Rezoluțiune contract. Jurisprudență. Decizia 277/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 277
Ședința publică de la 02 Martie 2009
PREȘEDINTE: Maria Cumpănașu
JUDECĂTOR 2: Stela Popa
JUDECĂTOR 3: Gabriela Ionescu
Grefier: - - -
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 570 din 12 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă și intimatul intervenient, având ca obiect rezoluțiune contract.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul reclamant, personal și asistat de avocat, intimata pârâtă, personal și asistată de avocat și intimatul intervenient, reprezentat de avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Avocat, pentru intimatul intervenient, a solicitat amânare cauzei în vederea pregătirii apărării, întrucât a fost angajat la termenul de astăzi.
Avocat, pentru recurentul reclamant, a depus la dosar un set de înscrisuri, comunicând un exemplar de pe acestea apărătorilor părților. Cu privire la cererea de amânare formulată de avocat, pentru intimatul intervenient, a precizat că nu se opune.
Avocat, pentru intimata pârâtă, a precizat că se opune cererii de amânare formulată de apărătorul intimatului intervenient, având în vedere poziția procesuală pe care o are intervenientul în cauză; de asemenea, intervenientului i-au fost comunicate motivele de recurs în timp util pentru a putea să-și pregătească apărarea, apreciind că în cauză nu se impune amânarea cauzei pentru motivul invocat.
Instanța a respins ca neîntemeiată cererea de amânare formulată de avocat, pentru intimatul intervenient, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 156 alin. 1 Cod procedură civilă, care prevăd că "instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată".
Avocat, pentru intimatul intervenient, a învederat instanței că înțelege să nu mai reprezinte interesele intimatului intervenient, având în vedere că a fost respinsă cererea de amânare pentru pregătirea apărării formulată în cauză.
Instanța a lăsat dosarul la a doua strigare pentru a se observa actele depuse, întrucât părțile nu au solicitat termen pentru acest aspect.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul reclamant, personal și asistat de avocat și intimata pârâtă, personal și asistată de avocat, lipsind intimatul intervenient.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru recurentul reclamant, a pus concluzii de admiterea recursului, potrivit motivelor formulate în scris și susținute oral, modificarea deciziei civile recurate, iar pe fond menținerea sentinței civile pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală; cu cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru intimata pârâtă, a depus concluzii scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile atacate ca fiind legală și temeinică, apreciind că recurentul reclamant nu are calitate procesuală activă în promovarea acțiunii; în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, întrucât motivele de recurs invocate sunt motive de netemeinicie și nu de nelegalitate; cu cheltuieli de judecată.
Avocat a solicitat respingerea excepției ridicate.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
La data de 13.02.2007 reclamantul a chemat în judecată pe pârâta pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rezoluțiunea contractului autentificat sub nr. 1884/10.06.2004 de BNP.
În motivarea cererii arată că tatăl său, a încheiat cu pârâta un contract de donație cu clauză de întreținere prin care pârâta se obliga să-l întrețină pe acesta cu toate cele necesare traiului zilnic pe tot timpul vieții, să-l înmormânteze potrivit datinilor și obiceiurilor creștinești și să- respecte dreptul de uzufruct asupra imobilului, urmând ca să-i doneze imobilul situat în sat de, comuna, judetul D, compus în întregime din teren în suprafață totală de 1600 mp și imobilele aflate pe acesta.
La data de 19.01.2006 - tatăl reclamantului, - a întocmit un testament autentificat sub nr. 158 la BNP prin care a dispus ca după încetarea sa din viață întreaga sa avere mobilă și imobilă ce se află în patrimoniul său la data decesului să fie stăpânită în deplină proprietate de către, instituindu- legatar universal.
a decedat la data de 14.09.2006 conform certificatului de deces nr.65/14.09.2006 iar pârâta nu și-a respectat obligațiile din contractul de donatei cu clauză de întreținere.
La data de 13.09.2007 a formulat cerere de intervenție în interes propriu prin care solicită să se dispună rezoluțiunea contractului de donație, motivând că este fiul donatorului iar nu și-a respectat obligațiile privind acordarea întreținerii. A arătat că a promovat pe rolul Judecătoriei Craiovao cerere având ca obiect partajarea bunurilor succesorale rămase de pe urma autorului, cerere care a fost suspendată până la soluționarea prezentei cauze întrucât prin rezoluțiunea contractului de întreținere se va mări masa succesorală iar prin transmiterea dreptului de proprietate a fost fraudat dreptul succesoral în mod injust.
Prin sentința civilă nr.1754 din 07.02.2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, a fost admisă acțiunea formulată de reclamant, admisă cererea de intervenție în nume propriu formulată de intervenient și s-a dispus rezoluțiunea contractului de donație cu clauză de întreținere autentificat sub nr.1884/10.06.2004 de BNP.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță reținut că pârâta nu a făcut dovada că și-a îndeplinit obligația contractuală în ultima perioadă a vieții donatorului, anul 2006, aceasta începând să-l neglijeze și să nu-i acorde întreținerea necesară, de îngrijirea acestuia în ultima perioadă a vieții ocupându-se, ca și de înmormântare, fiul donatorului,.
A mai reținut prima instanță că, datorită neîndeplinirii obligației de către pârâtă, autorul întocmit la data de 19.01.2006 un testament al cărui legatar este reclamantul prin care acesta din urmă se obliga să-l îngrijească și să-l întrețină cu toate cele necesare existenței iar la deces să-l înmormânteze.
Acest act a făcut dovada faptului că nu mai exista afecțiune din partea pârâtei față de autor și nu-i mai acorda îngrijirea necesară, în perioada în care autorul era deja bolnav și necesita îngrijiri și spitalizare.
S-a mai reținut că reclamantul a suportat integral cheltuielile ocazionate cu înmormântarea, cu actele depuse la dosar acesta făcând dovada că la începutul lunii septembrie - respectiv la 07.09.2006 - a construit cavoul și a efectuat lucrările la acesta
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică iar prin decizia civilă 570 din 12 noiembrie 2008 Tribunalului Doljs -a admis apelul, s-a schimbat sentința în sensul că s-a respins acțiunea și cererea de intervenție.
Tribunalul a reținut că s-a dovedit că pârâta și-a respectat obligația de întreținere și de suportare a cheltuielilor de înmormântare, asumată prin contract, în acest sens fiind relatările martorilor și HG, care au arătat în mod constant că pârâta a locuit în gospodăria autorului de la data încheierii contractului și până la decesul acestuia, că relațiile dintre părți au fost bune, că pârâta s-a ocupat de pregătirea mâncării, menajul, tratamentul și regimul special pentru autorul. După decesul acestuia pârâta a dat suma de 25 milioane lei vechi pentru cumpărarea alimentelor și celorlalte bunuri necesare la înmormântare, și a asigurat transportul mortuar ( prin intermediul fiului pârâtei) și tot pârâta a suportat cheltuielile pentru pomenirile ulterioare.
Au fost apreciate drept verosimile și concludente declarațiile martorilor și HG, care vizitau în mod frecvent pe autor și pe pârâtă și au putut observa nemijlocit relațiile dintre părți, inclusiv în ultima perioadă.
martori au văzut personal că pârâta a dat suma de 25 milioane lei pentru cumpărarea celor necesare la înmormântare, aspecte confirmate și de martorul, propus de reclamant, martor care a cunoscut personal ca pârâta a conviețuit cu autorul până la decesul acestuia, că relațiile dintre părți au fost bune, că pârâta s-a ocupat de îngrijirea acestuia și a asigurat transportul mortuar prin intermediul fiului său.
Tribunalul nu a reținut relatările martorului în sensul că reclamantul ar fi fost singurul care s-a ocupat de autor în ultima perioadă a vieții acestuia și a dat bani în timpul spitalizării autorului și pentru înmormântare, întrucât aceste aspecte sunt cunoscute de martor numai din spusele reclamantului, iar împrejurarea că autorul s-ar fi arătat nemulțumit de îngrijirea acordată de către pârâtă apare ca fiind singulară și contrazisă de celelalte probe administrate în cauză.
A fost înlăturată și declarația martorei Putinei ca fiind nesinceră, întrucât martora era certată cu pârâtă și cu autorul în ultimii doi ani.
S-a arătat că martora confirmă starea de fapt menționată mai, astfel că s-a constat că prima instanță a interpretat în mod eronat probele administrate, reținând în mod nejustificat că reclamantul ar fi făcut dovada susținerilor sale.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, motivând că instanța ar fi trebuit să analizeze cu atenție și scepticism declarațiile martorilor pârâtei, pentru că nu se coroborează cu actele depuse la dosar și sunt contradictorii între ele.
S-a susținut că a fost schimbat înțelesul acestor declarații, au fost expuse susținerile martorilor arătându-se că reclamantul a achitat cheltuielile de înmormântare. S-a criticat faptul că nu s-a dat relevanță chitanțelor emise pe numele reclamantului, care a achiziționat produsele pentru înmormântare din banii săi. Recurentul a susținut că nu există acte care să facă dovada unui împrumut al pârâtei sau al norei acesteia, care nu avea posibilități materiale, iar declarațiile martorilor sunt contradictorii în ce privește modalitatea de acordare a împrumutului.
Deoarece cheltuielile de înmormântare au fost în sumă de 35 milioane lei rezultă că pârâta nu și-a executat, fie și parțial, obligația de întreținere.
Recurentul a susținut că martorii săi au declarat că autorul s-a plâns de modul cum a fost îngrijit, că pârâta nu l-a vizitat la spital, instanța nu a ținut seama că reclamantul l-a dus pe autor la Spitalul, ceea ce înseamnă că pârâta și-a executata obligația cu titlu intermitent.
S-a arătat că instanța a interpretat greșit testamentul întocmit reclamantului, care cuprindea obligația de întreținere, dovadă că autorul nu mai avea încredere în modul în care era îngrijit de pârâtă. Un element pentru admiterea acțiunii a fost considerat faptul că pârâta a părăsit imobilul în favoarea reclamantului și nu a făcut demersuri pentru a-l revendica.
Prin note scrise, intimata pârâtă a ridicat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, susținând că acțiunea pentru rezilierea contractului de întreținere are caracter personal și nu putea fi promovată de moștenitorii autorului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului.
Excepția ridicată nu este fondată.
În cuprinsul cererii sale, pârâta face referire la o decizie pronunțată de instanța supremă, susținând că aceasta a determinat o practică unitară. Punctul de vedere este greșit, cât timp decizia respectivă este una de speță, are incidență doar asupra părților litigante și nu a determinat un reviriment al practicii judiciare.
În timp ce dreptul la întreținere are un caracter strict personal și netransmisibil, acțiunea pentru rezoluțiunea unei convenții are un caracter patrimonial pentru că urmărește readucerea unui bun în patrimoniul reclamantului și ea este transmisibilă prin deces, ca orice drept patrimonial. Moștenitorii unei părți din contractul de întreținere au nu numai dreptul de a continua o acțiune introdusă de autorul lor, dar și de a promova direct o acțiune, în termenul de prescripție. Sancțiunea contractuală a rezilierii are caracter patrimonial, chiar atunci când se referă la o prestație personală, deoarece obligația fermă de întreținere existentă în sarcina debitorului întreținerii constituie cauza obligației creditorului întreținerii de a transmite dreptul de proprietate asupra unui bun iar ceea ce se stinge la decesul creditorului este numai posibilitatea executării prestației întreținerii, în schimb acele elemente ale dreptului material la acțiune care permiteau creditorului să introducă o acțiune în răspundere contractuală nu se sting, ci se transmit la moștenitori.
Prin urmare, reclamantul are calitate procesuală activă pentru introducerea acțiunii de față.
Recursul reclamantului, analizat în raport de criticile aduse deciziei, se consideră a fi nefondat, urmând a fi respins.
Recursul este o cale extraordinară de atac, care, potrivit art. 304 c, poate fi promovat doar pentru motive de nelegalitate, fiind excluse motivele de netemeinicie, adică acelea care țin de analiza probelor și de stabilirea situației de fapt. În recurs nu se poate determina o altă stare de fapt decât cea reținută la apel, ci se verifică dacă normele de drept au fost corect aplicate.
Din acest motiv este inadmisibil a se supune analizei instanței de recurs conținutul declarațiilor unor martori, pentru se urmări schimbarea stării de fapt.
Recursul reclamantului a fost fundamentat pe motive de netemeinicie, chiar dacă s-au invocat în drept prevederile art. 304 pct. 9 în sensul că s-au aplicat greșit dispozițiile art. 1020-1021 civ. și ale art. 829 civ.
Instanța a fost investită cu o acțiune pentru desființarea unui contract de donație cu sarcini, pentru neexecutarea obligației de întreținere asumată prin contract de donatară, o astfel de acțiune putând fi probată cu declarații de martori. Cum conținutul acestor declarații nu mai poate fi modificat în recurs, față de cele reținute în apel, instanța poate doar să stabilească dacă dispozițiile legale privind aprecierea probelor au fost corect aplicate.
Sunt nefondate susținerile recurentului în sensul că declarațiile martorilor nu se coroborează cu între ele și cu celelalte probe administrate sau că a fost schimbat înțelesul acestor declarații. Instanța de apel, după ce a expus pe larg în ce au constat declarațiile martorilor, arătat că a înlăturat anumite declarații fie pentru că informațiile martorului proveneau de la reclamant, fie pentru că una din martore nu mai era în relații bune cu pârâta și cu autorul de doi ani, neavând deci cum să cunoască modul în care pârâta și-a executat obligațiile.
