Reziliere contract. Speta. Decizia 39/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.39
Ședința publică din 22 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Maria Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Ion Graur
JUDECĂTOR: Dr. - -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta SC - SRL A împotriva deciziei civile nr.399/11.08.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul Consiliul Local Sânnicolau M, având ca obiect reziliere contract.
dezbaterilor, susținerile și concluziile părților, au fost consemnate în încheierea de ședință din 15 ianuarie 2008, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi,
R E A,
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin decizia civilă nr.399/11.05.2007 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timișa respins apelul pârâtei SC -- SRL împotriva sentinței civile nr.73/2005 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M in dosar nr.1954/2004, in contradictoriu cu reclamantul Consiliul Local Sânnicolau M și a obligat pârâta SC -- SRL să-i plătească reclamantului 1000 lei RON cheltuieli de judecată.
Tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr.73/25.01.2005 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau Maf ost admisă acțiunea formulată și precizată de reclamantul CONSILIUL LOCAL SÂNNICOLAU M în contradictoriu cu pârâta "--" L și s-a dispus rezilierea contractului de concesionare nr. -.08.2002 încheiat între cele două păr
A fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii în reziliere.
A fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamant in cuantum de 106.000 lei.
S-a reținut de către prima instanță că reclamantul Consiliul Local Sânnicolau M a solicitat instan ei, prin aciunea formulată și ulterior precizată rezilierea contractului de concesiune încheiat între părți, întrucât pârâta SC "" SRL nu și-a îndeplinit obligaiile asumte prin acest contract.
S-a constatat că între cele două părți s-a încheiat contractul de concesionare nr.6340 din 08.08.2002, contract care are ca obiect concesionarea unui teren în suprafaă de 550 mp situat în Sânnicolau M, str. - nr.9, înscris în CF nr.7555 nr. top 1217-1218/b, pentru o perioadă de 49 de ani, valoarea redevenței fiind stabilită la 825,89 USD.
Conform acestui contract, concendentul Consiliu Local avea obligația de a preda concesionarului terenul mai sus me ionat liber de orice sarcini și să-l garanteze pe acesta că terenul nu este grevat de sarcini, servicii sau alte pretenții din partea unor ter avea obliga ia ca să folosească terenul potrivit scopului concesiunii, să construiască in termen de 2 ani și in termen de 6 luni să se prezinte la biroul de urbanism pentru eliberarea unei autoriza ii de construc ii.
Prin disp.art.8 lit.c din cap. IX s-a prevăzut că acest contract încetează și în caz de reziliere a acestuia de către concesionar.
Contractul de concesiune a fost încheiat pe baza nr.62/30.07.2002 prin care se aprobă această concesionare, fiind întocmit și caietul de sarcini privind concesionarea terenului, în care se prevede și posibilitatea rezilierii contractului dacă nu este realizată construcția pentru care a fost concesionat terenul, în termen de 2 ani.
Prin adresa nr. 7928 din 11.09.2003, emisă de Primarul orașului Sânnicolau M, în calitate de organ executiv, a adus la cunoștina pârâtei faptul că nu a solicitat în termenul prevăzut autorizația de construcie și că nu a plătit taxa de concesionare pentru anul 2003.
Deși pârâta menionează în întâmpinare că a dat curs acestei notificări, la dosarul cauzei nu a depus nici un înscris din care să rezulte acest lucru, mai mult face referire la chitana nr.- și factura nr. -, însă la dosarul cauzei nu se regăsesc în copie aceste înscrisuri.
S-a reținut că prin cererea nr. 7698/26.07.2004, pârâta solicită Consiliului Local Sânnicolau M prelungirea contractului de concesionare nr. 6340 din 08.08.2002, întrucât reprezentantul pârâtei a fost la spital, anexând totodată și documentația pentru eliberarea certificatului de urbanism și a autorizației de construcție. Această cerere a pârâtei a fost trecută pe ordinea de zi a ședin ei Consiliului Local Sânnicolau M, la punctul 9. Deși pârâta invocă faptul că nu s-a pus în discuție cererea privind eliberarea autorizației de construc ie, din actele depuse la dosar, respectiv din cererea formulată și din procesul verbal al ședinței, rezultă că pârâta a solicitat prelungirea contractului de concesionare, astfel că reclamantul a considerat această cerere ca o modificare a clauzelor contractului încheiat initial. n urma discuțiilor din ședința s-a hotărât a nu se aproba modificarea clauzelor contractuale.
