Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 2/2008. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - servitute -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA Nr. 2
Ședința publică din 8 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Dumitraș Daniela
JUDECĂTOR 2: Plăcintă Dochița
JUDECĂTOR 3: Grosu Cristinel
Grefier - -
Pe rol se află judecarea recursului formulat de pârâții și, ambii cu domiciliul în satul, comuna, județul S, împotriva deciziei civile nr. 383 din 9 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns pârâtul recurent asistat de avocat și reclamantul intimat G asistat de avocat, lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, avocat, pentru recurenți a depus chitanța nr. - din 7 ianuarie 2008, pentru suma de 10 RON și timbru judiciar mobil de 1,5 RON, cu care susține a face dovada achitării taxei aferente recursului, ce au fost anulate la dosar.
Instanța, având în vedere că prin Serviciul arhivă a fost depusă de către intimat întâmpinare în dublu exemplar, a înmânat unul avocatei recurenților, apoi constatând cauza legal timbrată și în stare de judecată a dat cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru pârâții recurenți a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, admiterea apelului și pe fond respingerea acțiunii în servitute, cu cheltuieli de judecată din toate instanțele. În susținere a arătat că recursul se bazează pe dispozițiile art. 304 pct. 6,7 și 9 Cod procedură civilă și a precizat că între construcții și linia de hotar este o distanță de 70 cm, încât apele pluviale cad pe terenul proprietatea părților pe care le reprezintă, nefiind încălcate astfel dispozițiile art. 615 Cod civil. A mai precizat că instanțele de fond și apel au acordat ceea ce nu s-a cerut, transformându-i pe pârâți în debitorii unei obligații de a face - în lipsa unei acțiuni în grănițuire. A arătat că în mod greșit a fost instituită în sarcina pârâților recurenți obligarea la plata de daune cominatorii, în acest caz instanța făcând aplicarea greșită a dispozițiilor art. 5803Cod procedură civilă; că prin Decizia XX din 12 decembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că hotărârea judecătorească prin care s-au stabilit daune cominatorii nu este susceptibilă de executare silită, fiind necesar ca aceste daune să fie transformate de instanța de judecată, la cererea creditorului, în daune compensatorii.
Avocat, pentru reclamantul intimat, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. A precizat că instanța de apel a făcut o corectă aplicare dispozițiilor art. 615 Cod civil. Reclamantul a solicitat instanței să oblige pârâții să-i permită să îndrepte gardul care este mult înclinat spre proprietatea sa aspect dovedit atât cu planșele fotografice ( filele 26, 27, 28 dosar ), cât și prin constatările instanței la fața locului. Totodată a arătat că în cauză nu este vorba de rezolvarea efectelor unor situații ipotetice cum ar fi calamitățile naturale, ci de pagube produse de orice ploaie torențială.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Judecătoriei Suceava la data de 10 octombrie 2006, reclamantul G i-a chemat în judecată pe pârâții și, solicitând obligarea acestora să modifice acoperișul unei magazii pentru a împiedica scurgerea apelor pe gardul proprietatea sa, sub sancțiunea plății de daune cominatorii pe fiecare zi de întârziere.
Și- motivat cererea arătând că este proprietarul terenului de 600 curți + construcții, identic cu parcela nr. 244 din cartea funciară nr. 136 a comunei cadastrale, din intravilanul satului, comuna, județul S, care pe latura sudică se învecinează cu proprietatea pârâților.
Pârâții și-au construit o magazie lângă hotarul celor două proprietăți, iar în vara anului 2006 i-au schimbat acoperișul din șindrilă cu unul de azbest, astfel încât apele de ploaie se scurg pe gardul construit exclusiv de reclamant și pe proprietatea acestuia.
Situația de fapt arătată a fost constatată și de reprezentanți ai Primăriei, care le-au pus în vedere pârâților să-și modifice acoperișul, însă fără rezultat, pârâții motivând că linia de hotar nu este cea pe care se află gardul. În același sens pârâții au fost notificați la 17 iulie 2006 prin executorul judecătoresc.
La termenul din 13 decembrie 2006 reclamantul a completat acțiunea, solicitând obligarea pârâților să monteze la acoperișul bucătăriei de vară situată pe același aliniament cu magazia un jgheab ( uluc ) pentru captarea apei și să-i permită să îndrepte gardul despărțitor pe aliniamentul stâlpilor de beton.
A arătat că temelia și stâlpii de beton sunt amplasați de foarte multă vreme, gardul este înclinat și pârâții nu-i permit să-l îndrepte, provocând scandal.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 615 Cod civil.
Prin întâmpinare, pârâții s-au opus acțiunii, arătând că, în cadrul unei cercetări locale s-a constatat că distanța dintre acoperișul de azbociment și gard este de 70 cm, astfel că este imposibilă scurgerea apelor pluviale pe terenul reclamantului; că în cauză nu-și găsesc aplicarea dispozițiile art. 615 Cod civil; că hotarul dintre proprietăți este relativ, temelia din beton nefiind fixată în pământ, încât, în lipsa unei hotărâri judecătorești de grănițuire, prin " îndreptarea gardului " reclamantul ar putea modifica linia despărțitoare actuală.
După administrarea probelor, judecătoria prin sentința civilă nr. 2524 din 18 iunie 2007 a admis în parte acțiunea, obligând pârâții să monteze un jgheab ( uluc ) la acoperișul bucătăriei de vară și să-i permită reclamantului să îndrepte gardul din lemn ce desparte curțile părților pe aliniamentul temeliei de beton și a stâlpilor existenți, sub sancțiunea plății de daune cominatorii. Totodată, a fost respinsă ca nefondată cererea privind obligarea pârâților la modificarea acoperișului magaziei proprietatea lor.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere concluziile expertizei dispusă în cauză și constatările din cadrul cercetării locale, reținând că bucătăria de vară a pârâților este edificată la o distanță de 82 cm de hotarul existent, iar limita streșinii este de 65 cm față de perete. În aceste condiții, în cazul ploilor torențiale, destul de frecvente în zonă, apa de pe învelitoarea de azbociment se poate scurge pe proprietatea reclamantului.
Instanța nu și-a însușit concluziile expertului privind magazia pentru lemne pârâților, reținând, pe baza constatărilor la fața locului, că aceasta este de mici dimensiuni, are caracter improvizat, iar distanța dintre marginea acoperișului și temelia de beton a gardului este de 70 cm, astfel că scurgerea apelor pluviale, chiar în cazul averselor de ploaie, nu afectează proprietatea reclamantului.
Cu referire la cererea reclamantului privind îndreptarea gardului despărțitor, instanța a reținut că acesta este într-adevăr înclinat spre proprietatea acestuia, iar dispoziția judecătorului investit nu poate viza decât operațiunea de ridicare pe actuala temelie de beton, iar nu de schimbare a aliniamentului liniei despărțitoare, cum susțin pârâții.
Sentința a fost criticată în apel d e pârâți pentru greșita apreciere a probelor și aplicare a legii.
Au arătat că bucătăria de vară este amplasată pe același aliniament cu magazia, încât distanța față de gardul despărțitor nu poate fi diferită; că îndreptarea gardului presupune și îndreptarea stâlpilor de beton de la bază; că greșit au fost obligați la plata de daune cominatorii, o astfel de dispoziție nefiind susceptibilă de executare silită; că nu datorează cheltuieli de judecată în urma compensării.
Prin decizia civilă nr. 383 din 9 octombrie 2007, Tribunalul Suceavaa respins apelul ca nefondat, obligând pârâții la plata cheltuielilor de judecată de 150 lei, cu motivarea că prima instanță a făcut o corectă și completă apreciere a probelor administrate și o justă aplicare a legii. Totodată, s-a reținut că îndreptarea gardului nu implică modificări privind amplasarea stâlpilor de beton; că apărările privind executarea obligației de plată a daunelor cominatorii contravine dispozițiilor art. 1075 Cod civil, iar cheltuielile de judecată au fost corect stabilite.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal pârâții, invocând dispozițiile art. 304 pct. 6, 7 și 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor, amplu expuse, au arătat că:
- În privința obligării lor la executarea amenajărilor necesare captării apelor pluviale de pe bucătăria de vară nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 615 Cod civil; însuși reclamantul a arătat prin cerere că ambele construcții se află pe același aliniament, astfel că distanța acestora față de linia de hotar este aceeași, de 70 cm, suficientă pentru ca apele pluviale să se scurgă pe proprietatea lor. De altfel, reclamantul nu i-a notificat sub acest aspect, iar instanțele au reținut aspecte diferite de constatările expertului. Expertul a admis că există posibilitatea scurgerii apelor pe proprietatea reclamantului în cazul unor averse sau ruperi de nori, însă acestea sunt situații ipotetice, viitoare, neputând fi ocrotite printr-o hotărâre judecătorească. În lipsa investirii instanței cu o cerere în grănițuire este relativă susținerea potrivit căreia ar fi încălcat distanța exterioară a acoperișului bucătăriei de vară față de aliniamentul liniei de hotar;
- în mod nelegal a fost menținută soluția privind îndreptarea gardului despărțitor pe aliniamentul temeliei și stâlpilor de beton, sub acest aspect instanțele acordând ceea ce nu s-a cerut. Ulterior promovării acțiunii reclamantul a înlocuit gardul de lemn cu plase de sârmă. Mai mult, acesta a cerut instanței simpla îngăduință de a i se permite să remedieze gardul, iar nu obligarea lor la a acorda o astfel de permisiune.
