Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 226/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 226
Ședința publică din data de 11 martie 2009
PREȘEDINTE: Elena Costea
JUDECĂTORI: Elena Costea, Elena Staicu Iolanda Mioara
- - -
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul domiciliat în Târgoviște,-, județul D, împotriva deciziei civile nr.415 din 22 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanții și domiciliați în comuna sat, județul
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 4 martie 2009, fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitatea recurentului-pârât să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru azi, data de mai sus, când a dat următoarea soluție.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată sub nr. 7269/03.12.2007 pe rolul Judecătoriei Târgoviște, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâtul solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate încetarea servituții convenționale de trecere în suprafață de 94 mp, constituită pe terenul situat în Târgoviște,-, și 33, județul
În motivarea cererii reclamanții au arătat că potrivit actului de vânzare nr. 899/06.07.1907 numita, bunica pârâtului a cumpărat de la suprafața de 640 mp teren aflat în Târgoviște,-, județul D, ocazie cu care a fost constituită convențional o servitute de trecere cu căruța pe terenul vânzătoarei, iar la data de 01.04.1992 ca urmare a actului de partaj voluntar autentificat sub nr. 4022/1992 s-a realizat împărțirea averii, pârâtul primind în proprietate suprafața de teren cumpărată de bunica sa în anul 1907; că la 11.04.2005, în baza contractelor de vânzare - cumpărare autentificate sub nr. 2573 și 2574/2005, reclamanții au cumpărat suprafețele de 239 mp și 260 mp situate in Târgoviște,-, și 29, județul D, terenuri între care fusese creată servitutea de trecere de la proprietatea pârâtului până în strada -; că pârâtul are acces la calea publică, folosind str. -. - -, așa cum rezultă din adresa 722/a/ II/4 din 19.01.2006 emisă de Primăria Târgoviște; că în urma modificării de denumiri de străzi și renumerotării de imobile, aprobată prin. 473/1990 pe str. - nu mai există nr. 31 adresa actuală a pârâtului fiind-, județul
La termenul de judecată din 28.01.2008, pârâtul a formulat cerere de rectificare a adresei sale arătând că reclamanții au indicat domiciliul ca fiind str. -. - -, nr. 31, deși adresa reală este-, și prin acest comportament abuziv au încercat să inducă instanța în eroare, comportament imposibil de justificat având în vedere decizia civilă 162, încheierea și Decizia civilă 1123.
A arătat pârâtul că în mod abuziv reclamanții au închis abuziv drumul de servitute, ceea ce a atras condamnarea pe temeiul obligației de a face.
A solicitat pârâtul rectificarea adresei sale, anexând copie carte de identitate.
Tot la termenul de judecată din 28.01.2008 pârâtul a formulat cerere prin care a solicitat reclamanților precizarea obiectului acțiunii arătând că dispozițiile art. 616 și 636 cod civil nu au vreo incidență, fiind evident că nu se află în situația de a reclama unul altuia o trecere pe locul vecinului, iar reclamanții nu aduc nici o probă că ar fi cerut constituirea unei servituți de trecere, cu toate că sarcina probei le incumbă; că vine în drepturile bunicii sale și prin actul din 04.07.1907 a fost constituită o servitute contravențională, ce a fost exercitată timp de un secol, evidențiată în documentul cadastral din 1994, pe o suprafața de 96 mp, iar pe porțiunea de teren pe care s- constituit servitutea exista și conductă de gaz; că a exercitat în mod aparent, netulburat și fără nici o întrerupere, dreptul de utilizare a servituții și reclamanții deși au dreptul și interesul să formuleze cerere de chemare în garanție a vânzătorilor, nu doresc să angajeze răspunderea acestora; că în cauză nu poate fi reținută nici imposibilitatea exercitării servituții întrucât Curtea de APEL PLOIEȘTI, prin dec. 1123/01.11.2007, decis că servitutea de trecere a fost creată contravențional și faptul că ar avea acces la calea publică pe o altă stradă este fără importanță.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 576 și urm. Cod civil, instanța de fond luând act de precizarea pârâtului, în sensul că domiciliul său este în Târgoviște,-, județul
La ultimul termen de judecată, pârâtul a invocat excepția inadmisibilității.
Prin sentința civilă nr. 1721/7.04.2008, Judecătoria Târgoviștea respins excepția inadmisibilității, a admis cererea formulată de reclamanții și împotriva pârâtului, a dispus încetarea dreptului de servitute de trecere constituită prin actul de vânzare cumpărare nr. 899 din 06.07.1907, pe terenul în suprafață de 94 mp, situat în Târgoviște, parcela 14.86 din-, județul și în favoarea terenului proprietatea pârâtului situat în Târgoviște, str. -. - - între imobilele cu numerele 31 și 33 județul D și a obligat pârâtul la plata către reclamanți sumei de 219,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamantul a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună încetarea servituții convenționale de trecere în suprafață de 94 mp, constituită pe terenul din Târgoviște,- și 33 județul D și că s-a invocat excepția inadmisibilității, ce a fost respinsă, instanța constatând că se vizează de fapt autoritatea de lucru judecat, prevăzută de art. 1201 Cod civil, dar tripla identitate nu se regăsește, fiind vorba de obiecte diferite ale celor două cauze; că mai mult, atât în decizia civilă 162/05.04.2007, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul 454/2007, cât și în decizia 1123/01.11.2007 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI în dosarul 454/2007 se arată că servitutea de trecere poate fi modificată prin acordul părților, ori poate înceta când condițiile care au determinat înființarea ei au încetat; că prin urmare, cererea formulată de reclamanți nu tinde spre obținerea unei hotărâri judecătorești contradictorie cu deciziile civile mai sus amintite, excepția inadmisibilității fiind neîntemeiată; că în fapt, prin actul de vânzare nr. 899/06.07.1907 a fost constituită convențional o servitute de trecere cu căruța pe terenul vânzătoarei teren în suprafață de 640 mp dobândit ulterior, prin contractele de vânzare - cumpărare 2573 și 2574/2005 de reclamanți; că reglementat de art. 576 - 643 cod civil dreptul de servitute, dezmembrământ al dreptului de proprietate are drept caracteristică esențială împrejurarea că este conceput ca servind și utilității unui imobil; că potrivit art. 616 cod civil proprietarul locului înfundat poate să ceară vecinului său dreptul de trecere spre calea publică pentru folosirea fondului; că prin loc înfundat textul de lege menționat înțelege locul ce nu are nici o ieșire la calea publică deci imposibilitatea absolută sau care are o ieșire cu inconveniente grave ori periculoase; că dacă există loc de trecere la calea publică, chiar drum impracticabil în anumite împrejurări, dar care poate deveni practicabil locul nu este înfundat în sensul art. 616 Cod civil; că potrivit art. 636 Cod civil servituțile încetează când lucrurile se găsesc în astfel de stare încât nu se pot exercita, respectiv când a intervenit modificarea situației obiectiv care a impus înființarea servituții; că în cauza dedusă judecății instanța constată aplicabilitatea art. 636 Cod civil, în sensul modificării situației obiective ce a condus la instituirea servituții contravenționale; că martorii și declară că între proprietățile părților există gard și drumul de trecere are o lățime de circa 4 metri fiind situat între imobilul aflat la nr. 29 și imobilul aflat la nr. 33, pe str. -; că mai declară martorii că pârâtul nu folosește drumul de acces întrucât intrarea în proprietatea sa se face pe o stradă paralelă cu str. -; că martorul, audiat la cererea pârâtului declară că acesta a folosit calea de acces întrucât nu avea un alt drum de trecere, în prezent însă are, acces spre proprietate pe str. col. -, atât pentru trecerea cu piciorul, cât și cu mașina; că mai arată martorul că, după 1990 denumirea străzii s-a schimbat din - în -. -, numerele la case s-au menținut, dar pârâtul nu avea număr la casă; că martorul declară că până în anul 1990 pârâtul avea acces la proprietate pe o ulicioară numită intrarea - ce se învecina cu nr. 35 în dreapta și în stânga cu un cămin viran; că martorul a precizat că era drum de trecere cu piciorul și căruța, fiind folosit doar de pârât și familia sa, dar în prezent, probabil că accesul se face pe strada paralelă respectiv, str. -; că mai declară martorul că pe drumul de trecere se află conductele de gaze și canalizare ce deservesc proprietatea pârâtului; că prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert în dos. 4307/2005 este identificată calea de acces în suprafață de 94 mp, aflată pe proprietatea reclamantului și, respectiv terenul din-, parcela 14.86, județul D; că s-a menționat în raportul de expertiză că proprietatea pârâtului are ieșire directă la str. -. - -; că s-a efectuat în cauză și cercetare la fața locului în data de 21.03.2008, întocmindu-se procesul - verbal aflat la fila 74; că, cu acea ocazie, instanța a constatat că accesul pe proprietatea pârâtului se face din str. -. -, unde se află o poartă de aproximativ un metru lățime, pe care se intră cu piciorul și în continuare două porți mai mari de aproximativ 3,5 lățime pentru trecerea cu mașina; că la proprietatea pârâtului nu există nici un număr, fiind situată pe str. -. - între imobilele cu nr. 31 și 33; că s-a constatat că drumul de acces din str. - se află pe proprietatea reclamanților și pe calea de trecere au fost plantați 3 pomi în urmă cu 20 de ani, fiind evident că nu s-a putut trece cu căruța sau mașina, ci doar cu piciorul; că pe drumul de acces trece și conducta de gaze ce alimentează proprietatea pârâtului, dar aceasta nu este un motiv ce ar justifica menținerea unei servituți de trecere, în condițiile în care este evident că pârâtul are intrare directă de la calea publică, str. -. - -, unde are montată și instalația de gaze, lipsindu-i doar contorul aflat în prezent pe proprietatea reclamanților; că prin adresa nr. 722/19.01.2006 Primăria Târgoviște a precizat ca prin Decizia nr. 473/1990 a Consiliului Județean D, au intervenit modificări de denumiri de străzi și renumerotări de imobile, astfel că proprietatea pârâtului figurează la adresa str. -. - -, nr. 31, fostă-; că față de cele mai sus expuse nu poate fi reținută susținerea pârâtului în sensul că nu locuiește pe str. -. -, ci pe str. -, așa cum nu pot fi reținute nici răspunsurile acestuia la interogatoriu, întrucât contravin tuturor probelor administrate în cauză; că nu se va face nici aplicarea disp. art. 225 Cod procedură civilă, în privința reclamantei, deoarece această probă nu poate fi coroborată cu nimic și va înlătura susținerea în sensul că prin soluționarea irevocabilă a cauzei 4307/2005 Curtea de APEL PLOIEȘTIa înlăturat argumentul că ar mai beneficia de o altă cale de acces, întrucât în chiar considerentele deciziei 1123/01.11.2007 se arată că servitutea convențională poate fi modificată prin acordul părților, ori poate înceta atunci când condițiile care au determinat înființarea ei au încetat, dar obiectul cauzei era altul; că coroborând materialul probator administrat și mai sus analizat instanța constată că situația obiectivă ce a impus instituirea servituții de trecere s-a modificat în sensul că intrarea pe proprietatea pârâtului se face direct de la calea publică, respectiv str. - - -, pe o poartă având o lățime de aproximativ 4, 5, iar accesul din-, în spatele proprietății nu se mai justifică; că menținerea servituții de trecere, în aceste condiții ar reprezenta o exercitare abuzivă a dreptului de servitute, o sarcină împovărătoare pentru fondul aservit, fără ca fondul dominant să fie loc înfundat, așa cum este descris de art. 616 cod civil.
Împotriva soluției primei instanțe a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că este vorba de o servitute convențională constituită în favoarea bunicii sale prin contractul de vânzare - cumpărare din 04 iulie 1907; că servitutea nu a fost supusă nici unei condiții (loc înfundat), fiind una simplă necondiționată; că respectiva servitute a fost exercitată timp de un secol în mod aparent, netulburat și fără întrerupere de către apelant și autorii săi; că servitutea a fost evidențiată și în documentul cadastral din 1994 pe o suprafață de 96 mp.; că pe această porțiune de teren s-a exercitat nu numai servitutea de trecere dar a trecut și conducta de gaze, cablul electric și de telefon; conducta de apă; că reclamanții au cumpărat prin 2 acte de vânzare distincte 2 terenuri separate și au procedat la construirea unui gard cu care i-au blocat accesul la terenul grevat de servitutea convențională de trecere; că astfel a fost suprimată abuziv și unilateral posibilitatea de exercitare a servituții convenționale seculare; că intimatul reclamant nu poate beneficia de prezumția de fides pentru el și-a exercitat servitutea de trecere în mod netulburat, aparent și fără întrerupere; că intimatul reclamant beneficiază de garanție împotriva evicțiunii în baza celor două contracte de vânzare-cumpărare; că nu s-a folosit de o asemenea garanție, deși era asistat de avocat; că a solicitat ca intimații reclamanți să își precizeze obiectul acțiunii; că dispozițiile art. 616 și 636 din Codul civil invocate nu sunt aplicabile în speță și nu pot fi avute în vedere în lipsa precizării obiectului acțiunii; că întrucât intimații reclamanți nu și-au precizat obiectul cererii a fost în imposibilitate să își exercite dreptul de apărare și să își formuleze întâmpinarea în deplină cunoștință de cauză; că instanța de fond în motivare modificat motivarea deciziei nr. 1123/01.11.2007 a Curții de APEL PLOIEȘTI prin care se statua că servitutea de trecere nu poate fi modificată decât prin acordul părților sau atunci când condițiile care au determinat înființarea au încetat; că acordul părților a încetat iar condițiile nu pot fi modificate pentru că servitutea de trecere convențională este una pură și simplă și necondiționată; că în aceeași decizie se arată că nu are importanță faptul că reclamantul (adică apelantul ) ar avea acces la calea publică pe altă stradă în condițiile în care servitutea a fost creată convențional și profită reclamantului; că instanța de fond nu a ținut seama de probele administrate în favoarea sa și i-a refuzat dreptul de a administra probe cu înscrisuri oficiale, concludente și utile, refuzând să facă aplicarea dispozițiilor art. 225 Cod procedură civilă; că instanța de fond a inventat o stipulație contractuală inexistentă de loc înfundat deși în actul din 1907 nu exista o asemenea clauză; că o instanță nu poate conveni în locul părților și împotriva voinței lor încetarea servituții convenționale; că hotărârea apelată este contrară unei practicii judiciare constante cum ar fi deciziile fostului Tribunal Suprem nr. 966/1973 și 496/1975 și decizia nr. 1457/1967 a Colegiului civil al fostului Tribunal Suprem.
Tribunalul Dâmbovița, prin decizia civilă nr. 415 din 22 octombrie 2008, a respins ca nefondat apelul, a păstrat sentința atactă și a obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 400 lei reprezentând onorariu avocat, reținând următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, intimații reclamanți și au solicitat încetarea servituții de trecere constituită printr-un contract de vânzare - cumpărare, pe terenul proprietatea lor, pe o suprafață de 94 mp. în favoarea fondului aparținând apelantului pârât, invocând în drept, dispozițiile art. 616 și 636 din Codul civil.
Ca urmare, susținerea apelantului pârât că pârâții intimați nu și-au precizat obiectul cererii, ceea ce l-a pus în imposibilitatea exercitării dreptului de apărare neputând să își formuleze întâmpinarea în deplină cunoștință de cauză nu poate fi primită câtă vreme din cererea de chemare în judecată reiese cu claritate care este pretenția concretă a reclamanților intimați și ceea ce se solicită prin acțiune.
Critica apelantului pârât în sensul că instanța de fond nu a ținut seama de probele administrate în favoarea sa și i-a refuzat dreptul de a administra probe cu înscrisuri oficiale, concludente și utile nu poate fi primită întrucât din actele și lucrările dosarului nu reiese că prima instanță l-ar fi împiedicat pe apelantul pârât să depună înscrisuri de orice fel iar instanța de fond a admis și administrat probele solicitate de apelant, reținând în mod corect situația de fapt, în baza raportului de expertiză întocmit în cauză coroborat cu depozițiile celor doi martori, constatările personale făcute cu ocazia cercetările la fața locului și cu înscrisurile depuse la dosar.
De altfel, apelantul pârât nu critică în motivele de apel faptul că instanța de fond a reținut greșit situația de fapt ci este nemulțumit de faptul că prima instanță nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 225 Cod procedură civilă.
În ce privește acest motiv de apel, tribunalul a constatat că deși instanța de fond a precizat în considerentele hotărârii atacate că nu a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor mai sus arătate, în fapt, aceste dispoziții au fost aplicate din moment ce instanța a socotit că lipsa la interogatoriu a reclamantei intimate nu se coroborează cu celelalte probe.
Referitor la ultimul motiv de apel invocat de apelant în sensul că dispozițiile art. 636 din Codul civil nu sunt incidente în cauză întrucât servitutea de trecere a cărei încetare se cere este o servitute convențională care nu a fost supusă nici unei condiții (loc înfundat), fiind una simplă, necondiționat și care a fost exercitată timp de un secol în mod aparent, netulburat și fără întrerupere de către apelant și autorii săi, tribunalul a apreciat că el nu este fondat întrucât dispozițiile art. 636 din Codul civil sunt aplicabile indiferent de modul de constituire a servituții și de durata în timp a exercitării acesteia.
Ca urmare, în mod legal și temeinic, constatând că situația obiectivă ce a impus constituirea servituții de trecere s-a modificat și că servitutea de trecere nu se mai justifică în condițiile în care apelantul pârât are ieșire directă la calea publică - respectiv la strada -. - -, pe o poartă cu o lățime de 4,5 metri, lățime ce permite trecerea cu mașina și chiar cu căruța, deci în aceleași condiții ca vechea cale de ieșire la calea publică, instanța de fond a aplicat dispozițiile art. 636 Cod civil, potrivit cărora "servituțile încetează când lucrurile se găsesc în astfel de stare, încât servitutea nu se poate exercita" și a admis cererea formulată de reclamanții intimați.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul invocând motive de nelegalitate în sensul că în fața instanței de apel nu și-au putut exercita dreptul la apărare, deoarece li s- refuzat administrarea oricăror probatorii.
Atât instanța de apel, cât și instanța de fond au invocat motive contradictorii și străine cauzei neavând în vedere faptul că este vorba de o servitute convențională constituită în favoarea bunicii sale prin contractul de vânzare-cumpărare din 1907, iar această servitute a fost exercitată timp de un secol netulburat și fără întrerupere de către el și autorii săi. Susține în continuare recurentul că servitutea a fost evidențiată și în documentul cadastral din 1994 pe o suprafață de 96. și că pe această porțiune de teren a trecut și conducta de gaze, conducta de apă, cablul electric și cablul de telefon, iar intimații reclamanți care au cumpărat prin două acte de vânzare două terenuri distincte, separate, au construit un gard prin care au blocat accesul la terenul grevat de servitutea convențională de trecere, astfel fiind suprimat în mod abuziv și unilateral posibilitatea de exercitare a servituții convenționale.
Se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a ambelor hotărâri și pe fond respingerea acțiunii.
Examinând decizia, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, curtea constată că recursul este fondat pentru motivele ce se vor expune în continuare:
Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 899/1907, bunica pârâtului recurent Gh. a cumpărat teren de la, în act fiind prevăzut faptul că noul proprietar are drum de ieșire cu căruța pe restul proprietății vânzătoarei, ceea ce dovedește existența acestei căi de acces, iar ulterior acesta a dobândit prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 4022 imobilul din Târgoviște- care făcuse obiectul contractului anterior, unde se prevăzuse drumul de acces.
Ulterior, reclamantul intimat a dobândit cele două imobile prin contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 2573 și 2574/11 aprilie 2005, acestea fiind situate în Târgoviște- și 30 lângă proprietatea pârâtului recurent.
Din actele dosarului rezultă existența acestei servituți de trecere, stabilită încă din anul 1907, prin convenția părților, fiind menționată și în cadastrul din anul 1994.
Se constată că servitutea constituită asupra terenului proprietatea numitei teren dobândit ulterior de reclamantul are un caracter convențional și persistă din anul 1907, fiind transmisă odată cu dreptul de proprietate asupra fondului căruia îi profită.
Servitutea are caracterul unui dezmembrământ al dreptului de proprietate fiind un accesoriu al fondului dominant, ce presupune transmiterea sa odată cu acesta, chiar în lipsa unei mențiuni expuse în acest sens, astfel că susținerea reclamantului intimat conform căreia ar fi cumpărat imobilele negrevate de nici o sarcină nu are nici un suport legal.
În cauză este vorba de o servitute convențională, deja creată prin titlu, respectiv prin contractul de vânzare-cumpărare din 1907.
Servitutea stabilită pe cale convențională nu poate fi modificată ulterior decât tot prin acordul părților sau dacă s-a modificat situația obiectivă care a determinat înființarea servituții, cea ce nu este cazul în speța de față.
Potrivit art. 634 Cod civil, noul proprietar nu poate împiedica exercitarea dreptului de servitute constituit prin convenția părților, conform art. 577 Cod civil în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 636 Cod civil.
Față de considerentele mai sus arătate, curtea constată că recursul este fondat și pe cale de consecință în temeiul art. 312 Cod pr.civilă îl va admite, va modifica în tot ambele hotărâri și pe fond va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul domiciliat în Târgoviște,-, județul D, împotriva deciziei civile nr.415 din 22 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanții și, ambii domiciliați în comuna sat, județul D și în consecință:
Modifică în tot decizia sus-menționată, precum și sentința civilă nr. 1721 din 7 aprilie 2008 pronunțată de Judecătoria Târgoviște și pe fond respinge acțiunea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâtul, ca neîntemeiată.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 11 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Elena Costea, Elena Staicu Iolanda Mioara
- - - - - -
Grefier,
Red.EC
Tehnored. NM
3ex.
16.03.2009
f- Judecătoria Târgoviște
a- Tribunalul Dâmbovița
,
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Președinte:Elena CosteaJudecători:Elena Costea, Elena Staicu Iolanda Mioara
