Rezoluțiune contract. Jurisprudență. Decizia 1297/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1103/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1297
Ședința publică din 13.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Vișan
JUDECĂTOR 2: Bianca Elena Țăndărescu
JUDECĂTOR 3: Simona
Grefier - -
- XX -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta reclamantă, împotriva deciziei civile nr. 142 din 30.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât.
Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru rezoluțiune contract.
La apelul nominal se prezintă recurenta reclamantă, asistată de avocatul, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/2009, eliberată de Baroul București și avocatul, în calitate de reprezentant al intimatului pârât, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/2009, eliberată de Baroul București.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura este legal îndeplinită, după care:
Avocatul intimatului invocă excepția lipsei calității procesuale active a recurentei reclamante și depune la dosar o notă cu acest conținut.
La interpelarea instanței, precizează că, deși această excepție a mai fost discutată în apel și pârâtul nu a formulat recurs, prin care avea posibilitatea să atace modul de soluționare a acestui aspect, înțelege să o formuleze din nou la acest termen.
Susține excepția, care a fost în mod greșit respinsă de către instanța de apel, având în vedere faptul că eliberarea certificatului de legatar și nu de moștenitor, prin care a fost împărțit un bun ce fusese deja vândut și, deci, inexistent, este de natură a dovedi că reclamanta nu are calitate procesuală în cauză.
Avocatul recurentei reclamante susține că partea adversă nu poate invoca din nou excepția, pe care instanța de apel a soluționat-o, din moment ce nu a declarat recurs împotriva hotărârii tribunalului.
Solicită, așadar, respingerea excepției.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active, Curtea constată că aceasta a fost soluționată prin încheierea de ședință din 10.10.2008 - aflată la fila 16 din dosarul de apel și nu face obiect al recursului în prezenta cale procesuală, motiv pentru care nu poate fi cercetată la acest moment.
Părțile arată că nu au alte cereri sau probe de solicitat.
Având în vedere faptul că nu se solicită administrarea de probe, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul recurentei reclamante susține că actul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere nu a fost respectat de către cumpărători, însă, atât instanța de fond, cât și cea de apel, s-au mărginit la a constata că au fost respectate prevederile contractuale, iar părțile au ajuns la o înțelegere privind acordarea unor sume de bani în locul întreținerii datorate.
Însă, solicită a se reține faptul că sumele achitate cu titlul de obligație periodică nu erau suficiente nici măcar pentru întreținerea locuinței, iar cheltuielile pe care pârâtul le-a făcut prin montarea de apometre și contoare sunt pentru a-și respecta proprietatea sa, pe care dorea să o ocrotească.
Pârâtul susține că a depus banii la CEC, însă trebuie subliniat faptul că în permanență acesta a ținut carnetul CEC la el, iar, deși era menționat ca și beneficiar, nu a avut niciodată la dispoziție acest act.
Susține, ca motiv de nelegalitate a hotărârii recurate, invocând dispozițiile prevăzute la art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, aprecierea greșită a probatoriului, înlăturarea probelor administrate de către reclamant și preluarea numai a celor administrate de către pârât.
Solicită admiterea recursului și constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare, încheiat cu clauză ilicită, respectiv prin înșelarea bunei credințe a vânzătorului - persoană în vârstă, cu scopul de a obține locuința.
Solicită și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, pentru dovedirea cărora va depune la dosar chitanța reprezentând onorariu de avocat.
Solicită amânarea pronunțării în vederea formulării de concluzii scrise și depunerii dovezilor privind cheltuielile de judecată.
Avocatul intimatului pârât arată că, la art. 14 din contract s-a stipulat faptul că persoana cumpărătoare intră de drept în stăpânirea apartamentului începând cu data încheierii actului, dar, în fapt, la data decesului vânzătorului.
Prin voința părților, contractul a fost transformat într-o novație, stabilindu-se că obligația cumpărătorului este aceea de a acorda vânzătorului anumite sume de bani. Așa fiind, nu se mai poate solicita rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare, întrucât acesta nu mai există.
Solicită, în esență, respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, ca fiind legală și temeinică, precum și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată pentru dovedirea cărora depune la dosar chitanța în sumă de 1.000 lei, reprezentând onorariu avocat.
Curtea reține dosarul spre soluționare, urmând a aprecia asupra cererii privind amânarea pronunțării, formulată de apărătorul recurentei reclamante.
CURTEA
Deliberând asupra cererii de recurs de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 B la data de 26.11.2006 sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere viageră și drept de habitație autentificat sub nr.476/27.04.2001 de, precum și a convenției încheiate în data de 09.09.2004 la. și, pe cale de consecință, să dispună repunerea părților în situația anterioară, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a încheiat cu pârâtul contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere viageră și drept de habitație autentificat sub nr.476/27.04.2001 de, în care prețul apartamentului a constat în întreținerea lunară a acestuia și a soției sale. Reclamantul a precizat că, având în vedere că pârâtul nu dispunea de timpul necesar pentru îndeplinirea obligației de întreținere, reclamantul i-a propus să-i dea suma în cuantum de 50 lei lunar, această sumă acoperind numai o mică parte a nevoilor reclamantului, astfel încât acesta a fost nevoit să lucreze cu contract de colaborare pentru a se putea întreține. De asemenea, reclamantul a arătat că, la data de 09.09.2004, a reconvenit cu pârâtul ca acesta să-i dea lunar suma în cuantum de 250 lei, însă având în vedere majorarea tuturor prețurilor și serviciilor, reclamantul l-a notificat pe pârât în data de 20.10.2006 prin intermediul executorilor judecătorești pentru a-i achita lunar o sumă în cuantum de 900 lei, cu plata căreia pârâtul nu a fost de acord. Reclamantul a mai precizat că pârâtul, deși îi este nepot, nu s-a mai interesat de soarta sa și nu a venit să constate dacă suma trimisă lunar acoperă cheltuielile sale de întreținere.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art.1020, 1021 cod civil și art.10 pct.1 Cod procedură civilă.
Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 1.000 lei, potrivit dispozițiilor art.2 lit.g, 3 lit.1și 13 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru raportate la încheierea pronunțată în ședința camerei de consiliu din data de 03.04.2007, prin care s-a încuviințat, în parte, cererea de asistență judiciară formulată de reclamant, prin reducerea cuantumului taxei judiciare de timbru și s-au aplicat timbre judiciare în valoare de 5 lei, potrivit dispozițiilor art.3 alin.2 din nr.OG32/1995 privind timbrul judiciar.
În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, a probei cu interogatoriul pârâtului și a probei testimoniale, mijloace de probă ce au fost admise de instanță, în temeiul art.167 Cod procedură civilă, ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, sens în care a anexat la dosar în fotocopie certificată pentru conformitate cu originalul următoarele înscrisuri: act de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere viageră și drept de habitație, convenție, titlu de proprietate, contract de împrumut, contract de construire, adeverință, notificare, dovadă, act de identitate, contract de prestație artistică, acte medicale, bonuri fiscale, rețete medicale, chitanțe de plată a întreținerii, precum și alte acte și a indicat în vederea audierii pe martorii G și, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar. În privința probei cu interogatoriul pârâtului, reclamantul a formulat întrebările în scris, ce au fost adresate prin intermediul instanței, răspunsurile pârâtului fiind consemnate și atașate la dosar.
Pârâtul a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată, solicitând instanței, respingerea acesteia, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea întâmpinării, pârâtul a arătat că reclamantul și soția acestuia au insistat în încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere viageră și drept de habitație, având în vedere că el este nepotul lor, cea mai apropiată rudă, cu excepția mamei pârâtului, verișoara primară a reclamantului. Pârâtul a menționat că, atât înainte, cât și după moartea soției reclamantului, acesta și familia sa au ajutat familia și au suportat toate cheltuielile de înmormântare ale soției acestuia, cât și pomenile și datinile creștinești aferente. În continuare, pârâtul a precizat că, în perioada august 2001 - septembrie 2004, angajat o persoană contra sumei de 50 lei lunar, pentru a face menajul reclamantului și al soacrei acestuia și totodată, pârâtul a menționat aspectul că îi vizita pe aceștia în mod regulat, aducându-Ie alimentele și produsele de consum necesare. Pârâtul a mai învederat că toate cheltuielile ocazionate de decesul soacrei sale au fost suportate de către el, ca de altfel și cheltuielile de montare a apometrelor, a repartitoarelor de energie termică și a diverselor reparații ocazionate în apartament. În continuare, pârâtul a susținut că i-a acordat constant reclamantului diferite sume de bani modeste, între 50 lei și 200 lei, fără a mai pretinde returnarea acestora, pe lângă sumele de bani stabilite prin convenție. Pârâtul a menționat că reclamantul s-a recăsătorit în luna iulie 2004. De asemenea, pârâtul a precizat că, după căsătorie, reclamantul i-a interzis să-I mai viziteze și fiind influențat de actuala soție, a insistat să încheie convenția a cărei rezoluțiune o solicită, cuantificând obligația de întreținere la suma în cuantum de 250 lei, ce a fost achitată de către pârât lunar. În continuare, pârâtul a arătat că a refuzat majorarea sumei de la 250 lei la 900 lei, solicitată de reclamant prin notificarea adresată la data de 20.10.2006, întrucât această sumă depășește posibilitățile sale financiare.
În drept, pârâtul a invocat dispozițiile art.115-118 și 274 Cod procedură civilă.
În dovedirea susținerilor din întâmpinare, pârâtul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, a probei cu interogatoriul reclamantului și a probei testimoniale, mijloace de probă ce au fost admise de instanță, în temeiul art.167 Cod procedură civilă, ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, sens în care a anexat la dosar în fotocopie certificată pentru conformitate cu originalul următoarele înscrisuri: contract de concesiune, chitanțe, contract individual pentru furnizare și de prestări de servicii, factură fiscală, contract privind montarea contoarelor de apă, adeverințe și a indicat în vederea audierii pe martorii lonela și, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar. În privința probei cu interogatoriul reclamantului, pârâtul a formulat întrebările în scris, ce au fost adresate prin intermediul instanței, răspunsurile reclamantului fiind consemnate și atașate la dosar.
În ședința publică din data de 20.02.2007, reclamantul a formulat și depus la dosar cerere modificatoare, prin care a solicitat constatarea nulității absolute a convenției încheiate în data de 09.09.2004, pentru cauză ilicită și imorală, pe considerentul că există o disproporție între prestațiile reciproce stipulate în contract și pe cale de consecință, anularea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere viageră și drept de habitație autentificat sub nr.476/27.04.2001 de.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art.5, 948, 966, 968, 1008 Cod civil și art.112 Cod procedură civilă.
Pârâtul a formulat întâmpinare la cererea modificatoare, prin care a solicitat respingerea acesteia, ca neîntemeiată, arătând că o convenție în care se prevede modul executării obligațiilor unei părți se referă la o ordine de drept privat și nu încalcă ordinea publică. De asemenea, pârâtul a invocat excepția tardivității modificării cererii de chemare în judecată, ce a fost respinsă de instanță, ca lipsită de temei, în ședința publică din data de 24.04.2007.
