Rezoluțiune contract. Jurisprudență. Decizia 1665/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale,
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1665/R/2008
Ședința publică din 12 septembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Anca Adriana Pop JUDECĂTOR 2: Alina Rodina
JUDECĂTOR 3: Antoaneta
JUDECĂTOR: -- -
GREFIER:
S-a luat spre examinare recursul declarat de către reclamanta împotriva deciziei civile nr. 139/A din 6 martie 2008 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, privind și pe intimații și, având ca obiect rezoluțiune contract.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reclamanta recurentă, personal, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu suma de 65 lei și 4,4 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de 8 septembrie 2008, s-a depus la dosar din partea pârâților intimați și, întâmpinare la care s-a anexat sentința civilă nr. 13053/1995 pronunțată în dosarul nr. 9086/1995 al Judecătoriei Cluj -N, decizia civilă nr. 332/R/2005 pronunțată în dosarul nr.3567/2004 al Curții de Apel Oradea, sentința civilă nr. 4368/2007 pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Timișoara.
Se comunică un exemplar din întâmpinare cu recurenta.
Reclamanta recurentă depune la dosar în probațiune, adresa nr. - din 9 septembrie 2008 Secției de Poliție nr. IV, adresată recurentei, rezoluția din 14.01.2008 pronunțată în dosar nr. 1076/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj -N, rezoluția din 23 iulie 2008 pronunțată în dosar nr. 2919/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj -N și rezoluția din 16.03.2008 pronunțată în dosar nr. 127/II/2/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj -
Reclamanta recurentă solicită suspendarea prezentei cauze până la finalizarea cercetărilor de către poliție, întrucât prin adresa comunicată de către Secția de Poliție nr. IV, se confirmă începerea urmăririi penale față de numiții și cu privire la săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă.
Curtea, în temeiul art.244 alin. 1 pct. 2.proc. civ. respinge cererea de suspendare a cauzei întrucât infracțiunea de denunțare calomnioasă pentru care s-a început urmărirea penală împotriva numiților și, nu constituie o infracțiune care ar avea vreo înrâurire în prezenta cauză.
Reclamanta recurentă arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Curtea, după deliberare, declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reclamanta recurentă solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru. Susține pe scurt motivele de recurs.
CURTEA:
Reține că prin sentința civilă nr. 7639 din 8.10.2007, pronunțată de Judecătoria Cluj -N, s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta împotriva pârâților și, având ca obiect rezoluțiune contract și daune interese.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare provizoriu, reclamanta a vândut pârâtului apartamentul nr.19 din C-N-, cu prețul de 4.500.000 lei, iar în contractul de vânzare-cumpărare încheiat de notariatul de Stat Județean S și autentificat prin Încheierea nr.3646 din 28.07.1994 s-a prevăzut că prețul stabilit de comun acord pentru acest imobil este de 1.600.000 lei, care a fost achitat în întregime, reclamanta declarând că a primit prețul integral.
Instanța de fond a constatat că reclamanta a recunoscut încasarea prețului integral, iar pârâții și-au executat obligația de achitare a prețului, astfel că cererea de rezoluțiune a antecontractului este neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta.
Prin decizia civilă nr.139/A din 06 martie 2008, Tribunalul Cluja respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, reținând în esență următoarele:
Între apelantă și intimați s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect înstrăinarea apartamentului nr.19 din C-N,-, autentificat cu nr.3646 din 28.07.1994 la Notariatul de Stat a Județului S, apelanta fiind de acord cu înstrăinarea și întabularea apartamentului pe numele intimaților și arătând că a încasat în întregime prețul stabilit de comun acord.
Apelanta a încheiat anterior un antecontract de vânzare-cumpărare prin care s-a stabilit ca preț al vânzării pentru același apartament suma de 4.000.000 lei, însă din moment ce la data încheierii actului autentic apelanta a menționat că a primit integral prețul de vânzare a apartamentului, s-a apreciat că sunt aplicabile disp.art.1173 civ. Cum faptul plății prețului este specificat și în declarația de la fila 11, semnată de apelantă, din dosarul de fond, instanța a considerat achitat prețul pe imobilul vândut; apelanta, neprobând susținerile din acțiune și din apel, în conformitate cu art.1169 civ. soluția instanței de fond a fost menținută, întrucât nefiind în prezența unei neexecutări a obligațiilor contractuale,s-a considerat că nu sunt incidente disp. art.1020 civ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului și în consecință, modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului s-a arătat că ambele instanțe și-au întemeiat soluția pe recunoașterea încasării prețului, restul obligațiilor ce decurg din contract nefiind analizate de instanțe.
Consideră că în exercitarea rolului activ, instanța de apel era obligată să clarifice unele aspecte esențiale justei soluționări a cauzei.În primul rând, de ce s-a încheiat și autentificat contractul în județul S și nu unde este situat imobilul, adică în C,apoi, de ce s-a recurs la întocmirea procurii notariale în baza căreia fiul intimaților și era mandatat a semna în numele reclamantei contractul; de asemenea, care a fost rațiunea pentru care s-a întocmit notificarea adresată reclamantei, cu înserarea consecințelor neprezentării la notar, era aceea de a fi exonerați intimații de plata avansului sporit de patru ori în cazul în care reclamanta s-ar fi răzgândit în privința vânzării; în sfârșit,de ce declarația recurentei de recunoaștere a primirii prețului nu s-a dat în formă autentică,precum și semnificația nepredării posesiei ani de zile.
Apreciază că instanța de apel trebuia să facă referiri la soluțiile favorabile reclamantei în cadrul proceselor având ca obiect evacuarea s-a din apartamentul situat în C-N- -.2, proprietatea intimaților. Importanța obiectului cauzei, consecințele generate de neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor asumate prin contract necesitau o analiză amănunțită a pieselor dosarului din partea instanței de judecată, o motivare axată pe probe, nu pe simple deducții, rezultând din înserarea unor mențiuni identice pentru orice contract de vânzare-cumpărare. De asemenea nici prețul convenit de 4.500.000 lei nu era prețul real al unui apartament situat în C la nivelul anului 1994, cu atât mai puțin suma de 1.600.000 lei.
În sfârșiț, arată că intimații au profitat de acceptarea întocmirii unor contracte și autentificarea lor și în alte localități decât locul situării imobilului,iar avantajele pecuniare (taxe notariale, onorariu notar ce diferă de la județ la județ), au mascat, în realitate manoperele dolosive întreprinse pentru realizarea vânzării.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimații și au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Verificând hotărârea atacată, din perspectiva motivelor invocate de reclamantă, Curtea constată că recursul este nefondat.
Recurenta nu a înțeles să menționeze în cererea de recurs temeiul juridic al susținerilor sale, însă dezvoltarea motivelor de fapt face posibilă încadrarea acestora în cauza de modificare reglementată de art.304 pct.9 proc.civ. hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii din perspectiva căreia urmează a fi cercetată decizia recurată.
Situația de fapt a cauzei a fost stabilită cu certitudine în fața instanțelor de fond, reținându-se că între reclamantă și pârâți s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect înstrăinarea apartamentului nr.19 situat în imobilul din C-N,-. Conform mențiunii de contract, reclamanta vânzătoare a recunoscut încasarea integrală a prețului pentru imobilul vândut.
Dată fiind recunoașterea vânzătoarei menționată atât în cuprinsul contractului autentic, cât și în declarația aflată în dosarul instanței de fond (11), soluția instanței de apel este legală, tribunalul aplicând corect dispozițiile legale la situația de fapt stabilită în cauză.
Față de cele expuse, recursul va fi respins ca nefondat, conform art.312 alin.1 proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 139/A din 06.03.2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 12 septembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - - -
GREFIER
Red.
Dact./2 ex.
02.10.2008
Președinte:Anca Adriana PopJudecători:Anca Adriana Pop, Alina Rodina, Antoaneta