Rezoluțiune contract. Jurisprudență. Decizia 337/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ nr.337/
Ședința publică de la 12 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vanghelița Tase
JUDECĂTOR 2: Mihaela Ganea
JUDECĂTOR 3: Gabriel Lefter
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentul-reclamant cu domiciliul ales la în C, str. -. - nr. 5, -. B,.18 județ C împotriva deciziei civile nr.328/19.05.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în contradictoriu cu intimata-pârâtă cu domiciliul în C,-, -. C,.1,.34 având ca obiect rezoluțiune contract.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul-reclamant personal și asistat de avocat, conform împuternicirii avocațiale nr.1735/12.10.2009 și pentru intimata-pârâtă avocat - conform împuternicirii avocațiale nr.9/26.09.2009 depusă la dosar.
Procedura legal îndeplinită conform art.87 și urm.Cod pr.civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat în termen, motivat și insuficient timbrat, după care:
Instanța, luând act că nu mai sunt alte cereri prealabile ori înscrisuri de depus la dosar, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Apărătorul recurentului-reclamant, având cuvântul consideră hotărârea ca fiind nelegală prin prisma motivului prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă deoarece a fost dată cu încălcarea legii.
Precizează că contractul de vânzare-cumpărare este unul bilateral sau sinalagmatic - potrivit art.1020 cod civil "condiția rezolutorie este subînțeleasă întotdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părți nu îndeplinește angajamentul său". Prin contractul litigios se consfințește un drept de habitație pe durata vieții; așadar încălcarea culpabilă a obligației asumată prin contract este pe deplin dovedită fie și numai prin răspunsurile pârâtei la interogatoriul luat în fața primei instanțe.
Potrivit art.1021 Cod civil "partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convențiasau să ceară desființarea cu daune interese".Nici doctrina care de altfel, este în sensul explicit al legii și nici practica judiciară nu pot înfrânge o prevedere expresă și neechivocă a legii. Clauza privind dreptul de habitație este una esențială, ea referindu-se la un dezmembrământ al dreptului de proprietate
În concluzie, solicită admiterea recursului cu cheltuieli de judecată, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii ca nefondat a apelului și menținerea hotărârii primei instanțe ca temeinică și legală.
Apărătorul intimatei-pârâte, având cuvântul, cu privire la primul motiv de recurs arată că recurentul-reclamant nu avea posibilitatea să solicite rezoluțiunea actului translativ, de proprietate deoarece intimata-pârâtă cumpărătoare și-a executat obligațiile asumate prin contractul de vânzare-cumpărare, respectiv plata prețului cerut, situație care nu justifică rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.682/31 martie 2005 la BNP (acest contract cuprinde două acte juridice distincte - contractul de vânzare-cumpărare și convenția prin care părțile au instituit un drept de abitație viageră asupra imobilului) și implicit incidența art.1020 Cod civil.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs nu sunt incidente în această cauză nici prevederile art.1021 Cod civil, pe considerentul că intimata și-a executat obligațiile asumate prin contractul de vânzare-cumpărare. Astfel, critica adusă soluției instanței de apel prin prisma celor două motive de recurs formulate de către recurent este nefondată, din perspectiva faptului că pentru realizarea dreptului reclamantului este necesară promovarea unei acțiuni reale pentru a redobândi eventuala posesie pierdută a dreptului de abitație asupra imobilului.
În concluzie, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică decizia civilă nr.328/2009 a Tribunalului Constanța.
Instanța, fiind lămurită asupra cauzei, în conformitate cu art. 150 Cod pr. civilă declară dezbaterile închise, rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la 16.04.2008, reclamantul De a chemat-o în judecată pe pârâta, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului înstrăinat acesteia, situat în municipiul Constanta, bd. - nr. 238, - 17,. C,.1,. 34, județul Constanta, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a încheiat cu pârâta un contract de vânzare-cumpărare cu clauză de abitație viageră, iar aceasta nu îi lasă liber întreg apartamentul.
