Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 253/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Comentarii

0

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 253/2008

Ședința publică de la 11 2008

Completul compus din:

PREȘEDINT

Judecător

JUDECĂTOR 1: Nemenționat președinte secție

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către reclamanta - - D- PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR CABINET DE INSOLVENȚĂ împotriva deciziei civile nr.75/A din 24 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar cu nr.unic - având ca obiect servitute trecere, în contradictoriu cu pârâții intimați STATUL ROMÂN PRIN.P B REPREZENTAT DE H, C, C, - SRL D și CONSILIUL JUDEȚEAN

Având în vedere că d-na judecător Carla -titulară a completului de judecată C2 recurs civil de joi - lipsește din instanță fiind în îngrijirea copilului de până la 2 ani, completul a fost complinit în conformitate cu prevederile art.98 alin.6 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești prin participarea d-nei judecător -desemnată în lista de permanență pentru soluționarea incidentelor procedurale ivite la acest termen de judecată.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul C asistat de avocat și administrator judiciar pentru reclamanta recurentă, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este motivat și scutit de taxă.

Se constată că la dosar s-a depus prin registratură întâmpinare din partea intimatei Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud.

Se comunică câte un exemplar din întâmpinări cu reprezentanta recurentei, care nu solicită termen pentru studiu.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea deciziei nr.75/A/2008 pronunțată de Tribunalul

-//-

H în sensul admiterii apelului și pe cale de consecință admiterea acțiunii. În continuare susține motivele de recurs invocate în scris, arătând, în esență că instanțele au interpretat greșit actul dedus judecății, natura servituții fiind una convențională, nu legală și nu juridică. Depune la dosar concluzii scrise.

Avocat pentru intimații CCB. și - SRL solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea celor două hotărâri pronunțate ca fiind temeinice și legale, pentru motivele invocate în întâmpinare. Solicită cheltuieli de judecată onorariul avocațial.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față;

Constată că prin sentința civilă nr. 2860/5.07.2007 a Judecătoriei Devaa fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta " D aflată în stare de insolvență, prin administrator judiciar provizoriu Cabinetul Individual de Insolvență, în contradictoriu cu pârâții C, C, " "SRL D, Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice H și Consiliul județean H, privind anularea servituții de trecere dobândită de pârâții C în 1999 în baza sentinței civile nr. 1474/1999 a Judecătoriei Deva.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond în considerarea probelor de la dosar, a reținut că prin sentința civilă nr. 1474/1999 pronunțată de Judecătoria Deva în dosarul nr. 1607/1998 s-a dispus instituirea unei servituți de trecere în favoarea fondului dominant, proprietatea pârâților C și, înscris în CF 224 D, nr. top 627-628/1, 2 și în sarcina fondului aservit înscris în CF 1556 D, nr. top 660/2, aflat în administrarea și folosința " D, conform convenției încheiate la 9 martie 1999.

Convenția ce a stat la baza instituirii prevedea că aceasta se va realiza pe poarta incintei gospodărești proprietatea ", până la proprietatea familiei C, respectiv până la împrejmuirea existentă ce desparte cele două proprietăți, iar prin sentința menționată nu s-a stabilit nici o altă limită a exercitării dreptului de servitute.

S-a mai reținut că înființarea de către titularii dreptului de servitute a unei societăți comerciale - " "SRL D - care are un drept de folosință asupra fondului dominant, nu poate fi considerată ca exercitare abuzivă a dreptului de servitute, cu atât mai mult cu cât servitutea s-a constituit în favoarea fondului dominant și în vederea exploatării acestuia.

În fine, s-a concluzionat că în absența oricărei probe privind exercitarea abuzivă a dreptului de servitute de către pârâți și prejudiciu pretins a fi suferit de reclamantă, cererea acesteia din urmă pentru anularea dreptului de servitute, este neîntemeiată.

-//-

În drept, soluția a fost motivată doar cu referire la dispozițiile art. 1169 Cod civ. și art. 74 Cod pr. civ.

Împotriva sentinței, reclamanta a declarat recurs în termen, motivat și legal timbrat, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii.

Prin încheierea de ședință din 17.12.2007, a fost calificată corect calea de atac ca fiind aceea a apelului, raportat la caracterul nepatrimonial al acțiunii.

Sentința este criticată pentru nelegalitate și netemeinicie susținându-se că s-a reținut în mod greșit dreptul " "SRL D de a folosi servitutea de trecere, în condițiile în care aceasta nu a fost parte în convenția de stabilire a servituții.

Se mai susține că din starea de fapt rezultă că pârâții C folosesc servitutea în scopuri comerciale, prin aceasta aducând prejudicii fondului aservit, și că aceștia au acces la proprietatea lor, astfel că sunt incidente disp. art. 635 Cod civ.

Pârâții C au depus întâmpinare prin care solicitau respingerea apelului, invocând că societatea comercială pârâtă, în calitate de chiriaș are un drept personal de trecere, derivat din încheierea cu titularul dreptului real a contractului de locațiune. Chiar detentorul precar al locului înfundat poate fi beneficiarul servituții constituite în favoarea titularului dreptului real asupra locului înfundat, așa cum s-a arătat în literatura juridică, au susținut în continuare pârâții. Mai mult servitutea convențională nu poate fi pusă în discuție fără a se cere anularea convenției, iar pe de altă parte imobilul lor are caracterul de loc înfundat, putând beneficia de servitute legală conform art. 616 și urm. Cod civ.

Apelul reclamantei " D declarat împotriva sentinței civile nr. 2860/2007 a Judecătoriei Devaa fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 75/A/24.03.2008 a Tribunalului Hunedoara - secția civilă în acest mod confirmându-se legalitatea și temeinicia sentinței apelate.

S-a invocat în considerentele deciziei sub un prim aspect, că revenea apelantei reclamante obligația de a dovedi pretinsele prejudicii datorate ca urmare a folosinței acelei servituți de către părțile adverse și că de fapt au fost determinate de atitudinea familiei

Ori, din conținutul sentinței civile nr. 1474/1999 a Judecătoriei Deva rezultă că servitutea a fost instituită în favoarea fondului dominant proprietatea pârâților și nu în favoarea persoanei acestora (62-63 dos. fond).

În acest context deschiderea de către pârâți a unei pensiuni pe proprietatea lor, în favoarea căreia s-a constituit servitutea, nu se poate interpreta ca o exercitare abuzivă a unei atare drept a conchis aceeași instanță. De altfel anterior, rezultă din aceeași sentință prin care s-a instituit servitutea, între părți a existat o convenție în acest sens, necontestată și acceptată cu prilejul soluționării dosarului cu nr. 1607/1998 a aceleiași instanțe. Din conținutul convenției rezultă că servitutea avea un caracter oneros, în schimbul ei intimații pârâți cedând o suprafață de teren reclamantei apelante.

-//-

De fapt reclamanta dorește ca servitutea să profite doar familiei C, nu și societății lor, indirect urmărind să determine imposibilitatea funcționării pensiunii pârâților, despre care pretind că le fac concurență, aspect ce îmbracă forma unui abuz de drept.

Probele testimoniale din apel d e asemenea nu au fost de natură a schimba situația de fapt, cu atât mai mult că prin cercetarea locală s-a stabilit că accesul la pensiunea pârâților nu este posibil decât pe traseul stabilit prin servitute și că în curtea reclamantului există spații închiriate de acesta altor societăți care folosesc același acces. În acest context în baza art. 296 Cod pr. civ. apelul a fost respins.

Împotriva deciziei civile nr. 75/A/2008 a Tribunalului Hunedoara, secția civilă - în termen legal a declarat recurs " D prin administratorul său judiciar Cabinetul de Insolvență, aducându-i critici sub aspectul nelegalității sale solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii apelului exercitat împotriva sentinței civile nr. 2860/2007 a Judecătoriei Deva și judecând cauza în fond a se admite acțiunea introductivă de instanță.

În expunerea motivelor de recurs în esență s-au reiterat aceleași critici din apel. Sub aspectul naturii servituții a arătat că servitutea de trecere ce face obiectul litigiului are izvor convențional în măsura în care hotărârea judecătorească 1474/1999 nu a făcut decât să constate existența convenției încheiate de intimați și recurentă, făcând-o opozabilă dreptului de proprietate a fondului aservit, Statul Român. Convenția din 1999 dovedea că servitutea a fost recunoscută intimaților pârâți ca persoane fizice în scopul exclusiv de a li se permite accesul la locuință. Ulterior însă aceștia și-au făcut o societate comercială care exploatează o pensiune pe fondul dominant, astfel că toate persoanele cazate în incinta acesteia trec prin poarta metalică, având posibilitatea de a pătrunde în curtea interioară a hotelului "" deținut de reclamanta recurentă.

S-a ignorat faptul că acțiunea la instanța de fond a fost precizată în sensul calificării ei ca una negatorie, obiectul ei constând în constatarea inexistenței unui drept de servitute instituit în favoarea " "SRL în scopuri comerciale.

Dealtfel la încheierea titlului convențional de stabilire a servituții nu a fost implicată intimata " "SRL ea nefiind parte a convenției, așa cum nici sentința civilă nr. 1474/1999 a Judecătoriei Deva nu-i este opozabilă.

Prin acțiunea negatorie de fapt s-a urmărit a se supune controlului judecătoresc acea servitute atât din perspectiva inexistenței unui drept de trecere recunoscut în persoana acelei intimate cât și a excederii scopului convențional al instituirii în sensul că accesul convenit la locuința părților este unul diferit de exploatarea comercială.

Mai mult, susține recurenta contractul invocat nu este unul de închiriere ci de comodat, încheiat pro causa cu rea credință de către aceștia.

S-au nesocotit disp. art. 635 Cod civ. și 620 alin 2, care prevăd

-//-

că acela ce are un drept de servitute nu-l poate întrebuința decât după cuprinderea titlului sau fără a putea face vreo schimbare împovărătoare fondului supus.

În speță nu se poate contesta schimbarea împovărătoare a fondului aservit datorită accesului clienților acelei societăți până în incinta curții hotelului "".

În drept s-au invocat disp. art. 304 pct. 8 și 9 Cod pr. civ.

Pârâții intimați C și " "SRL D au depus întâmpinare prin care solicitau respingerea recursului ca nefondat, aspectele invocate de recurentă având caracter de netemeinicie, pe care instanța de recurs nu le poate analiza.

De altfel societatea comercială pârâtă are un drept personal de trecere care derivă din contractul de comodat încheiat și prin care societatea a primit în folosință imobilul ce are caracterul de loc înfundat.

Direcția Generală a Finanțelor Publice H pe calea întâmpinării (fila 21 recurs) au arătat că nu se opun admiterii acestui recurs, în contextul în care societatea pârâtă intimată nu este titulara unui drept de servitute de trecere asupra acelui teren, dreptul fiind constituit doar pentru pârâții C, ca persoane fizice, invocând ca temei de drept disp. art. 635 Cod civ.

Analizând recursul prin prisma criticilor invocate în scris în sensul art. 304 pct. 8 și 9 Cod pr. civ. dar și în limitele conferite de art. 306 alin 2 Cod pr. civ. se constată a fi nefondat în considerarea următoarelor aspecte:

Evident acțiunea introductivă de instanță așa cum a fost precizată, viza limitarea exercitării servituții de trecere, în sensul că aceasta să fie folosită doar de pârâții, persoane fizice și a fi sistată față de " " SRL ca persoană juridică. Își argumenta reclamanta intimată acțiunea prin aceea că servitutea fiind stabilită prin convenție poate fi exercitată doar de pârâții C nu și de acea societate comercială care nu era parte în convenție și nu este nici titulara acelui drept.

Evident că fiind constituită în modalitatea sus menționată, sistarea acesteia nu se poate realiza fără anularea acelei convenții. De altfel din conținutul sentinței civile nr. 1474/1999 a Judecătoriei Deva rezultă cu evidență că servitutea a fost instituită în favoarea fondului dominant, proprietatea pârâților intimați C, și nu în favoarea persoanei acestora.

Mai mult, din aceeași sentință rezultă că de fapt servitutea a avut caracter oneros, în sensul că în schimbul acesteia pârâții au cedat o suprafață de teren reclamantei recurente (fila 48 dosar fond).

Pe de altă parte recurenta nu a produs nici o dovadă în sprijinul susținerilor sale, că ar fi încercat vreun prejudiciu prin exercitarea dreptului de servitute și nici nu și-a manifestat dorința de a solicita o altă modalitate de exercitare a unui atare drept. Cercetarea locală efectuată în apel a demonstrat că accesul la pensiunea intimaților nu este posibil decât pe traseul servituții și că în curtea interioară a reclamantului sunt spații închiriate de acesta în

-//-

(continuarea deciziei civile 253/2008 dată în dosar -)

favoarea altor societăți. Deși practic aspectele critice ale recurentei au caracter de netemeinicie, nici din acest punct de vedere nu au fost dovedite, chiar și în contextul în care disp. art. 304 Cod pr. civ. permit analizarea doar a legalității hotărârilor recurate.

Prin urmare, societatea comercială pârâtă bucurându-se de un drept personal de trecere în baza contractului autentic de comodat încheiat cu pârâții C, așa cum în mod judicios au conchis cele 2 instanțe, nu se poate susține că se impune sistarea trecerii pentru aceasta.

În considerarea tuturor acestor aspecte, recursul de față nu se circumscrie temeiurilor de drept invocate, respectiv art. 304 pct. 8 și 9 Cod pr. civ. astfel că în conformitate cu disp. art. 312 alin 1 Cod pr. civ. urmează a fi respins.

Văzând și disp. art. 274 Cod pr. civ.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta D prin administrator judiciar Cabinet de insolvență împotriva deciziei civile 75/A/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara și a sentinței civile 2860/2007 pronunțată de Judecătoria Deva.

Obligă recurenta să plătească intimaților C și - SRL D cheltuieli de judecată de 1095 lei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 11.09. 2008.

Președinte,	Judecător,	Judecător,
Grefier, - - - semn. conf. art. 261 c Cod Penal grefier șef

Red.

Tehnored. 2 ex/24.09.2008

Jud..

Jud.fond

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept civil: