Rezoluțiune contract. Jurisprudență. Decizia 1010/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (883/2009)
Completul 6
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1010
Ședința publică de la 11.06.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ionelia Drăgan
JUDECĂTOR 2: Rodica Susanu
JUDECĂTOR 3: Ilie MARI -
GREFIER - I -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenții - pârâți și, împotriva deciziei civile nr. 44 din 25.02.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant.
are ca obiect - rezoluțiune contract.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenții - pârâți și prin avocat care depune la dosar împuternicirile avocațiale nr. 149/30.03.2009 și 182/10.09.2009 emise de Baroul Teleorman - Cabinet Individual de Avocatură și intimatul - reclamant personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Apărătorul recurenților - pârâți, învederează că prin depunerea celor două împuterniciri avocațiale, semnate de clienții săi, respectiv recurenții - pârâți, s-a complinit dispoziția dată la termenul anterior. În continuare, solicită administrarea probei cu înscrisuri, sens în care depune la dosar ultima recipisa poștală, din luna iunie 2009, prin care recurenții - pârâți, au înaintat suma de bani reprezentând contribuția acestora de întreținere a intimatul - reclamant, ce nu a fost ridicată de acesta de la poștă.
Intimatul - reclamant personal, învederează că nu are alte probe de formulat.
Curtea deliberând, în baza art. 305 rap. la art. 167 Cod procedură civilă încuviințează pentru recurenții - pârâți proba cu înscrisuri, ca fiind utilă, concludentă și pertinentă cauzei, luând act că intimatul - reclamant nu solicită probe.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurenților - pârâți, apreciază că decizia civilă pronunțată de Tribunalul Teleorman, este nelegală potrivit art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art.1020, 1021 și 1075 Cod Civil, cât și a principiului "nemo auditur propriam turpitudinem alegans", motiv pentru care solicită aplicarea dispozițiilor art.312 al. 3 cod procedură civilă, în sensul admiterii recursul, modificarea deciziei recurate și pe fond respingerea primului capăt al acțiunii principale, admiterea celui de al doilea capăt din acțiunea introductivă, adică transformarea obligației de întreținere din obligație în natură în obligație în echivalent.
Arată că este vorba de un contract de întreținere încheiat în anul 1991 între recurenții - pârâți și soția intimatului - reclamant, care este frate cu, contract ce a produs efecte până în 2005, când din culpa exclusivă a intimatului, nu a mai vrut să fie prestată întreținerea în natură, aspect care rezultă din probele administrate în cauză. Arată că, tribunalul nu a avut în vedere, la soluționarea cauzei, probele administrate, din care a rezultat clar culpa intimatului - reclamant, deși recurenții - pârâți, pe tot parcursul procesului, au expediat lunar suma de 200 lei ca ajutor către acesta, sumă care nu a fost ridicată niciodată de intimat, aspect care conduce, tot la o culpă din partea intimatului - reclamant.
Tribunalul nu s-a pronunțat cu privire la recunoașterea intimatului - reclamant, în sensul că a primit mâncare gătită și uneori dulciuri din partea recurenților - pârâți, aspect care a fost dovedit și prin proba testimonială. Din declarațiile martorilor rezultă totodată, modul de îngrijire a acestuia, cât și a soției sale, care era bolnavă psihic, fiind îngrijită de recurenți. Totodată învederează că, recurenții - pârâți au înmormântat-o pe soția intimatului - reclamant, care era proprietara imobilului, au efectuat investiții la imobil, au ridicat un alt corp de casă pentru care există autorizație de construcție, moment la care nu s-a făcut nici un fel de comentarii, ca apoi să fie refuzată întreținerea. Din toate aceste probe rezultă că aceștia și-au îndeplinit toate obligațiile stabilite de contract.
Mai arată că, la termenul anterior, intimatul - reclamant a menționat faptul că a trimis recurenților - pârâți, cereale, aspect care este adevărat, față de împrejurarea că aceștia sunt coindivizari ai unui teren agricol.
Cu privire la cheltuielile de judecată, solicită să se aibă în vedere faptul că, în faza de judecată a apelului, unul dintre avocați nu a efectuat nici o muncă în dosar, din motive medicale, aspect care rezultă din fila 15 dosar -, așa încât solicită stabilirea cheltuielilor de judecată determinat de onorariile a doi avocați dintre cei trei. Nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Intimatul - reclamant solicită respingerea recursului, deoarece soția sa a fost bolnavă psihic, din anul 1972, fiind îngrijită de către el. Acesta arată că soția sa a fost cea care l-a obligat să formuleze acțiunea de față, deoarece recurenții nu îi ajutau în nici un fel. Solicită ca instanța să îi primească actele doveditoare privind plata întreținerii de care a făcut vorbire recurenții - pârâți, nefiind adevărat că au fost îngrijiți de aceștia.
După închiderea dezbaterilor, intimatul - reclamant depune un act care a fost primit de instanță, întrucât nu poate refuza primirea, urmând ca la soluționarea cauzei să nu se țină cont de acest act, fiind depus după închiderea dezbaterilor.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 5.04.2006, pe rolul Judecătoriei Roșiori d Vede, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții și, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rezoluțiunea contractului de întreținere autentificat sub nr.3869 din 18.12.1991 la notariatul de Stat Local Ri de Vede și repunerea părților în situația anterioară. În subsidiar, reclamantul a solicitat transformarea obligației de întreținere în despăgubiri echivalente și obligarea pârâților la plata în solidar a sumei de 500 lei lunar, de la data introducerii acțiunii și până la încetarea din viață a reclamantului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost căsătorit cu, fără a avea copii. Prin contractul de întreținere autentificat sub nr.3869/18.12.1991 soția sa a înstrăinat imobilul compus din locuință și teren intravilan de 3.795 mp. pârâților, cu obligația acestora de a întreține pe înstrăinătoare și reclamant (locuință, alimente, îmbrăcăminte, medicamente, etc.), până la deces, însă pârâții nu s-au achitat de această obligație.
Referitor la capătul subsidiar al cererii, reclamantul a menționat că suma de 500 lei lunar îi este necesară pentru a-și procura toate cele necesare traiului, dar și pentru a plăti o persoană care să aibă grijă permanentă de reclamant.
La 12 mai 2006, pârâții au formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată, întrucât în perioada 1991 - 2004 s-au înțeles bine cu reclamantul și soția acestuia, au edificat în curte mai multe construcții (beci, cameră, gard, fundație la trei camere) din veniturile proprii și s-au achitat de obligațiile contractuale.
Pârâții au arătat că sunt de acord să-l îngrijească pe reclamant, care este fratele pârâtului, să achite impozitele, curentul electric, iar în cazul în care acesta refuză întreținerea în natură, sunt de acord să-i achite suma de două milioane lei lunar pentru îngrijire proprie, ei neavând vreo culpă în îndeplinirea obligațiilor contractuale.
Prin sentința civilă nr.98/29.01.2007, Judecătoria Roșiori d e Vede a admis în parte acțiunea, a dispus rezoluțiunea contractului de întreținere autentificat sub nr.3869/18.12.1991 la Notariatul de Stat Ri de Vede și a repus părțile în situația anterioară încheierii contractului, în sensul că (fostă ) redevine proprietara imobilului situat în Ri de Vede,-, județul T, constând dintr-o locuință din paiantă acoperită cu tablă și anexe gospodărești, toate în suprafață de 85,50. construcții și suprafața de 3795. teren, având următoarele vecinătăți: la -, S - C, E - și, V - str. - și și. Prin aceeași sentință s-a respins capătul de cerere privind transformarea obligației de întreținere în despăgubiri echivalente și obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 500 lei lunar. Totodată, prin aceeași hotărâre au fost obligați pârâții la plata către reclamant a sumei de 1019 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că pârâții nu și-au îndeplinit obligația de întreținere asumată prin contract, că aceștia nu i-au asigurat reclamantului alimentele necesare, nu s-au ocupat de întreținerea locuinței și nici nu au suportat cheltuielile de înmormântare a soției reclamantului. S-a reținut că pârâții au trimis sume de bani reclamantului, câte 200 lei lunar, după introducerea acțiunii.