În acest mod, reținând doar declarațiile martorilor care au cunoscut personal părțile și pe autor, care au vizitat autorul permanent și au transmis informații percepute direct, instanța a aplicat corect dispozițiile art. 167, dând valoare acelor declarații care erau pertinente și concludente.
Cât privește actele depuse la dosar, respectiv chitanțe care fac dovada bunurilor cumpărate pentru înmormântare, nu are relevanță sub aspect probator că ele au fost emise pe numele reclamantului cât timp s-a dovedit că banii cheltuiți pentru acestea au fost dați de pârâtă. Instanța avea posibilitatea, care și fost valorificată, de a încuviința probarea împrumutului făcut de pârâtă cu martori, dovedindu-se că aceasta fost ajutată de fiul său și de soția acestuia. Nu era necesar să se dovedească dacă banii au fost împrumutați de la bancă, cât timp declarațiile au relevat aspecte observate direct de martori, și ceea ce era esențial era faptul că pârâta a dat bani reclamantului chiar în prezența martorilor.
Chiar dacă pentru înmormântarea autorului și reclamantul a făcut cheltuieli personale, sau dacă l-a transportat pe autor la spital, nu se poate ajunge la concluzia că pârâta nu și-a executat propria obligație, deoarece, pe de o parte, reclamantului îi revenea obligația respectivă prin testamentul întocmit de autor și de care a înțeles să uzeze, iar, pe de altă parte, fiind fiul autorului, avea o obligație morală de a-l sprijini în timpul vieții și de se ocupa de ritualurile creștinești ale înmormântării.
Reclamantul nu a făcut dovada unui refuz al pârâtei de executare a obligațiilor, rezilierea fiind sancțiunea care se aplică numai în cazul neexecutării culpabile a contraprestației, iar dovada unei întrețineri pe care a acordat-o benevol autorului este fără efect asupra modului în care pârâta și-a îndeplinit obligația sa.
Tribunalul a făcut o apreciere corectă a testamentului întocmit de autor considerând că nimic nu a îndreptățit prima instanță să considere că neîndeplinirea obligațiilor de către pârâtă l-a determinat pe autor să întocmească fiului său un testament cu obligația de a-l înmormânta.
Este de observat faptul că testamentul fost întocmit în luna ianuarie iar autorul a decedat în luna septembrie, adică după o perioadă de timp suficient de mare pentru a face modificări în contractul de donație. Dacă autorul ar fi considerat că pârâta nu și-a executat corespunzător obligația, avea personal posibilitatea să solicite revocarea donației fie pentru ingratitudine, fie pentru neexecutarea sarcinii, putând chiar să mandateze pe unul dintre fii săi să promoveze o acțiune în justiție.
Niciunul dintre elementele cauzei nu duce la concluzia că autorul a fost nemulțumit de prestația pârâtei, declarația martorului fiind corect îndepărtată de instanță față de caracterul său singular în raport cu celelalte declarații și față de împrejurarea că relatările martorului proveneau din informațiile descrise de reclamant, iar nu constatate de martor.
Faptul că în prezent pârâta nu locuiește în imobilul ce a făcut obiectul contractului este total lipsit de relevanță, deoarece prin poziția sa procesuală, manifestată constant, demonstrat că înțelege să păstreze contractul și drepturile dobândite prin acesta iar dreptul său de proprietate nu a fost stins prin neuz.
În consecință, constatând că recurentul a adus deciziei din apel critici de netemeinicie care vizează conținutul declarațiilor martorilor iar aceste critici nu pot fi analizate în recurs, constatând că acele critici de nelegalitate privind modul de apreciere a probelor și valoarea probantă dată de instanță unor declarații de martor sau unor acte nu sunt fondate, recursul urmează fi respins, potrivit art. 312
Se va respinge cererea intimatei privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, deoarece nu s-a făcut dovada acestor cheltuieli, partea având posibilitatea valorificării dreptului dedus din dispoz art. 274 pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 570 din 12 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă și intimatul intervenient, având ca obiect rezoluțiune contract.
Respinge cererea intimatei pârâte privind obligarea recurentului reclamant la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Martie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
red. jud. -
2 ex/4.03.2009
jud. apel -
Jud. fond - Fl.
Președinte:Maria CumpănașuJudecători:Maria Cumpănașu, Stela Popa, Gabriela Ionescu