Judecătoria a reținut că pârâta nu a făcut dovada faptului, că în termen de 6 luni, de la încheierea contractului s-a adresat Biroului de urbanism pentru a solicita eliberarea unei autorizații de contracție, așa cum prevedea contractul potrivit cap. VI art.5.2 și 5.4, și cum era prevăzut și-n caietul de sarcini.
Pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate, motiv pentru care instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru a dispune rezilierea contractului de concesionare, potrivit art.1020 civ., și că nu a intervenit o împrejurare care să facă imposibilă executarea, și a fost pusă în întârziere prin notificarea nr.7928/11.09.2003.
Astfel, judecătoria, în raport de disp. Legii nr.219/1998, ale art.1020 civ. a apreciat ca întemeiată acțiunea și a admis-o în consecință.
Prin apelul declarat, pârâta SC - - SRL a solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate și respingerea acțiunii ca inadmisibilă, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a invocat excepția necompetentei Judecătoriei Sânnicolau M, cu motivarea că se impune anularea hotărârii acestei instanțe, și trimiterea cauzei spre competentă soluționare, Tribunalului Timiș, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acțiunii, întrucât Consiliul Local al orașului Sânnicolau M nu este parte semnatară a contractului de concesiune 6340/2002, încheiat între apelantă și Primăria Orașului Sânnicolau M, reprezentată prin Primar, în calitate de concedent, apelanta considerând că instanța de fond a reținut eronat că potrivit disp.art.18, 19, 21 din Legea 215/2001, consiliile locale hotărăsc asupra administrării domeniului privat al orașului și astfel reclamanta ar avea calitate procesuală activă.
În raport de disp.art.269 civ. a apreciat că instanța trebuia să introducă în cauză semnatarul contractului de concesiune -Primăria Orașului Sânnicolau M- cel puțin pentru opozabilitate, întrucât Primăria orașului Sînnicolau M nu a cerut niciodată rezilierea sau rezoluțiunea contractului încheiat cu ea, astfel că până la proba contrarie acesta își produce efectele față de Primăria orașului Sânnicolau M, care continuă să încaseze taxa de concesiune.
A arătat că dreptul de reprezentare a orașelor și comunelor nu-l au și consilierii aleși, chiar dacă au fost președinți în ședința consiliului local unde s-a votat hotărârea care urmează a fi pusă în aplicare, singurul abilitat de lege să asigure aducerea la îndeplinire a hotărârilor Consiliului Local fiind Primarul, care este si reprezentantul comunei sau al orașului.
A criticat de asemenea modul de aplicare a disp. Legii nr.146/1997, atunci când instanța de fond a scutit de plata taxei de timbru pe reclamant și a reținut că numai concesionarul avea la îndemână acțiunea de reziliere a contractului.
În legătură cu fondul cauzei, a arătat că prima instanță a interpretat greșit probele administrate în cauză.
Tribunalul a respins apelul declarat de pârâtă cu motivarea în esență că în ceea ce privește excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sânnicolau M, aceasta nu este incidentă în cauză, în raport de disp.art.1 pct.1 pr. civ..
S-a reținut de către instanța de apel că nici excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului Consiliul Local Sânnicolau M, nu este incidentă în cauză, întrucât proprietarul imobilului teren din litigiu este orașul, ca persoană juridică de drept public, aceasta având patrimoniul propriu și capacitate juridică prin lege, iar autoritatea administrației publice locale prin care este administrat patrimoniul este consiliul local, potrivit art.38 si 46 din Legea 215/2001, organizarea licitației făcându-se sub autoritatea si administrarea patrimoniului de către consiliul local, care, de altfel este și parte contractantă în contractul de concesionare nr.6340/08.08.2002.
S-a respins de tribunal și excepția cu privire la nelegala introducere a acțiunii sub semnătura președintelui de ședință, întrucât precizarea de acțiune este semnată de primar și poartă ștampila acestuia.
Cu privire la scutirea de achitare a taxei de timbru de către reclamant, s-a reținut că s-a făcut o corectă aplicare a disp.art.17 din Legea nr.146/1997.
