Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 130/2008. Curtea de Apel Tg Mures

Comentarii

0

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

Decizie nr. 130/

Ședința publică din 08 Februarie 2008

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul, domiciliat în comuna,-, județul C, împotriva deciziei civile nr. 29/AC din 2 februarie 2007, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr-.

In lipsa părților.

Procedura completă.

dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 29 ianuarie 2008, care face parte integrantă din prezenta, când s-a amânat pronunțarea pe data de 5 februarie 2008, iar apoi pe data de azi, când în urma deliberării s-a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr. 683/1 iunie 2006, Judecătoria Bicaza respins ca nefondată excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâta, a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții și și, drept consecință:

- a stabilit o servitute de trecere în favoarea reclamantului pentru uzul terenului său în suprafață de 2478 mp. situat în intravilanul satului Ruginești, comuna, județul N, învecinat la cu și, la cu, la cu, la cu, pe terenul pârâtei situat în același loc, învecinat la cu drum sătesc și, la cu, și, la cu G, la cu Gv., și și Ortodoxă de, în suprafață de 9420 mp. cu o lungime de 94,07 și o lățime de 2,5, pe traseul 1Ds trasat cu culoare portocalie pe schița raportului de expertiză ce face parte integrantă din hotărâre ( fila 71),

- a stabilit că servitutea constituie o coproprietate forțată pe traseul indicat cu punctele M-15-19-24 și servește terenurilor ambelor părți,

- a obligat reclamantul să-i plătească pârâtei suma de 236,25 lei noi reprezentând despăgubiri,

- a respins capătul de cerere având ca obiect obligația de a face ca nefondată,

- a obligat pârâta să-i plătească reclamantului suma de 703,5 lei noi reprezentând cheltuieli de judecată,

- a respins, ca nefondată, acțiunea civilă față de pârâtul.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâta, prin raportare la sentința civilă nr. 1207/1974 a Judecătoriei Piatra Neamț, este nefondată, întrucât obiectul prezentei acțiuni, respectiv stabilirea unei servituți de trecere este diferit de cel al sentinței sus-menționate, având ca obiect obligația de a face, respectiv obligația de a respecta o servitute stabilită în mod convențional. De altfel și temeiurile celor două cauze sunt diferite.

În ceea ce privește obiectul acțiunii, s-a constatat că, deși inițial reclamantul a indicat în principal "obligația de a face", respectiv obligarea pârâtei la respectarea servituții stabilită în mod convențional în anul 1960, pe parcursul judecății acesta și-a modificat obiectul cererii, în sensul că a solicitat crearea unei servituți de trecere în temeiul art. 616 Cod civil, fapt care, deși nu a fost indicat în mod expres, reiese neîndoielnic din motivarea precizării la acțiune și din răspunsul la întâmpinare( vezi filele 20 - 21 ), precizare în care a indicat: " solicitpentru a stabili odată, pe unde pot ajunge la terenul proprietatea mea" ( vezi filele 20 - 21 ).

Cu referire la fondul cauzei, judecătoria a reținut că terenul proprietatea reclamantului constituie un loc înfundat, fapt ce a fost stabilit atât de raportul expertizei efectuată în cauză, cât și de raportul cercetării la fața locului efectuat de instanță ( filele 69-70 și 98 ).

Din cele trei variante propuse de expert pentru crearea unei servituți de trecere, instanța a constatat că varianta optimă este cea indicată de, ce trece pe terenul pârâtei. Terenul corespunzător acestei variante este liber și nu-i crează acesteia inconveniente. Varianta nu este practică, întrucât pârâtul are construite mai multe anexe în apropriere, ceea ce i-ar afecta normala folosință a acestora, iar pe ea este construită și o fântână. Varianta nu este practică întrucât ea trece prin imediata apropriere a locuinței lui, ceea ce i-ar afecta normala folosire a locuinței, iar pe ea sunt amplasați și 4 pomi fructiferi și o afumătoare.

Față de cele reținute, s-a admis acțiunea față de pârâta, respectiv s-a stabilit o cale de acces de la terenul reclamantului la calea publică pe varianta, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză. De asemenea, s-a stabilit că servitutea constituie o coproprietate forțată pentru pârâtă și reclamant pe traseul indicat cu punctele M-15-19-24, pentru că altfel ar înfunda restul terenului pârâtei aflat de partea cealaltă a căii de acces.

