Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 1152/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1152/R/2009
Ședința publică din 11 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Carmen Maria Conț
JUDECĂTORI: Carmen Maria Conț, Andrea Chiș Silvia
-
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul, împotriva deciziei civile nr. 15/A din 22 ianuarie 2009 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamantul, având ca obiect servitute.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reclamantul intimat personal și pârâtul recurent personal.
Recursul este legal timbrat cu timbru judiciar în valoare de 0,30 lei (3) și cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 lei (4).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, la prima strigare a cauzei, instanța constată că recursul este legal timbrat.
Părțile arată că nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nefiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Pârâtul recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, cu consecința menținerii sentinței civile nr. 1251 din 15 mai 2008 Judecătoriei Sighetu Marmației, ca fiind legală și temeinică; cu cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea transportului pentru ziua de azi, sens în care depune la dosar biletul de călătorie.
Reclamantul intimat solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea zilei de lucru, 70 lei și contravaloarea transportului pentru ziua de azi. Depune la dosar biletul de călătorie. Arată că există drum public pe lângă terenul pârâtului recurent, blocat de acesta.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1251/15.05.2008 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosar nr-, s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul, pentru servitute de trecere.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței următoarele:
Calea de acces solicitată de reclamant nu este singura posibilitate de acces și nici cea mai lesnicioasă, iar terenul acestuia nu este loc înfundat, reclamantul însuși recunoscând că există o altă cale de acces la terenul său, decât pe terenul pârâtului.
Împotriva acestei sentinței, a declarat apel, în termen legal, reclamantul, solicitând desființarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, iar în subsidiar, schimbarea ei în totalitate, în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată.
În motivarea apelului, reclamantul a arătat că, de fapt, nu a cerut o servitute, ci eliberarea accesului asupra drumului public.
Prin decizia civilă nr. 15/A/22.01.2009, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr-, s-a admis apelul declarat de reclamantul, în contra sentinței civile nr. 1251/15.05.2008, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației, care a fost desființată în întregime, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut în considerentele deciziei faptul că, instanța fondului nu a lămurit natura și obiectul pricinii.
Cererea de chemare în judecată a fost redactată personal de reclamant, care, neavând cunoștințe juridice, a folosit termeni care au creat confuzie. Prima instanță trebuia, în primul rând, să stabilească dacă reclamantul solicită obligarea pârâtului la respectarea unei servituți sau obligarea pârâtului de a lăsa liberă trecerea asupra drumului public.
Din întregul cuprins al dosarului se observă că referirile sunt la un drum public concret, pentru care nu au existat acte administrative de eliberare a accesului și somații de desființare a împrejmuirii care îl bloca.
Primul lucru care ar fi trebuit lămurit în cauză este cui aparține proprietatea asupra terenului pe care se află drumul și astfel dacă pârâtul era îndreptățit a-l bloca.
Întrucât instanța de fond avea obligația, conform art. 129 alin. 4 și 5. proc. civ. să lămurească toate aceste aspecte, și întrucât aceste probleme nu au fost rezolvate, prima instanță nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei, impunându-se desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâtul, solicitând admiterea recursului, respingerea apelului reclamantului și menținerea sentinței primei instanțe.
În motivarea recursului s-a reprodus dispozitivul și esența considerentelor deciziei recurate, susținându-se de către recurent, că așa cum a arătat și în întâmpinarea la motivele de apel, acțiunea reclamantului este neîntemeiată, atât în situația în care s-ar fi cerut constituirea unei servituți de trecere pe cale judecătorească, cât și dacă s-ar fi cerut o obligație de a face, în sensul obligării recurentului de a lăsa liberă trecerea asupra drumului public.
Întrucât instanța de apel a lămurit înțelesul acțiunii, ca fiind obligație de a face, recurentul nu poate fi obligat să-i permită reclamantului accesul peste terenul său, întrucât pe acest teren nu a existat niciodată un drum de acces pentru alte persoane, iar în plus, terenul reclamantului nu are caracter de loc înfundat, chiar reclamantul susținând că la terenul său există mai multe căi de acces. În concluzie, nu se impune efectuarea unei expertize topografice pentru a se stabili dreptul de proprietate asupra terenului.
În ceea ce privește stabilirea caracterului de drum public al unui așa - zis drum de acces existent pe terenul recurentului, acesta ar fi trebuit să rezulte din evidențele cadastrale, ceea ce nu s-a probat în cauză.
Reclamantul intimat, prezent personal în instanță la termenul de judecată din 11.05.2009, a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată, arătând că pe lângă terenul pârâtului recurent există un drum public, la a cărui folosire se opune recurentul.
Recursul este nefondat
Deși la o primă privire s-ar părea că motivele invocate în memoriul de recurs vizează doar aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, totuși, recurentul a invocat și un motiv de nelegalitate, desprins din considerentele potrivit cărora, terenul reclamantului nu are caracter de loc înfundat, respectiv, există mai multe căi de acces la terenul reclamantului.
