Reziliere contract. Speta. Decizia 495/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECTIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 495

Ședința publică de la 26 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristiana Angelescu

JUDECĂTOR 2: Viorica Olariu

JUDECĂTOR 3: Valeria Cormanencu

GREFIER:

S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de împotriva deciziei civile nr. 413 din 09 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta asistată de avocat și și intimatul asistat de avocat.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la al treilea termen de judecată,nu se solicită judecata și în lipsă.

Avocat pentru recurenta depune la dosar împuternicire avocațială.

Nemaifiind alte cereri de formulat,instanța consideră recursul în stare de judecată și dă cuvântul la dezbateri.

Avocat pentru recurenta având cuvântul,solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat,desființarea deciziei Tribunalului Iași ca fiind nelegală și admiterea contestației în anulare și ca atare să se refacă ordinea de drept cu privire la competența și compunerea instanței instituției de drept care sunt sancționate cu nulitatea absolută.

Apărătorul susține că recurenta a fost prejudiciată prin faptul că a fost calificată calea de atac exercitată împotriva sentinței instanței de fond ca fiind apel în loc de recurs.

Apreciază că în mod greșit prin decizia pronunțată de Tribunalul Iașia fost respinsă contestația în anulare formulată de împotriva deciziei civile nr. 681 din 04 octombrie 2007 în lumina motivelor de casare prevăzute de art. 304 pct. 1 Cod procedură civilă,respectiv când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale.

Avocat pentru recurenta având cuvântul,apreciază că în speță au fost încălcate dispozițiile constituționale privind accesul liber la justiție și înfăptuirea actului la justiție. Conform articolului 124 punctul 2 din Constituție " Justiția este unică,imparțială și egală pentru toți ".

Astfel,în condițiile în care un litigiu se judecă ca apel la Tribunalul Iași în compunere de doi judecători și ulterior acel litigiu este calificat de Curtea de Apel ca și recurs și astfel se respinge recursul ca inadmisibil,prin judecata recursului în complet compus din doi judecători s-au încălcat dispozițiile constituționale.

Interpretarea instanței,respectiv a Tribunalului Iași care a calificat și soluționat calea de atac împotriva sentinței ca fiind apel în loc de recurs,realizează o încălcare flagrantă a principiilor constituționale privind excluderea oricăror discriminări,precum și cele referitoare la ierarhia instanțelor.

Avocat susține că potrivit dispozițiilor art. 282 indice 1 Cod procedură civilă nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei în materie civilă și comercială,iar în speță cererea principală a avut ca obiect rezoluțiunea unui contract de vânzare - cumpărare a unui apartament cu o valoare derizorie,stabilită din anul 1999,respectiv de 40 milioane lei.

Apărătorul apreciază că nu a existat un proces echitabil în ceea ce o privește pe recurenta,conform dispozițiilor constituționale,a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a dispozițiilor legale ce prevăd constituirea legală a completelor de judecată.

Judecătorul european trebuie să analizeze și să aibă în vedere ca actul de justiție să se desfășoare conform legii,iar în speță,dacă recursul a fost soluționat în compunere de doi judecători și nu de trei judecători potrivit legii,nu există garanția că a existat un proces echitabil,fiind astfel încălcate dispozițiile legale.

Potrivit practicii instanțelor judecătorești are relevanță valoarea autentică a bunului și nu valoarea derizorie a acestuia.

În cazul în care s-ar fi judecat recursul la Tribunal într-un complet compus dintr-un singur judecător,nu s-ar mai fi putut aprecia de către Curtea de Apel că recursul a fost soluționat de către un complet legal constituit,însă în speță se pleacă de la premiza greșită privind valoarea bunului în litigiu,valoare ce a fost stabilită în urmă cu 9 ani și care este derizorie,fenomenul privind devalorizarea leului fiind bine cunoscut. imobiliară de la data sesizării și până în prezent a suferit numeroase modificări.

S-a reținut de către Tribunalul Iași în soluționarea contestației în anulare că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 317 alineat 1 pct. 2 Cod procedură civilă,respectiv că normele care reglementează compunerea instanței sunt norme de organizare judecătorească,neputându-se susține competența instanței pentru că s-a soluționat cauza în compunere nelegală,însă această motivare este contrară principiilor de drept procesuale și a normelor speciale incidente în cauză,neavându-se în vedere faptul că nu este culpa recurentei că din eroare Tribunalul Iașia calificat și soluționat calea de atac împotriva sentinței ca fiind apel și nu recurs. Există însă diferență între competența instanței și compunerea instanței și instanța avea obligația unui raționament corect și nu să dea o interpretare dispozițiilor legale.

Avocat apreciază că în aceste condiții a fost încălcat principiul referitor la un proces echitabil,recurenta fiind prejudiciată prin judecarea recursului într-un complet constituit din doi judecători,iar valoarea litigiului reținută de către instanță este derizorie,valoarea reală a bunului fiind de peste 100.000 lei.

Apărătorul arată că are cunoștință despre practica instanțelor judecătorești și de conținutul deciziei nr. 32 Înaltei Curți de Casație și Justiție,însă solicită a se aprecia valoarea bunului,prin forța evoluției societății românești, valoarea intrinsecă a acestui bun fiind peste 100.000 lei. De asemenea,avocat solicită a se avea în vedere și Legea de organizare judecătorească,potrivit căreia recursul se judecă într-un complet compus din trei judecători.

Pentru considerentele invocate,avocat solicită admiterea recursului,admiterea contestației în anulare și pe cale de consecință desființarea deciziei Tribunalului Iași pronunțată în recurs în compunere de doi judecători.

Avocat pentru intimatul având cuvântul,solicită respingerea recursului.

Apărătorul susține că necompetența materială a instanței nu justifică admiterea unei căi extraordinare de atac,deoarece criticile în acest sens ar fi trebuit formulate în calea ordinară de atac. În aceste condiții, contestația în anulare este inadmisibilă,nefiind întemeiată pe motive pe care părțile au omis să le invoce în calea ordinară de atac.

În ceea ce privește valoarea bunului,avocat susține că litigiul s-a judecat avându-se în vedere valoarea indicată de recurenta,aceasta a timbrat la acea valoare derizorie cu taxe de timbru mai mici,pentru ca în prezent să solicite admiterea contestației invocând acea valoare derizorie indicată chiar de dânsa.

Instanța acordă cuvântul părților și cu privire la admisibilitatea recursului formulat în cadrul contestației în anulare.

Avocat susține că,contestația în anulare este o cale extraordinară de atac,iar motivele pentru care se poate formula sunt limitativ prevăzute de lege,fiind o instituție care cuprinde reguli diferite,cu o procedură specială.

Avocat susține practica judiciară demonstrează că este vorba despre o altă dimensiune,însă în speță s-a pornit de la premiza că valoarea contractului stabilită în anul 1999 este derizorie,iar recurenta este grav prejudiciată și chiar actul de justiție este prejudiciat, întrucât cauza ar fi putut fi judecată într-un complet legal de recursuri,constituit din trei judecători.

Avocat susține că instanța de fond a pus în vedere reclamantei să indice valoarea imobilului și aceasta a indicat acea valoare derizorie. Solicită respingerea recursului ca inadmisibil,fără cheltuieli de judecată.

INSTANTA

Asupra recursului civil de față;

Prin decizia civilă 413 din 9 iunie 2008 a Tribunalului Iașis - respins contestația în anulare formulată de împotriva deciziei civile 681 din 4 octombrie 2007 a Tribunalului Iași.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că:

Prin contestația în anulare formulată, a solicitat anularea deciziei civile 681 din 4 octombrie 2007 a Tribunalului Iași, motivat de faptul că a fost formulată în complet nelegal constituit de 2 judecători într-o cale de atac greșit calificată ca apel.

În motivarea contestației, contestatoarea arată că față de dispozițiile art. 282 ind. 1 Cod procedură civilă decizia contestată era susceptibilă de a fi atacată numai cu recurs și, în atare condiții, decizia contestată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Analizând motivele invocate raportat la dispozițiile art. 317 pct. 2 Cod procedură civilă tribunalul constată că textul privește faptul că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea normelor de competență absolută, deci a competenței generale, a competentei materiale și a competenței teritoriale exclusive.

Pe această cale nu se poate invoca incompatibilitatea ori alte neregularități privind compunerea sau constituirea completului de judecată.

Normele care reglementează compunerea instanței sunt norme de organizare judecătorească și, deci, nu se poate susține necompetența instanței pentru că a soluționat cauza într- compunere nelegală.

Ca atare, judecarea cauzei de către tribunal într-o altă compunere a completului de judecată nu se încadrează în dispozițiile art. 317 alin. 2 Cod procedură civilă motiv pentru care se respinge contestația în anulare.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs contestatoarea criticând- pentru nelegalitate potrivit art. 304 pct. 1 și 9 Cod procedură civilă în sensul că în mod greșit s-a respins contestația în anulare ca neîntemeiată, neținându-se cont de motivul esențial invocat, respectiv dispozițiile art. 317 alin. 2 Cod procedură civilă, în condițiile în care în speță partea nu are nici o culpă cu privire la calificarea căii de atac și compunerea instanței de apel în loc de instanță de recurs, interpretarea tribunalului constituie o încălcare flagrantă a principiilor constituționale privind excluderea oricărei discriminări precum și celor referitoare la ierarhia instanțelor, hotărârea astfel pronunțată fiind vădit nelegală și dată cu încălcarea legii.

Recursul este nefondat.

Verificând actele și lucrările dosarului instanța de recurs reține că:

Prin contestația în anulare înregistrată la 24 aprilie 2008 a solicitat anularea deciziei civile 681 din 4 octombrie 2007 a Tribunalului Iași în conformitate cu dispozițiile art. 317 pct. 2 Cod procedură civilă în sensul că aceasta fost pronunțată în complet nelegal constituit de doi judecători într-o cale de atac greșit calificată ca apel în loc de recurs, hotărârea judecătorească astfel pronunțată fiind dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, atât cu privire la calificarea căii de atac, cât și cu privire la compunerea completului de judecată.

Prin decizia 681 din 4 octombrie 2007 a Tribunalului Iași - contestată în prezenta cauză - s-a admis apelul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile 6962 din 19.09.2005 a Judecătoriei Iași, pe care o schimbă în sensul că: Respinge acțiunea reclamantei, continuată de, în contradictoriu cu pârâtul, ca nefondată.

Această decizie a rămas irevocabilă prin respingerea ca inadmisibil a recursului formulat de conform deciziei civile 108 din 26 martie 2008 a Curții de Apel Iași.

Potrivit art. 317 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Articolul 159 Cod procedură civilă reglementează ipotezele în care necompetența este de ordine publică.

Este vorba, așadar, de încălcarea dispozițiilor legale privitoare la competența generală, materială și competența teritorială exclusivă.

Astfel, hotărârea dată în primă instanță într-o cererea având ca obiect rezoluțiunea unui cotract de vânzare cumpărare intră sub incidența prevederilor art. 282 ind. 1 Cod procedură civilă, calea de atac fiind în funcție de criteriul valoric, apelul sau recursul. În speța dedusă judecății fiind vorba de un drept patrimonial ce se cere a fi ocrotit la valoarea acestuia este sub pragul prevăzut de alin. 1 al art. 282 ind. 1 Cod procedură civilă astfel încât în mod corect prin decizia civilă 108 din 26 martie 2008 a Curții de Apel Iașis -a respins ca inadmisibil recursul formulat de și s-a menținut decizia 681 din 4 octombrie 2007 a Tribunalului Iași, ce a fost contestată în prezenta cauză.

Chiar indicarea greșită de judecători a denumirii căii de atac aflată la dispoziția părților nu poate conduce la înfrângerea principiului legalității cu privire la căile de atac prevăzute de lege în diferite materii.

De aceea, văzând că un recurs împotriva unei sentințe pronunțate de judecătorie a fost deja soluționat chiar sub denumirea greșită de apel, recursul ce se declară ulterior apare ca inadmisibil.

Prin urmare, în mod corect și legal tribunalul a statuat că motivele invocate de contestatoarea nu se încadrează în dispozițiile art. 317 alin. 2 Cod procedură civilă și, ca atare, a respins contestația în anulare.

Pentru toate aceste considerente, raportate la motivele de recurs invocate și care nu sunt fondate, în conformitate cu dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă urmează a se respinge recursul formulat de împotriva deciziei 413 din 9 iunie 2008 a Tribunalului Iași, pe care o va menține.

Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de împotriva deciziei civile nr. 413 din 9 iunie 2008 Tribunalului Iași, pe care o menține.

Ia act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 26 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

Red.

Tehnored.

02 ex.

19.12.2008

Tribunalul Iași

jud.

jud.

Președinte:Cristiana Angelescu
Judecători:Cristiana Angelescu, Viorica Olariu, Valeria Cormanencu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Reziliere contract. Speta. Decizia 495/2008. Curtea de Apel Iasi