Rezoluțiune contract. Jurisprudență. Decizia 122/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 122/
Ședința publică din 29 Ianuarie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol soluționarea recursului declarat de pârâtul, domiciliat în comuna, sat.,-, județul H, împotriva deciziei civile nr. 48 din 16 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr-.
În lipsa părților.
Procedura completă.
dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 22 ianuarie 2009, care face parte integrantă din prezenta când s-a amânat pronunțarea pe data de azi, iar în urma deliberării s-a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 1699 din 27 noiembrie 2007 Judecătoria Odorheiu Secuiesca admis acțiunea reclamantei, fostă în contradictoriu cu pârâtul și în consecință: a dispus rezoluțiunea înscrisului sub semnătură privată intitulat "Contract de vânzare-cumpărare" încheiat la data de 31 mai 2006; a obligat pârâtul să restituie reclamantei suma de 14.000 euro, repunând părțile în situația anterioară încheierii acestui act; a obligat pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 2.171,20 lei.
Apelul declarat de pârât împotriva acestei hotărâri a fost respins de către Tribunalul Harghita, prin decizia civilă nr. 48 din 16 aprilie 2008, apelantul fiind obligat să plătească intimatei suma de 1.400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pârâtul a declarat recurs împotriva acestei hotărâri, solicitând admiterea recursului și, în principal, casarea deciziei civile și trimiterea cauzei la Tribunalul Harghita pentru rejudecarea apelului, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor efectuate în fond, apel și recurs.
A invocat motivele de recurs prevăzute de art. 312 alin. 5, art. 304 pct. 7, 8, 9 Cod procedură civilă, arătând în dezvoltarea motivelor de recurs că motivarea deciziei civile atacate este deficitară și nu răspunde motivelor de apel amplu dezvoltate de pârât prin motivele de apel. Instanța de apel în mod nelegal a sintetizat motivele de apel la considerentele nr. VIII - XIII al deciziei și nu a indicat motivele pentru care a respins următoarele motive de apel: - acțiunea părții, care nu-și execuția obligația asumată prin contract și nici nu se declară de executare, nu este îndreptățită să ceară rezoluțiunea contractului; - reținerea de considerente greșite de către prima instanță; - reținerea de motive străine de cauză; - acțiunea de reziliere nu poate fi reținută cu succes de partea care, înainte de această cerere, nu și-a executat obligația asumată; - motivul lipsei suspendării executării obligației ce a revenit acestei părți; - eludarea principiului forței obligatorii a contractului.
Practic, instanța de apel a admis apelul lor sub aspectul schimbării totale a considerentelor instanței de fond, dar trecând peste combaterea fiecărui motiv de apel invocat, în mod nelegal.
În considerentele instanței de apel s-au reținut motive contradictorii și străine cauzei iar actul juridic în cauză este interpretat greșit de către instanța de apel.
Instanța de apel a reținut în mod greșit înțelegerea părților ca intimatei să i se transmită posesia imobilului din chiar momentul încheierii contractului sub semnătură privată, din interpretarea eronată a clauzelor contractului. Faptul că anumite lucruri ar fi fost mutate în imobilul în cauză nu înseamnă că intimata ar fi vrut să intre în posesia imobilului, ceea ce nu se poate reține în speță.
Considerentul XI este rezultatul unei greșite interpretări al promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, deoarece plata prețului este și trebuie să fie condiția pentru îndeplinirea obligației de încheiere a contractului autentic.
Motivul că scadența obligației de transmitere a posesiei imobilului este data încheierii antecontractului este cât se poate de greșit, fiindcă obiectul promisiunii sinalagmatice este obligația de a face a părților și nu obligația de a da, adică de a transmite un drept real sau un dezmembrământ. Obligația de plată a intimatei era scadentă la data de 31 octombrie 2006.
Această obligație expresă de plată nu s-a executat de către partea care a cerut și a obținut rezoluțiunea contractului.
Intimata nici nu s-a mutat în imobilul în cauză, astfel că nu ar fi fost posibilă vreo determinare de plecare. Faptul că ar fi fost depozitate unele acte contabile ale intimatei nu înseamnă că aceasta ar fi locuit măcar o zi în imobil.
Reținerea culpei de către instanța de apel este greșită, din moment ce nu s-a făcut dovada că intimata l-a împiedicat pe recurent să își înscrie dreptul ei de proprietate în cartea funciară.
Au fost depuse înscrisuri în apel, mijloace de probă care au fost "uitate de instanță" și anume: - cererea de intervenție a intimatei în dosarul nr- al Judecătoriei Odorheiu Secuiesc; - copia sentinței civile nr. 788 din 29 mai 2007, pronunțată în același dosar.
În speță nu sunt îndeplinite condițiile art. 1020, 1021 Cod civil, fiindcă acțiunea în rezoluțiune poate fi intentată numai de partea care a executat sau se declară să execute obligația valabil asumată.
În cauză nu a fost respectat și promovat principiul juridic al prevalării salvării efectelor juridice ale actului iar nu al desființării acestuia.
Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea soluției de respingere a apelului, cu obligarea recurentului la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate.
În motivarea întâmpinării a arătat că nu sunt motive pentru retrimiterea cauzei în rejudecare la Tribunalul Harghita și nici de modificare a soluției. Instanța de apel a analizat amănunțit apărările formulate în motivarea sentinței instanței de fond.
Motivele de recurs invocate nu sunt arătate și dezvoltate separat cu arătarea motivului de casare invocat.
Instanța de apel a constatat că recurentul a fost cel care nu și-a executat două obligații - nepredarea folosinței locuinței și neîncheierea contractului de vânzare-cumpărare. S-a mai reținut în mod corect că termenul s-a prevăzut pentru plata prețului nu și pentru executarea obligației de încheiere a contractului, respectiv că nimic nu împiedică ca părțile să se înțeleagă în acest mod fără ca vânzătorul să poată invoca nepredarea folosinței locuinței.
Examinând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul, să dispună rezoluțiunea actului intitulat "contract de vânzare-cumpărare din 31.05.2006, obligarea pârâtului la restituirea sumei de 14.000 euro reprezentând sumă achitată în contul prețului; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că la data de 31.05.2006 au încheiat actul sub semnătură privată intitulat "contract de vânzare-cumpărare", potrivit căruia pârâtul a vândut, pentru suma de 41.000 euro, imobilul situat în localitatea, nr. administrativ 208, format din casă de locuit și teren în suprafață de 420. La data întocmirii contractului, pârâtul a declarat că imobilul vândut este proprietatea lui, fiind cumpărat de la și este înscris în OSs ub nr. top. 68/2 și 69/2, respectiv 218 și 219. Pe parcurs, până la data de 03.09.2006 a achitat din preț 14.000 euro, urmând ca suma totală să fie achitată până la 31.10.2006.
În urma investigațiilor făcute la biroul de cadastru și publicitate imobiliară OSa aflat că nu este proprietara imobilului. Pârâtul nu putea și nu poate să transmită dreptul de proprietate. Obligația de a face și de a da, asumată de pârât prin încheierea actului din 31.05.2006, este imposibil de executat. Cealaltă obligație, de a garanta contra evicțiunii față de terți până la încheierea actului autentic a rămas fără suport real.
A invocat în drept dispozițiile art. 970, 973, 1020, 1021 Cod civil.
Instanța de fond a admis acțiunea reclamantei iar soluția a fost menținută de către instanța de apel.
Prin recursul declarat pârâtul a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 Cod procedură civilă. Curtea apreciază că aceste motive nu se regăsesc. Astfel, pârâtul arată că s-au reținut de către instanța de apel motive contradictorii și străine cauzei, prin reținerea greșită a înțelegerii părților că reclamantei i se va transmite posesia imobilului din chiar momentul încheierii contractului sub semnătură privată ( art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă ).
În mod corect ambele instanțe au statuat că actul încheiat între părți are natura juridică a unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare. La punctul B din acest act s-a statuat că "vânzătorul (pârâtul), până la încheierea contractului definitiv și autentic își asumă totala garanție pentru apartamentul vândut și în cunoștința răspunderii sale civile și penale a declarat că apartamentul vândut nu are sarcini și pe cumpărătoare o apără de pretențiile oricărei terțe persoane".
Reclamanta nu a invocat ca motiv al rezoluțiunii actului faptul că a fost împiedicată să intre în posesia imobilului în litigiu, ci împrejurarea că la momentul încheierii actului nici pârâtul și nici numita - de la care pârâtul a susținut că ar fi cumpărat bunul - nu erau proprietari ai imobilului. Astfel că acest aspect, al împiedicării reclamantei de a intra în posesia și folosința imobilului, nici nu trebuia analizat de către instanțe.
Ceea ce interesează în cauză este analizarea antecontractului, ca o consecință de sine stătătoare și a tuturor condițiilor de validitate prevăzute de lege pentru aceasta ( art. 948 - 968 cod civil ).
Ceea ce trebuie subliniat în legătură cu consimțământul dat în antecontractul de vânzare-cumpărare este că acesta nu este susceptibil de a transfera proprietatea, pentru acest final fiind necesar un nou consimțământ la încheierea actului promis.
Prin antecontractul de vânzare-cumpărare pârâtul a arătat că imobilul formează proprietatea sa, deși din studiul se constată că pârâtul nu avea calitatea de proprietar.
Una din condițiile validității unei promisiuni de vânzare - cumpărare este aceea ca promitentul - vânzător să fie proprietar al bunului vândut, condiție inexistentă la momentul încheierii actului și neîndeplinită nici până la momentul introducerii acțiunii în rezoluțiune, deși pârâtul garantase că imobilul nu are sarcini,o apăra pe reclamantă de pretențiile oricărei terțe persoane.
În atare situație nu i se poate imputa reclamantei neîndeplinirea obligației de plată a restului prețului, câtă vreme pârâtul la rândul său promisese vânzarea unui bun care nu era în patrimoniul său la momentul încheierii actului. Pârâtul nu avea cum să-și îndeplinească obligația de a încheia contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică, neavând calitatea de proprietar tabular. Instanței de fond și celei de apel nu li se poate imputa nerespectarea principiului juridic al prevalării salvării efectelor juridice ale actului, pentru motivele de fapt expuse mai sus și pentru că nu au fost învestite cu o astfel de cerere.
Toate cele reținute anterior duc la concluzia că în speță nu se regăsește nici un motiv de nelegalitate din cele indicate de recurent, prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 Cod procedură civilă și dovedindu-se că hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se sprijină și nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii; - că instanța nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și nu a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia; - că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea corectă a legii.
Pentru toate acestea, Curtea, în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat de pârât.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, Curtea va obliga pârâtul - aflat în culpă procesuală - să plătească reclamantei suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul, domiciliat în comuna, sat.,-, județul H, împotriva deciziei civile nr. 48 din 16 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita, Secția Civilă, în dosarul nr-.
Obligă pârâtul să-i plătească reclamantei, cu domiciliul în comuna, sat.,-, județul H, suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, Pt. fiind în concediu de odihnă, semnează Președintele instanței | Judecător, Pt. fiind în concediu de odihnă, semnează Președintele instanței |
Grefier, Pt., fiind în concediu de odihnă, semnează Prim-grefier |
Red.
Tehnored.
2 exp./24.07.2009
Jud.fond.
Jud.tr.;
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
