemei de drept în discuție fiind obligatorie pentru instanța de recurs potrivit art. 329 alin. 3 pr.civ.
Dat fiind că din probele administrate în cauză nu rezultă valoarea întreținerii ce ar fi trebuit prestată de către pârâți până la data introducerii cererii de chemare în judecată, asupra căreia poartă dreptul de creanță al reclamantei, în lipsă de alte criterii, pentru evaluarea obiectului litigiului urmează să fie luată în considerare valoarea bunului ce formează obiectul dreptului de proprietate transmis prin contract. În al doilea rând, având în vedere că ceea ce se pune în discuție este valabilitatea actului juridic, este rezonabil ca instanța să aibă în vedere pentru stabilirea incidenței art. 2821.pr.civ. valoarea imobilului la data încheierii acestuia, stabilită în cauză prin expertiza efectuată în primă instanță.
În orice caz, odată ce s-a stabilit că reclamantul urmărește să valorifice un drept patrimonial, categorie juridică privită în antiteză cu cea a drepturilor personal nepatrimoniale, care sunt cele indisolubil legate de persoana titularului lor, se impune aplicarea dispozițiilor art. 2821.pr.civ. dificultățile întâmpinate în evaluarea obiectului litigiului neputând conduce la înlăturarea aplicării acestui text legal.
Pe cale de consecință, se reține că sentința civilă nr. 2767/22.04.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B în dosarul nr- nu era supusă căii de atac a apelului, ci numai recursului.
2. Consecință a greșitei calificări a căii de atac, Tribunalul a încălcat și dispozițiile art. 54 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, care prevăd că: "Apelurile se judecă în complet format din 2 judecători, iar recursurile, în complet format din 3 judecători, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel".
3. Nerespectarea normelor legale privind compunerea completului, cum este și cea referitoare la numărul de judecători, atragenulitatea hotărâriipronunțate, nulitate necondiționată de existența unei vătămări și deci nesusceptibilă de a fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 pr.civ.
4. Urmare a constatării nulității hotărârii pronunțate, atât pentru motivul legat de greșita compunere a instanței, cât și pentru administrarea probei testimoniale cu încălcarea dispozițiilor legale ce configurează regimul juridic al recursului, în concret a art. 305 pr.civ. se impunerejudecareacăii de atac formulate de partea interesată, cu calificarea corespunzătoare și într-un complet format din trei judecători.
Având în vedere că potrivit art. 2 pct. 3 pr.civ. "Tribunalele judecă, ca instanțe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii, care potrivit legii, nu sunt supuse apelului", Curtea va trimite dosarul spre rejudecare Tribunalului București, căreia îi revineompetența materială, reglementată prin norme de ordine publică conform art. 159 pct. 2 pr.civ. a soluționării căii de atac declarate în cauză.
Față de aceste considerente, reținând nelegalitatea hotărârii atacate pentru motivul arătat, Curtea urmează ca, în temeiul art. 315.pr.civ. să admită recursul, să caseze decizia recurată și să trimită cauza spre rejudecare Tribunalului București. Întrucât rejudecarea intră în competența unei alte instanțe, Curtea nu va mai analiza celelalte motive de recurs, cele formulate de către recurenta reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă, cu domiciliul în B,-,. 3S14,. 1,. 1,. 19, sector 6, formulat împotriva deciziei civile nr. 515/27.03.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți și, ambii cu domiciliul în B,-, -. 1,. 21, sector 6.
Casează decizia recurată și trimite cauza pentru soluționarea recursului la Tribunalul București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red.
Tehnodact., /
5 ex./26.11.2009
- Secția a V-a Civ. -;
Jud. Sectorului 6. - Civ. -
****
Președinte:Cristina NicaJudecători:Cristina Nica, Mariana Haralambe, Fănica Pena
