Reziliere contract. Speta. Decizia 213/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE-
DOSAR NR.15137,-
DECIZIA NR.213
Ședința publică din 9 martie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Paula Brotac
JUDECĂTORI: Cristina Paula Brotac, Andra Corina Botez
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea cererii de revizuire a deciziei civile nr.1070/14.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, formulată de revizuenta, domiciliată în P,-, jud.P, în contradictoriu cu intimatele, domiciliată în P,- A,. 132 C,.A,.5, jud.P și, domiciliată în P, str.-.-,.35 D 1,.30, jud.
Recurs timbrat cu 10 lei taxă judiciară de timbru potrivit chitanței seria - nr.-/26.01.2009 și 1,50 lei timbru judiciar, anulate și atașate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns revizuenta personal, intimatele personal și reprezentată de avocat din Baroul Prahova, potrivit împuternicirii avocațiale nr. 123/7.03.2007.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin intermediul serviciului registratură al instanței intimatele și au depus la dosar întâmpinare.
Părțile, având pe rând cuvântul, învederează instanței că alte cereri nu mai au de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.
Curtea ia act de susținerile părților, constată cauza în stare de judecată și în baza disp.art.137 alin.1 Cod pr.civilă pune în discuția părților excepția inadmisibilității cererii de revizuire invocată de intimata prin întâmpinarea depusă la dosar.
Avocat având cuvântul asupra excepției inadmisibilității cererii de revizuire invocată de intimata, arată că disp.art.322 alin.5 Cod pr.civilă pe care se întemeiază cererea de revizuire vizează situațiile în care s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintre-o împrejurare mai presus de voința părților.
Precizează că textul de lege nu reglementează și situația potrivit căreia partea a omis să depună actele de care se prevala la evocarea fondului, astfel cum a susținut revizuenta.
Solicită admiterea excepției inadmisibilității cererii de revizuire invocată de intimata cu obligarea revizuentei la plata cheltuielilor de judecată.
Revizuenta având cuvântul, cu privire la excepția inadmisibilității cererii de revizuire invocată de intimata, arată că lasă la aprecierea instanței.
Intimata, având cuvântul asupra excepției inadmisibilității cererii de revizuire invocată de intimata, arată că lasă la aprecierea instanței.
Curtea, în raport de actele și lucrările dosarului, precum și de susținerile părților, rămâne în pronunțare asupra excepției inadmisibilității cererii de revizuire invocată de intimata.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată la Curtea de APEL PLOIEȘTI sub nr. 15137,-, revizuenta a solicitat în contradictoriu cu intimatele și, revizuirea deciziei civile nr. 1070/14.11.2008 a Curții de APEL PLOIEȘTI, în baza art. 322 pct.5 Cod proc.civilă.
În motivarea cererii, revizuenta a arătat, în esență, că decizia civilă nr. 1070/14.11.2008 a Curții de APEL PLOIEȘTI, a cărei revizuire o solicită (prin care s-a admis recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 291/19.05.2008 a Tribunalului Prahova, ce a fost modificată în tot, în sensul respingerii apelului) este netemeinică și "nefondată" întrucât apărătorul său a omis să depună și să dezbată în fața instanței acte ce dovedesc că ea, revizuenta, nu a fost întreținută de către cele două intimate.
În cuprinsul cererii de revizuire sunt enumerate actele respective.
S-a atașat dosarul nr- al Curții de APEL PLOIEȘTI, în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 1070/14.11.2008 a Curții de APEL PLOIEȘTI, a cărei revizuire se solicită.
Prin întâmpinarea depusă, intimata a solicitat admiterea cererii de revizuire formulată de, apreciind și ea că decizia civilă nr. 1070/14.11.2008 a Curții de APEL PLOIEȘTI este nelegală și netemeinică.
Intimata a formulat și ea întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire, întrucât art. 322 pct.5 Cod proc.civilă, text de lege invocat de revizuentă, nu reglementează și situația invocată de aceasta, respectiv că apărătorul său a omis să depună acte relevante pentru fondul cauzei.
Prin registratura instanței, revizuenta a depus la dosar o cerere, prin care a solicitat suspendarea executării deciziei civile nr. 1070/14.11.2008 a Curții de APEL PLOIEȘTI, până la soluționarea cererii sale de revizuire.
Întrucât cauza s-a soluționat la primul termen de judecată, cererea revizuentei privind suspendarea executării deciziei civile nr. 1070/14.11.2008 a Curții de APEL PLOIEȘTIa fost respinsă, în temeiul art. 325 Cod proc.civilă coroborat cu art. 403 Cod proc.civilă, ca rămasă fără obiect.
În baza art. 137 alin.1 Cod proc.civilă, examinând actele și lucrările dosarului, în raport de excepția inadmisibilității cererii de revizuire invocată de intimata, curtea reține următoarele:
În sensul art. 322 pct.5, teza 1 Cod proc.civilă (text de lege invocat de revizuentă în susținerea cererii sale), pentru ca un act să fie considerat înscris nou este necesar nu doar ca acesta să nu fi fost depus la dosar cu prilejul judecății de fond, ci și ca existența și conținutul său să nu fi fost cunoscute la acel moment de parte.
Ori, în cazul în speță, condiția de admisibilitate analizată nu este îndeplinită, înscrisurile invocate de recurentă erau cunoscute la momentul judecății recursului, fiind în posesia apărătorului său, astfel cum se menționează în cererea de revizuire (pagina 2 alineatul 3).
În acest context, față de considerentele expuse, în temeiul art. 137 alin.1 Cod proc.civilă, coroborat cu art. 322 pct.5 teza 1 Cod proc.civilă, va admite excepția inadmisibilității cererii de revizuire invocată de intimata și va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.
În baza art. 274 Cod proc.civilă, revizuenta va fi obligată să plătească intimatei suma de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform chitanțelor nr. -/02/19.02.2009 și -/7.03.2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca rămasă fără obiect cererea revizuentei de suspendare a executării deciziei civile nr. 1070/14.11.2008 a Curții de APEL PLOIEȘTI.
Admite excepția inadmisibilității cererii de revizuire invocată de intimata.
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire a deciziei civile nr. 1070/14.11.2008 a Curții de APEL PLOIEȘTI formulată de revizuenta, domiciliată în P,-, jud.P, în contradictoriu cu intimatele, domiciliată în P,- A,. 132,.A,.5, jud.P și, domiciliată în P, str.-.-,.35 D 1,.30, jud.
Obligă revizuenta să plătească intimatei suma de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 9.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Cristina Paula Brotac, Andra Corina Botez
--- - --- - -
GREFIER,
/CC
2 ex/11.03.2009
nr- Curtea de APEL PLOIEȘTI
-
C
operator de date cu caracter personal
notificare nr. 3120/2006
Președinte:Cristina Paula BrotacJudecători:Cristina Paula Brotac, Andra Corina Botez