Rezoluțiune contract. Jurisprudență. Decizia 95/2010. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ nr. 95/
Ședința publică din data de 17 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 2: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 3: Gabriel Lefter
Grefier - -
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de recurenta pârâtă domiciliată în C,-, județul C și domiciliu procesual ales în C,-,. 1,. 2 la. " " - împotriva deciziei civile nr. 497/23.10.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța -secția civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant domiciliat în C, str. - nr. 55C, -. 2,. 203, județul C și intimatul reclamant domiciliat în C, str. - nr. 55C, -. 2,. 203, județul C, având ca obiect "rezoluțiune contract".
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 10.02.2010, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Curtea, pentru a da posibilitate intimatei reclamante să depună concluzii scrise, în conformitate cu dispozițiile art. 260 alin. 1 în referire la art. 146 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea asupra apelului la data de 17 februarie 2010, când a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța 17.12.2007 reclamanta i-a chemat în judecată pe pârâta pe pârâții și pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună rezoluțiunea contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 37292/1993, rectificarea cărții funciare în sensul radierii numelui pârâților și înscrierii sale ca proprietar al imobilului.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că între părți a intervenit contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 37292/1993, prin care a vândut pârâților locuința situată în C, str. -, nr. 55C, -. B, parter,.203, prețul vânzării constând în suma de 25.000 lei și obligația de întreținere a vânzătoarei.
Susține reclamanta că, pentru o perioadă scurtă, pârâții și-au îndeplinit obligațiile, însă cu intermitențe, limitându-se la a participa cu sume modice la cheltuielile de regie ale apartamentului, fără să-i acorde un sprijin efectiv astfel cum de obligaseră prin contract.
În fine, reclamanta mai pretinde că, pe întreaga perioadă a derulării contractului, pârâții au neglijat-o, situație în care a fost nevoită să-și facă singură de mâncare, să-și facă menajul, să-și cumpere medicamente.
Pârâtul a formulat "întâmpinare" solicitând admiterea acțiunii, prin care arată că, la numai trei ani de la încheierea contractului, au intervenit mici discuții în căsnicia sa cu datorate faptului că, având-o în îngrijire pe bunica sa, amândoi au încetat să îi mai ofere întreținere.
Pârâtul susține că, în ideea că va remedia neajunsurile din căsnicie, a cedat presiunilor exercitate de soția sa, care i-a interzis să îi mai acorde reclamantei sprijinul material sau moral de care avea nevoie.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității cererii de chemare în judecată ca insuficient timbrată și excepția nulității actelor de procedură și a probelor administrate și cerere reconvențională prin care a solicitat restituirea a Jd in prețul plătit la încheierea contractului.
În apărare, pârâta arată că, prin sentința civilă nr. 4257/2007 a Judecătoriei Constanța, s-a pronunțat divorțul de pârâtul, iar prin acțiune se urmărește scoaterea din patrimoniul comun a apartamentului pentru motive imaginare care nu reflectă realitatea, în scopul unei răzbunări.
Pârâta mai susține că, încă de la început, și-a îndeplinit obligația de întreținere față de reclamantă și împreună cu pârâtul au instalat în apartament telefon, apometre, repartitoare de căldură, au achitat facturile de întreținere, lumină, cablu, telefon, i-au cumpărat reclamantei alimente, îmbrăcăminte și i-au achitat consultațiile la medici.
Se mai învederează că, în ultima perioadă, reclamanta a refuzat orice ajutor din partea sa, invocând motive închipuite și nereale, astfel că, în calitate de debitoare a obligației de întreținere, nu este în culpă.
