Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 1281/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1281/R/2009
Ședința publică din 21 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Eugenia Pușcașiu
JUDECĂTORI: Eugenia Pușcașiu, Andrea Chiș Ana Ionescu
- -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul împotriva deciziei civile nr. 16/22.01.2009, pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Maramureș, privind și pe intimata reclamantă precum și pe intimatul pârât, având ca obiect servitute de trecere.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 14.05.2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1831/26.06.2008 Judecătoria Vișeu d Susa respins acțiunea civilă formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâtul pentru servitute de trecere.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, calea de acces pe care reclamanții au solicitat-o peste terenul proprietatea pârâtului nu este singura și nici cea mai lesnicioasă.
Prin decizia civilă nr. 16/A/22.01.2009 a Tribunalului Cluja fost respins apelul declarat de reclamanții și împotriva civile nr.1831/26.06.2008 pronunțată de Judecătoria Vișeu d Sus jud.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul reținut că, n mod corect prima instanță a stabilit că reclamanții nu au dovedit împrejurarea că la data cumpărării terenului (fond dominant) ar fi existat o servitute de trecere.
Mai mult, în chiar cuprinsul contractului încheiat la data de 5.03.1992 prin care reclamanții au cumpărat imobilul de natură teren (fond dominant) se stipulează că "Cumpărătorii (reclamanții din speță) vor putea opta pentru o porțiune de acces care va face, însă, obiectul unui contract ulterior" (art.3 din contract - parte finală).
La stabilirea unei servituți de trecere, s-a mai statuat în jurisprudență, că instanța are obligația de a ține seama și de interesul celui care urmează a suporta consecințele ei, fără a se avea în vedere, exclusiv, interesul celui ce urmează să beneficieze de dreptul de trecere.
În speță, potrivit concluziilor raportului de expertiză tehnică judiciară efectuată de dr.ing., calea cea mai puțin împovărătoare de acces de la terenul proprietatea reclamanților la calea publică (avându-se ca elemente de comparație: distanța cea mai mică, despăgubirile ce se impun și eventualele amenajări), nu este cea solicitată de aceștia, respectiv, peste terenul proprietatea pârâtului, ci peste terenul unor alți proprietari (vecini în partea de vest cu terenul, proprietatea reclamanților), această variantă permițând, inclusiv, accesul cu mijloace auto.
Totodată, în cuprinsul aceluiași raport de expertiză s-a menționat și faptul că prin constituirea unei servituți de trecere peste terenul proprietatea pârâtului, în sensul celor solicitate de reclamanți, nu mai este posibilă asigurarea funcționalității imobilelor - case de locuit ale pârâtului, calea de acces solicitată fiind constituită prin mijlocul proprietății pârâtului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termenul legal reclamantul, solicitând casarea deciziei și sentinței atacate, cu consecința admiterii acțiunii.
Recursul a fost întemeiat pe disp. art. 304 pct. 9 și 312 alin. 4 Cod proc.civ.
În motivarea recursului, s-a arătat că instanța omite să analizeze probele depuse în dovedirea afirmației lui referitoare la faptul că de la data cumpărării terenului, folosit calea de acces așa cum a cerut să se constituie servitutea de trecere, cale care a fost închisă de către pârât.
Poiectul întocmit în anul 1995 vizat de Consiliul Județean M evidențiază "drumul de acces", iar adeverințele eliberate sub nr. 1164/12.12.1997 de Primăria com. și Postul de poliție, confirmă că deținătorul anterior al fondului aservit i-a permis accesul la drumul public.
Instanța nu s-a pronunțat nici asupra disp. art. 627.civil și nu a analizat cele două variante propuse de expert.
Prin întâmpinarea depusă, pârâtul s-a opus admiterii recursului, arătând că, de fapt, acestea privesc motive de netemeinicie, de reinterpretare a probelor, fapt inadmisibil prin prisma disp. art. 304 Cod proc.civ.
În ce privește fondul recursului, intimații au arătat că pentru se putea institui o servitute de trecere, lipsa ieșirii la calea publică trebuie să fie străină de conduita proprietarului locului înfundat, iar interesul celui care urmează a suporta servitutea trebuie avut în vedere în așa fel încât aceasta să nu fie împovărătoare.
