Rezoluțiune contract. Jurisprudență. Decizia 436/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.436/R/2009

Ședința publică din 26 februarie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Ana Ionescu

JUDECĂTORI: Ana Ionescu, Eugenia Pușcașiu Andrea Chiș

- -

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții și împotriva deciziei civile nr.408 din 10 septembrie 2008 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, privind și pe intimata reclamantă, având ca obiect rezoluțiune contract.

La apelul nominal se prezintă reprezentantul recurenților reclamanți, G -, din Baroul Cluj cu împuternicire avocațială la dosar și intimata reclamantă, asistată de, din Baroul Cluj cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind recurenții pârâți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este timbrat cu 715,6 lei taxă judiciară de timbru.

S-a făcut referatul cauzei după care, intimata reclamantă depune la dosar chitanțele prin care se atestă aat imbrat pentru fondul cauzei cu 715,6 lei taxă judiciară detimbru, iar pentru apel a achitat o taxă judiciară de timbru în sumă de 357,8 lei.

La data de 25 februarie 2009 intimata reclamantă a înregistrat la dosar note de ședință prin care își exprimă poziția procesuală raportat la calea de atac.

Reprezentantul intimatei reclamantei invocă în temeiul art.310 proc. civ. excepția tardivității recursului pe motiv că potrivit datei poștei este depășit termenul de recurs.

Instanța acordă cuvântul reprezentantului recurenților asupra excepției tardivității recursului.

Reprezentantul recurenților solicită respingerea excepției invocate întrucât recursul a fost introdus în termen.

Instanța, în urma verificării actelor de la dosar, constată că decizia din apel a fost comunicată recurenților în data de 24 octombrie 2008 conform datei poștei și întrucât zilele de 8 și 9 noiembrie 2008 sunt ziele de sâmbătă și de duminică, recursul a fost înregistrat la data de 10 noiembrie 2009, fiind declarat în termen.

Instanța acordă cuvântul asupra motivului de recurs de ordine publică prev.de art.304 pct.1 pr. civ. privind compunerea instantei, motiv de recurs de ordine publică ridicat de către instantă, din oficiu, la termenul anterior și consemnat în încheierea de ședință din data de 22 ianuarie 2009.

Reprezentantul recurenților pârâți arată că în opinia sa, calea de atac corectă este recursul, iar instanța competentă este Tribunalul Cluj.

Reprezentantul intimatei reclamantei arată că, calea de atac este cea a apelului, obiectul acestui dosar privește un bun evaluabil în bani, instanța de apel făcând o apreciere corectă a contractului de întreținere încheiat între părți.

Pe fond, reprezentantul recurenților susține recursul așa cum este formulat solicită admiterea lui în temeiul art.312 alin.3 proc. civ. art.304 pct.9 proc. civ. modificare hotărârii atacate, în sensul respingerii apelului și menținerea hotărârii atacate, ca legală și temeinică.

Reprezentantul intimatei reclamante solicită respingerea recursului, ca nefondat conform întâmpinării de la dosar și menținerea hotărârii atacate, ca legală și temeinică. Solicită cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat și taxa judiciară de timbru datorată în recurs.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 4555/2007 pronunțată la data de 7 decembrie 2007, Judecătoria Turdaa respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei, pe care a obligat-o să plătească pârâților suma de 800 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a avut în vedere următoarele considerente de fapt și de drept:

Prin contractul de întreținere privată întocmit la data de 10.04.2006, reclamanta, în calitate de întreținută, a promis întreținătorilor și transmiterea în deplină proprietate și posesie a întregului drept de proprietate asupra imobilului situat administrativ în Câmpia,- jud. C, cu destinația teren în suprafață de 676. precum și construcția edificată pe acesta, cu destinația de casă familială compusă din 3 camere, bucătărie, hol, 2 cămări de alimente, baie, bucătărie de vară, magazie iar ca anexe gospodărești pivniță și cotețe, reținându-se și dreptul de uzufruct viager asupra imobilului casă și teren.

În schimbul proprietății, întreținătorii s-au obligat față de întreținută să-i presteze acesteia întreținere pe toată durata vieții o întreținere completă cuprinzând toate cele necesare unui trai decent, cum ar fi masa zilnică, îmbrăcăminte, încălțăminte iar după deces să o înmormânteze potrivit obiceiului locului.

S-a stipulat în același contract că întreținătorii nu au nici un drept asupra pensiei a cărei titulară este întreținută.

În justificarea pretenției de rezoluțiune a contractului de întreținere, reclamanta a arătat că întreținătorii nu și-au îndeplinit corespunzător obligația asumată prin contract pentru că nu i-au asigurat hrana, medicamentele, că nu au suportat plata cheltuielilor de întreținere, care au fost suportate de ea, că a fost amenințată de întreținători și că, dacă erau dispuși să își îndeplinească obligațiile contractuale, chiar și atunci când le-a interzis accesul în imobil, de vreme ce obligația de întreținere a fost evaluată la suma de 2 milioane lei lunar, puteau să-i consemneze la CEC lunar contravaloarea întreținerii.

Instanța a apreciat însă că probatoriul testimonial administrat în cauză nu confirmă susținerile reclamantei, căci din declarațiile martorilor, G, reținute de prima instanță, a rezultat că în primăvara-vara anului 2006 pârâții au fost văzuți frecvent acasă la reclamantă, pârâtul efectuând diverse lucrări de reparații la imobil iar pârâta făcând curățenie în ogradă, au fost văzuți aducând mâncare reclamantei.

Instanța a înlăturat declarațiile martorilor propuși de reclamantă, respectiv și, care confirmau susținerile reclamantei, cea dintâi pe considerentul că, fiind prietenă cu reclamanta, declarația acesteia este subiectivă, iar a celui din urmă în considerarea faptului că informațiile furnizate de acesta proveneau de la reclamantă.

Sub aspectul cheltuielilor de întreținere, instanța a reținut că reclamanta a depus la dosar mai multe facturi de plată a utilităților, însă cum cea mai mare parte din acestea se referă la perioade în afara contractului, aceste înscrisuri nu fac dovada că reclamanta a suportat costul cheltuielilor de întreținere.

Dimpotrivă, împrejurarea de care s-a plâns reclamanta, respectiv că pârâții i-au restricționat consumul de gaz, creează prezumția că aceștia suportau plata facturii de gaz.

Față de cuantumul modic al facturii de salubritate achitată de reclamantă, instanța a înlăturat susținerile acesteia în sensul că pârâții au nesocotit obligația de a suporta costurile întreținerii.

Instanța a apreciat nedovedite susținerile reclamantei potrivit căreia pârâții nu și-au îndeplinit obligația de a-i cumpăra medicamente, întrucât că aceasta nu a făcut dovada că în perioada ulterioară încheierii contractului de întreținere i-au fost prescrise medicamente pe care pârâții să fi refuzat să i le cumpere. Declarația martorului, care a arătat că reclamanta a fost nevoită să vândă deșeuri pentru face rost de bani de medicamente, a fost înlăturată de instanță, pe considerentul că cele relatate de martor i-au fost spuse chiar de către reclamantă.

Instanța a apreciat că eventualele amenințări proferate de pârâți la adresa reclamantei nu pot să constituie temei al rezoluțiunii convenției, pentru că obligația de întreținere are un caracter eminamente material și nu unul moral, spre deosebire de contractul de donație, care poate fi revocat ca urmare a ingratitudinii donatarului.

Instanța a înlăturat și susținerea reclamantei potrivit căreia pârâții puteau să-și îndeplinească obligația de întreținere prin echivalentul bănesc la care a fost evaluată contractual această obligație, considerând că prin indicarea valorii lunare a întreținerii părțile nu au urmărit transformarea obligației contractuale în obligație alternativă, scopul evaluării fiind în mod expres cel stipulat în contract, acela al calculării taxei de timbru datorate. Or, obligația de întreținere are natura juridică a unei obligații de a face, fiind executabilă în natură.