Prima instanță a mai considerat că reclamantul trebuie să plătească pârâtei suma de 703,5 lei noi, reprezentând contravaloarea suprafeței de 67. reprezentând servitute de trecere ce nu constituie coproprietatea forțată, situată între punctele 24-25-26-61-62-27 ( filele 103 - 104 ).

În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligația de a face, acesta a fost respins ca nefondat, având în vedere că poarta care împrejmuiește capătul servituții de trecere la drumul comunal urmează să servească ambelor părți, servitutea constituind o coproprietate forțată în mare parte.

De asemenea, în temeiul dispozițiilor art. 480 și 616 Cod civil, prima instanță a respins ca nefondată acțiunea față de pârâtul.

În privința cheltuielilor de judecată s-a reținut că, în temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, pârâta urmează a fi obligată să plătească reclamantului suma de 661,6 lei noi reprezentând cheltuieli de judecată, din care 11 lei noi reprezentând taxa judiciară de timbru, 0,6 lei noi timbru judiciar, 450 lei noi onorariu expert și 200 lei noi onorariu avocat.

Ulterior pronunțării hotărârii, prin încheierea dată în Camera de Consiliu la 16 august 2006, prima instanță a dispus, la cererea reclamantului, îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței, în sensul că la alineatul doi, rândul trei, s-a trecut "satul Ruginești" în loc de "sat ".

Împotriva hotărârii anterior descrise a declarat apel pârâta, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate sub următoarele aspecte:

- deși acțiunea promovată de reclamant a avut ca obiect respectarea servituții de trecere, instanța a încălcat dispozițiile art. 129 pct. 6 Cod procedură civilă și a schimbat obiectul acțiunii stabilind o servitute de trecere;

- din anul 1972 și până în prezent reclamantul a folosit căile de acces notate cu DS 2 și DS 3 indicate în expertiză și, de altfel, acestuia nu-i este utilă o servitute de trecere, fiind plecat la C de mai multă vreme;

- între părți și autorii acestora au existat mai multe litigii, în final Curtea de Apel Bacău constatând că, deși nu operează autoritatea de lucru judecat în raport cu sentința civilă nr. 1207/1974, această hotărâre este opozabilă și reclamantului;

- în mod nejustificat s-a constatat că servitutea de trecere constituie o coproprietate forțată;

- modalitatea de despăgubire în urma stabilirii servituții a fost greșit aleasă, câtă vreme expertul a identificat terenul ce trebuie primit de la reclamant în compensare;

- cheltuielile de judecată nu au fost calculate corect.

Prin decizia civilă nr. 29/AC/2 februarie 2007, Tribunalul Neamța admis apelul pârâtei și a schimbat în parte hotărârea primei instanțe astfel:

- a respins acțiunea în stabilire servitute de trecere formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta, ca nefondată;

- a înlăturat dispoziția privind obligarea pârâtei la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 703,5 lei noi;

- a înlăturat în totalitate dispozițiile din încheierea de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 683 din 1 iunie 2006 Judecătoriei Bicaz, pronunțată în data de 16 august 2006;

- a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate;

- a respins ca nedovedită cererea apelantei-pârâte de acordare a cheltuielilor de judecată în fond și apel.

În adoptarea acestei soluții, instanța de apel a reținut următoarele:

În anul 1960, numita a vândut lui - tatăl reclamantului - suprafața de 17 prăjini teren, vânzare perfectată prin sentința civilă nr. 1955/22.05.1973 a Judecătoriei Piatra - Din această hotărâre rezultă că prin același act de vânzare cumpărare, vânzătoarea a dat reclamantului un drept legal de trecere până la drumul comunal.

Ulterior, aceeași vânzătoare a vândut lui suprafața de 5 prăjini teren, ce măsoară în plus 314 mp. destinați a fi folosiți de ca drum de trecere.

Prin decizia civilă nr. 1218/27.11.1996, Curtea de Apel Bacăua constatat că prin această ultimă convenție vânzătoarea a închis drumul de trecere prevăzut în vânzarea anterioară, tatăl reclamantului urmând a folosi ca și cale de acces suprafața de 311. lăsată lui.

Prin urmare, în favoarea reclamantului, moștenitor al defunctului, este stabilită o servitute de trecere,astfel că nu mai poate fi pusă în discuție crearea unei noi căi de acces, ci respectarea servituții în suprafață de 311 mp stabilită în favoarea autorului reclamantului de către.

