Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 133/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 133

Ședința publică de la 12 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Emilian Lupean

JUDECĂTOR 2: Nela Drăguț

JUDECĂTOR 3: Alexandrina Marica

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr. 309 din 06 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect servitute.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul pârât, lipsind recurenta reclamantă .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat cererea formulată de recurenta reclamantă, prin care solicită să se ia act de renunțarea la judecata recursului, după care, apreciindu-se cauza în stare de soluționare, instanța a acordat cuvântul.

Intimatul pârât, cu privire la cererea formulată de recurenta reclamantă, lasă la aprecierea instanței privind renunțarea la judecata recursului și solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

La data de 07.05.2007, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul, pentru a se constata că dreptul de servitute, înființat pe terenul proprietatea reclamantei, a încetat.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat faptul că este proprietara unui teren situat în localitatea C, pe care s-a instituit un drept de servitute în favoarea unui teren în suprafață de 4476 mp, al cărui proprietar a fost inițial, iar ulterior a devenit, printr-o serie succesivă de înstrăinări, pârâtul.

A mai arătat că drumul cu destinație de servitute de trecere a fost constituit prin decizia civilă nr.681/2004, iar ca urmare a înstrăinărilor succesive parțiale a dispărut și necesitatea menținerii servituții, terenurile așa cum au fost înstrăinate având acces la calea publică.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare, dar a invocat, în apărare, excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând faptul că nu este proprietarul terenului în litigiu, solicitând pe cale de consecință respingerea acțiunii promovată de reclamantă.

Prin sentința civilă nr.2549/27.06.2007, pronunțată de Judecătoria Caracal, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

S-a reținut de instanța de fond că nu este îndeplinită condiția identității între persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic dedus judecății atâta vreme cât prin contractul de vânzare - cumpărare, autentificat sub nr.576/07.07.2006 pârâtul a înstrăinat terenul indicat de reclamantă ca fiind fond dominat în favoarea căruia s-a constituit servitutea de trecere.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că, în persoana pârâtului a încetat dreptul de servitute odată cu înstrăinarea către fiul său a terenului fond dominant, iar pe de altă parte pârâtul este cel care locuiește în imobilul situat pe terenul în favoarea căruia a fost constituită servitutea de trecere și care folosește efectiv drumul.

Pârâtul a formulat întâmpinare, susținând că imobilul în favoarea căruia a fost constituită servitutea de trecere a fost înstrăinat, conform contractului de vânzare - cumpărare, autentificat sub nr.576/07.07.2006 și prin urmare acțiunea este îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

Tribunalul O l t, prin decizia civilă nr. 309 din 06.11.2007, a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă împotriva sentinței civile nr.2549 din 27 iunie 2007, pronunțată de Judecătoria Caracal, în contradictoriu cu intimatul pârât, reclamanta fiind obligată la plata, către intimatul pârât, a sumei de 300 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut că existența dreptului de servitute este condiționată de calitatea de proprietar a titularului fondului dominat, acesta și numai el fiind titularul dreptului de servitute.

Pe cale de consecință, încetarea acestui drept presupune imposibilitatea de exercitare, imposibilitate ce se constată în persoana proprietarului fondului dominant prin raportare la situația terenurilor, constatându-se dacă cele două terenuri se regăsesc sau nu într-o situație ce face imposibilă exercitarea servituții.

Faptul că pârâtul utilizează drumul de servitute nu echivalează cu exercițiului dreptului de servitute, ci cu o simplă folosință permisă de titularul dreptului de servitute, respectiv de proprietarul fondului dominant.

Această simplă folosință nu transformă pârâtul în persoana în contradictoriu cu care să se constate: "starea imobilelor ce face imposibilă exercitarea servituții." după cum nici comportamentul pârâtului de sesizare a organelor penale sau de executare silită nu îi conferă calitatea de a sta în judecată în poziția procesuală a titularului dreptului de servitute.

Prin urmare câtă vreme terenul, fond dominant pentru uzul și utilitatea căruia s-a constituit servitutea de trecere a cărei încetare s-a solicitat de reclamantă a fi constatată, este proprietatea altei persoane decât pârâtul, în mod corect prima instanță a respins acțiunea ca fiind promovată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

În termen legal, reclamanta a declarat recurs împotriva acestei decizii, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

La data de 21.01.2008, reclamanta a depus la dosar o cerere prin care a declarat că renunță la judecarea recursului.

Având în vedere declarația reclamantei, precum și dispoz. art. 246 Cod pr. civ. instanța va lua act de renunțarea recurentei la judecarea recursului, iar în baza art. 274 Cod pr. civ. recurenta va fi obligată la 64,93 lei cheltuieli de judecată, către intimatul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de renunțarea la judecarea recursului declarat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr. 309 din 06 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.

Obligă recurenta la 64,93 lei cheltuieli de judecată, către intimatul.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 12 februarie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red. jud. -

.

2 ex./14.02.2008

Președinte:Emilian Lupean
Judecători:Emilian Lupean, Nela Drăguț, Alexandrina Marica

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 133/2008. Curtea de Apel Craiova