Referitor la excepția de inadmisibilitate a acțiunii, invocate de apelant la punctul 7 din apel, decurgând din clauza prevăzută la capitolul IX art.8 lit.c din contract, tribunalul a apreciat că Judecătoria Sânnicolau Mar eținut corect dispozițiile coroborate ale cap.VI, art.5 p. 2 și cap.VII art.6 din contractul de concesiune, respectiv ale art.VI alin.2 si 3 din caietul de sarcini.
S-a reținut că concesionarul nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute prin caietul de sarcini și contract, construcția nu a fost edificată în termenul de 2 ani de la încheierea contractului, astfel că în mod corect s-a dispus rezilierea contractului de concesionare.
În termen împotriva deciziei civile nr.399/11.05.2007, a declarat recurs pârâta SC - - SRL care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei civile recurate, admiterea apelului, admiterea excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sânnicolau M, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare Tribunalului Timiș ca instanță de fond, iar în subsidiar, în situația respingerii excepției necompetenței materiale a judecătoriei, solicită modificarea deciziei recurate, respingerea acțiunii reclamantului, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că instanța de apel a respins greșit excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sânnicolau M aplicând disp. Legii nr.219/2005 care nu erau în vigoare la data introducerii acțiunii, fiind astfel incident în cauză motivul de recurs prevăzut de disp.art.304 alin.1 pct.3 pr. civ..
Arată că instanța de apel a reținut că valoarea litigiului era sub 5 miliarde lei (27.352. 654 lei/an pe o perioadă de 49 ani), la data introducerii acțiunii competența tribunalelor era pentru toate litigiile peste 1 miliard lei, iar obiectul acțiunii avea o valoare de 14.905.662.720 lei, astfel că în raport de disp.art.2 alin.1 pct.1 lit.a pr. civ. competent să judece cauza în primă instanță era Tribunalul Timiș și nu Judecătoria Sânnicolau
A arătat că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, dispunând rezilierea unui contract încheiat între alte părți, decât cele din dosarul cauzei.
Susține că instanța de fond și-a depășit atribuțiile și a pronunțat o hotărâre ce atrage incidența disp.art.304 pct.8 pr. civ. întrucât reclamantul Consiliul Local al orașului Sânnicolau M nu este parte în contractul de concesiune a cărui reziliere se solicită în cauză.
Arată că, dreptul de control al Consiliului Local nu rezultă din disp.art.3, 18, 19, 21, 38 și 46 din Legea nr.215/2001, reținute de instanța de apel, menționând că în raport de disp.art. 66-67 din Legea nr.215/2001, singurul abilitat de lege să reprezinte orașul - " persoana juridică de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu" - este primarul - este șeful administrației publice locale și reprezintă orașul în relațiile cu alte autorități publice și în justiție.
A arătat că Primăria orașului Sânnicolau M nu a cerut niciodată rezilierea contractului încheiat de concesionari, situație în care acest contract își produce în continuare efecte față de aceasta, încasând taxa de concesiune.
A susținut că s-a reținut greșit de instanța de apel că precizarea de acțiune a fost semnată de primar, și că din actele dosarului nu rezultă că primarul ar fi ratificat acțiunea, mai mult, cererea de chemare în judecată a fost semnată de președintele de ședință, consilier ing., care nu are capacitate de exercițiu.
Arată că în mod greșit instanța de fond a dispus obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată (103.000 lei), cu titlu de taxă timbru și timbru judiciar, având în vedere că aceeași instanță a reținut incidența în cauză a disp.art.17 din Legea nr.146/1997.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii introduse de reclamant, excepție pe care instanțele au respins-o reținând că sancțiunea rezilierii contractului de concesiune este prevăzută de cap.IX art.8 lit.c din contract, arată că instanțele au fost în eroare cu privire la această sancțiune.
În speță fiind aplicabile disp.art.969 civ. părțile semnatare (între care nu se regăsește și reclamantul) au convenit la art.8 lit.c - încetarea contractului și în caz de reziliere a contractului de către concesionar astfel că, doar, concesionarul avea la îndemână această posibilitate.
Arată că deși în motivarea sentinței, instanța de fond face referire la adresa nr.7928/11.09.2003 emisă de Primarul orașului Sânnicolau M în calitate de organ executiv - în realitate această adresă este emisă de "Primăria orașului Sânnicolau M", nefiind astfel emisă de reclamant și nici de primar în exercițiul funcției publice ca sa aibă legătură cu dosarul cauzei, iar reclamantul nu a convocat pe pârâtă la sediul său.
Arată că în mod greșit s-a reținut incidența în cauză a disp.art.1020 civ. în sensul că sunt îndeplinite condițiile pentru a dispune rezilierea contractului, întrucât obligația corelativă celei de obligare a reclamantului la predarea terenului către pârâtă - nu este evidențiată și în sarcina pârâtei.
Prin întâmpinare, reclamantul intimat a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată, cu motivarea că în ceea ce privește excepția necompetenței materiale a judecătoriei în soluționarea cauzei, disp.art.2 pct.1, lit.b pr. civ. nu sunt incidente în cauză.
A arătat că nu sunt incidente nici celelalte motive de recurs invocate, întrucât precizarea de acțiune a fost semnată de primar, și că nu este întemeiată nici excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, iar cu privire la fondul cauzei, arată că în mod corect s-a reținut de ambele instanțe că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale.
Examinând decizia civilă recurată în raport de motivele invocate, de disp. Legii nr.215/2001, ale Legii nr.-, ale Legii nr.146/1997, Curtea constată că recursul este nefondat.
Astfel, critica adusă deciziei civile recurate de către pârâtă, ce vizează necompetența materială a judecătoriei dea judeca cauza în primă instanță, este neîntemeiată în raport de natura cauzei care referindu-se doar la rezilierea contractului de concesiune a unui teren (fără a se solicita restituirea prestațiilor efectuate în temeiul contractului) - nu atrage incidența în cauză a disp.art 6 (1) din Normele de aplicare a legii nr.146/1997 privind taxele de timbru, cererea fiind astfel, una neevaluabilă în bani.
Incidente în cauză, pentru determinarea competenței materiale a instanței sunt disp.art.1 pct.1 pr. civ. reținute corect de tribunalul ca temei de drept în soluționarea excepției de necompetență materială a judecătoriei.
Reținând că cererea astfel cum a fost precizată, formulată de reclamant, este neevaluabilă în bani, cele două instanțe, respectiv instanța de fond și cea de apel, au făcut o aplicare corectă a dispozițiilor prevăzute de Legea nr.146/1997 (art.3) și ale nr.HG783/2004, obligând reclamantul la plata taxei de timbru în sumă (fixă) de 103.000 lei.
Față de aceste considerente, se constată că nu este întemeiată susținerea pârâtei recurente în sensul că instanța de fond a obligat-o la plata taxei de timbru și timbru judiciar de 103.000 lei, sumă pe care pârâta a apreciat-o ca fiind plătită greșit de reclamant, atâta timp cât s-a considerat că reclamantul ar beneficia de scutirea de la plata taxei de timbru.
Sub acest aspect este de observat că într-adevăr instanța de fond a făcut o confuzie între disp.art.17 și respectiv art.3 (pct.1) din Legea nr.146/1997, reținând greșit incidența ambelor dispoziții legale, câtă vreme a dispus obligarea la plata taxei de timbru a reclamantului la suma de 103.000 lei și a reținut în considerente (pag.3 alin.8) - că cererea nu are obiect evaluabil în bani, taxa de timbru precizată este de 103.000 lei.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale a reclamantului de a promova acțiunea având ca obiect rezilierea contractului de concesiune - se constată că în raport de disp.art.19, 21, 38, 67 și 91 din Legea nr.215/2001 (în vigoare la data promovării cererii de chemare în judecată), ale Legii nr.219/1998 (art.5) - este neîntemeiată.
Astfel, disp.art.21 din Legea nr.215/2001 - prevăd că " autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune și orașe sunt consiliile locale, comunale și orășenești ca autorități deliberative și primarii ca autorități executive.
Primarul îndeplinește o funcție de autoritate publică și reprezintă comun a sau orașul în relațiile cu alte autorități publice precum și în justiție (art.67 Legea nr.215/2001).
Conform disp.art.38 lit. f și h din lege, consiliul local administrează domeniul public și privat al comunei sau orașului și hotărăște vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a comunei sau orașului, în condițiile legii.
Din coroborarea acestor dispoziții legale cu cele ale art.5 din Legea nr.219/1998, care prevăd că au calitatea de concendent în numele statului consiliile locale pentru bunurile proprietate privată a comunei sau orașului, rezultă că s-a reținut corect de cele două instanțe calitatea procesuală activă în cauză a reclamantului în promovarea acțiunii.
