Rezoluțiune contract. Jurisprudență. Decizia 25/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECTIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 25

Ședința publică de la 23 Ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Georgeta Pavelescu

JUDECĂTOR 2: Cristiana Angelescu

JUDECĂTOR 3: Viorica Olariu

Grefier - -

La ordine fiind judecarea cererii de revizuire formulată de revizuenta împotriva deciziei civile nr. 459 din 24.10.2007, pronunțată de Curtea de APEL IAȘI, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și, având ca obiect, rezoluțiune contract;

La apelul nominal din ședința publică se prezintă procuratoarea pentru revizuienta, lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S- prezentat referatul asupra cauzei de către grefier care învederează că pricina se află la primul termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită, prin serviciul registratură s-au depus la dosar întâmpinarea formulată de intimații și, cu duplicat pentru comunicare și cererea procuratorilor și prin care solicită amânarea cauzei pentru a depune la dosar decizia civilă a cărei revizuire se cere și la care s-a atașat procura de reprezentare a revizuientei.

Procuratoarea primește duplicatul întâmpinării. Nu solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de aceasta. Nu mai insistă în cererea de amânare a cauzei pentru lua cunoștință de decizia civilă a cărei revizuire se solicită. Solicită a se judeca pricina azi.Precizează că nu are studii juridice.Va depune note de concluzii scrise.

CURTEA DE APEL;

Asupra cererii de revizuire de față;

Prin decizia civilă nr. 459 din 24.10.2007 pronunțată de Curtea de APEL IAȘIa fost admis recursul formulat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 233 din 26.03.2007 a Tribunalului Iași, decizie ce a fost modificată în tot în sensul că a fost admis apelul pârâtei și schimbată în tot sentința civilă nr. 3330 din 21.03.2007 a Judecătoriei Iași, respingându-se acțiunea reclamantei.

Pentru a se pronunța astfel instanța de recurs a reținut că interpretând greșit probatoriul administrat instanțele de apel și de fond au aplicat greșit legea, admițând acțiunea reclamantei deși aceasta își invocase ca temei propria-i culpă, întrucât a refuzat primirea întreținerii prestate de pârâți.

A reținut astfel instanța de recurs, că este de principiu că rezoluțiunea este o sancțiune ce operează pentru neexecutarea de către debitor a obligațiilor asumate prin contract, în condițiile în care partea care solicită rezoluțiunea nu este însă în culpă.

Curtea însă a reținut că în cauză a fost probat faptul că pârâții și-au îndeplinit obligațiile contractuale asumate până în anul 2005. După această dată, reclamanta a fost cea care a refuzat să mai primească întreținerea pârâților, ceea ce echivalează cu o invocare a propriei sale culpe.

În consecință instanța de recurs a admis recursul modificând în tot decizia instanței de apel. A fost astfel admis apelul pârâților iar hotărârea instanței de fond a fost schimbată în tot în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat cerere de revizuire, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 322 alin. 2 și 5 Cod procedură civilă.

A invocat revizuenta că în mod greșit Curtea de apel a admis recursul pârâților, care nu cuprindea nici un motiv de nelegalitate, criticile recurentei vizând doar temeinicia și nu legalitatea soluțiilor atacate.

Mai susține revizuenta că împotriva actelor invocate de recurentă a formulat plângere penală pentru fals, fals în declarații și uz de fals.

În acest context revizuenta susține că prin pronunțarea deciziei nr. 459 din 24.10.2007 Curtea de apel a soluționat incorect cauza, fără a ține cont de faptul că înscrisurile reținute făceau obiectul unei cercetări penale începute anterior pronunțării soluției.

Deși revizuenta a susținut că își va dezvolta ulterior motivele de revizuire, la dosar nu au mai fost depuse nici un fel de precizări.

A fost depusă însă o procură de reprezentare a revizuentei, de către mandatara, care deși inițial printr-o cerere trimisă prin registratură a solicitat un termen pentru angajare apărător, ulterior, în ședința din 23.01.2008 a renunțat în fața instanței la această cerere, solicitând judecarea cauzei.

Prin întâmpinarea formulată intimații și au solicitat respingerea cererii de revizuire, invocând că aceasta nu se încadrează în dispozițiile art. 322 Cod procedură civilă.

Revizuirea astfel promovată nu este întemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 322 Cod procedură civilă revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de instanța de recurs atunci când evocă fondul se poate cere când:

- pct. 2 - dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;

- pct. 5 - dacă după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o interpretare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat ori modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Or, analizând motivele de revizuire invocate de reclamanta-revizuentă raportat la dispozițiile legale suscitate, Curtea constată că acestea nu sunt incidente în cauză.

Criticile privind pronunțarea instanței pe un recurs care nu cuprindea nici un motiv de nelegalitate, nu se încadrează în nici una din ipotezele art. 322 pct. 1-9 Cod procedură civilă.

Instanța de revizuire este strict limitată la analizarea motivelor expres și limitativ enunțate de legiuitor, neavând nici căderea și nici latitudinea de a extinde sfera acestora asupra altor situații și motive care nu se încadrează în cele prevăzute prin art. 322 Cod procedură civilă.

Nici cel de-al doilea motiv de revizuire invocat de reclamantă și anume existența unei plângeri penale formulate împotriva înscrisurilor folosite și reținute în recurs, nu se circumscrie dispozițiilor prevăzute în punctul 5 al art. 322 Cod procedură civilă.

În speță nu au fost invocate nici noi înscrisuri - ce ar fi fost reținute de partea potrivnică sau care să nu fi fost înfățișate dintr-o împrejurare mai presus e voința părților, și nici nu au fost dovedite printr-o hotărâre judecătorească, falsurile invocate.

Ca atare, până la obținerea unei hotărâri judecătorești prin care să fie declarate ca false înscrisurile folosite de recurenți, Curtea constată că în cauză nu pot fi reținute ca operante dispozițiile art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă.

În consecință, pentru toate cele ce preced Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 322 Cod procedură civilă va respinge ca nefondată cererea de revizuire a deciziei civile nr. 459 din 24.10.2007 a Curții de APEL IAȘI, decizie pe care o va menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge cererea de revizuire formulată de împotriva deciziei civile nr. 459/24 octombrie 2007 Curții de APEL IAȘI, decizie pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 ianuarie 2008.-

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Grefier,

Red.

Tehnored.

Curtea de APEL IAȘI: -,

, - -

28.01.2008

2 ex.-

Președinte:Georgeta Pavelescu
Judecători:Georgeta Pavelescu, Cristiana Angelescu, Viorica Olariu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Rezoluțiune contract. Jurisprudență. Decizia 25/2008. Curtea de Apel Iasi