Rezoluțiune contract. Jurisprudență. Decizia 422/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 422/R/2008
Ședința publică din 18 februarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Carmen Maria Conț
JUDECĂTORI: Carmen Maria Conț, Silvia Nicorici Alexandrina
: - -
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții și, împotriva deciziei civile nr. 436/A din 12 septembrie 2007 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamanții - și, având ca obiect rezoluțiune contract.
La apelul nominal făcut în cauză, la prima strigare a cauzei, se prezintă pârâta recurentă, asistată de avocat, care îl reprezintă și pe pârâtul recurent, și reclamantul intimat, asistat de avocat, care o reprezintă și pe reclamanta intimată, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității acelor motive de recurs care vizează aspecte de netemeinicie ale hotărârii recurate, având în vedere că aceste motive intră sub incidența prevederilor art. 304 pct. 10 și 11.proc.civ. în prezent abrogate.
Reprezentanta reclamanților intimați depune la dosar o scrisoare medicală și un certificat de încadrare în grad de handicap, pentru a certifica faptul că în cursul procesului reclamanta intimată a suferit o paralizie, acte care se comunică cu reprezentantul pârâților recurenți.
Reprezentantul pârâților recurenți solicită amânarea pronunțării hotărârii în vederea depunerii de concluzii scrise.
Curtea, după deliberare, respinge cererea de amânare a pronunțării hotărârii formulată de către reprezentantul pârâților recurenți, întrucât aceasta nu se justifică.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâților recurenți solicită în principal admiterea recursului ca fiind fondat, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, dacă se impune completarea probațiunii, dezvoltând pe larg motivele arătate în scris prin memoriul de recurs depus la dosar, cu cheltuieli de judecată la toate instanțele, recurs, apel și fond.
Reprezentanta reclamanților intimați solicită respingerea recursului ca nefondat, dezvoltând pe larg motivele arătate în scris prin întâmpinarea depusă la dosar, cu cheltuieli de judecată conform notei de cheltuieli pe care o depune la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1298/14.12.2006, pronunțată de Judecătoria D e în dosar nr. 1993/2005, s-a admis în parte cererea principală formulată de reclamanții și împotriva pârâților și și, în consecință, s-a reziliat contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 2894/05.08.1992, având ca obiect imobilul înscris în CF nr. 1687, nr. top. 1471, 1472, 1472/2, constând din casă cu trei camere, dependințe, anexe gospodărești și teren în suprafață de 3.050 mp, situat în D-; s-a anulat încheierea de CF nr. 792/2002; s-a dispus restabilirea situației anterioare de CF prin reînscrierea în CF a dreptului de proprietate al reclamanților, radierea dreptului de proprietate al pârâților și radierea dreptului de uzufruct viager; s-a respins petitul privind obligarea pârâților în solidar la plata către reclamanți a despăgubirilor în sumă de 46.721.995 lei, precum și a sumelor reprezentând subvenții acordate de stat; a fost anulată ca insuficient timbrată cererea reconvențională; pârâții au fost obligați în solidar la plata sumei de 2.548 RON cheltuieli de judecată în favoarea reclamanților.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că, prin contractul autentificat sub nr. 2894/05.08.1992 reclamanții au înstrăinat imobilul în litigiu în favoarea pârâților, pentru prețul de 80.000 lei, cu obligația, pentru aceștia din urmă, de a fi întreținuți pe parcursul vieții, reclamanții păstrându-și dreptul de uzufruct viager, în contract stipulându-se că părțile contractante "declară că în caz de neîndeplinire la timp și în mod conștiincios a obligației de întreținere față de întreținuți, prezentul act se reziliază de plin drept".
