Rezoluțiune contract. Jurisprudență. Decizia 1070/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1070/R/2008
Ședința publică din 19 mai 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Carmen Maria Conț
JUDECĂTORI: Carmen Maria Conț, Silvia Nicorici Traian
: -
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 54/A din 21 februarie 2008 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamanta, având ca obiect rezoluțiune contract.
La apelul nominal făcut în cauză, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul pârâtei recurente -, avocat, care depune la dosar împuternicire avocațială, și reprezentantul reclamantei intimate, avocat, care depune la dosar împuternicire avocațială, lipsă fiind pârâta recurentă și reclamanta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în mod eronat în conceptul de citare pârâta recurentă - a fost trecută ca reclamantă recurentă, iar reclamanta intimată a fost trecută ca pârâtă intimată.
Curtea constată că pe împuternicirea avocațială de reprezentare a reclamantei intimate sunt trecuți domnii avocați și cel care o reprezintă pe reclamanta intimată este domnul avocat.
Reprezentantul pârâtei recurente - depune la dosar chitanța prin care atestă achitarea unei taxe judiciare de timbru în valoare de 4 lei și un timbru judiciar în sumă de 0, 15 lei.
Curtea constată că cuantumul real al taxei de timbru datorată de pârâta recurentă pentru recurs este mai M față de cel menționat în citație, având în vedere că prin cererea reconvențională s-a solicitat rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare din vina reclamantei și restabilirea situației anterioare, pentru primul apel care a fost intitulat recurs s-a achitat o taxă de timbru mai M decât trebuia. În consecință, pârâta recurentă - datorează pentru fondul cauzei pentru cererea reconvențională o taxă judiciară de timbru în valoare de 1199,26 lei și un timbru judiciar în sumă de 5 lei, sub sancțiunea dării în debit; iar pentru prezentul recurs pârâta recurentă - mai datorează o diferență taxă judiciară de timbru în cuantum de 599,63 lei și un timbru judiciar în valoare de 5 lei, sub sancțiunea anulării recursului ca insuficient timbrat.
Curtea pune în vedere reprezentantului pârâtei recurente - să achite pentru fondul cauzei, pentru cererea reconvențională o diferență taxă judiciară de timbru în valoare de 1199,26 lei și un timbru judiciar în sumă de 5 lei, sub sancțiunea dării în debit; iar pentru prezentul recurs o diferență taxă judiciară de timbru în cuantum de 599,63 lei și un timbru judiciar în valoare de 5 lei, sub sancțiunea anulării recursului ca insuficient timbrat.
Reprezentantul pârâtei recurente - arată că are posibilitatea să achite pentru prezentul recurs această diferență a taxei judiciare de timbru și solicită lăsarea cauzei la a doua strigare.
Reprezentantul reclamantei intimate arată că nu se opune cererii formulată de către reprezentantul pârâtei recurente de lăsare a cauzei la a doua strigare pentru achitarea unei diferențe a taxei judiciare de timbru pentru prezentul recurs.
Instanța lasă cauza la a doua strigare pentru a da posibilitatea reprezentantului pârâtei recurente să achite o diferență a taxei judiciare de timbru pentru prezentul recurs.
La apelul nominal făcut în cauză, la a doua strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul pârâtei recurente -, avocat, care depune la dosar împuternicire avocațială, și reprezentantul reclamantei intimate, avocat, care depune la dosar împuternicire avocațială, lipsă fiind pârâta recurentă și reclamanta intimată.
Reprezentantul pârâtei recurente - depune la dosar chitanța prin care atestă achitarea unei taxe judiciare de timbru în valoare de 600 lei și un timbru judiciar în sumă de 0,60 lei, recursul fiind astfel legal timbrat.
Curtea, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității parțiale a acelor motive de recurs prin care se critică faptul că instanța de apel nu a luat în considerare interogatoriul reclamantei și depozițiile martorilor, având în vedere că aceste motive de recurs vizează aspecte de reapreciere a probelor, respectiv de netemeinicie a hotărârii recurate, întrucât acestea se încadrează în pct. 10 și 11 ale art. 304.proc.civ. în prezent abrogate.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtei recurente - solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul admiterii acțiunii introductive și admiterii acțiunii reconvenționale, dezvoltând pe larg motivele arătate în scris prin memoriul de recurs depus la dosar, cu cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocațial în sumă de 600 lei și taxa de timbru.
Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea recursului ca inadmisibil pentru motivele de netemeinici a hotărârii recurate și ca nefondat pentru singurul motiv de recurs, depune la dosar concluzii scrise pe care le dezvoltă pe larg, cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar.
CURTEA
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr.4802 din 11.05.2006 la Judecătoria Baia Mare, reclamanta - a chemat-o în judecată pe pârâta, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța, să dispună rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți la data de 10 martie 2006 și obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.8275 din 21 decembrie 2006 a Judecătoriei Baia Mare, s-a admis acțiunea civilă intentată de reclamanta - în contradictoriu cu pârâta -, s-a respins cererea reconvențională formulată de pârâta - și în consecință, s-a dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între reclamantă în calitate de promitentă-vânzătoare și pârâtă în calitate de promitentă-cumpărătoare, la data de 10 martie 2006, având ca obiect imobilul situat în B M,-/21.
A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.000 lei.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță reținut că la data de 10 martie 2006, între reclamantă în calitate de promitentă-vânzătoare și pârâtă în calitate de promitentă-cumpărătoare, s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentul nr.5, situat în-, din municipiul B M, compus dintr-o cameră și dependințe, inclusiv părțile indivize, având suprafața utilă de 52,33 mp. Părțile au menționat că "prețul vânzării este de 31500 euro (echivalentul în lei) și se va achita astfel: la 10.03.2006 un avans de 5.000 euro, diferența achitându-se astfel: diferența se va achita în termen de 3 săptămâni, moment în care se va încheia actul autentic" și că "dacă vânzătorul se răzgândește restituie dublul avansului, iar cumpărătorul îl pierde".
La data de 11.04.2006, promitenta a înregistrat la executorul judecătoresc, notificarea prin care promitenta-vânzătoare a invitat-o pe promitenta-cumpărătoare la autentificarea antecontractului. La data de 19 aprilie 2006, reclamanta a invitat-o pe pârâtă să se prezinte la data de 27 aprilei 2006, orele 10, la Biroul notarului public, pentru a achita integral prețul stabilit prin contract și pentru a se proceda la predarea imobilului cumpărat, conform antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 10.03.2006.
Martorii audiați - și -, au declarat că la data de 27 aprilie 2006 s-au prezentat împreună cu reclamanta la notarul public, unde au așteptat între orele 9-12, dar pârâta nu s-a prezentat. Primul martor a mai arătat că reclamanta și-a mutat lucrurile personale din apartament, pentru a-l putea preda pârâtei, astfel că la data de 27 aprilie 2006 apartamentul era gol. Al doilea martor a mai declarat că soțul pârâtei, av. i-a cerut reclamantei împuternicire pentru a putea solicita eliberarea extrasului de carte funciară, în vederea încheierii contractului în formă autentică.
Martorul propus de pârâtă, declarat că a fost de față la încheierea convenției dintre părți, care a fost redactată de pârâtă sau de soțul acesteia, după care s-au deplasat la apartamentul ce a făcut obiectul convenției, pe care l-au vizitat, inclusiv subsolul acestuia, în apartamentul respectiv având loc semnarea convenției.
Din probele administrate în cauză, a rezultat că au fost dovedite condițiile rezoluțiunii antecontractului de vânzare-cumpărare la cererea promitentei-vânzătoare, care a făcut dovada notificării promitentei-vânzătoare și a intenției de predare a spațiului la încheierea actului autentic.
Susținerile pârâtei că reclamanta nu ar fi solicitat extras de carte funciară în vederea autentificării contractului, nu au fost reținute deoarece soțul acesteia a primit împuternicire în acest sens din partea reclamantei. Dar pârâta nu s-a prezentat la notarul public și nu a achitat diferența de preț deși putea uza de procedura ofertei reale urmate de consemnațiune. Totodată, pârâta a vizitat apartamentul obiect al convenției și a semnat antecontractul.
În concluzie, prima instanță a apreciat că în cauză reclamanta a dovedit îndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru rezoluțiunea antecontractului, respectiv neexecutarea obligațiilor pârâtei, neexecutare cauzată de neprezentarea ei la notarul public, deși a fost notificată legal de reclamantă, precum și de nedovedirea îndeplinirii obligațiilor asumate prin antecontract, imputabile debitoarei obligației de prezentare la notar pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, iar debitoarea a fost pusă în întârziere.
La rândul ei, pârâta nu a dovedit culpa reclamantei în neexecutare a obligațiilor asumate prin antecontract, precum și clauza potrivit căreia dacă promitenta-cumpărătoare se răzgândește, pierde suma de bani achitată la încheierea antecontractului, atitudine recunoscută de reprezentantul ei la cuvântul în fond moment în care a afirmat că pârâta s-a răzgândit în conformitate cu dispozițiile art.1298 civ.