La termenul din 09.09.2008, pârâta reconvenientă a renunțat la judecarea cererii reconvenționale, judecătoria luând act de această renunțare, în temeiul disp. art. 246.pr.civ.; de asemenea, la termenul din 29.04.2008, pârâta a arătat că nu mai înțelege să susțină excepțiile invocate prin întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 15675/16.09.2008, Judecătoria Constanțaa admis în parte acțiunea și a dispune rezoluțiuna contractului de întreținere intitulat contract de vânzare-cumpărare cu clauza de întreținere autentificat sub nr. 37292/1.11.1993 și a respins cererea de rectificare a înscrierii din cartea funciara ca neîntemeiata, cu obligarea pârâților la plata către reclamantă a sumei de 512,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această soluție, judecătoria a reținut că între reclamantă și pârâți s-a încheiat un contract intitulat de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 37292/1993, părțile locuind împreună până la data divorțului dintre pârâți.
Judecătoria, prin stabilirea unei proporții între prețul în bani rezultat din expertiza tehnică imobiliară și obligația în natură a determinat natura juridică a contractului - ca fiind unul de întreținere -, constatând că obligația principală era aceea de acordare a întreținerii către reclamantă
Judecătoria a constatat că pârâții nu i-au asigurat reclamantei întreținerea la care s-au obligat prin contract, în acest sens stând răspunsurile la interogatoriu date de pârâtul se coroborează cu declarațiile martorilor.
Judecătoria a considerat îndeplinite condițiile rezoluțiunii, ca sancțiune juridică ce intervine în cazul neexecutării culpabile de către una din părțile contractului a obligațiilor asumate.
În ceea ce privește cererea privind rectificarea înscrierii în cartea funciară în sensul radierii numelui pârâților și înscrierii reclamantei, judecătoria a apreciat că aceasta este neîntemeiată, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile art. 33 alin. 1 din Legea 7/96 deoarece reclamanta nu a solicitat repunerea părților în situația anterioară, în sensul reintrării în patrimoniul său a dreptului de proprietate asupra imobilului, cu atât mai mult cu cât reclamanta nu a făcut dovada că, pentru imobilul din str. -, s-a deschis carte funciară, deși conform art. 1169.civ. sarcina probei îi revenea.
Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs pârâta criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, pârâta a arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra apărărilor sale și i-a refuzat dreptul de a-și proba susținerile deși a învederat că a aflat de proces doar cu ocazia efectuării expertizei ordonată de instanță din oficiu.
De asemenea, s-a învederat că i s-a respins orice mijloc de apărare, deși solicitat să i se încuviințeze administrarea probei cu înscrisuri, martori, interogatorii pentru reclamantă și pârât, cu toate că a dovedit instanței că a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voința sa pentru a propune probe și a solicitat repunerea în termen potrivit art.103, susține aceasta.
Se mai arată că a formulat întâmpinare la primul termen după ce a aflat de proces, întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii motivând că scopul urmărit prin promovarea acesteia a fost să scoată din patrimoniul comun al soților, apartamentul în litigiu, acțiunea fiind promovată după introducerea acțiunii de divorț.
În fine, recurenta a susținut că nu se poate reține culpa sa pentru neîndeplinirea obligației de întreținere întrucât intimata-reclamantă a fost cea care a refuzat nejustificat întreținerea după introducerea acțiunii de divorț deși, timp de 15 ani aceasta a beneficiat de întreținerea pe care cei doi foști soți i-au acordat-
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond, motivând că, în mod corect a reținut instanța de fond că s-a făcut dovada neîndeplinirii obligațiilor de către pârâți. Motivele de recurs invocate de recurenta-pârâtă sunt neîntemeiate, în mod nesusținut afirmându-se că desfășurarea cercetării judecătorești s-a făcut cu încălcarea dreptului la apărare. Dreptul la apărare, conchide intimata, nu trebuie interpretat în mod excesiv și nu trebuie transformat într-o modalitate de încălcare a obligațiilor procesuale pe care le au părțile participante la proces.