Asupra obiectului acțiunii promovată de reclamant, tribunalul a constatat că acesta a solicitat stabilirea unei servituți de trecere, aspect rezultat din cererea de chemare în judecată și din concluziile părților la instanța de fond.

Față de cele arătate, tribunalul a admis apelul pârâtei și a schimbat în parte hotărârea primei instanțe, conform celor precizate în dispozitivul deciziei.

Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs reclamantul, solicitând, prin invocarea prevederilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, modificarea integrală a deciziei atacate și respingerea apelului declarat de pârâta împotriva soluției primei instanțe.

Prin memoriul de recurs, reclamantul a susținut că instanța de apel a reținut în mod greșit existența în posesia și folosința sa a unei suprafețe excedentare de 311 mp. pe care vânzătoarea Gh. ar fi cedat-o fratelui său - pârâtul, odată cu înstrăinarea suprafeței de 5 prăjini teren ( sau 895 mp.), în realitate această suprafață în plus neexistând, fapt confirmat de decizia civilă nr. 48/1974 a fostului Tribunal Județean N, prin care a fost respinsă acțiunea în revendicare formulată de vânzătoare în contradictoriu cu pârâții, și. În plus, inexistența vreunei suprafețe în plus, care să servească reclamantului drept posibilitate de ieșire la drumul public este confirmată și de raportul de expertiză întocmit la instanța de fond, prin care se concluzionează că acesta stăpânește cu 288 mp. mai puțin decât a cumpărat tatăl său - defunctul de la Gh., aceeași constatare făcându-se și cu ocazia cercetării locale efectuate de prima instanță.

Reclamantul a mai susținut că cea datoare să-i lase posibilitate de acces la drumul public era vânzătoarea, așa cum a promis la data perfectării vânzării, iar faptul că aceasta și-a încălcat promisiunea rezultă din procesele-verbale încheiate cu ocazia judecăților anterioare, ajungându-se, astfel, la prezentul litigiu, în cadrul căruia expertul a constatat că pârâta a ridicat o construcție fără autorizație. În aceste condiții, este clar că nu se mai poate vorbi de existența unui plus de teren, care să permită respectarea vechii servituți de trecere, ci se impune crearea uneia noi, în sarcina pârâtei, care deține terenurile rămase de la vânzătoarea Gh..

În ceea ce privește reținerea de către tribunal a împrejurării că în favoarea reclamantului-moștenitor al defunctului, este stabilită o servitute de trecere, s-a susținut că aceasta este pur formală, lipsită de argumente tehnice și legale. În plus, dacă prin toate hotărârile judecătorești anterioare au fost respinse acțiunile având ca obiect respectarea servituții de trecere acordate de vânzătoare, în această nouă acțiune nu se mai putea cere decât crearea unei noi servituți.

În fine, reclamantul a arătat că, datorită imposibilității de ieșire la drumul public, a fost nevoit să se stabilească în județul C, cu chirie, fiind, practic, împiedicat de către pârâtă să-și folosească propria gospodărie și nici măcar nu o poate înstrăina, pentru că nimeni nu intră într-un asemenea loc litigios.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând legalitatea deciziei atacate, iar ulterior, prin concluziile scrise depuse la dosar, a invocat nulitatea recursului, pentru nemotivarea acestuia în termenul prevăzut de lege.

A formulat întâmpinare și pârâtul, acesta susținând legalitatea soluției primei instanțe și scoaterea sa din cauză, pe considerentul inexistenței în sarcina sa a vreunei obligații legale în privința instituirii servituții de trecere solicitate de reclamant.

Recursul a fost înregistrat inițial pe rolul Curții de Apel Bacău, însă prin încheierea nr. 5615/11 septembrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus, la solicitarea reclamantului, strămutarea judecății la Curtea de APEL TÂRGU MUREȘ.

Examinând calea de atac dedusă judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 306 alin.2 Cod procedură civilă, această instanță reține următoarele:

Excepția nulității recursului, invocată de pârâta, nu este întemeiată, astfel că urmează a fi respinsă, din actele dosarului reieșind că recursul a fost motivat chiar prin cererea de declarare a acestuia, respectiv la data 2 mai 2007, iar decizia instanței de apel a fost comunicată reclamantului-recurent la data de 24 aprilie 2007. Prin urmare, au fost respectate prevederile art. 303 alin.1 Cod procedură civilă.