S-a mai arătat că a vândut imobilul către pârâta cu care intenționa să încheie căsătoria, acesta fiind si motivul pentru care a convenit ca prețul imobilului să fie situat sub prețul pieței imobiliare de la acel moment, însă aceasta nu înțelege să își execute obligația corelativă de a-i respecta dreptul de abitație asupra respectivului imobil, îngrădindu-i accesul în apartament, pe care îl ocupă împreună cu o altă persoană, situație în care se justifică rezolutiunea contractului de vânzare cumpărare, cu consecința repunerii părților în situația anterioară încheierii actului ed vânzare cumpărare si obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 1337/23.01.2009 Judecătoria Constanțaa fost admis acțiunea și a dispus rezoluțiunea contractului autentificat sub nr. 682/31.03.2005 la., având ca obiect vânzarea apartamentului situat în C,-, -17,.C,.34, județul C, obligând pârâta la plata către reclamant a sumei de 6891,52 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, judecătoria a reținut că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 682/31.03.2005 la Biroul Notarului Public, reclamantul De a încheiat cu pârâta un contract de vânzare-cumpărare cu clauză de abitație viageră; astfel, actul conține o clauză prin care vânzătorul și-ai rezervat dreptul de abitație viageră asupra întregului apartament, astfel încât în perioada cât reclamantul este în viață, pârâta nu are nici un titlu în temeiul căruia să locuiască în apartament, întrucât în temeiul clauzei arătate trebuie să lase întregul apartament la dispoziția reclamantului, clauza contractuală devenind fără efect.
Cum, potrivit art. 1020 Cod civil, condiția rezolutorie este subînțelesă întotdeauna în contractele sinalagmatice, în situația când una dintre părți nu îndeplinește angajamentul său, iar, în cauză, raportul juridic sinalagmatic dintre părți a fost dovedit și, din recunoașterea pârâtei, a reieșit că aceasta locuiește în apartament, deci și-a încălcat obligațiile contractuale, obligație care ar fi fost respectată numai în ipoteza în care pârâta după încheierea contractului nu ar fi locuit sub nici o formă în apartament, se impunea rezoluțiunea contractului
Împotriva acestei sentinței formulat apel pârâta, prin care a criticat hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea căii de atac s-a arătat că, potrivit doctrinei, pentru realizarea dreptului său, reclamantul are la dispoziție acțiune în evacuare, întrucât apelanta și-a îndeplinit toate obligațiile prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare, cu incidența dispozițiilor art. 1020 Cod civil.
S-a mai arătat că apelanta mai deține și un alt imobil în proprietate și în măsura în care reclamantul i-ar fi cerut să părăsească imobilul ar fi făcut acest lucru însă, convenția acestora a fost aceea de a locui în continuare în apartamentul situat în municipiul Constanta b-dul -, pentru a-l întreține dar și pentru achitarea unor cheltuieli ocazionate cu transportul mobilei, etc.
Prin decizia civilă nr. 328/19.05.2009 Tribunalul Constanțaa admis apelul, a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că actul autentic a cărui rezoluțiune se cere reprezintă un act juridic civil prin care părțile au înțeles să transmită dreptul de proprietate asupra imobilului la întocmirea înscrisului în formă autentică, cu plata integrală a prețului și cu rezervarea pentru vânzător a dreptului de a locui în imobil ce a format obiectul convenției, pe durata vieții acestuia.
judiciară întemeiată pe dispozițiile art. 1020 Cod civil privește desființarea pentru viitor a unui act juridic sinalagmatic ce poate fi cerută în justiție de către partea care și-a executat obligația asumată prin contract, împotriva aceluia care nu și-a executat obligația din culpa sa, ori a executat-o în mod necorespunzător.
În cauză, reclamantul De a solicitat în fața instanței de fond rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare mai sus menționat, invocând împrejurarea că pârâta nu a înțeles să își execute obligația corelativă asumată prin contract, aceea a respectării dreptului de abitație viageră.
Instanța de fond, în mod eronat a dispus admiterea acțiunii întrucât, nerespectarea dreptului de folosință de către cel ce și-a asumat obligația respectării clauzei de abitație viageră nu atrage rezoluțiunea actului de vânzare cumpărare, ci dă dreptul celui interesat de a formula o acțiune personală privind evacuarea din respectivul imobil.
Referitor la taxa judiciară de timbru în cuantum de 3500 lei, instanța de apel a constatat că apelanta pârâtă a fost citată cu mențiunea achitării numai a taxei de timbru de 4 lei și, în mod eronat, aceasta a achitat suma de 3.500 lei, astfel că se impunea restituirea taxei ca nedatorată.
Împotriva acestei decizie formulat recurs reclamantul De, prin care a criticat hotărârea instanței de apel pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea căii de atac s-a arătat că, prin contractul litigios se consfințește un drept de habitație pe durata vieții în favoarea sa; din probatoriu a rezultat, fără putință de tăgadă că pârâta-intimată a încălcat în mod brutal acest drept ajungând până la a-și aduce amantul în casă și a se culca împreună în același pat cu el, în că va renunța - scârbit și amenințat- la acest drept.
Așadar, încălcarea culpabilă a obligației asumate prin contract este pe deplin dovedită fie și numai prin răspunsurile pârâtei la interogatoriul luat în fața primei instanțe, ceea ce crează premiza acțiunii condiției rezolutorii.
Mai învederează recurentul că, în conformitate cu prevederile art. 1021.civ. nu există o ierarhizare a acțiunilor concrete - a obține executarea obligației și a cere desființarea convenției - ci legea stabilește dreptul creditorului obligației în discuție de a opta, potrivit interesului său actual, asupra uneia dintre cele două acțiuni.
Acest drept la opțiune fiind prevăzut explicit de lege nu este supus nici unei cenzuri.
Clauza privind dreptul de habitație este una esențială, ea referindu-se la un dezmembrământ al dreptului de proprietate (fila 8 dosar curte).
să se constatându-se că instanța de apel a dat hotărârea cu încălcarea art.1020 și 1021 Cod civil în temeiul disp.art.312 al.3 Cod pr.civilă recurentul a solicitat admiterea recursului și modificarea ei în sensul respingerii ca nefondat a apelului și menținerea hotărârii primei instanțe ca temeinică și legală.
Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurent, raportat de situația de fapt reținută de instanțele de fond, curtea constată că recursul este neîntemeiat și urmează a fi respins ca atare.
Astfel, după cum au constatat instanțele de judecată, în etapele procesuale anterioare, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 682/31.03.2005 la Biroul Notarului Public, reclamantul De a vândut pârâtei dreptul de proprietate asupra unui imobil situat în C bd. - nr. 238, - 17,.,. 34, județul Constanta, compus din patru camere și dependințe cu o suprafață utilă de 79, 76.p, la prețul de 1.000.000.000 lei, preț achitat integral de către cumpărător mai înainte de autentificarea actului.
Prin același contract, părțile au convenit ca reclamantul să își rezerve dreptul de abitație viageră asupra întregului apartament ce formează obiectul înstrăinării, clauză pe care cumpărătoarea a declarat în fața notarului public că înțelege să o respecte, potrivit dispozițiilor legii.
Această constatare, deși corectă - din punct de vedere al conținutului literal al contractul în discuție - nu este riguros exactă din perspectiva conținutului juridic al actului, în special cu referire la obiectul vânzării.
Astfel, potrivit art.480 Cod civil, proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, insa in limitele determinate de lege.
Această definiție legală - criticată pe bună dreptate în doctrina de drept civil deoarece nu cuprinde esența acestui drept, adică conținutul social-economic - cuprinde, în fapt, o enumerare a atributelor pe care dreptul de proprietate le conferă titularului său.
De aceea o definiție riguroasă a dreptului de proprietate este aceea conform căreia este un drept subiectiv care să expresie aproprierii unui lucru și care permite titularului său să posede, să folosească și să dispună de acel bun, în putere și în interes propriu, în cadrul și cu respectarea legislației existente.
Astfel înțeles, dreptul de proprietate este un drept real complet cuprinzând toate cele trei atribute: posesia, folosința și dispoziția pe care titularul dreptului le exercită în plenitudinea lor, cu excluderea oricăror alte puteri ale altei persoane asupra aceluiași lucru.
Din conținutul juridic al dreptului de proprietate stabilit de art. 480 Cod civil, cu relevanță în speța de față este posibilitatea proprietarului de a se "bucura. de lucru", noțiune în care legiuitorul a inclus, în realitate, două dintre atributele proprietății: dreptul de folosință ( jus utendi ) și dreptul de a culege fructele (jus fruendi).
Atributul folosinței presupune exercitarea de către titularul dreptului de proprietate a unei stăpâniri efective a bunului în materialitatea sa din punct de vedere fizic și economic, direct și nemijlocit, prin putere proprie și în interes propriu sau de a consimți ca stăpânirea să fie exercitată în numele și interesul lui (al proprietarului) de o altă persoană.
Alta este situația când acest atribut al proprietarului nu este exercitat de titularul dreptului de proprietate ci, prin separarea atributelor proprietății și formarea unor drepturi reale distincte, o altă persoană valorifică atributul folosinței cu titlu de drept real.
Suntem deci în prezența unui dezmembrământ al dreptului de proprietate - un drept real principal, derivat, purtând asupra bunului altuia, opozabil tuturor, inclusiv proprietarului - dezmembrământ constituit prin desprinderea atributului folosinței din conținutul juridic al dreptului de proprietate.
Un dezmembrământ al dreptului de proprietate este și dreptul de abitație (art. 565 - 575 Cod civil).
În temeiul acestui drept real (al cărui conținut este determinat de aplicarea prin analogie a dispozițiilor legal privind uzufructul, cu excepțiile conținute de reglementarea specială), titularul său are dreptul de a folosi locuința asupra căruia poartă pentru satisfacerea nevoilor sale locative.
Pe lângă această folosință, titularul dreptului poate închiria partea din clădire ce îi prisosește fără ca proprietarul să se poată opune acestui act juridic dintre titularul dreptului de abitație și terțul în cauză.
Pentru valorificarea dreptului său, titularul dreptului de abitație are alegerea între o acțiune confesorie (așa având caracterul real îndeplinește pentru el același rol pe care acțiunea în revendicare îl are pentru proprietar) și o acțiune personală formulată pe actul juridic ce constituie titlul abitației.
Raportând aceste considerații teoretice la conținutul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.682/31.03.2005, rezultă că, în mod evident, ceea ce a constituit obiectul vânzării nu a fost dreptul de proprietate în plenitudinea atributelor sale, ci un drept dezmembrat prin care s-a înstrăinat doar nuda proprietate conținând exclusiv dreptul de dispoziție asupra apartamentului, înstrăinătorul păstrându-și dreptul de a folosi bunul și dreptul de a-i culege fructele civile (conform art.572 al.2 Cod civil).
Astfel văzut obiectul contractului în discuție rezultă că, în cauză, în situația în care titularul dreptului de dispoziție nu respectă folosința recunoscută titularului desmembrământului de abitație, nu poate fi niciodată vorba despre neexecutarea culpabilă a obligației asumate, care să dea dreptul la rezoluțiune.
În primul rând, se impune observația că dreptul de folosință nu este consecința existentei unei obligații asumate de părți (văzută ca îndatorire de a da. a face sau a nu face ceva), care să corespundă unui drept subiectiv colectiv recunoscut reclamantului prin contractul de vânzare-cumpărare.
Aceasta deoarece obiectul vânzării nu l-a constituit dreptul de proprietate complet, ci un drept dezmembrat vizând doar dispoziția asupra apartamentului, contractul fiind și actul de stabilire (art.565 rap. la art.578 Cod civil) a dreptului de abitație al înstrăinătorului constituit până la decesul titularului desmembrământului (situație permisă de art. 557 Cod civil aplicat prin analogie).
În lipsa unui astfel de dezmembrământ, folosința viageră nici nu era admisibilă având în vedere caracterul esențialmente temporar al unui eventual contract de locațiune (art.1411 Cod civil), contract în temeiul căruia s-ar fi putut discuta despre o obligație de a permite folosința căreia să-i corespundă un drept de creanță și nu un drept real.
Constatarea anterioară produce efecte importante asupra solicitării reclamantului de rezoluțiune a actului de înstrăinare.
Pronunțarea rezoluțiunii - înțeleasă drept sancțiune a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic constituie desființarea retroactivă a acestuia și repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului -, presupune verificarea anumitor condiții de admisibilitate și constatarea existenței unui temei juridic care să permită pronunțarea acestei desființări.
Trecând peste conținutul literal al art.1020 Cod civil, se consideră că rezoluțiunea are drept justificare reciprocitatea și interdependența obligațiilor din contractul sinalagmatic, împrejurarea că fiecare dintre obligațiile reciproce este cauza juridică a celeilalte, astfel încât neîndeplinirea culpabilă a unei obligații lipsește de suport juridic obligația reciprocă, astfel încât desființarea întregului contract se impune.
Reținând această condiție, se impune revenirea la obiectul contractului în discuție, după ce s-a stabilit că acesta privea doar dreptul de dispoziție asupra apartamentului.
Definiția vânzării-cumpărării (mai cuprinzătoare decât ceea ce prevede art.1294 Cod civil) privește acel contract prin care o persoană strămută/transmite un drept al său asupra unui bun asupra celeilalte părți care se obligă în schimb a plăti un preț (fiind deci calificată vânzare orice contract prin care se transmite în schimbul unui preț orice alt drept și nu doar cel de proprietate, precum un alt drept real, un drept de creanță )
Astfel văzută vânzarea reiese că, din punct de vedere al caracterului sinalagmatic, aceasta creează obligații ambelor părți: pentru vânzător - de a preda bunul, iar pentru cumpărător - de a plăti prețul, de a prelua bunul și, în lipsă de stipulație contrară, de a suporta cheltuielile vânzării.
Din perspectiva acestor prevederi privind obligațiile părților din contractul de vânzare-cumpărare și raportat la conținutul actului în discuție, rezultă că părțile și-au îndeplinit obligațiile create prin vânzare: privind chiar actul în cauză s-a transmis (nuda) proprietate asupra apartamentului (art.1295 Cod civil), iar prețul a fost achitat anterior autentificării.
În fapt, dintre toate obligațiile pe care legea le-a stabilit în sarcina cumpărătorului, doar neplata prețului este sancționată cu rezoluțiunea vânzării (art.1365 Cod civil) - a cărei analiză, prin datele speței, nu se impune - neîndeplinirea celorlalte obligații dând dreptul doar la dezdăunări.
Față de cele arătate, considerând că, în mod corect, tribunalul a admis apelul și a respins acțiunea introductivă,
Pentru prezentele considerente - care le vor înlocui pe cele ale instanței de apel - ce vizează, în esență, faptul că obiectul vânzării nu l-a constituit dreptul de proprietate în plenitudinea atributelor sale și că dreptul de abitație viageră nu era o simplă obligație contractuală, ci chiar un drept real (după cum chiar recurentul a precizat în cale a sa de atac- fila 8, dosar curte)susceptibil de protecție inclusiv împotriva titularului dreptului de proprietate, pe calea unei acțiuni confesorii sau a unei acțiuni personale (întemeiată deci pe actul constitutiv al dreptului de folosință), va fi respins recursul ca neîntemeiat.
Având în vedere prevederile art. 20 al. 5 din Legea nr.146/1997 conform cărora, în situația în care instanța judecătorească învestită cu soluționarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părții la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu,
Față de situația că, în mod eronat tribunalul a considerat că apelanta datorează o taxă judiciară de timbru fixă de 4 lei, cu toate că în considerarea prevederilor Deciziei nr.32/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și art.11 al.2 liniuța a II- din Legea nr.146/1997 apelul se timbra la valoarea obiectului cererii (lucru pe care de altfel, în mod judicios, apelanta l-a făcut încă dinaintea primului termen de judecată în apel),va fi obligată pârâta la plata către stat a sumei 3.438,25 lei taxă de timbru datorată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurentul-reclamant cu domiciliul ales la în C, str. -. - nr. 5, -. B,.18 județ împotriva deciziei civile nr.328/19.05.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în contradictoriu cu intimata-pârâtă cu domiciliul în C,-, -. C,.1,.34.
Obligă pârâta către stat la 3.438,25 lei taxă de timbru în apel.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,astăzi 12.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier
- -
Jud.fond:
Jud.apel:;
Red.dec.jud./23.11.2009
Tehnored.dec.gref./24.11.2009
2 ex.
Președinte:Vanghelița TaseJudecători:Vanghelița Tase, Mihaela Ganea, Gabriel Lefter
