Reziliere contract. Speta. Decizia 706/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 706
Ședința publică de la 15 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Stela Popa
JUDECĂTOR 2: Paraschiva Belulescu
JUDECĂTOR 3: Gabriela Ionescu
Grefier - -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la data de 08 2008, privind judecarea recursului formulat de pârâtul împotriva deciziei civile nr.192 din 10 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant C și intimata intervenientă ASOCIAȚIA DE LOCATARI NR.5 ROȘIE, având ca obiect reziliere contract.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 08 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie, și când instanța, pentru a da posibilitatea recurentului pârât, prin intermediul apărătorului, să depună concluzii scrise, a dispus amânarea pronunțării pentru data de azi 15T. 2008.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr.17899 din 10.12.2007, pronunțată de Judecătoria Craiova, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta C împotriva pârâtului și cererea de intervenție formulată de intervenienta Asociația de Locatari nr. 5 Roșie
S-a dispus rezilierea contractului de închiriere nr.1106/03.08.1999, intervenit între reclamantă și pârât.
S-a dispus evacuarea pârâtului din spațiul cu destinație de locuință, situat în C, cartier Roșie,.12,.3,.16, județul
A fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de întreținere restante în cuantum de 7.218,74 lei, aferentă perioadei aprilie 1997 - noiembrie 2007.
S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel pârâtul, fără însă a-l timbra corespunzător.
Prin decizia civilă 192 din 10 aprilie 2008 Tribunalului Doljs -a anulat apelul ca netimbrat, reținându-se incidența dispoz. art. art.20 alin.1 din Legea 146/1997 potrivit cu care taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat și a dispoz. art. 20 alin.3 din aceeași lege, care sancționează cu anularea cererii neîndeplinirea obligației de plată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, motivând că s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a achita taxa de timbru deoarece a fost internat în spital.
Pârâtul a arătat că locuiește singur și a suferit mai multe internări, nu a avut cunoștință despre formularea cererii de intervenție și a contactat un avocat pentru formularea cererii de apel, indicând un alt domiciliu. Recurentul a arătat că ulterior nu a putut lua legătura cu avocatul pentru a încheia contract de asistență judiciară.
Recursul este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 20 alin 1 din Legea 146/1997, taxele de timbru se plătesc anticipat. În ipoteza în care dovada plății nu s-a făcut la data depunerii cererii, instanța pune în vedere părții căreia îi incumbă obligația de plată să achite taxa de timbru până la primul termen de judecată. Art. 20 alin 3 stabilește că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii.
Din analiza acestor texte rezultă că termenul pentru plata taxei de timbru este un termen judecătoresc, fiind stabilit de instanță pe parcursul soluționării pricinii. Neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru în termenul stabilit de judecător nu este sancționată cu decăderea, deoarece potrivit art. 103 alin 1 sancțiunea decăderii se aplică numai termenelor legale nu și celor judecătorești.
În recurs, recurentul a depus la dosar acte medicale, respectiv bilete de ieșire din spital cu care face dovada că în perioada 9 2007- 19 2007, 17 martie - 7 aprilie 2008, 26 aprilie-12 mai 2008 a fost internat în spital.
De asemenea, s-a făcut dovada că la 17 mai 2007 s-au achitat cheltuieli de întreținere în sumă de 514,60 lei pentru perioadele octombrie - decembrie 2005, ianuarie decembrie 2006, ianuarie - mai 2007, act care nu a fost depus la instanțele de fond. După soluționarea apelului, la 8 2008 recurentul a achitat prin mandat poștal suma de 500 lei contravaloarea unor facturi datorate
Apelul a fost depus de apelant la data de 5 februarie 2008 iar citația pentru primul termen de judecată a fost primită la 15 martie 2008, cu respectarea dispoz. art. 92 privind comunicarea actelor de procedură, la domiciliul ales prin cererea de apel.
La două zile după primirea citației din apel, partea a fost internată în spital, fiind externată cu două zile înaintea judecării apelului. Apelul a fost declarat prin avocat, citația a fost primită la sediul cabinetului acestuia și față de perioada mare de timp în care a fost internat în spital, pârâtul apelant nu a putut afla despre termenul de judecată și despre obligația de plată a taxei de timbru.
Constatând din actele noi depuse în recurs că recurentul a fost în imposibilitate absolută de a achita taxa de timbru despre care a fost încunoștiințat de către instanța de apel la data de 15 martie 2008 la domiciliul avocatului care a declarat apelul dar care nu a fost angajat pentru susținerea căii de atac, se apreciază că nu se impune aplicarea sancțiunii stabilite prin dispoz. art. 20 alin. 3 din legea 146/1997.
Lipsa din domiciliu datorită internării în spital este de natură să justifice neplata taxelor de timbru, deoarece nu se poate imputa părții o lipsă de diligență de a satisface această obligație până la primul termen de judecată.
În consecință, fiind întemeiat recursul în condițiile art. 312 alin 5, se va admite recursul, se va casa decizia din apel și se va trimite cauza spre rejudecarea apelului, luându-se în considerare actele depuse în recurs cu care se face dovada achitării unor cheltuieli, urmând a se lămuri ce reprezintă suma de 500 lei plătită la 8.09.2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul pârât, împotriva deciziei civile nr. 192 din 10 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă C și intimata intervenientă ASOCIAȚIA DE LOCATARI NR 5.
Casează decizia civilă nr. 192 din 10 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și trimite acuza spre rejudecare la Tribunalul Dolj.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red./tehnored.jud -
2ex/16.09.2008
Jud apel.,Jud.fond-
Președinte:Stela PopaJudecători:Stela Popa, Paraschiva Belulescu, Gabriela Ionescu