În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea constată că recursul este fondat, impunându-se a fi admis pentru considerentele relevate în continuare:

Prin sentința civilă nr. 1955/22 mai 1973 Judecătoriei Piatra -N s-a admis acțiunea formulată de - tatăl reclamantului, împotriva lui Gh. - mama pârâtei, constatându-se că între părți a intervenit, la data de 15 octombrie 1960, o convenție de vânzare-cumpărare, prin care Gh. a înstrăinat lui un loc de casă în suprafață de 17 prăjini, situat în comuna, sat. Ruginești, județul N, în schimbul sumei de 5000 lei. De asemenea, s-a constatat că prin menționata convenție vânzătoarea a dat cumpărătorului o cale de trecere la drumul comunal, spre nord și dreptul de a se folosi de fântâna aflată pe acest teren.

S-a mai dispus că hotărârea ține loc de act autentic, urmând a fi transcrisă după rămânerea definitivă și achitarea taxelor legale, eveniment care s-a produs la data de 26 septembrie 1973, sub nr. 1515 al notariatului de Stat Județean N ( filele 3-4, dosar fond ).

Rezultă, deci, că în cauză ne aflăm în prezența unui drept de servitute de trecere constituită prin titlu, respectiv printr-o convenție validată prin hotărâre judecătorească. Fiind un drept perpetuu, servitutea se menține atâta timp cât există cele două imobile și situația care a determinat constituirea ei, iar pentru apărarea unui astfel de drept, titularul are la dispoziție o acțiune petitorie, numită confesorie de servitute.

Împrejurarea că prin sentința civilă nr. 1207/29 martie 1974 Judecătoriei Piatra Neamț, a fost respinsă acțiunea formulată de (antecesorul reclamantului) în contradictoriu cu Gh. (antecesoarea pârâtei ), având ca obiect respectarea servituții de trecere consfințite prin sentința civilă nr. 1955/22 mai 1973, nu este de natură a atrage puterea lucrului judecat în prezentul litigiu, deoarece prin hotărârea menționată nu s-a constatat stingerea dreptului de servitute stabilit prin convenția celor două părți, în anul 1960, situația fiind similară și prin raportare la sentința civilă nr. 2010/10 februarie 1995 Judecătoriei Piatra Neamț, pronunțată în contradictoriu cu soțul pârâtei. (filele 29 - 31 fond).

De asemenea, nu poate opera autoritatea de lucru judecat și pentru faptul că, deși dreptul de servitute de trecere a fost consfințit prin hotărâre judecătorească, acesta nu a fost determinat în mod concret, prin indicarea dimensiunilor și poziționarea lui în teren, pe un plan de situație. În aceste împrejurări, au intervenit între părți litigiile ulterioare, însă prin niciunul dintre acestea, dreptul nu a fost stins și nici nu a fost creată o altă cale de acces la drumul public, pentru uzul fondului dominant. Cu alte cuvinte, dreptul de servitute fiind stabilit în abstract, era necesară - pentru apărarea acestuia, materializarea lui în teren, obiectiv care nu putea fi atins decât prin intermediul unei acțiuni confesorii de servitute, precum cea din litigiu.

Raportat la cele anterior relevate, Curtea apreciază ca fiind eronată reținerea de către instanța de apel a împrejurării că prin acțiunea dedusă judecății reclamantul a solicitat crearea unei noi căi de acces și că o atare solicitare nu mai poate fi pusă în discuție, deoarece prin decizia civilă nr. 1218/27 noiembrie 1996 Curții de Apel Bacăus -a constatat faptul că printr-o convenție ulterioară, aceeași vânzătoare ar fi cedat fratelui reclamantului - pârâtul, cu prilejul înstrăinării către acesta a suprafeței de 5 prăjini, un plus de 311 mp. teren, tocmai în scopul asigurării unei noi căi de acces la drumul public în favoarea antecesorului celor doi ( ), în locul celei constatate prin sentința civilă nr. 1955/1973.

