Reziliere contract. Speta. Decizia 486/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
Curtea de Apel Galați
Secția civilă
Decizia civilă nr.486/
Ședința publică din 16 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Elena Romila
JUDECĂTOR 2: Valentina Gabriela Baciu
JUDECĂTOR 3: Romeo
Grefier -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanții și, domiciliați în G str. - Vest -/8 B.46, și intervenienta, domiciliată în G- Bloc 10 B.1.15, împotriva deciziei civile nr.94 din 26 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Galați.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 11 septembrie 2008 și s-au consemnat în încheierea din aceeași dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la data de 16 septembrie 2008.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele;
Prin acțiunea înregistrată reclamanții și, au chemat în judecată pe pârâții și, pentru rezilierea contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 3260/5.09.2000 întocmit de BNP, cu obligare la cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii se arată că părțile au întocmit un contract de vânzare - cumpărare, pentru nudă proprietate, cu clauză de întreținere, în care reclamanții au vândut pârâților nuda proprietate în cotă de 5/8 părți a imobilului situat în G,-,. 2.. 1,. 1,. 15, cu obligația pârâților de a acorda întreținere viageră, uzufructuarei, pe tot restul vieții, constând în hrană, îmbrăcăminte, căldură, iluminat, îngrijirea sănătății.
Între pârâții au rezultat neînțelegeri în urma cărora au divorțat și nu și-au îndeplinit obligațiile asumate prin contract în sensul acordării întreținerii numitei.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivată de faptul că a fost căsătorită cu atunci când au întocmit contractul din litigiu, că și-a îndeplinit obligațiile întocmai, potrivit contractului privind numitei, de la încheierea acestuia și până la introducerea acțiunii, cu toate cele necesare și prevăzute în contract.
Prezenta acțiune este doar o formă prin care părinții fostului soț încearcă să o lipsească pe pârâtă de dreptul pe care îl are asupra imobilului din litigiu, introdusă după acțiunea de partaj, formulată de către aceasta contra pârâtului.
Pârâta a mai formulat o excepție de inadmisibilitate a acțiunii, motivată de faptul că actul întocmit este un contract de vânzare cumpărare pur si simplu, prețul real si integral a fost achitat, si nici o parte din acest preț nu a fost convertit în obligație de întreținere si ca urmare, numita are la îndemână, în scopul valorificării dreptului o acțiune în obligația de a face a debitorilor ei.
Numita a formulat cerere de interes propriu în contradictoriu cu părțile din proces în sensul admiterii acțiunii formulata de reclamanți, urmând a se rezilia contractului întocmit de către reclamanți cu pârâții, motivată de faptul că după încheierea contractului, pârâții nu si-au respectat obligația de întreținere, atât în timpul conviețuirii cu intervenienta, cat si după despărțirea acestei, motiv pentru care urmează a se rezilia contractul.
Prin sentința civilă nr.6997/27.09.2007 a Judecătoriei Galațis -a respins excepția inadmisibilității acțiunii formulată de pârâta.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanții și, ambii cu domiciliul în G, B-dul - Vest, -B,. 46, în contradictoriu cu pârâții, cu domiciliul în G, cartier - Vest,. 10 B,. 15 și cu domiciliul în G, str. - nr. 153, -. 82 fost admisă cererea de intervenție formulată de intervenienta, cu domiciliul în G, str. -, cartier - Vest,. 2.. 1,. 15, împotriva pârâților și și în consecință a dispus rezilierea contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 3260/5.09.2000 la., încheiat între reclamanți în calitate de vânzători și pârâții de cumpărători, iar intervenienta beneficiara dreptului de habitație viageră și a întreținerii pe tot restul vieții, cu privire la cota de 5/8 părți din imobilul situat în G,-,. 10 B,. 1,. 3,. 15, compus din 2 camere și dependințe.
A obligat pârâții să plătească reclamanților cât și intervenientei suma de câte 287,72 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține că între reclamanți și pârâți s-a încheiat contractul de vânzare - cumpărare între reclamanții în calitate de vânzători, și pârâți în calitate de cumpărători, pentru nuda proprietate in cotă de 5/8 părți, asupra imobilului înscris mai sus, cu prețul de 35 milioane predat la data încheierii contractului. Cumpărătorii și-au asumat obligația de a respecta uzufructul intervenientei și de a-i acorda acesteia întreținere pe tot restul vieții.
Din conținutul contractului rezultă că ambele obligații asumate de către pârâți sunt cele care compun obiectul și cauza contractului și ele urmează a fi respectate pe toată durata lor, iar contractul este de vânzare - cumpărare cu clauză de întreținere. Lipsa mențiunii de a nu converti o parte din preț a obligației de întreținere, nu schimbă nimic din natura actului și obligațiile asumate prin acesta. Ca atare părțile sunt obligate să respecte clauzele așa cum au fost asumate. Nu debitorul poate solicita schimbarea obligației, ci creditorul care dorește poate să opteze pentru un sau mai multe posibilități pe care le are.
Așa fiind instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii formulată de către pârâtă pe motiv că, ar avea dreptul formulării în acțiunea de a face.
S-a arătat că din declarația martorilor audiați rezultă neîndoielnic că pârâții, atâta timp cât au conviețuit cu intervenienta și au fost în relații bune s-au achitat de obligația de întreținere în condițiile asumate prin contract. este că după divorțul acestora, ce a avut loc în urmă cu doi ani, potrivit declarațiilor martorilor, pârâții nu au mai acordat nici un fel de întreținere intervenientei, prin care aveau obligația potrivit clauzelor din contractul încheiat. Rezultă că pârâta, după divorț nu a mai mers la intervenientă să-i acorde întreținere. Intervenienta este o femeie în vârstă, bolnavă și are nevoie de întreținere.
Faptul că martora a arătat că: din spusele pârâtei, intervenienta ar fi refuzat întreținerea, nu poate constitui o probă certă și neîndoienică în acest sens, deoarece martora neluând act direct de acest fapt.
Pentru cele de mai sus a admis acțiunea principală, cât și cererea de intervenție în interes propriu și a dispus rezilierea contractului autentificat sub nr. 3260/5.09.2000 întocmit de BNP.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta pentru motive vizând nelegalitatea și netemeinicia acesteia.
A arătat că între părți s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare nu de întreținere asupra cotei de 5/8 din imobil prețul fiind real, serios și integral iar intervenienta avea numai posibilitatea intentării unei acțiuni de a face împotriva sa, în sensul îndeplinirii obligației de întreținere.
A solicitat să se constate că cererea reclamanților este inadmisibilă.
Pe fondul cauzei, a arătat că acțiunea reclamanților a fost introdusă cu scopul de a se reduce masa partajabilă a apelantei, că până la divorțul său și-a îndeplinit obligația de întreținere că fostul său soț a rămas în continuare în imobil și că o îngrijește pe bătrână astfel încât acțiunea reclamanților apare ca fiind nefondată.
Prin decizia civilă nr.94 din 26 februarie 2008 Tribunalul Galația admis apelul declarat de pârâta, împotriva sentinței civile nr.6997 din 27 septembrie
2007 Judecătoriei Galați, în contradictoriu cu intimatul pârât -, cu intimații - reclamanți și și intimata intervenientă.
A schimbat în tot sentința apelată în sensul că a respins excepția inadmisibilității acțiunii principale ca nefondată.
A respins acțiunea formulată de reclamanți și cererile de intervenție în interes propriu și în interesul reclamanților ca nefondate.
Au fost obligați intimații la plata cheltuielilor de judecată către apelantă în sumă de 144,17 lei.
S-a reținut că în motivarea deciziei că din probele administrate rezultă că pârâții i-au respectat intervenientei dreptul de habitație viageră iar faptul că au locuit împreună cu aceasta nu a adus atingere dreptului intervenientei de a rămâne în locuință.
Având în vedere natura relațiilor dintre părți ( între pârâtă și membrii familiei fostului soț) și împrejurarea că pârâtei nu i s-a mai permis accesul în locuință, se apreciază că nu-i este imputabilă acesteia neîndeplinirea obligației de întreținere.
Intervenienta este ajutată în continuare de pârât funcție de nevoile curente ale acesteia astfel că nu se impune rezilierea contractului.
Cererile de intervenție au fost respinse, cea în interesul reclamanților urmând cursul acțiunii principale iar cea în interes propriu ca inadmisibilă întrucât beneficiara obligației de întreținere nu a fost parte la încheierea contractului de vânzare cumpărare.
Impotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții și și intervenienta.
Reclamanții critică decizia pentru nelegalitate pentru următoarele motive;
- greșit a interpretat contractul încheiat între părți, în speță fiind vorba de un contract de vânzare cumpărare în folosul unei terțe persoane - stipulația pentru altul - astfel că acțiunea în reziliere este admisibilă întrucât nici unul din pârâți nu a respectat obligațiile asumate în favoarea terțului beneficiar.
- în mod eronat se motivează în decizia instanței de apel lipsa culpei pârâtei în neîndeplinirea obligației de întreținere pe faptul că aceasta a divorțat de pârât și se află în prezent în Spania.
Intervenienta critică decizia recurată sub aspectul greșitei rețineri a neîndeplinirii de către pârâți a obligației de întreținere asumată prin contractul de vânzare cumpărare.
Recursurile declarate de reclamanți și intervenientă sunt fondate.
Analiza clauzelor contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3260 din 5 septembrie 2000 la Biroul Notarului Public - - G, evidențiază faptul că după decesul numitei, cumpărătorii vor intra în stăpânirea de fapt a apartamentului.
Prețul vânzării a fost de 35.000.000 lei, cumpărătorii urmând să acorde intervenientei, întreținerea necesare pe tot timpul vieții după starea și posibilitățile acestora.
Prin urmare este evidențiată clar stipulația pentru terța persoană care nu este parte în contract sub aspectul prestării întreținerii și menținerii dreptului de habitație viageră a intervenientei.
Natura relațiilor tensionate dintre pârâți determinată de divorțul acestora, plecarea intimatei în Spania, nu justifică încetarea acordării întreținerii datorate intervenientei.
Pârâta recunoaște chiar prin întâmpinare că din anul 2006 nu a mai îndeplinit această obligație întrucât a divorțat de soțul său.
Din declarațiile martorilor (fila 86 dosar fond), (fila 58 dosar fond), (fila 60 dosar fond) rezultă că după divorțul pârâților aceștia nu i-au mai acordat întreținere intervenientei, aceasta fiind mai mult îngrijită de fiica sa și de vecini.
Cum solicitarea intervenientei de a i se acorda întreținere rezultă fără putință de tăgadă din succesiunea actelor încheiate inițial cu fiica sa, apoi în contractul de vânzare cumpărare nr.3260 din 5.09.2000 și în declarația autentificată sub nr. 596 din 28 iunie 2005 la Biroul Notarului Public - - G, iar această întreținere nu îi este acordată în prezent de pârâții intimați, excepția de inadmisibilitate a acțiunii formulate de pârâți nu poate fi primită iar acțiunea reclamanților este fondată.
Pentru aceste considerente în conformitate cu dispozițiile art.312 (3) cod pr. civilă, urmează a se admite recursul declarat de reclamanții și și de intervenienta, împotriva deciziei civile nr.94 din 26 februarie 2008 Tribunalului Galați.
Se va dispune modificarea deciziei în sensul că se va respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta, împotriva sentinței civile nr.6997 din 27 septembrie 2007 Judecătoriei Galați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de intervenienta, domiciliată în G- Bloc 10 B.1.15 și reclamanții și, domiciliați în G str. - Vest -/8 B.46, împotriva deciziei civile nr.94 din 26 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Galați, și în consecință;
Modifică decizia civilă recurată, în sensul că;
Respinge apelul declarat de pârâta, împotriva sentinței civile nr.6997 din 27 septembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Galați.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 septembrie 2008.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
Red. /30.09.2008
Tehn.
2 ex./2.10.2008
fond - Gh.
apel - -
Președinte:Elena RomilaJudecători:Elena Romila, Valentina Gabriela Baciu, Romeo