Reziliere contract. Speta. Decizia 142/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 142
Ședința publică de la 03 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Valeria Cormanencu Stanciu
JUDECĂTOR 2: Mona Maria Pivniceru
Judecător - -
Grefier
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de Consiliul Local I împotriva deciziei civile nr. 64 din 28.01.2009 a Tribunalului Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pricina este la prim termen, s-au comunicat motivele de recurs intimatei, la dosar s-a depus prin serviciul de registratură ordinul de plată nr. 653/31.03.2009 reprezentând dovada achitării de către recurent a taxei judiciare de timbru de 10 lei și timbru judiciar de 0,5 lei, se solicită judecarea cauzei în lipsă.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată pricina în stare de judecată și, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă a rămas în pronunțare.
După deliberare:
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față.
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Reclamantul Consiliul Local I la data de 12.05.2008 investește Judecătoria Iași cu acțiune în reziliere contract de închiriere și evacuarea pârâtei din apartamentul situat în I-, Cămin - -, parter,. 9.
Reclamantul își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 24 lit.B alin. 3 din Legea nr. 114/1996, invocând în fapt că pârâta și membrii familiei sale au un comportament ce fac imposibilă conviețuirea, că împiedică folosirea normală a locuinței.
Susține reclamantul că în anul 2007 împotriva membrilor familiei pârâte au fost emise mai multe procese verbale de contravenție, copiii aceștia nu sunt supravegheați, distrug ușile și geamurile de la imobil, concubinul său pe fondul consumului de băuturi alcoolice provoacă scandaluri, deranjându-i pe vecini.
Judecătoria Iași prin sentința civilă nr. 10915 din 9 octombrie 2008 respinge acțiunea.
Pentru a pronunța hotărârea instanța de prim grad a reținut că c el care a provocat scandalurile a fost concubinul pârâtei, care nu mai locuiește în apartament de peste un an. Starea conflictuală nu mai subzistă, pârâta are în întreținere 7 copii minori, au vârste între 2 și 9 ani.
Constată judecătoria că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 24 din Legea nr. 114/1996 pentru a se dispune rezilierea contractului și evacuarea.
Tribunalul Iași prin decizia civilă nr. 64 din 28.01.2009 respinge apelul declarat de reclamant.
Instanța de apel a păstrat situația de fapt stabilită în considerentele sentinței.
Reține tribunalul că nu sunt întrunite condițiile cerute de art. 24 din Legea nr. 114/1996 invocat ca temei al acțiunii de reclamant; cu probele administrate fiind dovedit că cel c are tulbura liniștea publică era concubinul pârâtei, că acesta nu mai locuiește în apartament de un an.
Împotriva hotărârii Tribunalului Iașia declarat apel reclamantul invocând aplicarea greșită a legii, art. 24 din Legea nr. 114/1996 motiv încadrat în art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivului de recurs se susține că s-a dovedit cu înscrisurile depuse la dosar: procese verbale prin care s-a dispus aplicarea sancțiunilor contravenționale că pârâta nu a supravegheat minorul, a provocat scandal în fața în care locuiește. Sancțiunile nu au fost contestate, fiind consemnat în procesul verbal că pârâta a recunoscut fapta.
Susține recurentul că sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 24 din Legea nr. 114/1996 pentru a se admite acțiunea cu toate capetele de cerere.
Recursul nu este întemeiat.
Reclamantul a investit instanța de fond la data de 12.05.2008 invocând că, chiriașul are un comportament care face imposibilă conviețuirea sau împiedică folosirea normală a locuinței, în cele două modalități prevăzute în art. 24 Legea 114/1996.
Din lucrările dosarului rezultă că Poliția Comunitară Iae fectuat verificări la sesizarea unui locatar ce locuiește în- cu privire la comportamentul necorespunzător al unor locatari, fiind identificate 11 persoane între care și pârâta, fiind atașate procese verbale de constatare și sancționare contravențională.
Pentru pârâta -intimată s-a reținut că este vizitată de concubinul său cu care face scandal, se lovesc reciproc, lasă copiii nesupravegheați, deranjează vecinii.
Situația de fapt stabilită în considerentele sentinței, păstrată în apel are corespondent în probele dosarului.
Astfel, din procesele verbale atașate, sancțiunea contravențională s-a aplicat pentru o faptă comisă în anul 2006, în iunie 2007 pentru că a participat la un scandal provocat de concubin; o alta s-a aplicat pentru nesupravegherea copiilor, în februarie 2008.
În conformitate cu art. 24 din Legea nr. 114/1996 rezilierea contractului de închiriere înainte de termenul stabilit se face la cererea proprietarului (lit. b) atunci când chiriașul are un comportament care face imposibilă conviețuirea sau împiedică folosirea normală a locuinței.
Este de necontestat că pârâta a încălcat normele de conviețuire socială fiind sancționată contravențional, prin fapte comise la diferite intervale de timp, scandalurile fiind provocate și de concubinul său, persoană care nu mai locuiește cu aceasta de peste 1 an.
În aplicarea dispozițiilor citate cele două modalități, impun manifestări diferite din partea chiriașului, pe de o parte comportamentul și alta folosirea spațiului locativ, cu aceeași finalizare pentru colocatari imposibilitatea conviețuirii.
Pentru a se dispune rezilierea și evacuarea ca sancțiune pentru chiriaș ce cer îndeplinite următoarele condiții: purtarea locatarului dă fac ă realmente imposibilă conviețuirea; să fie vorba de fapte repetate, de comportare șicanatorie, permanentă și abuzivă, neînțelegerile să fie provocate de locatarul a cărui evacuare se cere și, în sfârșit ca purtarea lui să facă imposibilă conviețuirea pentru locatarii din același apartament sau imobil, în speță.
Curtea constată că instanțele au aplicat corect dispozițiile art. 24 din Legea nr. 1146/1996 atunci când au apreciat că nu sun t îndeplinite condițiile pentru admiterea acțiunii și anume nu este dovedită acțiunea șicanatorie și permanentă.
În ce privește a doua modalitate "folosirea normală a locuinței" deși s-a menționat în motivarea în fapt și drept a acțiunii, nu s-a probat pentru a se reține aplicarea greșită a legii.
Pentru considerentele expuse, in stanța respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Consiliul Local I împotriva deciziei civile nr. 64 din 28.01.2009 a Tribunalului Iași, decizie pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 3.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
-
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
25.04.2009
Tribunalul Iași:
-
-
Președinte:Valeria Cormanencu StanciuJudecători:Valeria Cormanencu Stanciu, Mona Maria Pivniceru