Or, prin decizia invocată de către instanța de apel a fost menținută - în urma admiterii recursului declarat de (soțul pârâtei ) împotriva deciziei civile nr. 1318/A/24 iunie 1996 Tribunalului Neamț, sentința civilă nr. 2010/10 februarie 1995 Judecătoriei Piatra Neamț, având ca obiect solicitarea reclamantului din prezenta cauză de a-i fi respectat dreptul la servitute recunoscut prin sentința civilă nr. 1955/1973. ( filele 93-95 fond ). Trebuie precizat, însă, că prin sentința civilă nr.2010/1995 nu s-a dispus stingerea servituții de trecere acordate în favoarea tatălui reclamantului prin convenția încheiată cu Gh. în anul 1960, și nici nu a fost creată o altă servitute de trecere, peste terenul vândut ulterior de aceasta pârâtului - fratele reclamantului, în considerarea pretinsei cedări a unei suprafețe de 311 mp. în plus față de cea în întindere de 5 prăjini, care a format obiectul tranzacției dintre ce doi. De altfel, o atare stare de fapt nici nu reiese din cuprinsul respectivei tranzacții ( fila 33 fond).

În aceste condiții, în mod greșit s-a reținut de către instanța de apel împrejurarea că reclamantul nu mai poate solicita în prezent decât respectarea de către fratele său- pârâtul, a servituții de trecere peste suprafața de 311 mp. teren, deoarece o atare servitute nu a fost nicicând stabilită. În plus, din expertiza tehnică efectuată în primă instanță rezultă în mod neîndoios faptul că accesul la drumul public peste imobilul proprietatea acestuia nu este posibilă, în caz contrar fiindu-i afectată normala folosință a gospodăriei, datorită construcțiilor aflate pe traseul pretins.

Prin urmare, Curtea conchide că acțiunea reclamantului a fost în mod corect admisă față de pârâta, din cuprinsul raportului de expertiză tehnică, precum și din cel al procesului-verbal de cercetare la fața locului, reieșind în mod clar că proprietatea celui dintâi este un loc înfundat, în sensul exigențelor pretinse de art. 616 cod civil și că singura posibilitate de acces la drumul public este cea indicată de expert prin traseul DS 1. În acest context, se reține că apelul pârâtei a fost în mod greșit admis, cu referire la aspectul examinat, impunându-se ca soluția primei instanțe să fie menținută.

În schimb, se constată eronată constatarea stării de coproprietate forțată asupra porțiunii de teren ce reprezintă servitute de trecere, întrucât de esența acesteia este pretinderea unei căi de acces la drumul public peste proprietatea vecinului, împrejurare în care acesta nu își pierde calitatea de unic al terenului ocupat de servitute, iar la rândul său, proprietarul fondului dominant nu devine și proprietarul suprafeței destinate a servi drept servitute de trecere, în caz contrar încălcându-se prevederile art. 480 - 481 Cod civil.

De asemenea, verificând criticile formulate de pârâtă în apel, Curtea constată că, într-adevăr, cheltuielile de judecată stabilite în sarcina sa prin hotărârea primei instanțe au fost greșit însumate, acestea fiind în realitate de 687,20 lei, față de 703,50 lei. (0,60 lei - timbre judiciare, filele 1-2; 11 lei - taxă timbru, fila 38; 25,60 lei - taxă timbru, fila 43; 450 lei - onorariu expert, filele 50, 108; 200 lei - onorariu avocat, fila 8 ).

Nu va fi primită, însă, critica vizând modalitatea de despăgubire aleasă de prima instanță - respectiv despăgubirea în natură, iar nu prin echivalent bănesc, deoarece, astfel cum rezultă din cuprinsul sentinței civile nr.1955/22 mai 1973, prin convenția încheiată între antecesorii părților la data de 15 octombrie 1960, nu s-a stabilit decât prețul vânzării terenului, fără vreo contraprestație în schimbul acordării de către vânzătoare a drumului de acces la calea publică. Prin urmare, se prezumă ori că dreptul de servitute de trecere a fost constituit în favoarea antecesorului reclamantului cu titlu gratuit, ori că în prețul vânzării s-a inclus și despăgubirea pentru porțiunea de teren cedată pentru calea de acces la drumul public. În acest context, pârâta nu mai poate pretinde nicio despăgubire de la reclamant, deoarece servitutea fiind un drept accesoriu, pârâta a dobândit fondul aservit de la antecesoarea sa astfel cum aceasta îl deținuse, prin urmare, grevat de sarcina servituții de trecere, pentru că aceasta poartă asupra bunului imobil, iar nu asupra proprietarului sau posesorului său.

Pe de altă parte, măsurătorile efectuate în teren de către expertul tehnic desemnat în primă instanță, au confirmat faptul că reclamantul deține cu 288 mp. mai puțin decât a cumpărat antecesorul său de la Gh., în anul 1960, astfel că, prin obligarea sa la cedarea unei suprafețe echivalente servituții de trecere, proprietatea acestuia ar fi diminuată în mod nejustificat.

