Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 1517/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(931/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1517
Ședința publică de la 09.11.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Doinița Mihalcea
JUDECĂTOR 2: Daniela Adriana Bînă
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă-pârâtă, împotriva deciziei civile nr.1121 din 16.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă-reclamantă.
Dezbaterile în cauză au avut loc la data de 26.10.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie. Având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 02.11.2009 și apoi la 09.11.2009, când decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 13.10.2006, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta (fostă ), solicitând să se constate stins dreptul de servitute de trecere instituit în favoarea terenului - fond dominant - lotul 1 B situat în B,- - 42, ce poartă asupra terenului - fond aservit - lotul 1, situat la aceeași adresă, aflat în proprietatea reclamantei.
În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanta a constituit o servitute convențională de trecere prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1839/30.07.2002 de către Rosana-, prin care terenul situat în- - 42, sector 1, lotul 1, proprietatea reclamantei devenea fond aservit, iar lotul 1 B, proprietatea vânzătoarei, fond dominant. Această servitute a fost constituită pentru faptul că fondul dominant - lotul B 1, cu toate că avea acces mai scurt și direct la drumul public, acesta era impracticabil la acel moment, astfel încât servitutea, prin convenția părților, avea un caracter temporar.
De altfel, susține recurenta, nu exista nici o rațiune pentru a-și îngrădi de bună voie exercițiul dreptului de proprietate, atâta timp cât locul 1 B nu avea la acea dată și nici în prezent caracter de loc înfundat, întrucât există ieșire la calea publică.
Singurul motiv pentru care s-a instituit această servitute a fost acela că drumul de acces la care avea ieșire lotul 1 B nu era pavat.
În fine, se mai arată că această cale de acces nu a fost folosită nici de prima beneficiară, autoarea pârâtei, și nici de către pârâtă.
Pârâta reclamantă a formulat cerere reconvențională solicitând obligarea reclamantei pârâte ca în termen de 30 zile de la pronunțarea hotărârii să desființeze lucrările edificate pe terenul afectat servituții de trecere, lucrări ce nu îi permit exercitarea acestui drept, iar în ipoteza în care reclamanta nu înțelege să desființeze aceste lucrări, să fie autorizată pârâta reclamantă să desființeze aceste lucrări pe cheltuiala reclamantei pârâte.
Judecătoria sectorului 1 B, prin sentința civilă nr.17455/14.12.2007, a admis cererea, a omologat raportul de expertiză, a constatat stins dreptul de servitute de trecere instituit în favoarea terenului fond dominant - lotul 1 B și a respins cererea reconvențională, ca neîntemeiată.
În motivarea sentinței s-a reținut că servitutea convențională de trecere a fost constituită cu caracter temporar, caracter atribuit prin voința comună a părților, ca urmare a faptului că la acea dată accesul direct la drumul public aferent lotului 1 B era impracticabil.
În prezent, acest drum de acces este practicabil, neexistând nici un impediment în utilizare, iar împrejurarea că această cale de acces nu are încă atribuită o denumire, nu afectează afectațiunea sa de drum public.
Cererea reconvențională a fost respinsă ca urmare a caracterului temporar al servituții.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta reclamantă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru că nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină; că nu s-a ținut cont de probele administrate, respectiv declarațiile martorilor audiați în cauză, din care rezultă că nu a existat nici un termen la perfectarea celor două vânzări, ci că intenția comună a părților litigante a fost aceea de a avea adresă poștală pe str.-.
Nu s-a ținut cont de faptul că la parterul imobilului, aflat în proprietatea apelantei, este edificat un garaj la care nu se poate ajunge decât pe terenul afectat servituții de trecere, or în ipoteza în care, această servitute ar fi avut un caracter temporar, apelanta nu ar fi construit un garaj pe care să nu îl poată folosi în viitor, după cum nu s-ar fi dezmembrat proprietatea prin actul autentificat sub nr.167/2006 unul din cele două loturi formate fiind chiar terenul afectat servituții de trecere.
În fine, se mai arată că nu s-a motivat sub nici o formă respingerea cererii reconvenționale.
Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, prin decizia civilă nr.1121/16.09.2008, a admis apelul, a schimbat în tot sentința civilă în sensul că, a respins acțiunea principală ca neîntemeiată, a admis în parte cererea reconvențională și a obligat reclamanta pârâtă să desființeze, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, gardul edificat între punctul 7C și 18 și pct.3A și 52, respingând în rest cererea reconvențională.
În considerentele acestei decizii s-a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1839/30.07.2002 de Rosana, reclamanta a instituit o servitute convențională de trecere în favoarea lotului învecinat nr.1 B prin lotul nr.1A, proprietatea reclamantei, spre str.-, pe porțiunea situată în vestul terenului, pe o porțiune de 3 și pe toată lungimea terenului de 57,54, prin același act solicitând înscrierea servituții în cartea funciară.
În contractul menționat nu se stipulează nici o clauză din care să rezulte că dreptul de trecere convențional stabilit prin contract ar fi fost recunoscut doar pentru un anumit termen sau până la realizarea vreunei condiții sau că la stabilirea acestui drept de trecere s-a avut în vedere situația de loc înfundat a imobilului pârâtei.
Sunt reținute ca incidente în cauză dispozițiile art.1191 alin.2 cod civil și art.977 Cod civil, iar din probele administrate în cauză a rezultat că nici măcar intenția reclamantei nu a fost cea pretinsă, având în vedere comportamentul său ulterior.
Din interogatoriul propus a fi luat pârâtei, reclamanta recunoaște că a permis acesteia ca pe terenul afectat servituții să realizeze lucrările de acces ale utilităților către imobilul fond dominant.
În aceste condiții, în care dreptul de trecere ar fi fost unul conceput de reclamantă ca fiind temporar, este evident că aceasta nu ar fi permis ca accesul utilităților către imobilul pârâtei să se facă prin terenul ce constituia traseul dreptului de trecere, întrucât aceste lucrări pentru utilități nu aveau caracter temporar, ci definitiv.
Tribunalul mai reține și răspunsul reclamantei la întrebarea nr.5 din interogatoriu, din care rezultă că la momentul încheierii contractului nici nu știa că ulterior lotul 1 B va avea un alt acces, prin sud, or în condițiile în care nu știa de posibilitatea ca ulterior lotul 1B să aibă acces printr-un alt drum, este de neexplicat cum ar fi avut reclamanta intenția să constituie un drept de trecere temporar.
Împrejurarea că la sudul proprietății aparținând pârâtei există un drum care ar putea să servească accesului către proprietatea reclamantei, este irelevantă, întrucât din probele administrate rezultă că drumul respectiv exista și la momentul la care s-a constituit dreptul de trecere. Deși dreptul de trecere a fost denumit de părți "servitute de trecere", acesta este în fapt un drept de trecere stabilit convențional și nu o servitute de trecere, ce rezultă din situația de loc înfundat al imobilului fond dominant.
În ceea ce privește soluționarea cererii reconvenționale, tribunalul a reținut că din raportul de expertiză rezultă că reclamanta a edificat un gard pentru împrejmuirea proprietății sale, prin care a închis practic dreptul de trecere atât către str.-, cât și înspre proprietatea pârâtei.
Edificarea acestui gard este incompatibilă cu respectarea dreptului de trecere, motiv pentru care cererea reconvențională este întemeiată, dispunând conform expertizei efectuată în dosar, desființarea gardului edificat între punctele 7C și 18 și 3A și 52.
Celelalte capete de cerere din reconvențională au fost considerate neîntemeiate.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat recurs.
O primă critică s-a întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.6 Cod de procedură civilă, respectiv că instanța de apel s-a pronunțat pe o cerere neexistentă, aceea de a constata dreptul de trecere al intimatei pârâte, întrucât cererea introductivă și cea reconvențională privea constatarea stingerii dreptului de servitute de trecere, respectiv respectarea acestui drept.
Din interpretarea convenției făcută de tribunal, rezultă altceva decât părțile contractante au avut în vedere la încheierea convenției, opinie ce este contrară atât probelor, cât și cererilor formulate de părți, încălcând principiul disponibilității procesului civil.
O altă critică se referă la interpretarea greșită a probelor de la dosar, precum și o aplicare greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art.1191 alin.2 Cod civil și art.977 Cod civil.
În aceeași ordine de idei sunt invocate dispozițiile art.616 - 619 Cod civil, texte care presupune cu necesitate existența a două elemente esențiale, respectiv fondul dominant și cel aservit.
Astfel, fondul dominant, terenul intimatei pârâte, are ieșire la o cale publică, în consecință nu are sau nu mai are caracterul de loc înfundat, servitutea de trecere urmând a fi stinsă.
Așadar, potrivit dispozițiilor sus citate, nu poate exista un drept de servitute de trecere, fie el constituit prin convenția părților, dacă nu există un loc înfundat - fond dominant.
În ceea ce privește cererea reconvențională, se arată că soluția pronunțată de tribunal este contradictorie, în argumentarea sa, întrucât inițial, instanța a reținut că dreptul de trecere nu poate îngrădi dreptul proprietarului de a-și îngrădi proprietatea, iar în cauză nu s-a făcut dovada că reclamanta ar fi edificat gardul de o astfel de manieră, încât să rezulte că a intenționat împiedicarea sau diminuarea peste limitele aplicabile a dreptului de trecere recunoscut pârâtei, ca apoi să dispună desființarea gardului între punctele 7C și 18 și 3A și 52.
În cadrul probei cu acte, recurenta a depus la dosar adresa nr.-/1.07.2009 a Direcției Generale de Dezvoltare, Investiții și Planificare din cadrul
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs invocate, Curtea va respinge recursul ca nefondat, având în vedere următoarele:
Potrivit art.304 pct.6 Cod de procedură civilă, modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, dacă instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut.
Această dispoziție procedurală are în vedere în special dispozițiile cuprinse în dispozitivul hotărârilor, iar nu considerentele acesteia.
Raportându-ne la obiectul cererii de chemare în judecată și la dispozitivul deciziei pronunțată în apel, Curtea constată că nu s-a acordat mai mult decât ceea ce s-a cerut, întrucât cererea principală având ca obiect constatarea stingerii unui drept de servitute a fost respinsă ca neîntemeiată, iar cererea reconvențională având ca obiect desființarea unor lucrări a fost admisă în parte, în limitele menționate anterior.
Faptul că instanța a făcut o interpretare a convenției ar putea fi cel mult asimilată unei interpretări greșite a actului juridic dedus judecății, care a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acesteia, ipoteză ce se încadrează în dispozițiile art.304 pct.8 Cod de procedură civilă.
Din dezvoltarea motivului de recurs, rezultă însă fără dubiu că recurenta a avut în vedere numai dispozițiile art.304 pct.6 Cod de procedură civilă, întrucât se invocă încălcarea principiului disponibilității procesului civil.
În ambele cazuri, Curtea constată că nu s-au încălcat nici dispozițiile art.304 pct.6 Cod de procedură civilă, astfel cum s-a arătat, și nici dispozițiile art.304 pct.8 Cod de procedură civilă, întrucât este atributul instanței de judecată potrivit art.129 Cod de procedură civilă să interpreteze raporturile juridice existente între părți sub aspectul voinței lor interne la momentul contractării obligațiilor, atât în raport de situația de fapt rezultată în urma administrării probelor, cât și față de temeiurile de drept aplicabile cauzei deduse judecății.
Sub acest aspect, instanța a aplicat corect atât dispozițiile art.1191 alin.1 Cod civil, cât și dispozițiile art.977 Cod civil.
Potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1839/2002, cumpărătoarea a instituit o servitute convențională de trecere în favoarea lotului învecinat nr.1B, prin lotul nr.1A, proprietatea sa, spre str.- pe porțiunea situată în vestul terenului, pe o lățime de 3 și pe toată lungimea terenului (57,54.), solicitând și înscrierea ei în cartea funciară.
Simpla mențiune a cuvântului "servitute" în cuprinsul contractului nu înseamnă că din punct de vedere al instituțiilor juridice, ceea ce părțile au convenit se poate înscrie în noțiunea de servitute.
În analizarea existenței acestei instituții juridice și a voinței părților contractante, trebuia avut în vedere cu necesitate situația de fapt a terenurilor litigante la momentul încheierii convenției.
Din această perspectivă, art.576 Cod civil definește servitutea, în general, ca fiind o sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul și utilitatea unui imobil având un alt proprietar.
Art.616 - 619 Cod civil definește servitutea de trecere în sensul că, proprietarul locului înfundat poate să ceară vecinului său dreptul de trecere spre calea publică pentru folosirea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi pentru pagubele ce i le-ar produce.
Loc înfundat este cel ce nu are nici o ieșire la calea publică, deci imposibilitatea absolută sau care are o ieșire cu inconveniente grave ori periculoase.
În aceeași ordine de idei, noțiunea de "loc înfundat" a fost statuată în doctrină și în practica judecătorească în sensul că, dacă există loc de trecere la calea publică, fie un drum impracticabil în anumite împrejurări, dar care poate deveni practicabil, cu multe cheltuieli, locul nu este înfundat în sensul textului.
Dacă locul de ieșire la calea publică este insuficient pentru exploatarea locului înfundat, există servitute de trecere.
De asemenea, s-a mai cristalizat în practica judecătorească faptul că aprecierea inconvenientelor sau greutăților pe care le prezintă trecerea spre calea publică aparține instanței de judecată.
Raportându-ne la situația de fapt a celor două terenuri învecinate, lotul 1B și 1A, la momentul încheierii convenției, rezultă că dispozițiile art.616 - 619 Cod civil nu erau aplicabile.
În această situație, rezultată de altfel și din adresa nr.-/2197/28.02.2007 a - Direcția Evidența Imobiliară și Cadastrală și din constatările expertului ce a întocmit raportul de expertiză în fața instanței de fond, nici unul dintre cele două terenuri nu se aflau în poziția de dominant și aservit, lotul 1 B, în favoarea căruia s-a instituit un drept de trecere, neavând caracterul de loc înfundat la momentul încheierii convenției.
Din această perspectivă, este necesar a se clarifica care au fost raporturile reale dintre părți, respectiv ce anume s-a dorit să se constituie prin convenție.
Astfel, câtă vreme atât lotul 1A, cât și lotul 1B aveau acces la calea publică, lotul 1B presupunând, de altfel, după cum susține și recurenta reclamantă în cuprinsul acțiunii, o ieșire greu practicabilă, ceea ce s-a instituit prin contractul de vânzare-cumpărare a fost un drept de trecere constituit în favoarea pârâtei reclamante.
Din cuprinsul convenției nu rezultă însă caracterul temporar al acestui drept, nicăieri neexistând stipulat vreun termen determinat ori determinabil.
Rezultă astfel că soluția pronunțată de tribunal este corectă sub aspectul aplicării dispozițiilor legale în materie.
Criticile care privesc interpretarea greșită a probelor de către instanța de apel, respectiv interogatoriu, expertiză martori, cercetare la fața locului, nu pot fi analizate întrucât dispozițiile art.304 pct.11 Cod de procedură civilă a fost abrogat expres prin Legea nr.219/2005, astfel încât nu poate fi analizate de către instanța de recurs.
Nici criticile întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.6 Cod de procedură civilă, în ceea ce privește soluția pronunțată în cererea reconvențională nu sunt fondate, întrucât tribunalul, prin raportare la situația de fapt și a probelor administrate în cauză, a motivat atât în fapt, cât și în drept soluția pronunțată, neexistând nici o contradictorialitate în motivare, câtă vreme cererea reconvențională a fost admisă în parte.
Astfel, deși lucrările de construcție - gard obturează parțial dreptul de trecere al intimatei în punctele 7C și 18 și 3A și 52, tribunalul a apreciat corect că nu se impune desființarea aceluiași gard care nu aduce nici un inconvenient dreptului intimatei pârâte reclamante.
Astfel fiind, Curtea, având în vedere dispozițiile art.312 alin.1 cu referire la dispozițiile art.304 pct.6, 7, 8 și 9 Cod de procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă pârâtă împotriva deciziei civile nr.1121 din 16.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 ex/02.12.2009
--------------------------------------------
- Secția a V-a -
-
Jud.Sector 1 -
Președinte:Doinița MihalceaJudecători:Doinița Mihalcea, Daniela Adriana Bînă, Ioana