În concluzie, instanța reținut că în speță nu se poate reține existența unei neexecutări totale sau cel puțin a unei neexecutări parțiale (dar semnificativă) a obligației de întreținere asumată de părți, care să fie imputabilă acestora. Probatoriul administrat în cauză a dovedit că pârâții și-au executat obligația de întreținere până în luna iunie 2006, ulterior acestui moment prestarea întreținerii fiind întreruptă, însă din împrejurări neimputabile acestora. A fost răsturnată prezumția de culpă a debitorului în neexecutarea obligațiilor contractuale, astfel încât dispozițiile art. 1020-1021 cod civil nu își pot găsi aplicarea.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta iar prin decizia civilă nr.408 din 10 septembrie 2008 a Tribunalului Cluj, s-a admis apelul și s-a schimbat hotărârea instanței de fond în sensul admiterii acțiunii reclamantei și s-a dispus rezoluțiunea contractului de întreținere încheiat la 10 aprilie 2006 cu repunerea părților în situația anterioară.

Au fost obligați intimații la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1627 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, au fost reținute următoarele considerente:

În cuprinsul sentinței instanța nu a caracterizat convenția părților ca un act translativ de proprietate, astfel încât motivul de apel referitor la interpretarea greșită a actului dedus judecății este neîntemeiat.

Împrejurarea că la încheierea actului reclamanta nu a fost asistată de un reprezentant al autorității tutelare, poate constitui un eventual motiv de anulare a conventiei, nicidecum de rezoluțiune, astfel încât critica legată de nereținerea de către prima instanță a acestei împrejurări este neîntemeiată.

A fost în schimb întemeiat motivul legal de greșita apreciere a probatoriului administrat in cauză.

probatoriul administrat în cauză, tribunalul a ajuns la o concluzie contrară celei reținută de prima instanță.

Martorul Fișca, a cărui declarație se află la fila 33 dosar, a arătat că reclamanta s-a arătat mulțumită de pârâți, a spus că aceștia i-au cumpărat haine noi de paște, i-au adus miel, ouă roșii și cozonac. Martorul arată însă că ultima discuție purtată cu reclamanta a fost de Paște, pe când contractul dintre părți s-a derulat până la sfârșitul lunii mai 2006. Cum într-o perioadă de o lună este foarte plauzibil să fi intervenit schimbări semnificative în executarea contractului dintre părți, declarația acestui martor apare ca neconcludentă.

Instanța a înlăturat declarația martorului, potrivit căreia pentru a-și cumpăra medicamente reclamanta a vândut deșeuri din curte, pe considerentul că informațiile furnizate de martor provin de la reclamantă, însă înlăturarea declarației acestui martor este eronată, pentru că susținerile acestui martor se coroborează cu declarațiile martorului aflată la fila 41 dosar, care arată că in primăvara anului 2006 in mai multe rânduri a cumpărat reclamantei medicamente iar într-un rând a dus-o la spital.

Înlăturarea declarației martorei este de asemenea lipsită de temei. Martora și reclamanta sunt vecine, însă nu s-a susținut că ar exista o relație de prietenie între cele două, și chiar dacă s-ar fi dovedit, această relație nu constituie un motiv de suspiciune a lipsei de obiectivitate a martorei. Martora s-a referit in declarația sa și la ajutorul dat de pârâți reclamantei în grădină, precum și la lucrările de reparații făcute de aceștia. Iată deci că martora a relatat imprejurări confirmate și prin alte surse, ori nu avem temei să socotim că numai unele dintre relatările martorei corespund realității, în timp ce altele nu corespund realității. Martora a relatat fapte - nu a făcut aprecieri personale, care ar putea fi socotite subiective. Martora a arătat că în perioada derulării contractului i-a văzut pe pârâți o singură dată, nu știe ca pârâții să o fi ajutat pe reclamantă să-i scoată apa din pivniță și nu știe despre hainele noi de paște. Din modul in care este redactată declarația, în opinia tribunalului nu rezultă că martora ar fi negat existența acestor împrejurări, ci doar a arătat că ea nu are cunoștință despre ele. Ori, faptul că martora nu cunoaște toate aspectele din viața vecinei sale, nu îi afectează credibilitatea cu privire la aspectele pe care le cunoaște. Imprejurarea că pârâții nu aduceau mâncare reclamantei este confirmată și de martorul ( 99 verso).