Pe de altă parte, hotarul dintre proprietăți este relativ, temelia de beton nefiind fixată în pământ, încât, în lipsa unei hotărâri de grănițuire, operațiunea de " îndreptare a gardului " este de natură să influențeze configurația actuală a liniei despărțitoare;
- în mod nelegal a fost instituită în sarcina lor obligația plății de daune cominatorii, din moment ce această dispoziție nu se poate aduce la îndeplinire;
- cheltuielile de judecată au fost greșit calculate de prima instanță, pretențiile reclamantului fiind admise doar în parte.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor indicate de pârâți și în raport de ansamblul probelor administrate în cauză, Curtea constată neîntemeiat recursul.
În conformitate cu dispozițiile art. 615 Cod civil, orice proprietar este obligat să-și facă streașina casei astfel încât apele din ploi să se scurgă pe terenul său sau pe ulițe, iar nu pe locul vecinului său.
Prin urmare, nu interesează distanța dintre zidul construcției și linia despărțitoare a construcțiilor, ci, după caz, distanța dintre streașină și hotar, unghiul acoperișului și modalitățile folosite pentru captarea apelor pluviale ce se scurg de pe acesta.
În speță, prima instanță atât pe baza constatărilor personale, cât și ale expertului a concluzionat că în cazul ploilor abundente apele de pe acoperișul bucătăriei de vară a pârâților se scurg pe gardul, respectiv pe proprietatea reclamantului. De altfel, aceeași concluzie se desprinde din planșele fotografice atașate dosarului ( filele 26 - 28 dosar fond ).
Așadar, corect prima instanță a reținut, iar instanța de apel a confirmat incidența în cauză a dispozițiilor art. 615 Cod civil.
Nu poate fi primită critica potrivit căreia instanțele s-ar fi pronunțat asupra unei situații ipotetice, viitoare și nesigură ca realizare, câtă vreme ploile în averse sunt un fenomen frecvent întâlnit în zonă.
Este lipsită de relevanță împrejurarea că prin cererea completatoare reclamantul a arătat că cele două construcții sunt situate pe același aliniament, câtă vreme distanța reală față de linia despărțitoare a proprietăților a fost determinată în cauză prin măsurători.
Cererea privind acoperișul magaziei de lemne a fost respinsă de prima instanță în considerarea distanței vizibil mai mari față de gardul despărțitor, dar și a dimensiunilor reduse și a caracterului improvizat al construcției. În atare situație, nu se poate aprecia că instanțele, pe baza aceluiași probatoriu, ar fi soluționat diferit situații similare.
De asemenea, lipsa unei notificări prin intermediul executorului judecătoresc nu poate conduce la concluzia lipsei vreunui prejudiciu.
Prin sentința primei instanțe pârâții au fost obligați să-i permită reclamantului să-și îndrepte gardul ce desparte curțile pe aliniamentul actual, marcat de temelia și stâlpii de beton existenți. O astfel de cerere intră în categoria obligațiilor "de a face", nefiind condiționată de existența unei hotărâri în grănițuire.
De principiu, executarea acestei dispoziții din hotărâre de către reclamant nu este de natură să aducă modificări ale configurației actuale a liniei despărțitoare dintre cele două proprietăți.
Susținerile recurenților privind relativitatea hotarului actual sunt lipsite de relevanță în prezenta cauză, câtă vreme nu s-a cerut și dovedit care este limita reală a terenurilor. În raport de dispozițiile art. 584 - 585 cod civil obligația de grănițuire revine deopotrivă ambilor proprietari ai fondurilor învecinate.
Faptul că, între timp, reclamantul ar fi procedat la înlocuirea gardului din lemn cu plase din sârmă nu este de natură a conduce la schimbarea soluției, al cărei dispozitiv se referă strict la obiectul investirii.
Cu referire la critica privind obligația de plată a daunelor cominatorii, Curtea constată că instanțele au făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 5803Cod procedură civilă, aceasta fiind inserată în dispozitivul sentinței ca sancțiune, iar nu ca obligație propriu-zisă. O eventuală imposibilitate de punere în executare a acestei dispoziții, în cadrul procesual dat, ar fi în interesul recurenților.
În ce privește critica privind cuantumul cheltuielilor de judecată, Curtea, verificând lucrările dosarului de fond, constată că, față de limitele în care acțiunea reclamantului a fost admisă, instanța a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 și 276 Cod procedură civilă.
Față de cele ce preced, Curtea, văzând că nu sunt date în cauză motivele indicate de pârâți și nici motive de nulitate a hotărârii ce pot fi invocate din oficiu,
Văzând dispozițiile art. 312 alin. 1 și art. 274 din Codul d e procedură civilă,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții și, ambii domiciliați în satul, comuna, județul S, împotriva deciziei civile nr. 383 din 9 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Suceava.
Obligă recurenții și să plătească intimatului G suma de 250 lei cheltuieli de judecată din recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8 ianuarie 2007.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red. Pl.
Dact.
Ex. 2/25.01.2008
Președinte:Dumitraș DanielaJudecători:Dumitraș Daniela, Plăcintă Dochița, Grosu Cristinel