La termenul de judecată din 05.03.2009, tribunalul a calificat calea de atac ca fiind apel, în temeiul dispozițiilor art. 2821.pr.civ. față de valoarea litigiului, astfel cum a rezultat din adresa nr.231/09.02.2009 comunicată de Camera Notarilor Publici
Prin decizia civilă nr. 497/23.10.2009, Tribunalul Constanțaa respins ca nefondat apelul cu obligarea apelantei, în favoarea intimatei, la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că, în mod corect, a reținut judecătoria că pârâții nu și-au îndeplinit în mod culpabil obligațiile contractuale constând în întreținerea reclamantei, acest fapt rezultând din probele administrate la instanța de fond dar și din probele nou administrate în instanța de apel.
Cu privire la motivele de apel referitoare la nepronunțarea instanței de fond asupra apărărilor sale și a refuzului dreptului de a-și proba susținerile deși a învederat că a aflat de proces doar cu ocazia efectuării expertizei ordonată de instanță din oficiu, tribunalul a reținut că instanța de fond s-a pronunțat prin încheierea de ședință din 27.05.2008 în sensul că pârâtei nu i-au fost încuviințate probe, aceasta neprezentându-se la termenul la care s-au discutat probele și nefiind îndeplinite condițiile prev. de art. 138.pr.civ. pentru încuviințarea probelor după prima zi de înfățișare, motive preluate și în considerentele hotărârii.
Cu privire la netemeinicia soluției, tribunalul a constatat că martorii propuși de reclamanta-intimată au învederat că pârâții aveau între ei, tot timpul, discuții legate de lipsa banilor care se repercutau asupra apelantei-reclamante, beneficiara obligației de întreținere, respectiv nu-i dădeau bani și cele necesare traiului, astfel că aceasta era îngrijită de alte persoane din blocul in care locuia și de fiica sa; a mai reținut tribunalul că apelanta-pârâtă nu-i mai presta îngrijire intimate-reclamante de 5-6 ani, nu-i dădea de mâncare și chiar o bătea.
În schimb, a observat tribunalul, martorii audiați în apel la propunerea apelantei-pârâte, au relatat fapte adiacente, respectiv martora a arătat că a auzit cearta între părțile litigante, din apartamentul vecin în care se afla într-o vizită de lucru, că intimata îi cerea apelantei să plece din apartament iar aceasta i-a replicat că a cumpărat apartamentul și nu poate fi dată afară. Fără a avea cunoștință despre convenția părților; martora declară că, de la apelantă cunoaște împrejurarea că acesta a încercat în mai multe rânduri să-i aducă de mâncare intimatei și să-i trimită bani însă a fost refuzată, încercări ce datează, de circa doi ani, de când apelanta locuiește la martoră; cu privire la prestațiile de întreținere efectuate de foștii soți către intimata din cauză, de mai înainte de începerea procedurii de divorț, martora nu are cunoștință.
Astfel, tribunalul a concluzionat că,apelanta-pârâtă nu a prestat întreținere intimatei-reclamante, încercările acesteia fiind ulterioare declanșării litigiului, în vederea preconstituirii de probe.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta, prin care a criticat hotărârea instanței de apel pentru nelegalitate prin prisma prevederilor art. 304 pct. 9. pr. civ. solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prim instanță.
În motivarea căii de atac s-a arătat că, pentru a opera dispozițiile art. 1020 Cod civil, reclamanta-intimată ar fi trebuit să probeze neexecutarea culpabilă a obligației de întreținere de către titularii acesteia, iar neexecutarea întocmai a obligației de întreținere față de nu a intervenit din culpa recurentei pârâte, ci ca urmare a situației interrelaționale dintre părți.
Recurenta a precizat că problemele au apărut în momentul în care intimatul-pârât a început să fie violent cu ea și copilul lor, motiv pentru care a fost nevoită să părăsească domiciliul comun - adică chiar apartamentul dobândit în urma încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și să intenteze acțiunea de divorț, condiții în care, dată fiind relația de rudenie dintre fostul soț și titulara obligației de întreținere, nu a mai avut posibilitatea concretă de a presta întreținerea permanent, așa cum convenise.