Referitor la capătul de cerere subsidiar, având ca obiect transformarea obligației de întreținere în plata sumei unei sume de bani echivalente acesteia, instanța de fond a reținut că părțile nu s-au înțeles asupra acestui aspect, reclamantul solicitând suma de 500 lei cu acest titlu, pârâții oferind 200 lei lunar. Instanța a respins acest capăt de cerere ca rămas fără obiect întrucât s-a dispus rezoluțiunea contractului.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel pârâții și, criticând sentința ca fiind netemeinică și nelegală întrucât este în contradicție cu probele administrate în cauză. Hotărârea instanței de fond a fost criticată și în ce privește obligarea la cheltuieli de judecată.
Apelanții pârâți au solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul admiterii capătului de cerere subsidiar și transformarea obligației de întreținere în despăgubiri de 250 lei lunar, de la data pronunțării sentinței.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.
Prin decizia civilă nr.49/A/5.03.2008 Tribunalul Teleormana respins ca nefondat apelul, cu obligarea apelanților la plata sumei de 1700 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.
Instanța de apel a reținut, din coroborarea declarațiilor de martori, că nici în perioada în care soția intimatului era bolnavă, nici după decesul acesteia, apelanții pârâți nu au acordat reclamantului și soției acestuia întreținerea necesară.
Totodată, instanța de apel a reținut că, pe calea apelului, apelanții - pârâți au solicitat schimbarea sentinței în sensul transformării obligației de întreținere în bani, respectiv plata de 250 lei lunar către intimatul - reclamant.
Or, posibilitatea de a solicita transformarea obligației de întreținere în plata unor despăgubiri aparține exclusiv creditorului obligației și presupune că executarea în natură a întreținerii nu mai este posibilă datorită culpei debitorului obligației. In speță, intimatul - reclamant a solicitat, în principal, rezoluțiunea contractului și doar în subsidiar, transformarea obligației de întreținere.
Instanța de apel a mai reținut că intimatul - reclamant a solicitat cu titlu de despăgubire suma de 500 lei, apelanții - pârâți fiind de acord să-i achite numai 250 lei, sumă neîndestulătoare pentru a asigura întreținerea intimatului - reclamant: alimente, îmbrăcăminte, medicamente, combustibil pentru încălzirea locuinței.
Nefondat a fost găsit și al doilea motiv de apel întrucât, reținându-se neexecutarea culpabilă a contractului de către apelanții - pârâți, aceștia, potrivit art.274 Cod Procedură Civilă datorează, la fond, cheltuieli de judecată în sumă de 1019 lei, reprezentând onorariu avocat și taxă judiciară de timbru.
Consecință a respingerii apelului, conform art.274 Cod Procedură Civilă apelanții au fost obligați la 1700 lei, cheltuieli de judecată către intimatul - reclamant, reprezentând onorariu de avocat, mai puțin onorariu de expertiză întrucât această probă a fost administrată urmare a contestării valorii imobilului de către intimatul - reclamant, iar susținerile acestuia, în sensul că valoarea imobilului este sub 1 miliard lei, nu au fost confirmate prin raportul de expertiză întocmit în cauză.
Împotriva deciziei au declarat recurs pârâții, susținând că hotărârea este dată cu încălcarea prevederilor art.156 alin.1 Cod de procedură civilă și art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului pe considerentul că, deși apărătorul lor la ultimul termen de judecată nu a fost prezent și a solicitat justificat amânarea cauzei, s-a procedat la dezbaterea fondului. Recurenții au mai susținut că greșit și cu încălcarea prevederilor art.1020, 1021 și 1075 cod civil s-a menținut rezolvit contractul și nu s-a dat eficiență capătului de cerere subsidiar. Decizia recurată a mai fost criticată și sub aspectul cheltuielilor de judecată, susținându-se că s-au aplicat incorect prevederile art.274 și 275 Cod de procedură civilă, întrucât reclamantului i s-au acordat două onorarii de avocat.
Prin decizia civilă nr.1255/09.09.2008, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV-a Civilă a admis recursul declarat de recurenții pârâți, a casat decizia civilă recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Curtea a apreciat că, în luarea uneia sau alteia dintre măsuri, instanța trebuie să aibă în vedere asigurarea dreptului la apărare, cât și a principiului contradictorialității.
Cererile de amânare a cauzei formulate de ambele părți din proces, prin apărătorii lor, erau întemeiate, date fiind actele justificative anexe, care atestau imposibilitatea prezentării acestora din urmă la proces.
Totodată, discutarea obiecțiunilor la raportul de expertiză, a cererii de efectuare a unei noi expertize, cât și calificarea căii de atac, nu puteau avea loc decât în prezența apărătorilor părților.
Aceasta întrucât, pe aceste aspecte, instanța s-a pronunțat direct în sala de ședință, cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată, apărătorii părților, în concluziile scrise, nu mai puteau susține decât apărările de fond.
Astfel fiind, pentru măsurile dispuse la termenul din 27.02.2008, recurenților nu li s-a asigurat dreptul la apărare, ceea ce face ca hotărârea pronunțată să fie nulă, conform art.105 alin.2 Cod procedură civilă, prin care se statuează că actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale, se vor declara nule dacă prin acestea s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.
S-a apreciat de către instanța de recurs că, în concret, au fost nesocotite prevederile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin care se statuează că orice persoană are dreptul la un proces echitabil, în vederea asigurării efective a accesului la justiție. Constatarea nulității hotărârii pronunțate echivalează cu necercetarea fondului cauzei și atrage casarea acesteia în baza prevederilor art.312 alin.3 Cod procedură civilă.
După trimiterea spre rejudecare, Tribunalul Teleorman, prin decizia civilă nr.44/A/25.02.2009 a respins ca nefondat apelul, apelanții fiind obligați la 2.300 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a analizat declarațiile martorilor, din coroborarea acestora reținând că apelanții pârâți nu și-au îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de întreținere încheiat între soția reclamantului și pârâți, în anul 1991.
Tribunalul a reținut că, pe calea apelului, apelanții pârâți au solicitat schimbarea sentinței în sensul transformării obligației de întreținere în bani, respectiv plata de 250 lei lunar către intimatul reclamant.
Or, posibilitatea de a solicita transformarea obligației de întreținere în plata unor despăgubiri aparține exclusiv creditorului obligației și presupune că executarea în natură a întreținerii nu mai este posibilă datorită culpei debitorului obligației.
În speță, intimatul reclamant a solicitat în principal rezoluțiunea contractului și doar în subsidiar, transformarea obligației de întreținere.
Pe de altă parte, intimatul reclamant a solicitat cu titlu de despăgubiri suma de 500 lei, apelanții pârâți fiind de acord să-i achite numai 250 lei, sumă neîndestulătoare pentru a asigura întreținerea intimatului reclamant: alimente, îmbrăcăminte, medicamente, combustibil pentru încălzirea locuinței.
Ca atare, instanța de apel a apreciat că prima instanță, dispunând rezoluțiunea contractului de întreținere, a făcut o corectă interpretare a probelor administrate în cauză.
Nefondat a fost găsit și al doilea motiv de apel, întrucât, reținându-se neexecutarea culpabilă a contractului de către apelanții pârâți, aceștia potrivit art.274 Cod procedură civilă, datorează la fond cheltuieli de judecată în sumă de 1019 lei reprezentând onorariu de avocat și taxă judiciară de timbru.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții și, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei civile atacate, admiterea apelului și respingerea acțiunii, respectiv admiterea capătului subsidiar din acțiunea principală în sensul obligării pârâților la plata sumei de 250 lei, adică transformarea obligației de întreținere în echivalent bănesc.
Recurenții au indicat drept motiv de nelegalitate art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, precizându-se că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 1020 și 1021 Cod civil și art. 1075 Cod civil.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții au arătat că nici instanța de apel și nici cea de fond nu au analizat recunoașterea intimatului reclamant la interogatoriul luat de recurenții pârâți în sensul că zilnic au primit mâncare pregătită de către aceștia.
S-a susținut de către recurenți că instanța de apel a analizat trunchiat probele administrate în cauză și în special depozițiile martorilor propuși de pârâți. Astfel, depozițiile martorilor și au fost înlăturate de ambele instanțe, întrucât cei doi au intrat în casă doar o singură dată, numai că martorii sunt vecini cu intimatul reclamant și au văzut în mod direct cele relatate, din care rezultă că acesta și soția sa, au fost îngrijiți exemplar.
Mai mult, s-a arătata că cele două instanțe nu au fost preocupate de faptul că pârâții sunt fratele și respectiv cumnata intimatului reclamant și nu este posibil ca după 15 ani să nu se mai înțeleagă.
Recurenții au mai arătat că, astfel cum rezultă din declarațiile martorilor propuși în cauză, bunurile imobile care au fost transmise recurenților pârâți au fost proprietatea defunctei, cu care aceștia s-au înțeles foarte bine și pe care au întreținut-o exemplar, în sensul că făceau curățenie în casă, în curte, luau toate lucrurile și lenjeriile și le spălau, aduceau mâncare pregătită, cultivau grădina, munceau, iar produsele le lăsau intimatului reclamant și soției acestuia pentru a le consuma.
Recurenții au susținut că au probat faptul că intimatul reclamant a refuzat hrana, iar atunci când au trimis diferite sume de bani reclamantului, acestea au fost returnate.
S-a mai arătat că martorii propuși de recurenții pârâți au arătat că pârâta făcea curățenie, aducea alimente și mâncare pregătită. Tot din declarațiile martorilor se desprinde concluzia că au făcut înmormântarea și parastasele defunctei, inclusiv cel de 6 luni, iar cel de 1 an a fost făcut în comuna, întrucât nu au mai fost primiți de intimatul reclamant.
Recurenții au susținut că depoziția martorei este nesinceră, fiind în contradicție cu cea a martorei, deoarece prima a arătat că defuncta era murdară, neîngrijită, ceea ce a doua martoră a infirmat, arătând că defuncta era curată, schimbată, cu cămașa curată.
De asemenea, recurenții au arătat că nesincere sunt și depozițiile martorilor, cumnata intimatului reclamant, și, ultimii doi nepoți de soră ai defunctei, care au trecut sporadic pe la intimatul reclamant, au arătat că nu i-au văzut pe recurenții pârâți la intimat, că nu i-au îngrijit, ceea ce este fals.
În fața refuzului intimatul reclamant de a primi întreținerea de la recurenți, aceștia au expediat lunar suma de 200 RON, fiind de acord să plătească 250 RON lunar, deoarece au venituri de 900 lei lunar.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs recurenții au susținut că decizia atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art.275 și 274 Cod de procedură civilă, în sensul că i s-au acordat intimatului reclamant suma de 2300 lei cheltuieli de judecată în apel pentru 3 avocați și nu pentru 2, care au prestat muncă în cauză. Pentru acest considerent recurenții au solicitat limitarea acestor cheltuieli.
La data de 4 mai 2009, intimatul reclamant a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat. S-a susținut de către acesta că instanța de apel în mod corect a apreciat probatoriul. Cât privește cel de-al doilea motiv de recurs, acesta este nefondat întrucât primul avocat angajat și-a exercitat mandatul până când s-a îmbolnăvit, dovadă actele de la dosar, fiind astfel nevoit să-și angajeze un alt avocat care l-a reprezentat până s-a judecat cauza în apel. Întrucât toți avocații săi au prestat muncă în dosar, corect i-au fost acordate cheltuielile de judecată în integralitatea lor.
În calea de atac a recursului, Curtea a încuviințat, la cererea recurenților pârâți, proba cu acte și a luat act că intimatul reclamant nu solicită probe.
Curtea, analizând primul motiv de recurs care privește petitul cererii introductive, constată următoarele:
Recursul reprezentă o cale de atac extraordinară, potrivit calificării consacrate expres în capitolul I titlul V din Codul d e procedură civilă, fiind pusă la dispoziția părților numai pentru motivele limitativ și expres prevăzute de lege, enumerate în art. 304 pct. 1-9 Codul d procedură civilă și care vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, controlul judiciar putându-se exercita doar asupra problemelor de drept discutate în speță. Această soluție a fost impusă de faptul că părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fata instanței de fond și o rejudecare a fondului în fața instanței de apel.
Motivele de nelegalitate ce pot fi invocate în recurs sunt strict și limitativ reglementate de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă.
Într-adevăr, înainte de modificările aduse art. 304 Cod procedură civilă, acest articol cuprindea și un pct. 11 care prevedea posibilitatea modificării unei hotărâri judecătorești dacă aceasta se întemeia pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronata a probelor. Prevederile art. 304 pct. 11 au fost însă abrogate în mod expres prin dispozițiile OUG nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea codului d e procedură civilă aprobată prin Legea nr. 219/2005, neputând fi deci considerate incidente în cauză, în raport de prevederile înscrise în art. 725 alin. 1 și 3 Codul d procedură civilă, prin raportare la data pronunțării hotărârii ce face obiectul recursului.
Pe cale de consecință, începând cu acest moment, în calea de atac a recursului nu mai este posibilă rediscutarea probatoriului administrat, în raport de prevederile legale înscrise în art. 304 Codul d procedură civilă, în actuala reglementare.
Prevederile art. 304 și art. 306 din Codul d procedură civilă au făcut în mai multe rânduri, obiectul controlului de neconstituționalitate, excepțiile care vizau neconcordanțele între acest text de lege și art. 6 din CEDO, respectiv art. 21 din Constituție, fiind respinse, Curtea Constituțională reținând că:,reglementările internaționale nu impun în materia exercitării căilor de atac, astfel cum a statuat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cazul și alții contra Cehiei din 12 noiembrie 2002, în care s- constatat că dreptul de acces la un tribunal nu este absolut și se pretează la limitări implicit admise, în special în ceea ce privește condițiile de admisibilitate a unui recurs, având în vedere că presupune reglementarea din partea statului care se bucură, în această privință, de o anumită marjă de apreciere".
Conform art.306 Cod procedură civilă, neindicarea motivelor de recurs sau indicarea greșită a acestora nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea criticilor formulate face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art.304 Cod procedură civilă.
În cauză de față, Curtea constată că nemulțumirea recurenților față de hotărârea atacată este determinată de faptul că nu au fost corect interpretate probele, ceea ce nu poate determina încadrarea de către instanță în unul dintre cazurile prevăzute în art. 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă.
Din verificarea primului motiv de recurs, Curtea constată că criticile formulate de recurenți vizează interpretarea probelor, respectiv a interogatoriului luat de către recurenți intimatului, precum și a declarațiilor martorilor propuși atât de către recurenții pârâți, cât și de către intimatul reclamant.
Deși recurenții au solicitat cenzurarea soluției date cererii principale prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, în realitate aceștia susțin că s-a efectuat o apreciere greșită a probelor, în acest mod ajungându-se, în opinia lor, la concluzia greșită în sensul că nu și-au îndeplinit obligațiile impuse prin contractul de întreținere față de intimatul reclamant și soția acestuia.
Prin criticile subsumate primului motiv de recurs, recurenții readuc în discuție probatoriul cauzei și modul de interpretare a acestuia de către instanța de apel, or, astfel de critică, ce tinde la reevaluarea materialului probator și, pe această cale, la stabilirea unei alte situații de fapt, nu poate fi primită în calea de atac a recursului.
Stabilirea situației de fapt pe temeiul probelor administrate este în căderea instanțelor fondului, în cadrul căii extraordinare a recursului neputând fi valorificate decât aspecte de nelegalitate.
În consecință, în raport de considerentele expuse, Curtea constată că criticile formulate de către recurent subsumate primului motiv de recurs nu se încadrează în dispozițiile art.304 pct.1-9 Cod procedură civilă, urmând a fi respins acest prim motiv cu această motivare.
În ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea constată următoarele:
Reclamantul a fost reprezentat în fața instanței de fond de către avocat în baza împuterniciri avocațiale nr. 17/3 aprilie 2006, chitanța nr. 17/3 aprilie 2006 emisă de Cabinetul individual al avocatului făcând dovada achitării acestui avocat de către reclamant a onorariului în sumă de 1000 lei pentru redactarea acțiunii și susținerea acesteia în fața instanței de fond. Din verificarea încheierilor de ședință, Curtea constată că avocat a asistat reclamantul la 11 termene de judecată, la cel de-al 12 termen reclamantul fiind asistat de către avocat în substituirea avocatului.
În calea de atac a apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 98 din 29 ianuarie 2007 pronunțată de Judecătoria Roșiori d e Vede, în fața Tribunalului Teleorman, în dosarul nr-, intimatul reclamant a fost reprezentat de către avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. 11 din 30 aprilie 2007, dovada achitării onorariului în sumă de 1000 lei, de către intimatul reclamant, fiind făcută cu chitanța nr. 12 din 30 aprilie 2007. Acest avocat a asistat intimatul reclamant la 3 termene de judecată.
În această fază procesuală intimatul reclamant, începând cu data de 30 ianuarie 200, fost asistat de un alt avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 220 din 3 decembrie 2007. Intimatul reclamant și-a angajat un alt avocat având în vedere imposibilitatea din motive medicale a avocatului, dovedită cu acte la dosar, de a-și îndeplini obligațiile decurgând din contractul de asistență juridică. Începând cu data de 30 ianuarie 2008, avocat a asistat intimatul reclamant, depunând pentru acesta obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat în cauză. Pentru termenul următor - 27 februarie 2008 - avocat a solicitat, prin notă scrisă depusă la dosar, amânarea cauzei pentru imposibilitate de prezentare. Instanța nu a admis cererea acestui avocat, însă a amânat pronunțarea pentru a da posibilitatea depunerii concluziilor scrise. Din verificările efectuate a rezultat că acest avocat a depus la dosar pentru intimatul reclamant concluzii scrise, acestea aflându-se la filele 98-100 dosar nr- al Tribunalului Teleorman. La filele 72 și 101 din acest dosar se află chitanțele de plată a onorariilor de avocat nr. 218/3 decembrie 2007 în sumă de 500 lei și respectiv nr. 226 /7 decembrie 2007 în sumă de 200 lei către avocat.
În calea de atac a recursului, în dosarul nr. - înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI Secția a IV -a civilă, intimatul reclamant nu a fost reprezentat de avocat.
După casarea cu trimitere, în dosarul nr- al Tribunalului Teleorman, intimatul reclamant a fost asistat tot de către avocat, în baza împuternicirii avocațiale 390/24 octombrie 2008. La toate cele trei termene de judecată acordate în această cauză intimatul reclamant a fost asistat de către acest avocat. Pentru asistarea sa în acest dosar, intimatul reclamant a achitat acestui avocat suma de 500 lei cu chitanța nr. 414 din 21 noiembrie 2008 și respectiv 100 lei cu chitanța nr. 391 din 24 octombrie 2008.
Potrivit art. 274 Cod procedură civilă partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere să plătească cheltuielile de judecată. Textul de lege sus-menționat reprezintă fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată.
Fundamentul acordării cheltuielilor de judecată îl constituie culpa părții care, prin atitudinea sa procesuală, este responsabilă de repararea prejudiciului cauzat.
Dreptul de a cere restituirea cheltuielilor de judecată se naște pentru partea care a câștigat procesul, ca efect al hotărârii judecătorești prin care cealaltă parte a căzut în pretenții.
Cum cele două apeluri declarate împotriva sentinței civile nr. 98 din 29 ianuarie 2007 de către apelanții pârâți au fost respinse ca nefondate prin cele două decizii astfel cum s-a arătat mai sus, apelanții căzând în pretenții, Curtea constată că în mod corect au fost obligați aceștia la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat achitat de către intimatul reclamant avocaților săi.
Susținerea recurenților în sensul că nu trebuiau acordate cheltuielile de judecată prin însumarea tuturor onorariilor deoarece unul dintre avocați nu a prestat muncă în cauză este nefondată, dovadă cele arătate mai sus, în sensul că toți avocații, în raport cu stadiul soluționării cauzei, au îndeplinit actele necesare apărării părții care i-au angajat.
Apreciind că activitatea desfășurată de avocații angajați de către intimat în apel a fost utilă instanței de judecată, reală și rezonabilă, criterii stabilite și de către instanța de contencios european în jurisprudența sa în acordarea onorariului de avocat ca și cheltuială de judecată, Curtea conchide că este nefondată susținerea recurenților cuprinsă în ce-l de-al doilea motiv de recurs.
În raport de cele constatate referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea, în temeiul art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții pârâți și împotriva deciziei civile nr.44/A/25.02.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - MARI -
GREFIER
I -
Red.
Tehnodact.
2 ex./03.07.2009
----------------------------------------------
Tr.T -
-
Jud.R de Vede -
Președinte:Ionelia DrăganJudecători:Ionelia Drăgan, Rodica Susanu, Ilie