În ședința publică din data de 04.09.2007, reclamantul a formulat și depus la dosar cerere modificatoare, prin care a solicitat constatarea nulității absolute a convenției încheiate în data de 09.09.2004, pentru cauză ilicită și imorală și rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere viageră și drept de habitație autentificat sub nr.476/27.04.2001 de și repunerea părților în situația anterioară, prin restituire imobiliară, instanța luând act în consecință.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art.5, 948, 966,968, 1008, 1020-1021 Cod civil și art.112 Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr.663/25.01.2008, Judecătoria Sectorului 2 Bar espins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, ca neîntemeiată; de asemenea, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamantul și numita au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în B, sector 2,-, b1.5A2,.A,.2,.9, în temeiul contractului de construire nr.248/1/05.02.1975 și al contractului de împrumut nr.-/05.02.1975, fiind emis titlul de proprietate nr.41328/25.07.1997 de Comitetul Executiv al Consiliului Popular
Între reclamantul și numita, în calitate de creditori ai obligației de întreținere și pârâtul, în calitate de debitor al obligației de întreținere, s-a încheiat contractul de întreținere autentificat sub nr.476/27.04.2001 de, act juridic intitulat de părți "act de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere viageră și drept de habitație".
În ceea ce privește calificarea juridică a actului menționat anterior, instanța a considerat că acesta reprezintă un contract de întreținere, iar nu un contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, având în vedere că înstrăinarea imobilului nu s-a făcut și pe un preț stabilit în bani, element desențacontractului de vânzare-cumpărare, ci numai în schimbul întreținerii.
Prin convenția încheiată în data de 09.09.2004 în cadrul, reclamantul a renunțat la dreptul de întreținere stabilit prin contractul de întreținere autentificat sub nr.476/27.04.2001 de., pârâtul asumându-și în schimb obligația de a achita lunar reclamantului, în ziua de 18, suma în cuantum de 250 lei.
obiectivă este o convenție prin care părțile unui raport juridic obligațional sting o obligație existentă și o înlocuiesc cu o nouă obligație, în ceea ce privește obiectul acesteia.
Instanța a constatat că prin convenția încheiată în data de 09.09.2004, părțile au stipulat o novație obiectivă, efectul principal fiind cel al stingerii obligației de întreținere și înlocuirea acesteia cu obligația de rentă viageră. În această situație, după încheierea convenției din data de 09.09.2004, reclamantul nu mai este în drept să solicite rezoluțiunea contractului de întreținere pe considerentul neîndeplinirii obligației de întreținere, întrucât această obligație nu mai există, fiind stinsă prin chiar voința reclamantului.
Prin urmare, având în vedere transformarea contractului de întreținere în contract de rentă viageră prin acordul părților, faptul că "actul de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere viageră și drept de habitație" nu își mai produce efectele în ceea ce privește prestarea întreținerii, instanța nu a putut proceda la rezoluțiunea acestuia pentru pretinsa neexecutare a obligațiilor din contractul de rentă viageră. Executarea necorespunzătoare a obligației de întreținere anterior transformării contractului de întreținere în contract de rentă viageră nu mai este de natură a atrage sancțiunea rezoluțiunii judiciare a contractului de întreținere din moment ce acesta a fost transformat prin acordul părților în rentă viageră, reclamantul având numai posibilitatea să solicite rezoluțiunea contractului de rentă viageră pentru neîndeplinirea obligației de plată periodică a sumei de bani.
Oricum, din răspunsul reclamantului la întrebarea nr.12 din interogatoriul propus de pârât, acesta a recunoscut că pârâtul și-a îndeplinit obligația de întreținere asumată pe toată durata de derulare a contractului. Din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă că pârâtul și familia acestuia îi furnizau reclamantului alimente și îmbrăcăminte necesare traiului, precum și medicamente, că au angajat o persoană pentru a-i face menajul, că au suportat cheltuielile de înmormântare ale soției reclamantului. De asemenea, reclamantul nu a contestat îndeplinirea de către pârât a obligației de plată periodică a sumei de bani stabilite prin contractul încheiat în data de 09.09.2004.
În situația actelor juridice numite, cum este și contractul de rentă viageră, numai scopul mediat, constând în motivul determinant al încheierii acestora, motiv ce se referă la însușirile unei prestații sau la calitățile unei persoane, poate avea caracter ilicit. Instanța a apreciat că actul juridic încheiat de părți în data de 09.09.2004 nu are nicio cauză ilicită sau imorală,reclamantul urmărind obținerea sumei de bani echivalentul ratei de rentă pentru nevoi personale, iar pârâtul urmărind achiziționarea imobilului pentru folosință personală sauinvestiție, niciunul dintre motive nefiind contrar normelor imperative sau bunelor moravuri.
De asemenea, instanța a constatat că reclamantul nu a făcut dovada susținerii sale privitoare la starea de necesitate în care se găsea la data încheierii convenției de rentă viageră și de care ar fi profitat pârâtul, sarcina probațiunii acestui aspect incumbându-i reclamantului, potrivit dispozițiilor art.1169 Cod civil. Mai mult, din însuși cuprinsul cererii introductive rezultă că reclamantul a avut inițiativa încheierii convenției din 09.09.2004 și a transformării obligației de întreținere în rentă viageră, urmând ca pârâtul să-i achite lunar suma în cuantum de 250 lei.
Disproporția vădită între contraprestații nu este de natură să conducă decât la anularea actului juridic, iar nu la constatarea nulității absolute a acestuia și numai în situația îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru leziune, ca viciu de consimțământ. În raport de domeniul de aplicare restrâns al leziunii, instanța a constatat că actul juridic încheiat de părți nu este un act juridic de administrare, ci un act juridic de dispoziție și că reclamantul nu este minor între 14-18 ani, motiv pentru care disproporția vădită între contraprestații nu este de natură să afecteze valabilitatea convenției încheiate în acest mod.
Pentru aceste considerente, apreciind că reclamantul nu mai este în drept să solicite rezoluțiunea contractului de întreținere întrucât aceasta a fost înlocuit cu un contract de rentă viageră prin acordul părților, că actul juridic încheiat în data de 09.09.2004 nu are cauză ilicită sau imorală, precum și că nu există temei legal pentru repunerea părților în situația anterioară, contractul de rentă viageră fiind în vigoare, instanța a respins cererea astfel cum a fost modificată, ca neîntemeiată.
În raport de solicitarea reclamantului, față de modul de soluționare a cererii de chemare în judecată, reținând culpa acestuia procesuală, instanța a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, cerere înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr-, la data de 13.05.2008.
Prin motivele de apel, apelanta-reclamantă, în calitate de moștenitoare a reclamantului a arătat că prin încheierea convenției care înlătură cauzele contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere viageră și drept de habitație autentificat sub nr.476/27.04.2001, rezultă o disproporție între prestațiile reciproce stipulate în contract, situație care se înscrie în dispozițiile art.968 Cod civil și anume: "cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice". De aceea, în cazul în care contrar regulilor de conviețuire socială, un contractant profită de neștiința, ignoranța, starea de constrângere în care se află celălalt, spre a obține avantaje disproporționate față de prestația pe care ar primi-o această convenție nu poate fi valabilă, întrucât s-a întemeiat pe o cauză imorală.
Prin convenția pe care pârâtul a impus să o încheie, acesta a urmărit în mod expres să înlăture clauzele contractului încheiat inițial, întrucât prestația de întreținere era mult mai complexă și din punct de vedere material cheltuielile erau mult mai mari, iar concomitent existau și obligațiile neevaluabile în bani, pe când suma stabilită prin această convenție nu poate acoperi decât o mică parte a obligațiilor stabilite prin contractul cu clauză de întreținere încheiat inițial.
Având în vedere majorarea tuturor prețurilor și serviciilor și constatând că suma primită de la pârât nu acoperă nici măcar cheltuielile de întreținere ale apartamentului, l-a notificat pe pârât la data de 20.10.2006, la BEJ și și i-a prezentat un calcul al obligației de întreținere care se ridică lunar la suma 900 RON, sumă cu care nu a fost de acord.
Astfel, apelanta a solicitat să se constate că deși reclamantul era o persoana în vârsta, și a fost nevoit să presteze servicii pe bază de convenție până în momentul în care a decedat pentru a putea face față cheltuielilor de întreținere, deși de cele mai multe ori se afla într-o stare precară de sănătate, altfel ar fi fost pus în situația să nu poate acoperi cheltuielile de întreținere ale apartamentului compus din trei camere care pe timpul ierni depășește suma de 200 RON lunar, astfel că restul sumei de 50 de RON este insuficientă pentru a-și asigura măcar 10% din valoarea celorlalte cheltuieli de întreținere.
Procedând la un calcul matematic al obligației de întreținere din anul 2001 și până în anul 2007, aceasta se ridica la suma de aproximativ 6.000 RON, o sumă infimă față de obligația de întreținere stipulată în contract și față de valoarea de circulație a imobilului respectiv peste 70.000 euro, ceea ce arată clar disproporția între obligația de întreținere și valoarea bunului ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere.
De asemenea, s-a solicitat a fi înlăturată depoziția martorei propuse de pârât ca fiind nesinceră, aceasta fiind concubina pârâtului de opt ani, dar și în situația în care se analizează depoziția acesteia se va constata că aceasta susține că mergea doar de câteva ori în vizită.
Totodată, s-a solicitat a se constata și faptul ca pârâtul a depus suma de 250 Ron la CEC pe numele său, sumă care ar fi trebuit să o primească reclamantul conform convenției, reclamantul fiind doar împuternicit.
Apelanta-reclamantă a mai arătat că la moartea reclamantului, pârâtul nu a contribuit cu nimic, toate cheltuielile de înmormântare au fost suportate de apelantă și după aceea toate cheltuielile privind parastasele și pomenirile.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.282 și următoarele Cod procedură civilă, art.948, art.968, art.969 și art.970 Cod civil.
La data de 28.11.2008, intimatul-pârât, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că în motivele de apel apelanta-reclamantă susține, la fel ca în fata instanței de fond, că, referitor la convenția încheiata în data de 09.09.2004 la., ea este nelicită și solicită să se constate nulitatea absolută a acestei convenții.
Apelanta-reclamantă reține în motivele de fapt convenția a cărei nulitate absolută o cere, și face referire la notificarea prin care a fost chemat la BEJ și pentru mărirea sumei stipulate în convenția încheiată la 09.09.2004, de la 250 lei la 900 lei.
Suma propusă de reclamant (900 lei) și neacceptată este exagerată, atât în ceea ce privește nevoile de întreținere ale acestuia, cât și raportat la venitul lunar pe care îl obține (suma ar reprezenta 80% din acesta).
Referitor la faptul că reclamantul - decedat - a fost nevoit să lucreze cu contract de colaborare pentru a putea acoperi o parte din cheltuielile legate de întreținerea apartamentului și cheltuielile pe hrană, medicamente și îmbrăcăminte, s-a arătat că acesta a lucrat cu contract de colaborare încă de la ieșirea sa la pensie, deci anterior încheierii contractului de vânzare - cumpărare în speță.
Este relevant și faptul că, până când s-a căsătorit cu actuala soție (în luna iunie 2004), intimatul a avut acces în domiciliul reclamantului - decedat, a avut în grijă întreținerea apartamentului, montând apometre, înlocuind instalațiile sanitare defecte și instalând repartitoare de căldură.
Așadar, apelantul-reclamant recunoaște că intimatul și-a îndeplinit obligația de întreținere stipulată în contract față de soțul decedat. Se constată astfel că debitorul obligației de întreținere din contractul de întreținere, care este un contract consensual, sinalagmatic, translativ de proprietate șiintuitu personae, și-a îndeplinit obligația asumată, între prestația promisă de acesta prin contract și prestația efectivă neexistând vreo neconcordanță.
Obligația de întreținere asumată de întreținător a fost executată în condițiile existente, atât la data încheierii contractului, cât și pe toată perioada de derulare a acestuia. În aceste condiții, nu se poate pune problema de vinovăție - ca o condiție generală și necesară a răspunderii contractuale - și nici nu se poate face dovada că intimatul este sau a fost de rea - credință cu privire la executarea obligațiilor asumate.
Referitor la prevederile art.968 Cod Civil pe care le invoca reclamantul, acesta face referire la o cauză nelicită.
Dar dacă această obligație este întemeiata pe o cauză ilicită, conform art.966 și 968 Cod Civil nu poate produce niciun efect, iar cauza este ilicită când este prohibită de lege sau contrară ordinii publice ori bunelor moravuri.
Referitor la dispozițiile art.968 Cod Civil cauza se consideră ca ilicită numai atunci când este prohibită de lege, contrarie bunelor moravuri sau ordinii publice, atunci când convenția violează un interes general și mai departe într-o obligațiune, condiția de a face un fapt pe care legea îl oprește, imprimă acelei convențiuni o cauză ilicită care, potrivit art.948 Cod Civil, atrage nulitatea contractului.
În contractele sinalagmatice, cauza obligației fiecărei părți fiind obligațiunea luată de cealaltă parte, una din ele nu-și poate anula obligațiunea pentru cauza ilicită, decât dovedind că obligațiunea luată de cealaltă parte este în adevăr ilicită.
Potrivit art.966 și 968 Cod Civil, obligațiunea fără cauză sau bazată pe o cauză falsă sau ilicită nu poate avea nici un efect, iar o cauză este ilicită atunci când este prohibită de legi, când e contrară bunelor moravuri sau ordinii publice.
Ori, în speță, nu se regăsește caracterul ilicit, prohibit de lege sau contrar ordinii publice ori bunelor moravuri al convenției a cărei nulitate absolută se cere și nici ce atingere aduce bunelor moravuri și ordinii publice aceasta convenție.
Principiul autonomiei părților contractante, adică al voinței lor suverane de a reglementa raporturile dintre ele, formează una din bazele fundamentale ale dreptului internațional privat.
Argumentația apelantei-reclamante referitoare la faptul ca ar fi profitat de neștiința, ignoranța și starea de constrângere în care se afla reclamantul - decedat spre a obține avantaje disproporționate, nu sunt susținute în fapt, ci sunt speculații.
De altfel, în mod corect instanța de fond a apreciat că prin convenția încheiata în data de 09.09.2004 în cadrul, reclamantul a renunțat la dreptul de întreținere stabilit prin contractul de întreținere autentificat sub nr.476/27.04.2001 de, pârâtul asumându-și în schimb obligația de a achita lunar reclamantului, în ziua de 18, suma în cuantum de 250 lei.
obiectivă este o convenție prin care părțile unui raport juridic obligațional sting o obligație existenta și o înlocuiesc cu o nouă obligație, în ceea ce privește obiectul acesteia.
Instanța de fond a apreciat că actul juridic încheiat de părți în data de 09.09.2004 nu are nicio cauză ilicită sau imorală, reclamantul urmărind obținerea sumei de bani echivalentul ratei de rentă pentru nevoi personale, iar pârâtul urmărind achiziționarea imobilului pentru folosința personală sau investiție, niciunul dintre motive nefiind contrar normelor imperative sau bunelor moravuri.
Apelantul-reclamant susține că suma de 250 lei care făcea obiectul rentei viagere a fost consemnată la CEC, pe numele pârâtului, reclamantul fiind doar împuternicit, dar nu spune care este cauza acestui comportament, și anume: că de la data introducerii cererii de rezoluțiune a contractului de vânzare-cumpărare, reclamantul - decedat - a refuzat să ridice suma trimisă lunar, consiliat astfel de către apărătorul lui.
În apel s-au administrat proba cu înscrisuri și proba testimonială cu câte un martor pentru fiecare parte.
Prin decizia civilă nr.142 A/30.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta - reclamantă și a fost obligată aceasta la plata către intimatul - pârât a sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că prin criticile expuse, nestructurate în motive de apel, apelanta - reclamantă a făcut doar o expunere a situației de fapt, respectiv a susținut că pârâtul nu și-a îndeplinit niciodată obligațiile asumate prin contract și că, profitând de starea de nevoie și de sănătatea precară a creditorului obligației de întreținere l-a determinat pe acesta să se prezinte la notar și că încheie actul adițional prin care a înlocuit clauza de întreținere cu o rentă viageră.
Instanța de apel a reținut că reclamantul nu numai că nu a administrat probe din care să rezulte că anterior încheierii actului adițional, denumit de părți convenție, legalizată sub nr.18182/09.09. 2004 la BNP ", pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de întreținere asumată prin contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr.476/27.04.2001 la BNP " ", obligație care îi revenea potrivit dispozițiilor art.129 alin.1 Cod procedură civilă coroborat cu art.1169 Cod civil, ci chiar recunoaște că pârâtul, ajutat și de tatăl său, și-a îndeplinit obligația asumată.
Astfel prin răspunsul la întrebarea nr.2 din interogatoriu, reclamantul recunoaște că a fost ajutat de către pârât să își înmormânteze fosta soție și soacra, sens în care acesta a achitat toate cheltuielile ocazionate de deces, înmormântare, loc de veci etc, prin răspunsul la întrebarea nr.4 recunoaște că a fost ajutat de către tatăl pârâtului să își repare instalațiile sanitare, prin răspunsul la întrebarea nr.12 recunoaște că pe întreaga perioadă de derulare a contractului, pârâtul și-a îndeplinit obligațiile asumate.
Declarațiile reclamantului se coroborează cu chitanțele de achiziții instalații și piese sanitare (fila 138), recipise privind expediții financiare pe adresa reclamantului (filele 125-137), chitanțe liberatoare (fila 128, 136), alte chitanțe.
Această situație este confirmată și de către martorii audiați, respectiv martorul (propus de pârât) care declară că pârâtul și-a îndeplinit obligațiile, chiar martorul l-a însoțit pe pârât la domiciliul reclamantului unde pârâtul aducea numeroase pachete, că pârâtul a suportat cheltuielile de înmormântare pentru fosta soție și soacra reclamantului (fila 188).
Martora (martor propus de reclamant), declară că a făcut menajul pentru reclamant fiind plătită de către pârât, precum și că orice se defecta în imobil era reparat de pârât (fila 189).
Prin probatoriul administrat în fața instanței de apel nu s-a schimbat situația de fapt, judicios reținută de către instanța de fond.
Astfel, martorul (propus de intimatul-pârât) arată că l-a însoțit pe pârât de câteva ori în vizitele pe care le efectua la domiciliul reclamantului, iar pârâtul îi ducea acestuia plase cu alimente și sume de bani, însă reclamantul voia mai mult, de exemplu 2.400.000 lei (240 lei noi), cu motivarea că are nevoile sale. De asemenea, declară că între părți relațiile erau bune, discuțiile se purtau personal, la o bere, ori la telefon (filele 81, 82).
Susținerile acestui martor nu sunt combătute de depoziția martorului (propus de apelantul-reclamant). Acesta declară că reclamantul aștepta de la pârât alimente, medicamente și bani, numai că suma de 500.000 lei (50 lei noi), era o suma derizorie. A mai reținut tribunalul, în legătură cu această depoziție, că este martor indirect, tot ce declară cunoaște de la reclamant, precum și faptul că pe anumite aspecte, martorul are o declarație contradictorie.
Astfel, martorul declară că reclamantul avea o pensie mică, de 10-12 milioane lei, fiind nevoit să muncească din greu să se întrețină, iar pe de altă parte declară că reclamantul era un mare artist iar ceea ce făcea, făcea din pasiune (filele 83-85).
În raport de cele expuse, tribunalul a reținut că susținerile privind neîndeplinirea obligațiilor asumate de către pârât prin contractul de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere și prin convenția ulterioară privind convertirea obligației de întreținere în rentă viageră nu a fost probate, astfel că toate criticile privind neîndeplinirea obligațiilor au fost respinse ca nefondate.
S-a reținut că, ulterior, pârâtului nu îi mai revenea nici un fel de altă obligație cu caracter de obligație de întreținere, ca de exemplu cheltuieli de înhumare.
Nefondate sunt și criticile privind disproporționalitatea prestațiilor reciproce ale părților. Acest aspect a fost avut de părți în vedere la încheierea convențiilor.
Din declarațiile martorilor, atât cei propuși de către reclamant cât și cei propuși de către pârât, rezultă că acesta a și fost motivul pentru care a fost încheiată convenția ulterioară privind plata unei rente viagere sub forma unei prestații bănești lunare în cuantum de 2.500.000 (250 lei noi), această din urmă convenție fiind încheiată la solicitarea reclamantului.
Faptul că pârâtul a dat curs pretențiilor reclamantului face dovada bunei-credințe a pârâtului și disponibilității de a-și îndeplini nu numai obligațiile deja asumate ci și de a-și asuma o obligație nouă, la inițiativa reclamantului.
Pensia de 10 -12 milioane lunar pe care o încasa reclamantul și la care se adăuga renta de 2.500.000 lei convenită cu pârâtul, erau venituri suficiente pentru a-i asigura reclamantului un trai decent, fără a fi nevoit să facă munci suplimentare, așa cum s-a pretins în mod nefondat. Pe de altă parte, convenția inițială a fost o data modificată la inițiativa reclamantului, însă ea nu poate fi modificată în mod arbitrar și unilateral, de câte ori dorește acesta, în contractul inițial, care reprezintă izvorul juridic al obligațiilor părților nefiind inserată vreo astfel de clauză, iar modificarea ulterioară a cuantumului prestației nu putea fi decât rezultatul unei noi negocieri între părți.
De altfel, suma de 900 lei pretinsă ulterior de către reclamant nu își găsește justificarea în raport de starea de nevoie probată de către reclamant.
Potrivit dispozițiilor art.969 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părți, iar potrivit art.5 Cod civil, părțile erau libere să încheie orice convenție, dacă aceasta respecta normele legale și morale.
Ori, reclamantul nu a administrat probe din care să rezulte contrariul, astfel încât nu poate fi reținută incidența dispozițiilor art.968 Cod civil invocate.
De altfel, reclamantul nici nu a precizat ce norme legale au încălcat actele juridice analizate, astfel încât să poată fi analizat caracterul prohibitiv și nici ce norme de conviețuire socială, respectiv norme morale.
Nu s-a putut reține nici neștiința, ignoranța ori starea de constrângere la care se face de asemenea referire în criticile formulate de apelant, având în vedere nivelul de ocupație și mediul intelectual și artistic în care și-a desfășurat acesta activitatea.
Cum obligația de a proba toate susținerile și apărările îi reveneau apelantului-reclamant potrivit art.129 alin.1 Cod procedură civilă coroborat cu art.1169 Cod civil, simpla invocare apare ca fiind formulată cu rea-credință.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul, în temeiul art.296 Cod procedură civilă a respins ca nefondat apelul, cu consecința menținerii hotărârii criticate ca fiind temeinică și legală.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă tribunalul a obligat apelantul-reclamant la plata sumei de 1.000 lei către intimatul-pârât, reprezentând cheltuieli de judecată, întrucât apelantul a căzut în pretenții prin respingerea ca nefondată a acestei căi de atac.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art.301 Cod procedură civilă, recurenta - reclamantă, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei pronunțate de Tribunalul București, iar pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, art.5, 948, 966, 968 și 1008 Cod civil și art.299, 300, 301 și 302 Cod procedură, civilă recurenta - reclamantă a arătat că instanțele de fond și apel nu au analizat situațiile expuse de defunct în susținerea cererii de rezoluțiune a contractului de vânzare - cumpărare cu clauză de întreținere, având în vedere că din depozițiile martorilor audiați la propunerea reclamantului, la judecata în primă instanță, rezultă că pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile de întreținere stipulate în contract.
Astfel, a susținut recurenta că în cauză a fost probată neîndeplinirea culpabilă a obligației de întreținere de către intimatul - pârât și că nu se poate reține motivarea dată de instanța de apel că intimatul - pârât a avut acces în domiciliul defunctului "avut în grijă întreținerea apartamentului, montând apometre, înlocuind instalațiile sanitare și instalând repartitoare de căldură" - întrucât această situație nu poate fi considerată îndeplinirea obligației de întreținere - întrucât aceste obligații îi reveneau intimatului-pârât în calitate de nud proprietar, situație impusă de asociația de proprietari, tuturor proprietarilor apartamentelor, inclusiv pârâtului.
De asemenea, consideră netemeinică și nelegală sentința pronunțata de instanța de fond și decizia instanței de apel și solicită să se constate că prin încheierea convenției din 09.09.2004 au fost înlăturare clauzele contractului de vânzare-cumpărare cu clauza de întreținere viageră și drept de habitație autentificat sub nr.476/27.04.2001, și s-a creat o disproporție între prestațiile reciproce stipulate în contract, situație care se înscrie în dispozițiile art.968 Cod civil și anume: "cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice."
Prin acest text de lege este asigurată conformitatea actului juridic cu legea și cu regulile de conviețuire socială. De aceea, în cazul în care contrar regulilor de conviețuire socială, un contractant profită de neștiința, ignoranța, starea de constrângere în care se află celalalt, spre a obține avantaje disproporționate față de prestația pe care ar primi-o, această convenție nu poate fi valabilă, întrucât s-a întemeiat pe o cauză imorală.
În cazul de față solicită să se constate că prin convenția pe care pârâtul a dorit să o încheie cu defunctul, acesta a urmărit în mod expres să înlăture clauzele contractului încheiat, întrucât prestația stipulată în contractul de vânzare-cumpărare era mult mai complexă și din punct de vedere material cheltuielile erau mult mai mari, concomitent existând și obligațiile neevaluabile în bani, pe când suma stabilită prin această convenție nu putea acoperi decât o mică parte a obligațiilor stabilite prin contractul inițial.
Sub acest aspect, defunctul constatând că din cauza creșterii tuturor prețurilor și serviciilor și constatând că suma primită de la pârât nu acoperă nici măcar cheltuielile de întreținere a apartamentului, l-a notificat pe pârât la data de 20.10.2006 la BEJ și și i-a prezentat un calcul al obligației de întreținere care se ridică lunar la suma 900 RON, sumă cu care nu a fost de acord.
Solicită, de asemenea, să se rețină că instanța de apel reanalizând materialul probator efectuat în fața instanței de fond face aprecieri doar cu privire la materialul probator efectuat de intimatul - pârât fără a face referiri la depozițiile martorilor propuși audiați; de astfel instanța a ignorat dispozițiile art.129 alin.5 Cod procedură civilă. Aceasta nu poate constitui o motivare obiectivă întrucât prin coroborarea materialului probator, reține în mod netemeinic și nelegal doar înscrisurile depuse de pârât nu și cele depuse de defunct și apelanta care dovedesc fără putere de tăgada că acesta nu și-a îndeplinit obligația de întreținere.
Deși a arătat și probat atât în fața instanței de fond și în fața instanței de apel acestea nu au făcut nici o motivare cu privire la faptul că intimatul - pârât nu a mai trimis defunctului suma de 250 Ron, acesta susținând că I-a depus la CEC, la dosar a depus copia unui carnet CEC, titular fiind pârâtul, beneficiar fiind defunctul, însă acest carnet nu a fost niciodată remis defunctului, acesta a rămas în posesia pârâtului și cu toate acestea cele două instanțe rețin că pârâtul și-a îndeplinit obligația de întreținere. De asemenea, instanța de apel, deși a depus înscrisuri, nu a făcut nici o apreciere asupra faptului că toate cheltuielile de înmormântare a defunctului, au fost susținute de apelantă, precum și cele legate de plata locului de veci.
Intimatul - pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Cererea de recurs a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 250 lei achitată cu chitanța nr.-/1/15.06.2009 eliberată de CEC Bank - SA; s-a aplicat timbru judiciar în valoare de 0,5 lei.
În faza procesuală a recursului nu s-au administrat probei noi.
Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, înscrisurile de la dosar și dispozițiile legale incidente în speță, Curtea constată că recursul nu este fondat și urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Pe baza situației de fapt reținută de instanțele de fond, care nu face obiect de analiză în recurs, Curtea reține că între defunctul - reclamant și intimatul - pârât s-a încheiat contractul de întreținere cu drept de abitație autentificat sub nr.476/27.04.2001 la BNP; ulterior, la 09.09.2004 părțile din contractul de întreținere au încheiat o novație sub aspectul obiectului prestației la care s-a obligat debitorul obligației de întreținere în sensul că obligația de întreținere în natură a fost înlocuită cu o obligație de întreținere în bani.
Întrucât transformare în bani a obligației de întreținere s-a realizat prin acordul de voință al părților contractului de întreținere, efectul principal al contractului de novație este acela al stingerii vechii obligații și înlocuirea acesteia cu o nouă obligație.
Prin urmare, după încheierea convenției din 09.09.2004 reclamantul nu mai are posibilitatea de a cere desființarea contractului de întreținere pentru motivul că obligația de întreținere în natură nu a fost prestată corespunzător și aceasta deoarece vechea obligație de întreținere a fost stinsă prin chiar voința acestuia.
Curtea reține însă că prin încheierea novației obligației de întreținere contractul nu s-a transformat în rentă viageră, ci obligația nouă rămâne supusă regulilor generale care guvernează obligațiile civile.
Deși instanța de apel a validat raționamentul primei instanțe în sensul înlocuirii contractului de întreținere cu un contract de rentă viageră ca efect al novației, soluția de respingere a cererii de chemare în judecată este legală de vreme ce din situația de fapt reținută a rezultat că intimatul - pârât și-a îndeplinit obligația de întreținere, aspect recunoscut chiar de defunctul reclamant la interogatoriu.
Ca urmare a abrogării dispozițiilor art.304 pct.10 și 11 Cod procedură civilă prin OUG nr.138/2000 nu mai pot face obiect de analiză în recurs criticile prin care se invocă nepronunțarea instanței de apel asupra mijloacelor de apărare și dovezilor administrate și nici cele care vizează stabilirea situației de fapt și aprecierea probelor administrate.
În ceea ce privește executarea obligației de plată a sumei de 250 lei (RON) lunar, Curtea reține ca situație de fapt stabilită în fazele procesuale anterioare că însuși creditorul obligației de întreținere a recunoscut că pârâtul și-a îndeplinit această obligație, inclusiv pe parcursul procesului.
Ca efect al încheierii convenției din 09.09.2004 intimatului - pârât nu-i mai incumbau și alte obligații decât aceea privind plata lunară a unei sume de bani, astfel că este nefondată critica formulată de recurentă sub aspectul existenței obligației de suportare a cheltuielilor de înmormântare și pomenire a defunctului.
Sub aspectul criticilor care vizează nevalabilitatea cauzei convenției din 09.09.2004, Curtea reține că potrivit art.967 Cod civil "cauza este prezumată până la dovada contrarie".
Recurenta a invocat dispozițiile art.968 Cod civil însă nu a răsturnat prezumția de valabilitate a cauzei convenției în sensul că intimatul - pârât ar fi profitat de neștiința, ignoranța sau starea de constrângere în care se afla cocontractantul pentru obținerea unor avantaje disproporționate.
Așa cum s-a reținut, defunctul era o persoană instruită, departe de a fi ignorant; starea de constrângere nu a fost probată de partea care o invocă, iar disproporția prestațiilor nu poate fi invocată ca și cauză de nulitate întrucât contractul are caracter aleatoriu, astfel că încă de la încheierea acestuia existau șanse de pierdere sau de câștig pentru oricare dintre părți.
În absența probării constrângerii creditorului obligației de întreținere în sensul de a accepta plata în echivalentul bănesc (stabilit prin acord) a obligației de întreținere, Curtea reține că dispozițiile art.948, 966 și 968 Cod civil au fost corect interpretate și aplicate în cauză, în sensul că sunt îndeplinite condițiile de valabilitate cu referire la convenția părților din 09.09.2004, inclusiv sub aspectul cauzei care, așa cum s-a arătat, se prezumă că există și că este conformă legilor, bunelor moravuri și ordinii publice până la dovada contrară care în speță nu a fost produsă; pentru aceleași considerente, în speță s-a făcut corecta interpretare și aplicare a dispozițiilor art.5 și 1008 Cod civil.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
În temeiul dispozițiilor art.274 alin.1 Cod procedură civilă coroborate cu dispozițiile art.298 și 316 Cod procedură civilă, Curtea o va obliga pe recurentă la 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul - pârât, reprezentând onorariu de avocat conform chitanței nr.26/13.10.2009 eliberată de Cabinetul Individual de Avocatură " ".
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta - reclamantă, împotriva deciziei civile nr.142 A/30.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul - pârât .
Obligă pe recurentă la 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimat.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 13.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
.
2 ex./07.12.2009
TB-4 -;
Jud.2 -
Președinte:Mirela VișanJudecători:Mirela Vișan, Bianca Elena Țăndărescu, Simona