Prin decizia civilă nr.649/R din 25 iunie 2007 a Tribunalului Maramureș, s-a respins recursul declarat de pârâta - împotriva sentinței civile nr.8275/21.12.2006 a Judecătoriei Baia Mare.
A fost obligată recurenta să îi plătească intimatei - cheltuieli de judecată în sumă de 800 lei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că potrivit art.2821pr.civ. calea de atac împotriva sentinței este recursul.
Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că părțile au încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare la data de 10.03.2006, în care au inserat clauza potrivit căreia diferența de preț de la avansul achitat, de 5.000 euro și până la plata prețului stabilit de 31.500 euro să se achite în termen de 3 săptămâni, odată cu încheierea contractului autentic de vânzare-cumpărare.
În fața primei instanțe s-a dovedit că reclamanta a invitat-o pe cumpărătoare în două rânduri, să se prezinte la notar pentru perfectarea actului în formă autentică, însă pârâta nu s-a prezentat.
Deși recurenta a susținut că reclamanta nu deținea actele necesare în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare, din CF nr.9903 B M, rezultă că reclamanta era întabulată sub nr.top 1770/II asupra.nr.21 din blocul 5 de pe str.- din B M, încă din anul 2002, inclusiv asupra boxei ce a făcut obiectul discuției părților și care a fost dobândită de reclamantă în baza contractului autentificat sub nr.1022 din 26 aprilie 2002.
În sarcina reclamantei nu s-a dovedit reaua-credință în raporturile cu pârâta, iar recurenta nu a justificat întârzierea plății diferenței de preț și a perfectării formelor autentice.
Prin decizia civilă nr.1972 din 5 octombrie 2007 Curții de Apel Cluj, s-a admis recursul declarat de reclamanta -, împotriva deciziei civile nr.649/R din 25.06.2007 a Tribunalului Maramureș pe care a casat-o și a trimis cauza pentru rejudecare în apel, la Tribunalul Maramureș.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut că obiectul cauzei deduse judecății îl constituie rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare privind apartamentul în valoare de 31.500 euro. Prin urmare, obiectul pricinii este evaluabil în bani și depășește suma de 1 miliard lei, situație în care față de prevederile art.2821pr.civ. calea de atac împotriva sentinței este apelul, iar nu recursul așa cum a procedat în mod greșit tribunalul.
După casarea cu trimitere, Tribunalul Maramureș prin decizia civilă nr.54/A din 21 februarie 2008, a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de apelanta -.
S-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta - împotriva sentinței civile nr. 8275/21.12.2006 a Judecătoriei Baia Mare, pe care a menținut-o în totalitate.
A fost obligată apelanta să îi plătească intimatei - suma de 800 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că excepția inadmisibilității acțiunii pe motiv că reclamanta nu l-a chemat în judecată și pe soțul pârâtei, în calitate de virtual codevălmaș, nu este întemeiată raportat la dispozițiile art.35 fam. deoarece promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare nu are caracter translativ de proprietate, ci crează doar obligații personale pentru părțile contractante.
Pe fondul cauzei, instanța de apel a reluat starea de fapt cu referire la probele administrate în cauză, concluzionând că pârâta chiar și în lipsa extrasului de carte funciară se impunea să se prezinte la notar în ziua fixată, iar dacă nu s-ar fi încheiat contractul din lipsa extrasului, nu ar fi fost culpa niciuneia dintre părți, cel mult a notarului care sesizat fiind cu vânzarea, nu ar fi obținut extrasul la timp.
Nu a fost dovedită susținerea pârâtei, potrivit căreia reclamanta nu ar fi avut asupra ei certificatul fiscal necesar vânzării, care și dacă ar fi fost reală, nu era de natură să o exonereze pe pârâtă de obligația de a da curs notificării, deoarece în antecontract nu se prevede nimic în legătură cu obligația reclamantei de a obține un astfel de certificat.
Reclamantei nu i se poate reține nici o culpă pentru faptul că nu s-a încheiat actul autentic. Însă din probele administrate în cauză a rezultat că pârâta este în culpă pentru neperfectarea actului autentic, situație în care în temeiul clauzei din antecontract, va pierde avansul plătit.
Pârâta nu a dovedit că părțile ar fi convenit verbal restituirea sumei de 4.000 euro din avansul primit de reclamantă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta -, solicitând admiterea recursului în baza art.304 pct. 7-9 pr.civ. și pe cale de consecință, modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii acțiunii principale, admiterii cererii reconvenționale și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, pârâta a susținut că instanța a confundat antecontractul de vânzare-cumpărare cu promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărare, motiv pentru care a respins excepția inadmisibilității acțiunii introductive, privind nechemarea în judecată în calitate de pârât a numitului -, ignorând principiul simetriei actelor juridice.
În considerentele îndrumarului de casare s-a stabilit că actul dedus judecății este un antecontract de vânzare-cumpărare ce generează obligații de a da și nu de a face, or raportat la mandatul legal existent între soți, obligația de a da are ca și creditori pe ambii soți. Dar instanța lipsit antecontractul de vânzare-cumpărare de efectele lui juridice firești, în ceea ce o privește pe pârâta-recurentă.
Recurenta a mai susținut că instanța s-a erijat în avocat, sau mai bine spus completat prin prezumții probatoriul insuficient al reclamantei și a trunchiat, iar ulterior a înlăturat probele propuse de pârâtă, dar fără a avea o motivație pertinentă, doar pentru a-i atribui pârâtei întreaga culpă în derularea relațiilor contractuale dintre părți.
Este pur și simplu șocant modul în care instanța a apreciat ansamblul probator existent la dosar; în ceea ce privește sarcina probei, a obligat-o pe apelantă să facă dovada faptului că reclamanta nu a depus diligențe și respectiv obținut certificatul fiscal în situația în care reclamanta era prezentă și susținea că deține înscrisul. Cu alte cuvinte, instanța a obligat-o să depună înscrisul care se afla în posesia acesteia.
Ulterior, instanța și-a schimbat punctul de vedere asupra probațiunii, în sensul că a apreciat că nu era obligatoriu pentru încheierea actului notarial, faptul că reclamanta să dețină certificatul fiscal și să solicite ndotarului public eliberarea unui extras CF pentru vânzare, act care nu ar fi putut fi obținut de părți, ci ar fi trebuit ca reclamanta să solicite notarului public eliberarea lui cu cel puțin 24 ore înainte de data stabilită pentru vânzare.
În aceste condiții, instanța a fost cel puțin părtinitoare în interpretarea culpei părților, atribuind-o în întregime pârâtei, în loc să constate că se confirmă susținerile din apărarea acesteia cum că reclamanta s-ar fi prezentat la notarul public pro-causa, neputând încheia la acel moment actul autentic, deoarece nu îndeplinea cerințele prevăzute de lege în mod imperativ.
Nu s-a făcut vorbire deloc despre interogatoriul reclamantei luat de prima instanță și că în apel a răspuns diferit la aceleași întrebări.
Întreaga pledoarie din considerentele sentinței se leagă de dispozițiile martorilor propuși și audiați de către reclamantă, instanța trunchiind și înlăturând depoziția martorului, omițând să verifice dacă la momentul prezentării la notarul public, reclamanta deține extrasul de carte funciară și certificatul fiscal, pentru a se putea încheia contractul de vânzare-cumpărare.
Apărarea potrivit căreia pârâta a dezmembrat în cartea funciară în mod distinct boxa aferentă apartamentului și ulterior a refuzat înstrăinarea ei, nici măcar nu a fost verificată de instanță, care a răsturnat interpretarea contractului, în sensul că față de înțelegerea inițială, reclamanta a micșorat obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare.
Contractul nu mai putea fi încheiat, indiferent de prezența sau lipsa pârâtei la notar, deoarece reclamanta a solicitat plata integrală, urmând ca eliberarea apartamentului să se efectueze la un termen ulterior.
În aceste condiții, vina pentru neîncheierea contractului aparține în totalitate reclamantei, care a modificat înțelegerea inițială la adăpostul antecontractului de vânzare-cumpărare și a forțat aparența de legalitate, prezentându-se la notarul public în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, deși părțile au hotărât rezoluțiunea convențională a antecontractului de vânzare-cumpărare, urmând ca reclamanta să rețină suma de 500 euro din avansul achitat de 4500 euro.
Încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu s-a perfectat în formă autentică, din cauză că reclamanta a ascuns voit la încheierea antecontractului, că nu dorește să înstrăineze boxa.
Intimata - a depus concluzii scrise la dosar 14-16, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând recursul, curtea reține următoarele:
Prin înscrisul intitulat "antecontract de vânzare-cumpărare" încheiat la data de 10.03.2006, reclamanta - s-a obligat să îi vândă pârâtei - apartamentul situat în B M,-/21, pentru prețul de 31.500 euro, din care 5000 euro s-au plătit la data încheierii actului, iar diferența în termen de 3 săptămâni, moment în care urma să se încheie actul autentic. De asemenea, părțile au prevăzut o clauză conform căreia dacă vânzătoarea se răzgândește, restituie dublul avansului, iar cumpărătoarea îl pierde.
Potrivit extrasului CF nr.9903 B M, nr.top 1770/11, asupra apartamentului nr.21 situat în str.- nr.5, compus din 1 cameră și dependințe, având o suprafață construită de 52,33 mp plus 18 mp teren în indiviziune, plus boxă, este proprietară tabulară reclamanta -, din anul 2002.
Antecontractul de vânzare-cumpărare este acordul de voință contractual prin care părțile își asumă reciproc obligația de a încheia între ele, în viitor, un contract de vânzare-cumpărare, stabilind conținutul esențial al acestuia.
Promisiunea bilaterată sau sinalagmatică de vânzare-cumpărare este convenția prin care ambele părți se obligă reciproc una față de cealaltă, să încheie în viitor un contract de vânzare-cumpărare, al cărui conținut este deja determinat.
Instanța de apel nu a făcut nici o confuzie între antecontract și promisiunea bilaterală, așa cum susține neîntemeiat pârâta-recurentă, astfel că în mod corect a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei, raportat la prevederile art.35 fam.
Atât antecontractul de vânzare-cumpărare, cât și promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, sunt contracte, situație în care li se aplică reglementările în materie de convenții prevăzute de Codul civil și anume art.1020, conform căruia condiția este subînțeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părți nu îndeplinește angajamentul său.
Reclamanta prin acțiunea principală intentată împotriva pârâtei, a solicitat instanței să dispună rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți la data de 10 martie 2006.
La rândul ei, pârâta a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat instanței ca în contradictoriu cu reclamanta, să dispună rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare și restabilirea situației anterioare, prin obligarea reclamantei să restituie avansul încasat.
Condițiile principale care trebuie invocate și dovedite de creditorul care solicită rezoluțiunea, sunt neexecutarea obligației de către debitor, culpa debitorului obligației și punerea lui în întârziere.
Antecontractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat la data de 10 martie 2006, iar părțile au stabilit ca încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică să aibă loc în termen de 3 săptămâni, așadar până la 31 martie 2006.
Instanțele de fond au reținut că reclamanta a făcut demersuri prin care a invitat-o pe pârâtă să se prezinte la notarul public, cu notificări comunicate la data de 11.04.2006 și 19.04.2006, dar nu au analizat dacă reclamanta și-a îndeplinit din acest punct de vedere obligațiile contractuale, dacă a făcut personal demersuri pentru obținerea extrasului de carte funciară și a certificatului fiscal de nesechestrare, respectiv dacă ea și-a îndeplinit obligațiile contractuale înăuntrul termenului stipulat în antecontractul de vânzare-cumpărare, pentru a putea solicita rezoluțiunea lui.
Nici una dintre instanțe nu a analizat dacă în speță nu a fost vorba de o excepție de neexecutare a antecontractului, din partea pârâtei.
Recurenta are dreptate atunci când susține că nici una dintre instanțele de fond nu s-a referit la proba cu interogatoriul reclamantei, or analiza probelor administrate în cauză, chiar dacă sunt relevante, nu poate avea loc în instanța de recurs.
Pentru soluționarea cererii reconvenționale, pârâta avea obligația să plătească o taxă judiciară de timbru în sumă de 1.199,26 lei și 5 lei timbru judiciar, aspect față de care aceleași instanțe de fond nu au manifestat interes.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.304 pct. 9 și art.312 alin.5 pr.civ. se va admite recursul pârâtei împotriva deciziei tribunalului, care va fi casată și se va trimite din nou cauza spre rejudecare la același tribunal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta - împotriva deciziei civile nr.54/A din 21 februarie 2008 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, pe care o casează și trimite cauza pentru rejudecare, la același tribunal.
Obligă pârâta -, să plătească suma de 1199,26 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar, restante pentru fondul cauzei.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19 mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
--- - - - -
Red.DT:20.05.2008
Dact.CA:26.05.2008 - 3 ex.
Jud.fond.
Jud.apel:;
Președinte:Carmen Maria ConțJudecători:Carmen Maria Conț, Silvia Nicorici Traian