Probele administrate în cauză au dovedit că, anterior cumpărării nu a existat nicio servitute de trecere și, mai mult, prin actul de înstrăinare reclamanții au convenit că dacă vor dori o porțiune de acces, vor putea cumpăra în baza unui alt contract de la aceeași proprietari. Reclamantul nu a cumpărat ulterior teren în vederea accesului la drumul public, fapt care nu le este opozabil.
Examinând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea apreciază recursul nefondat și, în consecință, în baza art. 312 alin. 1 Cod proc.civ. urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Recursul este întemeiat pe disp. art. 304 pct. 9 și 312 alin. 4 Cod proc.civ. Recurenta cere casarea deciziei și admiterea acțiunii, dar din dispozițiile art. 312 alin. 3 Cod proc.civ. rezultă că pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod proc.civ. este posibilă modificarea hotărârii și nu casarea acesteia.
Pentru a fi aplicabile disp. art. 312 alin. 4 Cod proc.civ. invocate de recurentă este necesară îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 și 5 Cod proc.civ. condiții care nu sunt îndeplinite în cauză.
În raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc.civ. recursul este nefondat.
Pentru da naștere la un drept de servitute de trecere, practica judecătorească a statuat că lipsa ieșirii la calea publică, trebuie să fie străină de conduita proprietarului locului înfundat.
În speță, reclamanții au solicitat constituirea unei servituți de trecere, în favoarea terenului lor peste terenul proprietatea pârâtului, susținând că în momentul cumpărării terenului exista o servitute de trecere peste terenul pe care se solicită constituirea servituții.
Conform dispozițiilor art. 625. civil, " nu se pot constitui prin destinația proprietarului decât servituțile continue și aparente". Totuși, practica judiciară recunoscut existența unei servituți de trecere în favoarea locului înfundat, cu motivare că, dacă prin încheierea actului de înstrăinare, părțile nu au prevăzut nimic privitor la servitutea de trecere, aceasta semnifică împrejurarea că ele au înțeles să nu modifice starea anterioară creată de proprietar și că, prin urmare, există prezumția că înțelegerea de înstrăinare se referă și la menținerea servituții de trecere.
Atunci însă când există o clauză contractuală sau testamentară, diferită, nu se poate vorbi despre existența servituții prin destinația proprietarului.
În speță, nu pot fi reținute susținerile reclamanților potrivit cărora la momentul cumpărării terenului ar fi existat servitute de trecere peste terenul proprietatea pârâtului. Dimpotrivă, în cuprinsul contractului încheiat la 5 martie 1992 între reclamant și foștii proprietari de CF, și se stipulează în mod expres că, "cumpărătorii (reclamanții din cauză) vor putea opta pentru o porțiune de acces care va face obiectul unui contract ulterior".
Prin urmare, existând această clauză contractuală, nu se poate vorbi de o servitute prin destinația proprietarului.
Potrivit art. 616 Cod civil, "proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului sau pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona".
Prin "loc înfundat" se înțelege acel teren care este înconjurat de diferite proprietăți, fără ca titularul dreptului de proprietate asupra fondului dominant să aibă vreo altă posibilitate de ieșire la calea publică.
Instanța supremă decis că din dispozițiile acestui text de lege, coroborate cu cele ale art. 618 și 634 Cod proc.civ. rezultă că la constituirea unui drept de servitute de trecere trebuie să se țină seama și de interesul celui care urmează suporta consecințele servituții. Art. 617.civil impune ca trecerea să se facă pe calea cea mai scurtă, iar textul următor obligă la alegerea acelei treceri care produce "o mai puțină pagubă aceluia pe al cărui loc trecerea urmează a fi deschisă".
Potrivit raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză de expert, calea cea mai puțin împovărătoare de acces la terenul recurentului nu este cea solicitată de către acesta și soția lui, aceea pe terenul proprietatea pârâtului, ci peste terenul unor alți proprietari. Pentru a ajunge la această concluzie, expertul a avut în vedere mai multe elemente de comparație, respectiv: distanța cea mai mică, eventualele amenajări care se impun, cât și faptul că, prin constituirea servituții de trecere așa cum au cerut reclamanții, nu se mai asigură funcționalitatea imobilelor proprietatea pârâtului, calea de acces solicitată urmând a fi constituită prin mijlocul proprietății acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 16 din 22 ianuarie 2009 Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 21 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red. IA dact. GC
2 ex/2.06.2009
Jud.primă instanță:,
Președinte:Eugenia PușcașiuJudecători:Eugenia Pușcașiu, Andrea Chiș Ana Ionescu