Prezumția trasă de prima instanță este eronată în opinia tribunalului, căci imprejurarea cunoscută că in vara anului 2006 pârâții au adus reclamantei o găleată de vișine, într-un moment în care relațiile părților erau deja deteriorate, nu poate duce spre concluzia că și în alte rânduri i-au adus acesteia alimente, în condițiile in care doi martori au declarat contrariul, ci poate fi interpretat doar ca un gest al pârâților spre împăcarea cu reclamanta, la fel ca tortul și prăjiturile aduse de ziua acesteia, reclamanta fiind născută în data de 23 iulie 1931, după cum rezultă din Fișa de consultații medicale.

In concluzie, contrar reținerilor primei instanțe, probele au dovedit că în perioada derulării contractului pârâții nu au adus alimente reclamantei și nu i-au cumpărat acesteia medicamente, astfel cum se obligaseră prin contract.

Prin urmare, constatându-se existența unei neexecutări suficient de importantă, a contractului din partea pârâților, anterioară refuzului reclamantei de a mai primi întreținerea, tribunalul a apreciat că erau incidente în cauză dispozițiile art. 1020-1021 Cod civil.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții și solicitând modificarea ei în sensul respingerii apelului reclamantei.

Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:

Astfel, se susține că instanța a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii în ce privesc dispozițiile art.1020-1028 civ.

Se susține că instanța de apel a făcut o reapreciere a părților testimoniale, și că reclamanta nu a făcut dovada neexecutării culpabile a obligației de întreținere.

În ședința publică de azi față de obiectul acțiunii și valoarea lui, instanța a ridicat din oficiu motivul de recurs de ordine publică prev.de art.304 pct.1 pr.civ. privind compunerea instanței în raport de calea de atac.

Față de această situație, instanța reține următoarele:

Obiectul litigiului îl constituie acțiunea în rezoluțiunea contractului de întreținere încheiat la 10 aprilie 2006 și repunerea părților în situația anterioară.

Din contractul de întreținere încheiat de părți (6 dos.instanței de fond), rezultă că părțile contractante au stabilit valoarea imobilului la 24.000 RON.

Or, față de această valoare, dispozițiile art.1 pct.1, art.2 pct.1 lit.a și b și art.2821alin.1 pr.civ. se interpretează în sensul că în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și a căilor de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte jduridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare.

În acest sens s-a statuat și prin decizia nr.32 din 9 iunie 2008 dată în recurs în interesul legii de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, raportat la obiectul acțiunii, la valoarea acestuia și la dispozițiile Deciziei nr.32/2007 dată în recurs în interesul legii, instanța reține că este incident motivul de recurs de ordine publică prev.de art.304 pct.1 pr.civ. privind compunerea instanței, raportat la calea de atac a recursului, incidentă în cauză, motiv pentru care urmează a se admite recursul, a se casa decizia civilă 408/10 septembrie 2008 a Tribunalului Cluj și a se trimite cauza spre judecarea căii de atac a recursului aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâții și - împotriva deciziei civile nr.408 din 10 septembrie 2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o casează și trimite calea de atac spre judecare în recurs la același tribunal.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 26 februarie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

- - - - - - - -

Red./PE/CA

24.03.2009 - 3 ex.

Jud.fond.

Jud.apel:

Președinte:Ana Ionescu
Judecători:Ana Ionescu, Eugenia Pușcașiu Andrea Chiș

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Rezoluțiune contract. Jurisprudență. Decizia 436/2009. Curtea de Apel Cluj