Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 198/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1483/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 198
Ședința publică din 11.02.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Stere Learciu
JUDECĂTOR 2: Claudiu Marius Toma
JUDECĂTOR 3: Ioana
Grefier -
- XX -
Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor declarate de recurenta pârâtă Agenția Domeniilor Statului și de recurenta pârâtă Stațiunea de Cercetare, Dezvoltare pentru "Băneasa", împotriva deciziei civile nr. 77 din 22.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant, precum și a cererii de suspendare a executării hotărârii atacate.
Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru servitute.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 21 ianuarie 2010, care face parte integrantă din prezenta, când pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 28 ianuarie, apoi la 4 februarie și 11 februarie 2010 și a decis următoarele:
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea nregistrată la data de 26.03.2007 pe rolul Judecătoriei Sector 1 B, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Agenția Domeniilor Statului, Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Băneasa, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună constituirea unei servituți legale de trecere în favoarea fondului care îi aparține și care este loc înfundat, asupra drumului de exploatare DN 699, să fie obligate pârâta Stațiunea de Cercetare de a ridica gardul care interzice accesul dintre drumul de exploatare DN 699 în drumul național și obligarea aceleiași pârâte la plata de daune cominatorii în cuantum de 1.000 lei pentru fiecare zi de întârziere până la executarea în natură a obligației.
În motivarea acțiunii reclamantul arată că el este proprietarul suprafeței de 28.000 mp teren intravilan situat în B, parcela 696 sector 1 conform titlului de proprietate nr.- din 22.12.2006. Arată reclamantul că terenul proprietatea sa se învecinează cu unele drumuri de exploatare care sunt în administrarea pârâtei Agenția Domeniilor Statului și în folosința pârâtei Stațiunea de Cercetare reclamantul arată că el nu are acces la terenul proprietatea lui și în acest sens a notificat-o pe pârâta Stațiunea de Cercetare și aceasta refuză să îi permită accesul pe teren.
Reclamantul și-a precizat acțiunea, în sensul că a solicitat ca servitutea de trecere să poarte asupra DE 694, astfel cum a fost identificat în raportul de expertiză depus la dosar, ca pârâta să fie obligată să își ridice gardul care interzice accesul la DE 694, în DN 1, precum și obligarea pârâtei Stațiunea de Cercetare la daune cominatorii de 1.000 lei pe zi de întârziere.
Prin sentința civilă nr.3303/11.03.2008 pronunțată de Judecătoria Sector 1 B, s-a respins ca neîntemeiată sub toate capetele de cerere, acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâții Agenția Domeniilor Statului și Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Băneasa.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul este proprietarul suprafeței de 28.000 mp teren situat în B sector 1, parcela 696 în baza titlului de proprietate nr.10401/22.12.2006 emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor.
Din concluziile la raportul de expertiză depus la dosarul cauzei a rezultat că accesul în terenul proprietatea reclamantului la DN se poate realiza prin capătul de al drumului DE 694, ca fiind posibilitatea cea mai lesnicioasă de acces.
Instanța a reținut concluziile raportului de expertiză potrivit cărora nu este posibilă asigurarea dreptului de servitute de acces la DN B - P pentru reclamant deoarece la intersecția DE 700 cu DE 699 până la aliniamentul gardului de plasă de sârmă ce delimitează incinta Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare pentru Băneasa B DN I nu mai este practicabil întrucât lățimea actuală nu permite deplasarea auto, așa cum a fost ea solicitată de către reclamant.
Instanța a reținut că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.616 Cod Civil, respectiv nu a făcut dovada faptului că terenul pe care el îl deține în proprietate este loc înfundat, el având drum de acces la DN B P pe capătul de al drumului DE 694.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel reclamantul.
situația de fapt, apelantul solicită să se constate că, în mod netemeinic și nelegal, prima instanța a reținut că nu s-ar fi făcut dovada că terenul este loc înfundat, în sensul art.616 Cod civil, întrucât, în opinia instanței, ar fi posibil accesul la drumul public, prin capătul de est al drumului de exploatare (de incinta) DE 694.
În cauza de față, astfel cum rezultă din concluziile raportului de expertiză, terenul este loc înfundat având în vedere că nu exista nicio cale de acces de la acesta către drumul public, respectiv către, singurele căi de acces fiind reprezentate de drumurile de exploatare (de incinta), aflate în folosința, respectiv în administrarea intimatelor pârâte, a căror poziție a fost clar exprimată în sensul de a nu permite accesul apelantului - reclamant, pe aceste drumuri.
Prin urmare, în condițiile în care, deși există căi de acces de la teren către drumul public, acestea nu sunt publice, ci se află în proprietatea privată a unei alte persoane, care nu permite accesul apelantului pe proprietatea sa, respectiv pe aceste drumuri de exploatare, terenul este un loc înfundat, așa cum, în mod corect, a reținut și expertul.
În aceste condiții, în conformitate cu obiectivele stabilite de instanță, constatând ca terenul este loc înfundat, expertul a procedat la identificarea celei mai scurte căi de acces de la teren către și care, totodată, să respecte și dispozițiile Regulamentului de urbanism privind distanța minimă dintre tulpinile copacilor și marginea drumuri, și, de asemenea, să permită și accesul auto.
În urma măsurătorilor efectuate, expertul a stabilit că "singura cale de acces la DN, ca fiind cea mai scurtă (distanța de 109,35 ml de la colțul de Nord al proprietății reclamantului până la DN l) și lesnicioasă (întrucât DE 694 - drum de incintă și nu drum public este betonat) este pe drumul de exploatare DE 694".
În concluzie, din raportul de expertiză se pot desprinde două concluzii majore, esențiale pentru soluționarea corectă a cererii: (i) Terenul este loc înfundat și (ii) calea de acces cea mai scurtă și mai lesnicioasă de la teren către drumul public este DE 694, prin capătul de est al acestuia.
Cu toate acestea, interpretând în mod cu totul eronat concluziile raportului de expertiză, prima instanță a reținut că nu s-a făcut dovada că terenul este loc înfundat, întrucât acesta ar avea drum de acces la DN B-P pe capătul de est al drumului DE 694.
Instanța de judecată nu a observat faptul că DE 694, asupra căruia reclamantul a solicitat constituirea unei servituți de trecere, nu este un drum public, ci unul privat.
În consecință, imposibilitatea de a avea acces la drumul public DN 1, prin oricare din drumurile de incintă, face ca terenul să fie loc înfundat și justifică instituirea în favoarea acestuia a unei servituți de trecere pe calea cea mai scurtă și mai lesnicioasă, identificată de expert ca fiind DE 694.
În drept au fost invocate dispozițiile art.282 și următoarele Cod procedură civilă.
Prin ntâmpinare, intimata Agenția Domeniilor Statului a solicitat respingerea apelului și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică.
În mod corect a reținut instanța de fond concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară topografică întocmit în cauză, potrivit cărora nu este posibilă asigurarea dreptului de servitute de acces la DN 1 B - P pentru reclamant deoarece la intersecția DE 700 cu DE 699 până la aliniamentul gardului de plasă de sârmă ce delimitează incinta Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare pentru Băneasa B DN 1 nu mai este practicabil, întrucât lățimea actuală nu permite deplasarea auto așa cum a fost ea solicitată de către reclamant.
În acest sens, în mod corect, la pronunțarea hotărârii judecătorești instanța de fond a apreciat că sunt aplicabile prevederile art.616 Cod civil, temeiul juridic pe care reclamantul a înțeles să îI invoce. Instanța de fond a apreciat, în mod corect, în pronunțarea soluției în cauză că, nu sunt incidente prevederile din materia servituților de trecere, nefiind respectate cerințele exprese ale acestor norme legale civile.
Reclamantul nu demonstrează că este în imposibilitate absolută de a ieși la calea publică, astfel cum o prevăd în mod expres prevederile Codului civil. Astfel, în ceea ce privește interpretarea acestei norme civile, întreaga literatură de specialitate, în aplicarea acestui text, are în vedere imposibilitatea absolută de a ieși la calea publică, precum și cazurile în care ieșirea ar prezenta inconveniente grave sau ar fi periculoasă.
Trebuie avute în vedere și dispozițiile art.620 Cod Civil, ce condiționează solicitarea oricărei servituți de neimplicarea vreunui fapt personal al proprietarului fondului aservit, existând cazuri în care reclamanții nu mai pot fi îndreptățiți să pretindă de la vecini o trecere peste terenul acestora, întrucât existența locului înfundat se datorează faptei personale a acestora, nemaifiind aplicabile dispozițiile art.616 Cod civil, spre exemplificare, deoarece acesta a amplasat construcții pe calea de ieșire la stradă, sau există acces la calea publică pe un drum impracticabil, dar care poate deveni practicabil cu efectuarea unor cheltuieli.
De asemenea, învederează faptul că, potrivit actelor normative ce reglementează atribuțiile speciale ale 5. respectiv Legea nr.268/2001 și nr.HG626/2001, cu modificările și completările ulterioare, Agenția Domeniilor Statului nu are competențe în sensul cererii pe care reclamantul a înțeles să o deducă judecății.