Din interogatoriile luate părților și din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă că imediat după încheierea contractului părțile și-au onorariu obligațiile asumate însă, după un timp, între părți au apărut disensiuni determinate de faptul că reclamanții nu erau mulțumiți de modul în care au fost îngrijiți de pârâți. Astfel, când au avut nevoie de asistență medicală, pârâții nu le-au asigurat la timp controlul medical și tratamentele prescrise. În plus, la un moment dat, la imobilul în litigiu a fost sistată furnizarea energiei electrice, a apei și a gazului, pentru neplata facturilor, obligația plății facturilor revenind pârâților. Din anul 2003 conflictele dintre părți s-au agravat, pe rolul instanței fiind înregistrate mai multe procese penale pentru infracțiuni de lovire, amenințare, insultă. Din expertiza efectuată în cauză rezultă că în prezent valoarea imobilului ce a făcut obiectul contractului este de 281.000 RON, iar valoarea îmbunătățirilor aduse imobilului de către pârâți este de 39.445 RON. Întrucât probele administrate în cauză au confirmat fără echivoc faptul că debitorii obligației de întreținere nu și-au îndeplinit obligația asumată, în temeiul art. 1020, art. 1021. civ. cererea pentru rezilierea contractului este întemeiată. Având în vedere că probele administrate în cauză nu au confirmat însușirea de către pârâți a sumei de 80.000.000 ROL reprezentând contravaloarea laptelui predat la, și nici a sumelor reprezentând subvenții primite de la stat, acest petit urmează să fie respins.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanții, cât și pârâții, reclamanții solicitând schimbarea sentinței în sensul obligării pârâților la plata sumelor de 46.721.995 ROL reprezentând contravaloare lapte și subvenții de la stat și 39.562.976 ROL reprezentând cheltuieli de judecată, iar pârâții solicitând respingerea acțiunii.
Tribunalul Cluj, prin decizia civilă nr. 436/A/12.09.2007, pronunțată în dosar nr-, a admis în parte apelul reclamanților, în sensul că pârâții au fost obligați la plata către reclamanți a sumelor de 1061,40 RON contravaloarea lapte, 844,45 RON contravaloarea subvenții și 3.956,30 RON cheltuieli de judecată la fond; a respins ca nefondat apelul pârâților; au fost menținute restul dispozițiilor sentinței.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut în considerentele deciziei faptul că apelul pârâților este nefondat, întrucât probele administrate în fața primei instanțe au relevat neîndeplinirea culpabilă de către pârâți a obligației de întreținere pe care și-au asumat-o față de reclamanți, în timp ce sistarea furnizării apei este confirmată și de adresa emisă de SC SA D, sarcina achitării apei revenind pârâților.
În ceea ce privește apelul reclamanților, acesta este întemeiat, adeverința emisă de Primăria D atestând faptul că reclamantul este cel care figurează înscris în Registrul Agricol pe anul 2002, cu 10 vaci, 2 tineret, 4 tineret mascul, în timp ce pârâții nu figurează în evidențele primăriei ca proprietari de bovine. Adeverința emisă de Compania Națională Poșta Română atestă faptul că în perioada ianuarie 2002 - iulie 2002 pârâtul a ridicat subvenții în sumă de 844,45 RON, deși era înscris în evidențe ca beneficiar de subvenții. În ceea ce privește pretențiile privind achitarea contravalorii laptelui, acestea au fost dovedite parțial, pentru iulie 2002.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, pârâții și, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârilor atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamanților, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată în fond, apel și recurs.
În motivarea recursului au fost invocate preponderent împrejurări de fapt ale cauzei, în preambulul motivelor de recurs recurenții făcând un istoric al cauzei, respectiv, arătând ce s-a solicitat prin acțiunea înregistrată inițial sub nr. 1993/2005 pe rolul Judecătoriei D e j, cum și-au modificat reclamanții ulterior această acțiune, ce precizări au făcut în privința acestei acțiuni, ce a dispus instanța de fond, faptul că pârâții și reclamanții au formulat apel împotriva hotărârii fondului, soluția dispusă de instanța de apel, etc.
S-a susținut de către recurenți că hotărârea instanței de apel este nelegală și netemeinică, întrucât a calificat greșit contractul dintre părți, pentru că, deși pârâții nu au solicitat calificarea contractului ca fiind de vânzare-cumpărare, ci ca fiind unul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, totuși instanța nu a ținut seama de vânzarea intervenită între părți, limitându-se la a motiva rezilierea contractului pentru neîndeplinirea obligației de întreținere.
Esențial în cauză era să se califice natura juridică a contractului dintre părți, și care în opinia recurenților are un caracter preponderent de vânzare-cumpărare, suma de 80.000 lei la nivelul anului 1992 având o valoare semnificativă și care reflectă intenția părților de a încheia un act translativ de proprietate, în schimbul plății unui preț și a prestării întreținerii, obligația principală a dobânditorilor fiind aceea de a plăti prețul, iar obligația de întreținere fiind secundară. În consecință, raportul juridic este supus regulilor privitoare la vânzare-cumpărare, iar nu la întreținere. Câtă vreme obligația principală a fost executată integral, iar obligația de întreținere a fost executată pe parcursul mai multor ani, instanța trebuia să constate că neexecutarea prestației întreținerii doar în ultima perioadă, și aceasta doar din culpa creditorilor întreținerii, nu este în măsură să ducă la sancțiunea rezilierii contractului dintre părți. Deși sarcina probei, în a dovedi că respectivul contract este un altfel de contract decât vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, revenea reclamanților, totuși aceștia nu au făcut această dovadă. În nici un caz nu pârâții sunt cei care trebuiau să invoce recalificarea contractului, în opinia pârâților titulatura actului fiind reflectat de denumirea acestuia. Pentru ca instanța să dispună rezilierea contractului în baza art. 1020. civ. nu era suficientă dovada neexecutării obligației de către debitor, ci trebuia să se facă dovada că această neexecutare le este imputabilă debitorilor. Toți martorii audiați în cauză, atât în fața instanței de fond, cât și în instanța de apel, au arătat clar că relațiile dintre părți, deși bune inițial, au degenerat în timp datorită reclamanților, instanțele fiind obligate să analizeze dacă refuzul reclamanților de a primi întreținerea cuvenită fără un motiv temeinic, nu constituie un abuz al creditorilor. S-au mai invocat în motivarea recursului declarațiile martorilor audiați în cauză, fiind reiterate exhaustiv și detailat atât susținerile martorilor, cât și un istoric al proceselor penale iscate între părți. S-a mai arătat de către pârâți că ei au plătit facturile la utilități, conform chitanțelor depuse la dosar în probațiune. Tot în motivarea recursului recurenții au reprodus depozițiile testimoniale administrate în fața primelor două instanțe, făcând și o expunere amănunțită a diferitelor procese penale purtate între părți. În concluzie, arată recurenții, recursul este fondat și se impune a fi admis, reclamanții fiind în culpă pentru această situație, aceștia manifestându-și interesul de a înstrăina imobilul pentru a doua oară unui alt copil, numita.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, reclamanții intimați au solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată, cu motivarea că, conform practicii judiciare, contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere va fi calificat ca fiind un contract de întreținere atunci când preponderența aparține sarcinii de întreținere, fiind irelevantă titulatura contractului. În ceea ce privește neprestarea întreținerii, culpa aparține recurenților fiind dovedită prin lipsa de acordare de hrană, neplata utilităților, violențele fizice și verbale la care au fost supuși intimații, dovedite prin multiplele procese penale, etc.
Recursul este nefondat.
La termenul de judecată din data de 18.02.2008, Curtea a invocat din oficiu excepția inadmisibilității parțiale a acelor motive de recurs care vizează aspecte de netemeinicie ale hotărârii recurate, dat fiind că acesta se încadrează în prevederile art. 304 pct. 10 și 11.pr.civ. în prezent abrogate.
Ca urmare a abrogării acestor texte legale, în instanța de recurs nu mai pot fi invocate decât aspecte de nelegalitate ale hotărârii recurate, instanța de recurs putând să cenzureze doar modul în care a fost aplicată legea la o anumită situație de fapt dată.
În nici un caz, în instanța de recurs nu pot fi invocate aspecte de netemeinicie ale hotărârii recurate, care să implice o reanalizare a stării de fapt, o schimbare a împrejurărilor de fapt ale cauzei, ori o reapreciere a probelor administrate în fața primelor două instanțe.
În consecință, toate motivele de recurs care vizează reiterarea istoricului cauzei, prin care se reanalizează detailat și exhaustiv depozițiile testimoniale ale tuturor martorilor audiați în fața primelor două instanțe - depoziții care în opinia recurenților sunt menite să reflecte starea de fapt reală și adevăratele relații dintre părți -, respectiv, prin care se enumeră multiplele procese penale purtate între părți, cu descrierea circumstanțelor concrete ale fiecăreia dintre aceste procese, intră sub incidența excepției inadmisibilității, vizând aspecte de netemeinicie ale hotărârii recurate, aspecte ce se încadrau în prevederile art. 304 pct. 10 și 11.pr.civ. în prezent abrogate.
Prin urmare, toate aceste motive de recurs nu pot fi analizate de către instanța de recurs, în privința acestora fiind incidentă excepția inadmisibilității.
Singurul motiv de recurs de nelegalitate, și care poate fi analizat de către instanța de recurs, este cel care se încadrează în pct. 8 al art. 304.pr.civ. și care vizează calificarea juridică a contractului dintre părți, respectiv dacă este un contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, sau, dimpotrivă, doar un contract de întreținere.
Contractul de întreținere, deși adesea întâlnit în practică, nu beneficiază de o reglementare juridică specială, încadrându-se în categoria contractelor nenumite, în genere fiind admis faptul că acest contract este guvernat de regulile generale aplicabile în materie de contracte.
În principiu contractul de întreținere este un contract consensual sinalagmatic, translativ de proprietate șiintuitu personae, caracterul sinalagmatic al întreținerii fiind evident în cazul în care întreținerea se dă în schimbul unui bun, de vreme ce fiecare parte își asumă obligații în considerarea obligațiilor celelalte părți, însă, acest caracter sinalagmatic nu este de esența întreținerii.
Delimitarea contractului de întreținere de contractul de vânzare-cumpărare nu comportă nici un fel de dificultate în ipoteza în care fiecare dintre acestea este pur, adică înstrăinare bun contra întreținere, respectiv înstrăinare bun contra preț. În cazul în care însă înstrăinarea unui bun se face atât în schimbul unei sume de bani, cât și al unei întrețineri - cum este cazul și în speță - se pune problema determinării naturii juridice a contractului, în vederea stabilirii regulilor de drept aplicabile acestuia.
În astfel de situații, așa cum s-a decis în practica judiciară, este necesar să se facă o raportare a sumei de bani plătite la valoarea lucrului înstrăinat, pentru a se stabili care este prestația principală; în această privință, decisiv este dacă prețul trece peste J din valoarea lucrului înstrăinat, caz în care este vorba de o vânzare, iar în cazul în care prețul nu trece peste J din valoarea lucrului înstrăinat, este vorba de un contract de întreținere.
Este irelevantă titulatura pe care părțile înțeleg să o dea contractului pe care îl încheie, "contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere" sau "contract de vânzare-cumpărare" - însă în cuprinsul contractului să fie menționată și obligația de întreținere -, ori "contract de întreținere" - însă în cuprinsul contractului să se menționeze și că s-a plătit un preț în schimbul imobilului -, esențial fiind, așa cum s-a arătat anterior, care este raportul dintre suma de bani plătită cu titlu de preț, prin raportare la valoarea bunului și a întreținerii prestate.
În consecință, nu poate fi primită susținerea recurenților conform căreia contractul ar fi unul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, pentru că așa a fost intitulat și deci denumirea contractului este cea care îi conferă acestuia și natura juridică, câtă vreme titulatura contractului este irelevantă în determinarea naturii juridice a respectivului contract.
În speță, părțile au încheiat un așa-zis contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere ( 5 dosar fond) prin care reclamanții intimați în schimbul întreținerii și a unui preț de 80.000 lei au transferat în favoarea pârâților recurenți dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, însă, așa cum corect au stabilit primele două instanțe, natura juridică a contractului este aceea a unui contract de întreținere.
În cuprinsul contractului s-a stipulat expres că întreținătorii au obligația de a-i întreține pe întreținuți pe tot parcursul vieții, cu hrană, masă, îmbrăcăminte, iluminat, încălzit, asistență medicală etc. iar la deces să-i înmormânteze potrivit obiceiului locului, toată această înșiruire a conținutului obligației de întreținere fiind caracteristică unei obligații tipice de întreținere.
De altfel, până și împrejurarea că întreținuții și-au rezervat dreptul de uzufruct viager asupra imobilului și că ceea ce s-a dat în schimbul întreținerii a fost doar nuda proprietate, relevă faptul că în realitate convenția dintre părți a fost una preponderent de întreținere, iar nu una de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere.
În mod legal instanța de fond a făcut aplicarea prevederile art. 1020, art. 1021. civ. dat fiind că starea de fapt evidențiată prin ansamblul probațiunii administrate în cauză - stare de fapt la care instanța de recurs este obligată să se raporteze ca urmare a abrogării prevederilor art. 304 pct. 10 și 11.pr.civ. abrogare care împiedică instanța de recurs să reanalizeze starea de fapt -, a evidențiat neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor de către debitorii obligației de întreținere.
Or, datorită caracterului alimentar al obligației de întreținere, termenele de executare a acestei obligații, zi cu zi, au caracter esențial în sensul dispozițiilor art. 1079 pct. 3. civ. debitorul fiind de drept în întârziere, motiv pentru care creditorul poate cere rezoluțiunea în caz de neexecutare, fără ca instanța să-i mai poată acorda debitorului vreun termen de grație pentru plată.
Fiind o convenție sinalagmatică nenumită, întreținerea intră sub incidența dispozițiilor art. 1020. civ. potrivit cărora, condiția rezolutorie este subînțeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice în cazul când una din părți nu îndeplinește angajamentul său, rezoluțiunea întemeiată pe prevederile art. 1020, 1021. civ. fiind una judiciară, ea urmând a fi pronunțată de către instanță la cererea întreținutului sau a întreținătorului, după caz.
Prin urmare, dacă s-a dovedit neexecutarea culpabilă a obligațiilor uneia dintre părțile contractului de întreținere, cealaltă parte este îndreptățită, în temeiul art. 1020 -1021. civ. să solicite rezoluțiunea respectivului contract.
Un argument în plus în sensul că natura juridică a contractului dintre părți este aceea de contract de întreținere, iar nu de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, îl constituie și faptul că nicăieri în fața primei instanțe recurenții de azi nu au invocat faptul că în realitate contractul ar fi unul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, toate apărările pe care și le-au formulat pornind de la împrejurarea că aceștia și-au executat obligația de întreținere pe care și-au asumat-
Implicit, așadar, pârâții recurenți au recunoscut că în realitate părțile au încheiat un contract de întreținere, obligația principală fiind aceea de a presta întreținerea, iar nu de a plăti prețul.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor mai sus expuse și a prevederilor art. 304 pct. 8 și 9.pr.civ. Curtea urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs.
În temeiul art. 274.pr.civ. recurenții vor fi obligați să plătească intimaților suma de 1.230 lei cheltuieli de judecată în recurs, din care, 1.190 lei reprezentând onorariu avocațial justificat prin chitanțele de plată nr. 89/16.01.2008 și nr. 109/18.02.2008 ( 39, 40), iar 40 lei reprezentând contravaloarea transportului la instanță ( 41).
În temeiul art. 20 alin. 5 din Legea nr. 146/1997, modificată și art. 37 din nr. 760/C/1999, reclamanții vor fi obligați la plata taxelor judiciare de timbru restante aferente fondului cauzei, în sumă de 6.836,32 lei, taxe de timbru calculate la valoarea imobilului, conform expertizei de evaluare întocmită de ing. G ( 237 dosar fond), având în vedere că petitul privind restabilirea situației anterioare de carte funciară este unul evaluabil în bani, conform art. 6 alin. 1 lit. b din nr. 760/C/1999.
În temeiul acelorași texte legale pârâții vor fi obligați la plata sumei de 1.553 lei reprezentând taxă judiciară de timbru restantă pentru instanța de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții și împotriva deciziei civile nr. 436 din 12 septembrie 2007 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numiții recurenți să plătească intimaților și - suma de 1.230 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Obligă reclam. - și să plătească suma de 6.836,32 lei diferență taxă judiciară de timbru pentru prima instanță.
Obligă pârâții și să plătească suma de 1.553 lei diferență taxă judiciară de timbru pentru apel.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 18 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - -
Red./dact.
2 ex./21.02.2008
jud.apel: /
Președinte:Carmen Maria ConțJudecători:Carmen Maria Conț, Silvia Nicorici Alexandrina