Recurenta a mai învederat că intimata, persoană în vârstă la această dată și cu probleme de sănătate, s-a lăsat în realitate influențată de către nepotul său, și a formulat prezenta cerere de chemare în judecată la îndemnul acestuia, iar opoziția din ultima perioadă pe care a manifestat-o față de încercările recurentei de a-i presta întreținerea se explică tot prin relația de rudenie cu fostul soț.
În opinia recurentei, cauza reală a prezentei cererii de chemare în judecată nu o constituie neîndeplinirea obligației de întreținere asumate, ci intenția intimatului-pârât de a scoate din masa bunurilor comune apartamentul din strada -, în care acesta locuiește de la divorț împreună cu concubina sa în apartamentul proprietate comună a soților, în timp ce ea și copilul acestora sunt nevoiți să locuiască cu chirie.
Recurenta apreciază că în cei 15 ani și-a îndeplinit în totalitate obligația asumată la momentul încheierii contractului de întreținere, elocventă în acest sens fiind chiar atitudinea titularei obligației de întreținere care a înțeles să uziteze de această cale legală numai în momentul în care recurenta s-a despărțit în mod oficial și definitiv de nepotul său. În condițiile în care lucrurile ar fi stat după cum susține reclamanta nu se explică de ce nu a intentat o asemenea acțiune anterior pronunțării hotărârii de divorț, dat fiind că obligația de întreținere reprezintă o obligație cu caracter de permanență și care se execută succesiv în timp.
Recurenta mai arată că, împreună cu soțul său, au locuit împreună cu intimata reclamantă și i-au asigurat cele necesare traiului, oferindu-i acesteia hrană, haine și medicamente, iar afirmațiile reclamantei că nu ar fi beneficiat de întreținere în condițiile în care locuiau cu toți în același apartament cu două camere, gătind și gospodărind în împreună, sunt greu de crezut; realitatea este că, până la pronunțarea hotărârii de divorț, reclamanta fost considerată ca făcând parte din familie, dată fiind legătura de rudenie cu fostul soț și a fost tratată în consecință.
Față de aceste aspecte, recurenta consideră că nu are nicio culpă în legătură cu îndeplinirea concretă a obligației de întreținere asumate față de intimata reclamantă prin contract, cu atât mai mult cu cat a intenționat recurentei executarea în continuare obligația de întreținere, prin sumele de bani pe care le-a trimis reclamantei în diverse rânduri și ale căror consemnări se regăsesc în dosarul cauzei.
Recurenta mai precizează că obligația de întreținere este indivizibilă atât activ, cât și pasiv și, prin urmare, în caz de pluralitate de debitori, fiecare (oricare) dintre ei poate fi obligat să execute obligația de întreținere, iar prestarea întreținerii de către oricare dintre ei este liberatorie pentru toți; consecința indivizibilității acestei obligații este aceea că, creditorul obligației nu poate cere rezoluțiunea contractului în condițiile în care întreținerea este asigurată de un debitor.
Or, arată recurenta, în speța dedusă judecății, în ciuda faptului că pârâtul-intimat a pretins că nu a mai asigurat întreținere bătrânei și a declarațiilor unor martori care au arătat că aceasta este în prezent îngrijită de fiica sa și de vecini, în condițiile în care pârâtul locuiește și în prezent în apartament cu actuala sa concubină este logic și evident că nu și-ar lăsa propria mătușă în mizerie și să moară de foame.
Toată această atitudine duplicitară a pârâtului-intimat coroborată cu absența reclamantei din fața instanței atât la fond, cât și în apel sub pretextul unor probleme medicale, demonstrează de fapt că adevăratul reclamant nu este altul decât pârâtul-intimat care nu face altceva decât să se folosească de sa în vârstă, pentru a scoate din masa de partajat a bunurilor comune apartamentul respectiv și aop riva pe recurentă de cota de 1/2 din acesta, care i se cuvine conform legii, și pe care a câștigat-o prin faptul că a îngrijit- pe vânzătoare timp de 15 ani, în mod continuu și fără să se înregistreze nemulțumiri din partea acesteia până la promovarea prezentei acțiuni în instanță.
În final recurenta învederează că numai o suplimentare a probatoriului în prezenta cauză - noi interogatorii, în special al reclamantei și audierea unor noi martori - ar lămuri pe deplin situația existentă între părți.
Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurentă raportat de situația de fapt reținută de instanțele de fond, curtea constată că recursul este întemeiat și urmează a fi admis, cu consecința casării hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Constanța.
Astfel, deși instanța de fond a stabilit în mod corect natura juridică a contractului cu a cărui desființare a fost investită, totuși soluția este nelegală din perspectiva pronunțării rezoluțiunii pentru neexecutarea culpabilă a obligației de întreținere datorată de cei doi pârâți.
Prin contractul autentificat sub nr. 27282/01.11.1993, numita a transmis proprietatea unui apartament către (nepot de fiică) și, soția acestuia, în schimbul sumei de 25.000 lei și o obligație pe care dobânditorii și-au asumat-o "de a întreține vânzătoarea, pe tot restul vieții ei, cu tot ceea ce este necesar unei bune întrețineri"; de asemenea, vânzătoarea a rezervat un drept de abitație viageră asupra întregului apartament.
Contractul de întreținere - precum și cel încheiat între părți - este contractul prin care una dintre părți înstrăinează un bun, iar cealaltă se obligă să-i asigure întreținere în natură (ce constă, de regulă în hrană, îmbrăcăminte și îngrijiri medicale etc.) pe timpul cât va trăi și, după moarte, să o înmormânteze.
Dacă în contract există o pluralitate de părți obligația de întreținere este indivizibilă (activ și pasiv); consecința acestei indivizibilități este aceea că oricare dintre debitori poate fi obligat la executarea întreținerii, iar prestarea întreținerii de către unul este liberatorie pentru toți.
Referitor la conținutul obligației de întreținere, aceasta se determină conform prevederilor contractuale sau, în lipsa unor stipulații contrare, potrivit regulilor aplicabile obligației de a face.
O regulă specifică contractului se referă la locul executării întreținerii: contrar dispozițiilor art. 1104 alin. 3 Cod civil, întreținerea se va executa la domiciliul creditorului; când - prin forța împrejurărilor reieșind din raporturile dintre părți (ca și în cazul de față) - întreținerea nu este disociată de asigurarea locuinței (deși aceasta nu este esența întreținerii), obligația se va executa la locul ce constituie domiciliul comun al părților.
Este și situația părților din prezentul dosar care, după încheierea contractului, au locuit împreună: reclamanta prin rezervarea unui drept de abitație, iar cei doi pârâți, prin dobândirea dreptului de proprietate (este drept, dezmembrat prin dreptul constituit în favoarea creditoarei întreținerii).
La această se adaugă situația deosebită în care se găsesc cei doi pârâți, pe de o parte, și reclamanta și pârâtul, pe de altă parte.
Astfel, cei doi pârâți au locuit din anul 1993 în imobilul dobândit de la reclamantă până la momentul când pârâtul și copilul rezultat din căsătorie au fost alungați din domiciliul comun de către pârâtul (după cum reiese din sentința civilă nr. 4247/02.10.2007 a Judecătoriei Constanța, irevocabilă prin neapelare, prin care s-a pronunțat divorțul dintre cei doi pârâți).
Tot în epoca divorțului, reclamanta a promovat o acțiune prin care (asemănător speței de față) a solicitat rezoluțiunea contractului, repunerea părților în situația anterioară și rectificarea cărții funciare); cererea a fost anulată pentru lipsa evaluării obiectului (sentința civilă nr. 15953/ 06.12.2007).
Și în dosarul în care s-a pronunțat această hotărâre - ca și în cauza de față - pârâtul s-a declarat de acord cu admiterea acțiunii, arătând că nu și-a executat obligația de întreținere; mai mult, în prezenta cauză, pârâtul nu a solicitat probatorii în apărare, în răspunsul la interogatoriu "recunoscând că soția i-a interzis să-i mai acorde reclamantei orice sprijin, aceasta fiind ajutată de fiica sa și de o vecină".
Situația reținută de instanța de fond nu este suficientă pentru a constata neexecutarea obligației de întreținere de cei doi pârâți (tribunalul limitându-se a analizadoarcomportamentul pârâtei-apelante).
Astfel, relațiile tensionate dintre cei doi pârâți (persoane anterior căsătorite, dar proaspăt divorțate la momentul introducerii acțiunii), sunt de natură a crea justificate îndoieli referitoare la sinceritatea poziției procesuale a pârâtului.
Apoi, nu poate fi ignorată situația conform căreia reclamanta și pârâtul au locuit împreună și după alungarea pârâtei din domiciliul comun, situație ca se perpetuează inclusiv în etapa analizării recursului - părțile în cauză au același domiciliu în strada - nr. 55. În acest context, trebuie privită cu circumspecție poziția procesuală a pârâtul care, fără nicio ezitare, s-a declarat de acord cu admiterea acțiunii, deși prin aceasta pierdea un bun important care constituia singura sa posibilitate locativă. Sunt create astfel premisele constatării unei coluziuni între reclamantă și acest pârât în dauna intereselor recurentei: pârâtul a formulat "întâmpinare" prin care a recunoscut integral toate pretențiile reclamantei, deși prin acest act de procedură se indică, în principiu, motivările prin care pârâtul se apără împotriva fiecărui capăt de cerere; pârâtul nu a solicitat nicio probă în apărare; pozițile congruente ale pârâtului și a reclamantei justifică (nu și din punct de vedere legal însă) admiterea probei cu interogatoriul unui pârât la solicitarea celuilalt pârât, din moment ce urmăresc aceleași intererse.
De asemenea, reclamanta - în interogatoriu său - pretinde că pârâtul i-a refuzat întreținerea din cauza influenței soției acestuia; evident aceasta nu putea privi decât epoca când soții conviețuiau în apartamentul dobândit de la reclamantă, astfel că după plecarea recurentei, eliberat de înrâurirea negativă a acesteia, pârâtul putea presta întreținerea.
Apoi, susținerile din cerere - extrem de generale, lipsite de orice precizare cu greutate asupra problemei neexecutării culpabile - sunt dublate de un probatoriu în dovedire la fel de neclar.
Astfel, reclamanta pretinde că, pentru o scurtă perioadă de timp, pârâții și-au îndeplinit obligația, fără a preciza când s-a refuzat întreținerea; apoi, reclamanta arată că a acceptat să fie "ajutată de persoane de bună-credință" deși, în continuare, precizează că s-a îngrijit singură (mâncare, menaj, medicamente); aceste persoane nu sunt indicate în nici un fel, pentru a martorii să învedereze că reclamanta este îngrijită de fiica ei (mama pârâtului care locuiește în bloc) și "o vecină" (deși ambele martore audiate de judecătorie invocă existența acestei binefăcătoare, nu a putut-o nominaliza în vederea eventualei sale audieri).
Mai mult chiar, martora - a cărei declarație a constituit una dintre justificările admiterii acțiunii de judecătorie - a pretins că are cunoștință despre întâmplări care nici nu au fost măcar pretinse de reclamantă: că ar fi fost bătută și că "de 5-6 ani pârâta nu o mai îngrijea și chiar o bătea"; și martora pretinde că reclamanta este îngrijită de fata ei, aspect care nu a fost niciodată adus în discuție de reclamantă, ce vorbește doar despre "persoane de bună credință".
Or, aspectele nesincere din aceste declarații sunt de natură a crea dubii cu privire la întreaga depoziție.
De aceea, apare esențial administrarea interogatoriului reclamantei (probă admisă recurentei doar în apel) pe care tribunalul deși a încuviințat-o, nu a dat nicio importanță lipsei de la termenul la care se fixase pentru audierea reclamantei.
Curtea consideră că, în mod greșit tribunalul a stabilit că starea de boală a reclamantei face imposibilă administrarea interogatoriului din moment de aceasta suferă de - (cardiopatie ischemică cronică-dureroasă - hipertensiune arterială) pentru care un medicspecialist în ecografie generalăa recomandat "repaus la domiciliu".
Pe de altă parte, în contextul lipsei de sinceritate a martorilor propuși de reclamantă, nu era posibil să se considere că martorii audiați al solicitarea pârâtei "au relatat fapte adiacente" din moment ce reiese că reclamanta ar fi cerut acestei pârâte să părăsească apartamentul și apoi a refuzat mâncarea adusă de aceasta.
Pentru aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 312 alin.3 Cod procedură civilă și constatând că modificarea hotărârii este nu posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi, va fi admis recursul, va fi casată decizia civilă nr. 497/23.10.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța și va fi trimisă cauza Tribunalului Constanța pentru rejudecarea apelului.
În conformitate cu art. 315 Cod procedură civilă, această instanță va proceda la administrarea interogatoriului reclamantei și, dată fiind stabilirea nesincerității declarațiilor martorilor propuși de reclamantă, va permite, eventual, suplimentarea probei testimoniale pentru această parte, evident cu respectarea principiului egalității procesuale a părților; se va lămuri care este perioada de la care pârâta nu ar mai fi prestat întreținerea reclamantei, dacă pârâtul s-a îngrijit de bunica sa cu care a continuat să locuiască și dacă, într-adevăr, reclamanta a fost ajutată de alte persoane, cu indicarea precisă a acestora și eventuala lor audiere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta pârâtă, domiciliată în C,- C, județul C și domiciliul procesual ales în C,-,. 1,. 2 la. " " împotriva deciziei civile nr. 497/23.10.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța -secția civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C, str. - nr. 55C, -. 2,. 203, județul C și intimatul reclamant, domiciliat în C, str. - nr. 55C, -. 2,. 203, județul
Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Constanța.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Jud.fond -
Jud.apel -/
Red.recurs jud. /30.03.2010
Tehnored.gref. /4ex./08.09.2010
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr-
Data:08.04.2010
CĂTRE,
TRIBUNALUL CONSTANȚA
- Secția civilă
Vă înaintăm dosarul cu nr- al Curții de Apel Constanța, privind pe recurenta pârâtă, intimata reclamantă și intimatul reclamant, întrucât prin decizia civilă nr. 95/C/17.02.2010, Curtea a admis apelul, a casat decizia recurată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Constanța.
Dosarul conține 33 de file și are atașate următoarele dosar: nr- al Tribunalului Constanța, conținând 95 de file și nr- al Judecătoriei Constanța, conținând 82 de file.
Președinte de complet, Grefier,
- -
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr-
Data:08.04.2010
CĂTRE,
TRIBUNALUL CONSTANȚA
- Secția civilă
Vă înaintăm dosarul cu nr- al Curții de Apel Constanța, privind pe recurenta pârâtă, intimata reclamantă și intimatul reclamant, întrucât prin decizia civilă nr. 95/C/17.02.2010, Curtea a admis apelul, a casat decizia recurată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Constanța.
Dosarul conține 33 de file și are atașate următoarele dosar: nr- al Tribunalului Constanța, conținând 95 de file și nr- al Judecătoriei Constanța, conținând 82 de file.
Președinte de complet, Grefier,
- -
Președinte:Daniela PetroviciJudecători:Daniela Petrovici, Mihaela Popoacă, Gabriel Lefter
