Rezoluțiune contract. Jurisprudență. Decizia 837/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie
DOSAR NR-
DECIZIA Nr. 837
Ședința publică din data de 19 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Constanța Ștefan C -
JUDECĂTORI: Constanța Ștefan, Ana Roxana Tudose Gherghina
- -
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta -, domiciliată în comuna, sat, jud.B, împotriva deciziei civile nr. 77 pronunțată la data de 6 martie 2008 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanții, domiciliată în B, str.-,.6,.A,.9, jud.B, -, - și, domiciliați în comuna, sat, județul
Prezența și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 19 septembrie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea la data de 26 septembrie 2008 când, în urma deliberării, a pronunțat următoarea decizie:
Curtea:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Buzău sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta -a, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța instanța să dispună rezoluțiunea (rezilierea) contractului de întreținere autentificat sub nr. 1647/31.08.2004 de BNP " -" din B, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâta este nora sa iar prin contractul autentificat sub nr. 1647/31.08.2004 aceasta a transmis pârâtei cota indiviză din imobilul său în schimbul întreținerii pe care pârâta s-a obligat să o asigure reclamantei pe toată durata vieții.
A mai arătat creclamanta că pârâta nu și-a respectat obligațiile asumate prin contract, că datorită vârstei înaintate și problemelor grave de sănătate reclamanta are nevoie de un real ajutor din partea pârâtei, ceea ce a și justificat încheierea prezentului contract.
În dovedirea acțiunii la dosar s-au depus acte și s-a solicitat proba cu interogatoriul pârâtei.
.//.
-2-
În termen legal pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, arătând că acțiunea de față este rezultanta influenței exercitate de alte persoane din apropierea reclamantei.
După analizarea probatoriului administrat, Judecătoria Buzăua pronunțat la data de 25.06.2007 sentința civilă nr.3625 prin care a admis acțiunea formulată de reclamantă și a dispus rezilierea contractului de întreținere încheiat de părți la 31.08.2004, reținând în esență că în cauză s-a dovedit faptul că relațiile dintre părți au avut o evoluție descendentă nefavorabilă, pârâta neândeplinindu-și obligațiile asumate prin contract.
Întrucât după data pronunțării sentinței reclamanta a decedat, prin încheierea din 19.10.2007 Tribunalul Buzău, investit cu soluționarea apelului declarat de pârâtă, a dispus introducerea în cauză în calitate de intimați a moștenitorilor defunctei, respectiv, -, -.
Apelul declarat de pârâtă împotriva hotărârii pronunțate de judecătorie a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr.77/06.03.2008 a Tribunalului Buzău.
A reținut instanța de control că sunt nefondate criticile invocate de pârâtă, că în contextul situației de fapt stabilite prin probele administrate nu se poate susține o eventuală culpă a reclamantei în sensul pretinsului refuz de a primi îngrijirile oferite de pârâtă și, în această situație sunt aplicabile disp. art.1020 - 1021 cod civil.
Împotriva deciziei a declarat recurs în termen legal pârâta, considerând-o nelegală și netemeinică, invocând în drept nulitățile înscrise în art.304 pct.6, 7, 8 și 9 cod pr.civilă, după cum urmează:
Instanțele investite cu soluționarea cererii nu au clarificat și nu au pus în discuția părților, nerespectând principiul contradictorialității, ce anume dorește reclamanta: rezoluțiunea sau rezilierea contractului de întreținere, procedând astfel la o soluționare a cauzei "plus petita", situație față de care apreciează că sunt aplicabile dispozițiile art.304 pct.6 cod pr.civilă.
Sub un alt aspect, susține recurenta, hotărârea nu cuprinde motivele de drept pe care se sprijină, instanța de apel motivând succcint soluția, reținându-se greșit că neândeplinirea obligațiilor asumate prin contract este imputabilă reclamantei care a plecat în străinătate.
Motivarea hotărârii este străină de cadrul legal al cauzei, arată recurenta, atâta vreme cât prin contractul încheiat nu și-a asumat obligația de a nu părăsi localitatea.
În fine, invocând dispozițiile art.304 pct.8 și 9 cod pr.civilă, recurenta susține că instanțele au schimbat natura și înțelesul neândoielnic al actului juridic dedus judecății atâta vreme cât au dispus rezilierea contractului de întreținere, reziliere care produce efecte pentru viitor și față de situația că întreținuta a decedat chiar în ziua pronunțării hotărârii iar contractul de întreținere este prin natura sa "intuitu personae", pârâta nu are obligație față de moștenitori.
Se solicită admiterea recursului, modificarea celor două hotărâri și pe fond respingerea acțiunii.
În termen legal intimații au formulat întâmpinare, prin care au invocat un motiv de nulitate de ordine publică, respectiv încălcarea dispozițiilor art.2 pct.3 și art. 2821al.1 cod pr.civilă, susținând că față de valoarea litigiului de 100.000 lei calea de
-3-
atac împotriva hotărârii pronunțată de judecătorie era recursul, astfel că se impune casarea în tot a hotărârii atacate și trimiterea cauzei pentru judecarea căii de atac a recursului la Tribunalul Buzău în complet legal constituit.
Curtea, având în vedere dispozițiile art.137(1) cod pr.civilă, potrivit cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos în total sau în parte cercetarea în fond a pricinii, va analiza excepția invocată de intimați prin întâmpinare, pe care o va respinge cu motivarea de mai jos:
Într-adevăr, potrivit art. 2821al.1 cod pr.civilă nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță, printre altele în litigiile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv.
În speță, instanța fondului a fost investită cu soluționarea unei acțiuni având ca obiect rezoluțiunea contractului de întreținere încheiat de părți, deci nefiind vorba despre un litigiu patrimonial al cărui obiect să fie evaluabil în bani, nu sunt incidente dispozițiile legale mai sus citate, astfel încât în mod corect tribunalul a soluționat cauza ca instanță de apel, excepția invocată de intimați fiind nefondată, va fi respinsă ca atare.
Pe fondul cauzei, criticile aduse de recurentă hotărârilor pronunțate sunt nefondate.
Sub un prim aspect, nu poate fi vorba despre o încălcare a principiului contradictorialității atâta vreme cât instanța investită de reclamantă cu rezilierea contractului de întreținere s-a pronunțat în limitele cadrului procesual stabilit de aceasta, chiar dacă în petitul cererii sale reclamanta a folosit și termenul "rezoluțiune" pentru determinarea obiectului acțiunii, instanța de fond, în virtutea rolului său activ (art.129 cod pr.civilă) a dat calificarea juridică exactă a acțiunii, respectiv rezilierea ca fiind sancțiunea care intervine în cazul nerespectării culpabile a obligațiilor contractuale a uneia dintre părți.
Este neântemeiată și susținerea recurentei privind nemotivarea soluției în apel, instanța argumentând motivat, convingător, care sunt considerentele pentru care s-a apreciat că hotărârea atacată este legală și temeinică.
În contextul probator al cauzei, instanța de fond, a cărei soluție a fost validată în apel, a reținut că se justifică rezilierea contractului de întreținere avându-se în vedere faptul că reclamanta, în calitate de beneficiară a contractului încheiat, fiind o persoană în vârstă și cu grave probleme de sănătate, s-a aflat într-o permanentă stare de nevoie.
Or, pârâta, după momentul încheierii contractului, a plecat în străinătate și pentru perioade mari de timp, motivat de faptul că avea nevoie de venituri pentru întreținerea sa și a reclamantei, în aceste condiții fiind evidentă culpa acesteia în acordarea întreținerii astfel cum s-a obligat prin contract.
În fine, critica recurentei în sensul că instanțele s-au pronunțat greșit cu privire la reziliere, care produce efecte pentru viitor, nu poate fi avută în seamă, nefiind vorba despre transmiterea obligației de întreținere care a făcut obiectul respectivului contract către moștenitorii reclamantei - beneficiare a întreținerii, decedată pe parcursul procesului.
Într-adevăr, contractul de întreținere fiind unul încheiat atât în considerarea persoanei întreținătorului cât și a întreținutului, întreținerea are un
-4-
caracter "intuitu personae" motiv pentru care obligația de întreținere este strict personală și netransmisibilă.
În cauză, instanțele au reținut ca temei al rezilierii contractul de întreținere, dispozițiile art.1020 - 1021 cod pr.civilă. Jurisprudența în materie s-a pronunțat în mod constant în sensul că deși dreptul la întreținere are caracter strict personal, moștenitorii întreținului pot cere desființarea contractului pentru neândeplinirea obligațiilor de către întreținător. Cu atât mai mult, acțiunea pornită de autorul lor poate fi continuată de moștenitori, ceea ce s-a întâmplat și în cauza dată, fără a se pune problema că obligația de întreținere ce incumbă pârâtei s-ar transmite și moștenitorilor reclamantei.
Față de considerentele mai sus arătate Curtea constată că nu sunt afectate legalitatea și temeinicia deciziei atacate, motiv pentru care va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția de nulitate a deciziei nr.77 din 6 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, invocată de intimata-reclamantă .
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta -, domiciliată în comuna, sat, jud.B, împotriva deciziei civile nr. 77 pronunțată la data de 6 martie 2008 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanții, domiciliată în B, str.-,.6,.A,.9, jud.B, -, - și, domiciliați în comuna, sat, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 septembrie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Constanța Ștefan, Ana Roxana Tudose Gherghina
C - --- - -
Grefier,
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
red.. /tehnored.VM
2 ex./02.10.2008
f- Judecătoria Buzău
a- Tribunalul Buzău
,
Președinte:Constanța ȘtefanJudecători:Constanța Ștefan, Ana Roxana Tudose Gherghina