Invocarea acestor împrejurări de fapt conduc la ideea că recurentul contestă susținerea reclamantului intimat, conform căreia, ar fi necesară o servitute de trecere pentru terenul reclamantului, peste terenul pârâtului, sau pe un presupus drum public existent pe terenul pârâtului, practic, recurentul invocând neîndeplinirea în cauză a condițiilor necesare pentru stabilirea unei servituți de trecere.
Aceste motive de recurs pot fi circumscrise astfel pct. 9 al art. 304. proc. civ. vizând modul de aplicare de către instanța de apel a prevederilor art. 616.civ. care constituie sediul legal al servituții de trecere sau a locului înfundat.
Potrivit acestui text legal, proprietarul al cărui loc este înfundat, adică nu are ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe terenul vecinului său, pentru a-și putea folosi propriul fond, având îndatorirea de a-l despăgubi pentru pagubele ce i le-ar cauza, trecerea trebuind să se facă pe calea cea mai scurtă de ieșire la drumul public și prin locul ce ar pricinui cea mai mică pagubă proprietarului fondului aservit, care este ținut să nu facă nimic de natură a împiedica realizarea intereselor legitime ale proprietarului fondului dominant.
Așa cum prevede art. 616.civ. prin loc înfundat se înțelege acel fond care nu are nici o ieșire la calea publică, practica judiciară lărgind însă noțiunea de loc înfundat și statuând în sensul că, art. 616.civ. se referă nu numai la imposibilitatea absolută de a ieși la calea publică, ci și la acele situații în care, deși există o astfel de ieșire, ea prezintă inconveniente grave sau poate fi periculoasă pentru proprietarul fondului dominant. S-a stabilit totodată, în jurisprudență că, ori de câte ori există ieșire la calea publică pe un drum care este impracticabil, dar care poate deveni practicabil cu anumite cheltuieli, art. 616.civ. nu își găsește aplicarea. Pentru a da naștere la un drept de trecere, lipsa ieșirii la calea publică trebuie să fie străină de conduita proprietarului locului înfundat.
Toate aceste condiții de admisibilitate a aplicării art. 616.civ. nu au fost analizate de către judecătorie, care s-a limitat la a respinge acțiunea reclamantului pe motiv că acesta ar fi recunoscut că mai există un drum de trecere spre terenul său, care nu traversează terenul pârâtului.
Însă, așa cum corect a subliniat instanța de apel, instanța de fond a omis să observe ce anume s-a solicitat în concret prin petitul cererii introductive de instanță, omisiune raportat la care instanța de fond nu a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 129. proc. civ.
Deși s-ar părea, la o lectură sumară, că reclamantul solicită stabilirea unei servituți de trecere peste terenul lui, totuși, din modul în care a fost redactat petitul cererii de chemare în judecată, s-ar părea că ne găsim în prezența unei acțiuni confesorii de servitute, prin care reclamantul solicită instanței să oblige pârâtul să-i permită exercitarea servituții de trecere pe "drumul public de căruțe, ce se află pe lângă calea ferată, în vecinătatea proprietății sale de la locul numit "", care continuă spre ieșire la ulița Păduri" și, implicit, să se stabilească faptul că reclamantul este titularul dreptului de servitute pe acest drum public de căruțe.
Prin prisma art. 129. proc. civ. instanța de fond era obligată să lămurească, în primul rând, obiectul cererii cu care a fost învestită, respectiv, dacă este o acțiune confesorie de servitute sau o acțiune în stabilirea unei servituți, iar în al doilea rând, în funcție de obiectul cererii deduse judecății, să administreze toate probele impuse de natura cauzei, pentru aflarea adevărului în cauză, pentru aplicarea corectă a legii la starea de fapt real stabilită, pentru justa soluționare a cauzei, instanța putând să ordone administrarea oricăror probe pe care le-ar fi considerat necesare - probe testimoniale, expertize topografice de specialitate, înscrisuri, cercetări la fața locului, etc. -, chiar dacă părțile s-ar fi împotrivit.
Prin neclarificarea obiectului cererii de chemare în judecată și prin neadministrarea nici unei probe pentru soluționarea acesteia, după o prealabilă și corectă stabilire a stării de fapt, prima instanță a pronunțat o soluție nelegală, ce intra sub incidența art. 297 alin. 1. proc. civ. în mod legal Tribunalul Maramureș desființând această sentință și dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la judecătorie, pentru considerentele arătate în cuprinsul deciziei instanței de apel.
Constatându-se așadar că hotărârea instanței de apel, atacată prin prezentul recurs, este legală, în temeiul art. 304 pct. 9. proc. civ. Curtea urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs.
Reclamantul intimat a solicitat, în prezentul recurs, cheltuieli de judecată, constând în 70 lei ziua de muncă și câte 36,7 lei contravaloarea transportului la instanță dus-întors, cheltuieli justificate de acesta, însă, care nu vor fi acordate în această fază procesuală, urmând să fie luate în considerare de către instanța de rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 15 din 22 ianuarie 2009 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 11 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
--- - - - -
Red./dact.MM
2ex./12.05.2009
Jud.apel: /
Jud.fond:
Președinte:Carmen Maria ConțJudecători:Carmen Maria Conț, Andrea Chiș Silvia