În drept au fost invocate dispozițiile art.289 Cod procedură civilă, Legea nr.268/2001, nr.626/2001, art.616 și următoarele Cod civil.
Prin decizia civilă nr.77/22.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, s-a admis apelul formulat de apelantul - reclamant; s-a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că: Admite în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată; dispune constituirea unui drum de servitute în favoarea reclamantului asupra drumului de exploatare DE 694, conform raportului de expertiză; menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Pentru a pronunța prezenta sentință, s-a reținut că instanța nu este chemată, în prezentul litigiu să cerceteze împrejurările în care reclamantul a intrat în posesia terenului, așa încât nu s-ar putea aprecia că locul a devenit înfundat prin fapta personală a proprietarului fondului, neexistând nicio dovadă în sensul că însuși reclamantul ar fi ales amplasamentul (locația) terenului asupra căruia i s-a reconstituit drept de proprietate conform sentinței civile nr.19320/13.12.2006 a Judecătoriei Sectorului 1 B, instanța de apel constatând că nu există nici un impediment legal pentru a constitui un drept de servitute de trecere asupra drumului de acces identificat conform raportului de expertiză.
Împotriva deciziei civile de mai sus au formulat recurs recurenta - pârâtă Agenția Domeniilor Statului și recurenta - pârâtă Stațiunea de Cercetare, Dezvoltare pentru "Băneasa".
1) Recurenta Stațiunea de Cercetare, Dezvoltare pentru "Băneasa" critică următoarele aspecte:
- pentru constituirea unui drept de servitute legală, nu s-a ținut seama de scopul acestui drum de exploatare;
- drumul de exploatare a fost special amenajat și are destinația strictă de a deservi activitatea de cercetare, accesul pe acesta avându-l numai salariații recurentei.
În drept: art.299 și următoarele Cod procedură civilă.
2) Recurenta Agenția Domeniilor Statului critică următoarele aspecte:
- în mod eronat s-a reținut că nu există nici un impediment legal pentru a constitui un drept de servitute de trecere asupra drumului de acces;
- trebuie avute în vedere dispozițiile art.620 cod civil care condiționează solicitarea oricărei servituți de neimplicarea vreunui fapt personal al proprietarului fondului aservit;
- servitutea de trecere nu este gratuită, proprietarul fondului dominant fiind obligați să despăgubească pe proprietarul fondului aservit, proporțional cu paguba;
- prin constituirea acestei servituți, se împiedică desfășurarea activității societății care a concesionat terenul agricol.
În drept: art.299 Cod procedură civilă; art.304 pct.9 Cod procedură civilă; Legea nr.268/2001; HG nr.626/2001; art.616 și următoarele Cod civil.
Intimatul - reclamant depune o întâmpinare prin care invocă excepția nulității recursurilor formulate de cele două recurente.
În ceea ce privește recursul formulat de Stațiunea de Cercetare, Dezvoltare pentru "Băneasa" se arată că în cererea de recurs nu se regăsesc critici propriu-zise la decizia recurată, existând două succesiuni de fapte și afirmații.
În ceea ce privește recursul formulat de recurenta Agenția Domeniilor Statului, arată că aceasta invocă generic o serie de articole și fapte fără o raportare la soluția recurată.
La termenul din 19.11.2009 recurenta Stațiunea de Cercetare, Dezvoltare pentru "Băneasa"solicită suspendareacauzei în temeiul art.244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă întrucât pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B se află spre soluționare dosarul nr- având ca obiect - anulare act.
De asemenea, în temeiul art.620 Cod civil raportat la art.13 din Legea nr.213/1998 și art.11 din aceeași legeinvocă excepția inadmisibilității acțiunii.
Curtea, față de probele administrate urmează să constate că recursurile formulate sunt nefondate, urmând a fi respinse.
Astfel, probele administrate la prima instanță, în special expertiza judiciară efectuată de expert judiciar G, atestă faptul că terenul proprietatea reclamantul este un loc înfundat, în sensul art.616 Cod civil, identificând o posibilitate de acces spre drumul public, cea mai scurtă și lesnicioasă, prin capătul de est al drumului de exploatare DE 694, aflat în administrarea intimatei - pârâte Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Băneasa. Se menționează că DE 699 nu poate asigura exercitarea corespunzătoare a accesului pe terenul proprietatea reclamantului întrucât nu mai este practicabil, lățimea actuală nu permite deplasarea cu mijloace auto.
Împrejurarea pe care o reține prima instanță în sensul că terenul proprietatea reclamantului nu constituie un loc înfundat, conform art.616 Cod civil, întrucât ar avea acces la drumul public prin DE 694, astfel cum reține expertul, nu poate conduce la respingerea cererii de constituire a unei servituți de trecere asupra acestui drum, conform cererii precizate a reclamantului, întrucât respectiva cale de acces nu constituie un drum public, pentru a putea fi exploatat în mod liber, ci reprezintă un drum de incintă (drum tehnologic și de exploatare agricolă) din domeniul statului, concesionat de către ADS, Stațiunii de Cercetare și Producție Pomicolă Băneasa.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar reține că respectivul drum face parte din domeniul public al statului, acesta este totuși compatibil cu o servitute naturală sau legală (cum este servitutea de trecere), în practica judiciară a instanței supreme reținându-se că se poate acorda dreptul de trecere peste terenul proprietatea de stat, drept care o dată dobândit, modificarea sa nu poate fi justificată decât atunci când este vorba de o expropriere pentrunevoide utilitate publică.
Reținând totodată că instanța nu este chemată, în prezentul litigiu să cerceteze împrejurările în care reclamantul a intrat în posesia terenului, așa încât nu s-ar putea aprecia că locul a devenit înfundat prin fapta personală a proprietarului fondului, așa cum susține intimata - pârâtă, neexistând nicio dovadă în sensul că însuși reclamantul și-ar fi ales amplasamentul (locația) terenului asupra căruia i s-a reconstituit drept de proprietate conform sentinței civile nr.19320/13.12.2006 a Judecătoriei Sectorului 1 B, Curtea constată că nu există nici un impediment legal pentru a constitui un drept de servitute de trecere asupra drumului de acces identificat conform raportului de expertiză efectuată în cauză.
În sprijinul acestei soluții, Curtea va reține că, deși expertul nu identifică un astfel de gard amplasat pe DE 694 spre DN 1, intimata - pârâtă Stațiunea de Cercetare, Dezvoltare pentru "Băneasa" susține existența unei porți ce asigură protejarea incintei sale împotriva sustragerilor și distrugerilor de bunuri din interiorul Stațiunii.
Curtea constată că existența respectivei porți nu reprezintă un impediment pentru exercitarea în bune condițiuni, a dreptului de servitute recunoscut în folosul proprietății reclamantului. Având în vedere că nu este permis titularului fondului dominant a face modificări împovărătoare fondului aservit, poarta în discuție având rolul de a proteja incinta pârâtei de potențialii intruși ce ar sustrage sau distruge bunurile acesteia (în speță culturile pomicole, precum și alte echipamente ori instalații specifice activității pârâtei), se constată că desființarea acesteia ar încălca, în mod nejustificat, proprietatea pârâtei și integritatea bunurilor sale, fiind de natură a-i cauza grave prejudicii, prin faptul că ar îngădui accesul liber al oricărei persoane în incinta Stațiunii de cercetare. În vederea exercitării în fapt a dreptului de servitute recunoscut prin prezenta hotărâre părțile pot ajunge la înțelegere, astfel încât să i se permită exclusiv proprietarului fondului dominant ori persoanelor împuternicite de acesta accesul pe respectivul drum de exploatate, fără a fi necesară desființarea porții (gardului) ce separă incinta pârâtei de drumul public.
În ceea ce privește excepția nulității celor două recursuri invocată de intimatul - reclamant, Curtea constată că, în conformitate cu dispozițiile art.306 pct.3 Cod procedură civilă, indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, iar motivele indicate de recurente pot fi încadrate în prevederile art.304 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește cererea de suspendare a cauzei în temeiul art.244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, Curtea constată că aceasta a rămas fără obiect întrucât cauza s-a judecat pe fond, fără a suferi vreo altă amânare.
În privința excepției inadmisibilității acțiunii, Curtea constată că nimeni nu poate confunda admisibilitatea în principiu a unei acțiuni cu temeinicia sa și, în consecință, cu admiterea ei. Pot exista ipoteze de drept și situații de fapt în care acțiunea să fie respinsă ca nefondată.
Or, a spune că ea este "inadmisibilă" de plano este, considerăm, greșit din punct de vedere juridic, excesiv, nepotrivit și contraproductiv, mai ales în contextul reglementărilor internaționale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate ambele recursuri formulate de recurenta - pârâtă AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI și de recurenta - pârâtă STAȚIUNEA DE CERCETARE, DEZVOLTARE PENTRU "BĂNEASA", împotriva deciziei civile nr.77 din 22.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul - reclamant.
Respinge cererile și excepțiile invocate ca nefondate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
.
2 ex./22.04.2010
TB-5 -;
Jud.1 -
Președinte:Stere LearciuJudecători:Stere Learciu, Claudiu Marius Toma, Ioana
