Rezoluțiune contract. Jurisprudență. Decizia 20/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.20/MF.
Ședința publică din 03 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Pintea
JUDECĂTOR 2: Ecaterina Grigore
GREFIER - - -
Pe rol soluționarea apelului maritim fluvial formulat de apelanta reclamantă - SRL, cu sediul în C, Port, Clădirea Bursa veche,.1, împotriva sentinței civile nr.23/MF/16.04.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția maritimă și fluvială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă - CO SRL, cu sediul în, Port, MM, județul C, având ca obiect rezoluțiune contract.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 26 noiembrie 2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Curtea având nevoie de timp pentru a delibera în conformitate cu disp. art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 03 decembrie 2009, dată la care a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr-, reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâta - Co SRL a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună rezoluțiunea contractului de asociere încheiat la data de 07.03.2005, restituirea sumei de 53.780 lei plătită în contul asocierii, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că, între părți s-a încheiat la data de 07.03.2005 contractul de asociere având ca obiect desfășurarea de activități rentabile pentru exploatarea portuară în zona Portului, în 1.
În vederea realizării scopului asocierii, părțile au convenit următoarele:
a). exploatarea portuară a danei închiriate de pârâtă de la Administrația C, a amenajărilor realizate sub managementul aceleiași pârâte;
b). Amenajarea în comun din fonduri proprii și/sau a oricăror investiții considerate rentabile în zonă;
c). exploatarea în comun și/sau în asociere cu terțe persoane a facilităților portuare din zona Portului;
d). orice altă activitate care ar fi rentabilă și care va fi convenită de părți prin acte adiționale.
Astfel, pârâta s-a obligat să aducă în asociere "dreptul de folosință" asupra danei închiriate de la Administrația precum și a amenajărilor aflate în proprietatea pârâtei, iar reclamanta să participe cu suma de 100.000 USD.
În executarea contractului, reclamanta a avansat în contul asocierii suma de 162.576 lei cu ordinele de plată nr.289 din 09.03.2005, respectiv nr.290/09.03.2005. Ulterior, la data de 24.03.2005, pârâta i-a restituit suma de 108.796 lei, astfel că în contul asocierii suma rămasă achitată este de 53.780 lei.
Suma de 108.796 lei a fost ulterior acordată cu titlu de împrumut cu titlu de "creditare persoană fizică" pentru contract de asociere în participațiune.
În opinia reclamantei, asocierea nu și-a atins scopul pentru care a fost înființată întrucât pârâta nu și-a îndeplinit obligația contractuală asumată de a aduce la asociere dreptul de folosință asupra danei închiriate și a amenajărilor; activitățile economice prevăzute în art.6 din contract nu au fost realizate, iar Consiliul de administrație al asociației nu a fost desemnat.
Câtă vreme cauza obligației a dispărut, se opinează de către reclamantă că este îndreptățită să solicite rezoluțiunea contractului de asociere în participațiune cu repunerea în situația anterioară.
În drept au fost invocate disp. art.969, 970, 1020, 1021 Cod civil, art.44 Cod comercial.
Pârâta nu și-a exprimat poziția procesuală prin întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 23/16.04.2009 acțiunea a fost respinsă ca nefondată.
S-a reținut că reclamanta nu a putut proba ce obligații contractuale au fost încălcate de către pârâtă.
Astfel s-a susținut, fără suport probator, că pârâta nu a adus în asociere dreptul de folosință asupra danei, nu a realizat activitățile economice prevăzute de art.6, iar Consiliul de Administrație al asociației nu a fost desemnat.
în prefigurarea soluției este capitolul IV din contractul de asociere art.5 și art.6, dispoziții care statuează că "părțile asociate urmau să desfășoare în comun activități rentabile, de servicii, pentru exploatarea danei și a amenajărilor realizate de pârâtă, să amenajeze în comun zone pentru efectuarea de investiții, să exploateze în comun facilitățile portuare să desfășoare orice altă activitate rentabilă convenită de părți".
Fără a contesta aportul asociatei reclamante în contul asocierii în participațiune, s-a constatat că obligațiile ce țin de realizarea activităților economice în comun sunt ale ambelor părți, prin contribuția amândurora.
Neîndeplinirea obligației de a aduce la asociere dreptul de folosință asupra danei și a amenajărilor proprietatea pârâtei nu se confirmă, atâta timp cât pârâta a depus contractele de închiriere încheiate cu Administrația, cât și cele încheiate cu - SRL, respectiv - România SRL. Astfel, pârâta și-a îndeplinit obligația de a aduce în asociere dreptul de folosință, tocmai prin punerea la dispoziție a danei utilizatorilor portuari sus citați. De altfel, și datele contabile relevă împrejurarea că în contul asocierii s-au încasat sume de bani și s-au efectuat cheltuielile legate de activitatea desfășurată pe respectiva.
Susținerea că activitățile economice reglementate de art.6 din contract nu au fost realizate a fost înlăturată întrucât toate aceste activități trebuiau realizate în comun. Prin urmare, nu suntem în prezența unei obligații intuitu-personae a pârâtei de a realiza activitățile de exploatare portuară, de exploatare a facilităților și de desfășurare a activităților rentabile, ci în prezența unei obligații ce incumbă ambelor părți litigante.
Într-o atare situație, reclamanta este cea în culpă procesuală, atât timp cât nu și-a îndeplinit propriile obligații, pe de o parte nevirarea în integralitate a contribuției la asociere și pe de altă parte neîndeplinirea obligațiilor asumate în comun.
Reclamantă nu poate solicita rezoluțiunea, atât timp cât ea însăși nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale.
Faptul că nu a fost desemnat consiliul de administrație al asocierii nu reprezintă motiv de rezoluțiune, respectiv nu poate fi categorisit ca și neexecutare culpabilă.
Nereținându-se sancțiunea rezoluțiunii a fost respins capătul ce vizează repunerea în situația anterioară.
Soluția a fost atacată cu apel d e către - " " SRL.
Prin motivele de apel se arată că - SRL și-a îndeplinit obligația asumată prin contractul de asociere, aducând suma de - USD ca aport, respectiv - lei cu OP nr. 289/09.03.2005 și suma de 28176 lei cu OP nr. 290/09.03.2005. La data de 24.03.2005, 108.796 lei au fost restituiți și ulterior virați în contul administratorului - CO.SRL cu titlu de "creditare persoană fizică pentru contract asociere în participațiune".
Cu toate acestea, asociația nu și-a atins scopul întrucât intimata nu și-a îndeplinit obligația contractuală de a aduce la asociere dreptul de folosință asupra danei închiriate de la Administrația precum și asupra amenajărilor aflate în proprietatea.
Expertiza efectuată în cauză confirmă că scopul asocierii nu a fost atins, părțile neprezentând documente din care să rezulte că au fost desfășurate activitățile prevăzute în contractul de asociere, nefiind evidențiate distinct veniturile și cheltuielile reprezentând activități aferente asocierii iar suma nefiind utilizată în scopul prevăzut în contract.
Apelanta mai arată că înscrisurile (facturi, contracte) depuse de către intimata pârâtă pentru a dovedi că asocierea și-a atins scopul, nu au legătură cu obiectul și scopul contractului de asociere.
În concluzie, se arată că eronat a reținut prima instanță că nu s-a făcut dovada culpei contractuale a intimatei pârâte în executarea contractului și că a existat culpa apelantei-reclamantă care nu și-a îndeplinit obligația de aducere a aportului la care s-a obligat.
Intimata nu depune întâmpinare.
Apelul a fost respins ca nefondat pentru următoarele considerente:
Așa cum a arătat și prima instanță, "rezoluțiunea" este o sancțiune a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic, constând în desființarea retroactivă a acestuia și repunerea părților în situația anterioară. poate fi cerută numai de partea care a executat contractul.
Potrivit contractului de asociere din 07.03.2005 - art. 8 - - SRL va participa cu suma de - USD (60000 USD la semnarea contractului și 10000 USD lunar din a doua lună de la semnarea contractului) iar - CO. SRL va asigura dreptul de folosință asupra danei închiriate de la Administrația SA precum și asupra amenajărilor aflate în proprietatea sa (art. 7).
În temeiul art. 5 și 6 din contract, părțile vor desfășura împreună activități rentabile de servicii, exploatând închiriată și amenajările proprietatea.
Așa cum afirmă reclamanta apelantă, a achitat în contul asocierii suma de - cu OP nr. 289/09.03.2005 și suma de 28176 lei cu OP nr. 290/09.03.2005. La data de 24.03.2005 pârâta le-a restituit suma de - lei, sumă care a fost acordată ulterior cu titlu de împrumut domnului G, administrator la - CO SRL cu titlu de "creditate persoană fizică pentru contract de asociere în participațiune".
Apelanta consideră că pârâta intimată are să restituie în prezent suma de 53780 lei achitată în baza contactului de asociere.
Așa cum rezultă din OP nr. 289/09.03.2005, apelanta a achitat suma de - lei cu titlu de aport în baza contractului de asociere, suma reprezentând plata parțială a celor 60000 USD care trebuiau achitați la semnarea contractului. Cu OP nr. 290/09.03.2005 se face dovada achitării diferenței până la 60000 USD, respectiv suma de 28176 lei.
În consecință, reclamanta nu și-a îndeplinit obligația asumată prin contractul de asociere, neachitând suma de - USD ci doar avansul de 60000 USD (așa cum rezultă din art. 8 din contract, suma de 40000 USD trebuia achitată în rate de 10000 USD pe lună, începând cu a doua lună de la semnarea contractului).
Mai mult, potrivit art. 5 și 6 din contract, activitățile aducătoare de profit trebuiau realizate împreună, în acest scop fiind utilizată închiriată de și amenajările realizate de aceasta.
Faptul că scopul asocierii nu a fost realizat întrucât nu au fost desfășurate activități din cele prevăzute în contract (care așa cum am arătat reprezentau obligații ale ambelor părți), fapt reținut și de expertiza efectuată în cauză, poate duce eventual la încetarea contractului în temeiul art. 14 lit. c) din contract, nefiind aplicabilă sancțiunea rezilierii.
În concluzie, sancțiunea rezilierii contractului de asociere încheiat între părți la data de 07.03.2005 nu poate fi aplicată întrucât, pe de o parte, apelanta nu și-a executat propriile obligații (aducerea ca aport a sumei de - USD și activitățile de exploatare portuară a danei și a instalațiilor - din probele administrate în cauză nu rezultă că nu a respectat dreptul de folosință asupra acestora) iar pe de altă parte din întreaga motivare a apelantei precum și din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că ambele părți nu au insistat în executarea contractului, fiind considerat nerentabil -rezultatul asocierii fiind prezentat de ca pierdere la 31.03.2008.
În temeiul art. 274 alin. 1.pr.civ. apelanta va fi obligată la plata către intimată a cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta reclamantă - SRL, cu sediul în C, Port, Clădirea Bursa veche,.1, împotriva sentinței civile nr.23/MF/16.04.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția maritimă și fluvială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă - CO SRL, cu sediul în, Port, MM, județul C, ca nefondat.
Obligă apelanta la plata către intimată a sumei de 2380 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
Red.jud.hot.
Red.jud.dec.
05.01.2010
Președinte:Adriana PinteaJudecători:Adriana Pintea, Ecaterina Grigore