Mai mult, cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată, este formulată de Consiliul Local prin Primar (care potrivit art.67 din Legea nr.215/2001), reprezintă orajul în justiție).
Este adevărat că în cap.1 al contractului de concesionare, apare ca părți contractante -Primăria orașului Sânnicolau M - prin Primar, în calitate de concendent și pârâta în calitate de concesionar, însă din cuprinsul contractului (cap.VI), rezultă că în realitate calitatea de concesionar o are Consiliul Local care predă terenul ce constituie obiectul contractului de concesionare, prevedere contractuală ce respectă disp.art.5 din Legea nr.219/1951 - ce conferă calitate de concendent consiliului local (în speță reclamantului).
De altfel, chiar dacă Primăria - este trecută ca și concendent - parte în contract, în realitate aceasta raportat la disp.art.91 din Legea nr.215/2001 -constituind o structură funcțională alături aparatul propriu de specialitate al consiliului local cu sarcina de a aduce la îndeplinire hotărârile consiliului local - nu are personalitate juridică neavând calitatea de a reprezenta unitatea administrativă în instanță.
Mai mult, concesionarea prin licitație publică a terenului de 550 mp în vederea construirii unui restaurant a fost aprobată prin hotărârea nr.62 din 30.07.2002 a Consiliului local, reclamantul din prezenta cauză.
Cum cererea de chemare în judecată formulată de Consiliul Local Sânnicolau M - prin președintele de ședință ing., a fost ulterior - precizată ( fila 29 dosar fond), fiind astfel formulată de reclamant prin primar, apare ca lipsită de obiect excepția invocată de pârâtă, privind lipsa capacității de exercițiu a Președintelui de ședință, consilier ing. de a semna cererea de chemare în judecată.
Este neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii formulată de reclamant, cu motivarea că doar concesionarul are la îndemână posibilitatea de a cere rezilierea contractului, în raport de disp. cap. IX art.8 lit.c din contract, întrucât s-a reținut de cele două instanțe în mod corect ca și cauză a rezilierii contractului de concesionare, neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor contractuale de către pârâtă, respectiv a nerespectării disp. cap. VI din contract și a caietului de sarcini, care impuneau obligația pârâtei de a solicita în termen de 6 luni de la încheierea contractului, eliberarea autorizației de construire și de-a ridica în termen de 2 ani construcția pentru care a concesionat terenul.
Pârâta nu a respectat dispozițiile legale din contract și ale Legii nr.50/1991 republicată și nici obligațiile cuprinse în caietul de sarcini, iar disp. art. 28 (4) din contractul cadru de concesionare prevăd că, acesta va cuprinde clauzele prevăzute în caietul de sarcini și clauzele convenite de părțile contractante.
În acest sens în caietul de sarcini - privind concesionarea prin licitație publică a terenului din litigiu (fila 36 - 37 dosar nr. 1954/2004), ale căror clauze sunt obligatorii pentru părțile contractante, s-a prevăzut că dacă în termen de 2 ani nu se realizează construcția, contractul de concesionare se va rezilia ( cap - VI - caiet de sarcini).
Cum rezilierea este prevăzută ca sancțiune pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale și întrucât s-a făcut dovada prin întreg materialul probator administrat în cauză că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, se constată că în mod corect au reținut ambele instanțe ca fiind întemeiată acțiunea formulată de reclamant astfel cum a fost precizată, motiv pentru care și pe fondul cauzei, criticile aduse deciziei civile recurate sunt nefondate.
Având în vedere considerentele expuse, Curtea în baza art.312 (1) pr. civ. va respinge recursul declarat de pârâta SC - SRL A împotriva deciziei civile nr.399/11.08.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
În baza art.274 pr. civ. va obliga pe pârâta recurentă să plătească reclamantului intimat Consiliul Local Sânnicolau M suma de 2975 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta SC - SRL A împotriva deciziei civile nr.399/11.08.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul Consiliul Local Sânnicolau
Obligă pe pârâta recurentă să plătească reclamantului intimat Consiliul Local Sânnicolau M suma de 2975 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Adriana Corhan
- - - - Dr. - -
GREFIER,
- -
Red. 01.02.2008
Tehnored. 2 ex./04.02.2008
Instanța de apel:;
Prima instanță:
Președinte:Maria LăpădatJudecători:Maria Lăpădat, Ion Graur, Adriana Corhan