În schimb, întrucât hotărârea primei instanțe nu a fost atacată de către reclamant, reieșind, astfel, că acesta a fost de acord cu suma stabilită cu titlu de despăgubire în sarcina sa, Curtea constată că această dispoziție se impune a fi menținută, în caz contrar încălcându-se prevederile art. 296 Cod procedură civilă, teza finală, conform cărora, apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată.

De asemenea, se apreciază că nu subzistă critica pârâtei, cu referire la schimbarea de către prima instanță a obiectului acțiunii, întrucât din precizarea aflată la filele 20-21 dosar fond, rezultă în mod inechivoc finalitatea urmărită de reclamant prin demersul juridic inițiat, respectiv verificarea împrejurării dacă are posibilitatea de acces la drumul public pe altă cale decât cea stabilită prin convenția încheiată de antecesorii părților în anul 1960 - adică peste proprietatea fratelui său, pârâtul, iar în caz contrar, determinarea concretă a servituții inițiale de trecere, prin stabilirea dimensiunilor și a amplasamentului acesteia în teren, inclusiv prin raportare la un plan de situație întocmit de o persoană specializată în domeniu. De altfel, în acest scop a și fost ordonată efectuarea unei expertize topografice în primă instanță.

Pentru considerentele expuse, constatând că hotărârea instanței de apel a fost parțial dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a prevederilor art.616 - 618 Cod civil, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va admite recursul declarat de reclamant și va modifica în parte decizia atacată, în sensul că, păstrând soluția admiterii apelului declarat de pârâta împotriva hotărârii primei instanțe, va elimina din cuprinsul acesteia dispoziția referitoare la starea de coproprietate forțată asupra servituții de trecere și va înlocui suma de 703,50 lei, stabilită drept cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei, cu suma de 687,20 lei.

De asemenea, vor fi eliminate din cuprinsul deciziei atacate, dispozițiile referitoare la respingerea acțiunii față de pârâta, la înlăturarea din cuprinsul hotărârii primei instanțe a mențiunii privind obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată, precum și dispoziția referitoare la desființarea încheierii de îndreptare a erorii materiale, din data de 16 august 2006. Sub acest ultim aspect, se are în vedere faptul că prin respectiva încheiere nu s-a făcut altceva decât să se consemneze adresa corectă a pârâților, o atare solicitare încadrându-se în prevederile art. 281 Cod procedură civilă. Pe de altă parte, respectiva încheiere nu a format obiectul criticilor aduse de pârâtă hotărârii primei instanțe, astfel că au fost încălcate prevederile art. 295 alin.1 Cod procedură civilă.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei recurate, iar în aplicarea prevederilor art. 274 Cod procedură civilă, pârâta va fi obligată la cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului, ocazionate în recurs (taxă timbru și onorariu avocațial ).

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge excepția nulității, invocată de pârâta, domiciliată în comuna, sat Ruginești, județul

Admite recursul declarat de reclamantul, domiciliat în comuna,-, județul C, împotriva deciziei civile nr. 29/AC din 2 februarie 2007, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr-.

Modifică în parte decizia menționată, în sensul că, păstrând dispoziția de admitere a apelului declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr.683 din 8 iunie 2006 Judecătoriei Bicaz, elimină din cuprinsul acesteia dispoziția referitoare la starea de coproprietate forțată asupra servituții de trecere și înlocuiește suma de 703,50 lei, stabilită drept cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei, cu suma de 687,20 lei.

din cuprinsul deciziei nr. 29 din 2 februarie 2007 Tribunalului Neamț dispoziția referitoare la respingerea acțiunii reclamantului față de pârâta, dispoziția referitoare la înlăturarea din cuprinsul sentinței civile nr.683 din 8 iunie 2006 mențiunii privind obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată și dispoziția referitoare la desființarea încheierii de îndreptare a erorii materiale, din data de 16 august 2006.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei nr.29 din 2 februarie 2007.

Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1011,50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILA.

Pronunțată în ședință publică, azi, 8 februarie 2008.

PREȘEDINTE: Nemenționat	Judecător,	Judecător,
Grefier,

Red.

Tehnored.

2 exemplare

07.03.2008
Jud.fond.

Jud.tr.;

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept civil: