Reziliere contract. Speta. Decizia 546/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR--15.04.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 546
Ședința publică din 20 mai 2009
PREȘEDINTE: Rujița Rambu
JUDECĂTOR 2: Florin Șuiu
JUDECĂTOR: G -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr. 12/A/15.01.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat, pentru rezoluțiune contract de vânzare-cumpărare.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 13 mai 2009, când pronunțarea a fost amânata pentru data de astăzi, care face parte integrantă din prezenta decizie. În termenul de pronunțare, părțile au depus la dosar concluzii scrise, prin registratura instanței.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată:
Prin sentința civilă nr. 621/18.01.2007, pronunțată în dosarul nr. 8380/325/20.10.2006, Judecătoria Timișoaraa admis acțiunea civilă formulată de reclamanții - și - împotriva pârâtului și a dispus rezoluțiunea actului sub semnătură privată intitulat "Convenție privind promisiune de vânzare-cumpărare" nr. 613/10.09.2001.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanții - și - au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul, în principal rezoluțiunea promisiunii de vânzare-cumpărare nr. 613/10.09.2001 cu privire la imobilul din T, str. -, nr. 40,. 2, înscris în CF nr. 955 T, iar în subsidiar, desființarea convenției prin operarea clauzei de răzgândire prevăzută de părți în alin. 5 din convenție.
Prima instanță a reținut că prin actul sub semnătură privată încheiat între părți la 10.09.2001, reclamanții s-au obligat să vândă pârâtului pentru prețul de 110.000 DM imobilul înscris în CF nr. 955 T, nr. top. 158/III.
Părțile s-au obligat să respecte dispozițiile Legii nr. 112/1995 în ceea ce privește clauza de inalienabilitate, sens în care au convenit ca transferul dreptului de proprietate să se realizeze printr-un contract de vânzare-cumpărare în formă autentică, care să se încheie în momentul în care legislația o va permite, respectiv nu mai devreme de data de 02.12.2006 și au stabilit ca, în cazul în care intervine răzgândirea cu privire la clauzele actului, promitenții vânzători să restituie cumpărătorului dublul sumei reprezentând prețul, adică 200.000 DM, iar dacă pârâtul se răzgândește, va pierde 100.000 DM sau echivalentul în Euro.
La aceeași dată, părțile au încheiat și înscrisul sub semnătură privată intitulat "Convenție" privind derularea obligațiilor cu privire la primirea prețului, arătând că din prețul total de 110.000 DM pârâtul a achitat în acea zi suma de 95.000 DM și stabilind ca până la data de 01.12.2001 să se achite suma de 5.000 DM, pentru fiecare zi de întârziere pârâtul obligându-se să achite suplimentar penalități de 50 DM, iar diferența de 10.000 DM până la concurența sumei integrale să se achite cu ocazia întocmirii și semnării actului autentic după data de 02.12.2006.
Făcând aplicarea art. 969, 1020 și 1021 Cod civil, prima instanță a reținut că pârâtul nu și-a respectat obligațiile asumate prin convenție, reclamanții având dreptul să solicite rezoluțiunea.
Pe de altă parte însă, având în vedere caracterul personal al acțiunii în rezoluțiune, întrucât din antecontractul încheiat de părți se naște doar un drept de creanță, a constatat că la data de 01.12.2001 s-a născut dreptul la acțiune al reclamanților de a solicita desființarea convenției și s-a împlinit la data de 01.12.2004.
În raport de data introducerii prezentei acțiuni - 20.10.2006, este prescris dreptul la acțiune al reclamanților în ceea ce privește rezoluțiunea convenției pentru neplata sumei de 5.000 DM - scadentă la 01.12.2001 - și a penalităților aferente, în baza principiului consacrat de art. 1, alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 conform căruia odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal, se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii.
În temeiul principiului instituit de art. 12 din același act normativ, conform căruia dreptul la acțiune privind fiecare prestație în cazul obligațiilor cu executare succesivă se stinge printr-o prescripție deosebită, în patrimoniul reclamanților exista dreptul la acțiunea în rezoluțiune pentru neexecutarea culpabilă a obligației de plată a penalităților de întârziere aferente perioadei 20.10.2003 - 01.12.2004, al căror cuantum este de 20.300 DM (406 zile x 50 DM/zi), la care pârâtul s-a obligat "suplimentar".
Prima instanță a constatat că, deși pârâtul, prin plata sumei de 95.000 DM la data de 10.09.2001, și-a executat obligația asumată în cea mai mare parte, conduita acestuia materializată în neexecutarea obligației de plată a penalităților de întârziere de 50 DM pe fiecare zi de întârziere reprezintă un motiv suficient de important pentru rezoluțiunea convenției încheiată de părți.
Împotriva sentinței civile nr. 621/18.01.2007 a Judecătoriei Timișoaraa declarat apel pârâtul.
Prin decizia civilă nr. 12/15.01.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis apelul declarat de pârâtul și a schimbat sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții - și - împotriva pârâtului.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Timișa reținut că rezoluțiunea convenției dintre părți pentru neexecutarea culpabilă a obligației de plată a penalităților de întârziere în cuantum de 50 DM/zi de întârziere este greșită sub două aspecte.
În primul rând, în mod eronat au fost înlăturate prev. art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, deoarece penalitățile de întârziere prevăzute în contractul părților nu au o existență de sine stătătoare, ele fiind accesorii obligației de plată a sumei de 5.000 DM.
Odată ce s-a stins dreptul la acțiunea în rezoluțiune pentru neachitarea sumei de 5.000 DM, aceeași este soluția ce se impune și în cazul dreptului la acțiune în rezoluțiune pentru neplata penalităților.
În al doilea rând, chiar dacă s-ar trece peste problema prescripției, nu se poate dispune rezoluțiunea unei convenții pentru neexecutarea unor obligații ce sunt accesorii ale antecontractului de vânzare-cumpărare.
, ca sancțiune de drept civil, poate interveni pentru neexecutarea culpabilă a unei obligații principale, iar, în speță, este incontestabil că pârâtul a achitat o mare parte din preț, respectiv suma de 95.000 DM.
În ceea ce privește suma de 5.000 DM, pozițiile părților sunt diferite; pârâtul afirmă că a achitat această sumă și că poate proba plata cu martori, probă inadmisibilă, față de disp. art. 1191.civ. iar reclamanții afirmă că pârâtul nu a achitat această sumă. Aceste aspecte au fost contrazise prin răspunsurile date de reclamanți la interogatoriile luate, unde arată că au existat discuții între părți la cabinetul avocatului, refuzându-se plata debitelor existente.
Aceste contradicții sunt de natură a crea un dubiu cu privire la susținerile reclamanților, putându-se constata intenția de a plăti suma de 5.000 DM, manifestată de pârât și refuzată de reclamanți, dubiu ce este de natură să-i profite pârâtului.
În ceea ce privește cererea de desființare a convenției prin operarea clauzei de răzgândire prevăzută de părți în alin. 5 din convenție, din corespondența purtată de părți prin intermediul executorului judecătoresc rezultă că reclamanții i-au comunicat doar dorința de a rezoluționa convenția, nu și de a activa clauza de răzgândire.
clauzei de dezicere constă în faptul că beneficiarul ei are la dispoziție un timp de reflecție pentru a analiza consecințele contractului, în final având dreptul de a-și retrage unilateral consimțământul dat, desființând astfel contractul.
Manifestarea acestui drept de opțiune trebuie dublată de restituirea sumei convenite de părți, cu titlu de clauză penală, care, în speță, este de 200.000 DM. Simpla afirmație a reclamanților că s-au răzgândit, chiar și exprimată pe calea unei acțiuni în justiție, nu poate produce efecte decât dacă este dublată de plata sumei convenite în actul părților.
Împotriva deciziei civile nr. 12/15.01.2009 a Tribunalului Timiș au declarat recurs în termenul legal reclamanții - și -.
În motivarea recursului, au susținut greșita interpretare a dispozițiilor legale privind prescripția extinctivă prevăzută de Decretul nr. 167/1958 în ceea ce privește plata penalităților de întârziere.
Din moment ce pârâtul a recunoscut suma datorată, cea de 5000 DM, au arătat reclamanții recurenți, prescripția nu a intervenit, fiind aplicabil art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/1958; neachitând această sumă la care s-a obligat, pârâtul datorează și 50 DM pentru fiecare zi de întârziere, obligație asumată suplimentar prin aceeași convenție, iar prescripția în acest caz curge pentru fiecare prestație în parte, fiind aplicabil art. 12 din Decretul nr. 167/1958; plata penalităților fiind tot o condiție de care depinde efectuarea vânzării, iar nu o obligație accesorie, cum a reținut instanța de apel, reprezintă o cauză de rezoluțiune a convenției dintre părți.
Au susținut că respunsurile părților la interogatoriu cu privire la discuțiile referitoare la plata sumei de 5000 DM reprezintă o recunoaștere a acestei datorii, iar nu semnificația juridică dată de instanța de apel.
De asemenea, au susținut că soluționarea capătului de cerere subsidiar direct în apel este inadmisibilă, fiind astfel lipsiți de dreptul la trei grade de jurisdicție.
Pe de altă parte, au arătat reclamanții, instanța de apel a interpretat greșit modul în care operează clauza de dezicere.
Manifestarea opțiunii pentru clauza de dezicere nu trebuie dublată de restituirea sumei convenite de părți, iar rolul instanței era doar acela de a constata că a operat clauza de dezicere și de a obliga reclamanții la plata sumei de 200.000 DM convenite de părți.
În drept, au invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare la recursul reclamanților, însă prin concluzii scrise a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, precum și din oficiu conform art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, față de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul reclamanților este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Nu se poate reține că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 12 și art. 16 lit.a din Decretul nr. 167/1958.
Reclamanții susțin că pârâtul ar fi recunoscut că în baza convenției le datorează suma de 5000 DM, situație în care, conform art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/1958, prescripția se întrerupe.
Această susținere a reclamanților însă nu e confirmată de actele dosarului; pârâtul a susținut că le-a achitat și suma de 5000 DM. Prin urmare, corect au reținut atât prima instanță, cât și instanța de apel că dreptul de a solicita obligarea pârâtului la plata sumei de 5000 DM s-a prescris, având în vedere faptul că dreptul la acțiune s-a născut la 01.12.2001, data scadenței stabilită de părți, iar acțiunea a fost înregistrată la 20.10.2006.
Pe de altă parte, reclamanții nu au apelat soluția primei instanțe în privința prescripției dreptului la acțiune bazat pe neplata tranșei de 5000 DM din preț.
Instanța de apel nu a făcut o greșită aplicare nici a dispozițiilor art. 12 din Decretul nr. 167/1958.
Este adevărat că, în conformitate cu acest text legal, pentru prestațiile succesive, în speță pentru penalitățile de întârziere, "dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestații se stinge, printr-o prescripție deosebită".
În mod corect însă instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 în privința penalităților de întârziere.
Este evident că penalitățile de întârziere, stabilite prin convenție de către părți pentru neplata la scadență a sumei de 5000 DM, reprezintă o obligație accesorie obligației principale, plata lor intervenind numai în măsura în care nu se face plata sumei de 5000 DM până la termenul din 01.12.2001.
Din moment ce dreptul la acțiunea în rezoluțiune pentru neachitarea sumei de 5000 DM s-a stins prin prescripție, prescris este și dreptul de a cere rezoluțiunea pentru neachitarea penalităților de întârziere.
Nu se poate reține nici că instanța de apel a interpretat eronat clauza de dezicere inserată de părți în convenția privind promisiunea de vânzare-cumpărare, conform căreia, în cazul în care reclamanții se vor răzgândi, se obligă să restituie pârâtului dublul sumei, adică 200.000 DM sau echivalentul în euro, iar dacă pârâtul se va răzgândi, va pierde 100.000 DM.
Așa cum în mod corect a reținut și instanța de apel, reclamanții nu au activat clauza de dezicere anterior datei stabilite pentru încheierea contractului autentic, 01.12.2000, comunicându-i pârâtului doar intenția de a rezoluționa convenția în cazul în care nu va achita suma de 5000 DM, așa cum rezultă din somația pe care i-au trimis-o prin executor judecătoresc (fila 34 din dosarul nr- al Tribunalului Timiș ).
În baza unei clauze de dezicere, beneficiarii ei au la dispoziție o anumită perioadă de timp de reflecție asupra consecințelor contractului, având dreptul ca în final să-și retrafă unilateral consimțământul, desființând contractul.
În doctrină și practică s-a considerat însă, pentru a se evita consecințele juridice ale exercitării abuzive a acestui drept, că se impune o limitare în timp a acestui drept.
Afirmația reclamanților, prin cererea subsidiară din acțiunea de față, că s-au răzgândit, nu poate produce efecte, întrucât a intervenit după termenul stabilit chiar de părți pentru dezicere, iar reclamanții nu au făcut dovada plății către pârât a echivalentului sumei de 200.000 DM.
Nu se poate reține ca motiv de casare faptul că instanța de apel s-a pronunțat asupra cererii subsidiare a acțiunii pentru prima dată în apel, atâta vreme cât a procedat astfel în baza dispozițiilor obligatorii ale unei decizii irevocabile de casare (decizia civilă nr. 666/01.07.2008 a Curții de APEL TIMIȘOARA ).
Față de aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de reclamanții - și - împotriva deciziei civile nr. 12/15.01.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul.
În baza art. 1169 Cod civil, va respinge ca nedovedită cererea pârâtului intimat pentru cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții - și - împotriva deciziei civile nr. 12/15.01.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul.
Respinge cererea pârâtului intimat pentru cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Gheorghe Oberșterescu
- - - - G -
GREFIER,
- -
Red.- 10.06.2009
Tehnored. - 15.06.2009; 2 ex.
Primă instanță: Judecătoria Timișoara
Judecător:
Instanță de apel: Tribunalul Timiș
Judecători:;
Președinte:Rujița RambuJudecători:Rujița Rambu, Florin Șuiu, Gheorghe Oberșterescu
