Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 270/2010. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 270/
Ședința publică din 19 Februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florina Andrei judecător
JUDECĂTOR 2: Daniel Radu președinte secție
JUDECĂTOR 3: Jeana Dumitrache
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, contestația în anulare formulată de contestatoarea, domiciliată în comuna, județul A, împotriva deciziei civile nr.1405/R din 11 septembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr.R/3462/2003.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: avocat pentru contestatoare, în baza împuternicirii avocațiale nr.10/2010 emisă de Baroul Argeș - Cabinet individual și intimații și.
Procedura este legal îndeplinită.
Cererea este timbrată cu suma de 8 lei - taxă judiciară de timbru, achitată cu chitanța nr.-/10.12.2009 aflată la fila 8 din dosar și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul contestatoarei depune la dosar delegație de reprezentare și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei. Precizează că până la sfârșitul ședinței de judecată va achita și diferența de 2 lei - taxă judiciară de timbru. Solicită amânarea cauzei pentru a-și pregăti apărarea, având în vedere că a fost angajat la termenul de astăzi.
Curtea, respinge cererea formulată de apărătorul contestatoarei, având în vedere că de la data formulării contestației, respectiv 14.12.2009 și până la această dată, contestatoarea a avut suficient timp pentru a-și pregăti apărarea.
Curtea, din oficiu, ridică excepția privind tardivitatea contestației în anulare conform dispozițiilor art.319 alin.2 Cod procedură civilă, având în vedere că a fost formulată împotriva unei hotărâri pronunțată în anul 2003.
Apărătorul contestatoarei lasă la aprecierea instanței excepția ridicată din oficiu. Pe fondul contestației, arată că la prima instanță contestatoarea nu a fost citată și nu i s-a comunicat hotărârea la adresa corectă, așa cum a fost precizată la filele 38 și 39 din dosar.
Intimații, având pe rând cuvântul, solicită admiterea excepției și respingerea contestației în anulare ca tardiv formulată.
CURTEA:
Constată că, la data de 12.10.2001, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâtul, pentru a li se constitui un drept de servitute care să le asigure accesul de la proprietățile lor, la calea publică.
În motivare au susținut că sunt proprietarii unui teren în suprafață de 250 mp. situat în Pitești, str.- și deși se învecinează cu un drum uzinal în partea de vest, pârâtul pretinde că este proprietar și le interzice să-l folosească.
Prin sentința civilă nr.1734/1.03.2002, Judecătoria Piteștia admis acțiunea, constituind un drum de trecere la calea publică în beneficiul reclamanților, peste terenul aparținând pârâtului, cu dimensiunile de 5 metri lățime și 38 metri lungime, potrivit raportului de expertiză efectuat de expertul, obligându-l totodată și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.153.000 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul și-a cumpărat în anul 1995 un teren în suprafață de 250 mp. în Pitești, str.-, celălalt reclamant deținând teren tot în aceeași zonă, iar potrivit constatărilor expertului, a reieșit că pârâtul le-a interzis accesul la proprietățile industriale din zonă.
Considerând că terenul este loc înfundat și trecerea pe locul vecinului pricinuiește cea mai mică pagubă, instanța de fond a admis acțiunea, omologând raportul de expertiză efectuat în cauză.
Împotriva acestei soluții, pârâtul a declarat apel, formulând următoarele critici:
- litigiul s-a desfășurat cu procedura nelegal îndeplinită, fiind citat la o altă adresă pe tot parcursul soluționării procesului (art.304 pct.5 Cod procedură civilă);
- nu a fost citat nici cu ocazia efectuării raportului de expertiză neputând produce actele justificative privind situația juridică a terenului (art.304 pct.5 Cod procedură civilă);
- sentința judecătorească s-a pronunțat cu încălcarea dispozițiilor art.616 și urm. Cod civil, în sensul că s-a analizat situația ce confirmă faptul că cei doi reclamanți beneficiază de servitute de trecere reliefată cu ocazia unui proces de grănițuire intervenit între cei doi, soluționat irevocabil, având acțiunea de față, în mod șicanatoriu (art.304 pct.9 Cod procedură civilă);
- au fost încălcate prevederile art.129 și urm. Cod civil, prin aceea că instanța nu a manifestat rol activ în soluționarea cauzei.
Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr.865/23.05.2003 a admis apelul și a schimbat în tot sentința, în sensul că a respins acțiunea, obligând totodată pe intimați să plătească apelantului-pârât suma de 1.145.000 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, care o critică pentru nelegalitate, invocând motivele prevăzute de art.304 pct.9 și 10 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea recursului, recurentul a susținut, în esență, că litigiul s-a judecat cu procedura nelegal îndeplinită, fiind citat la o altă adresă.
Într-un al doilea motiv de recurs s-a arătat că instanța a încălcat dispozițiile art.616 și urm. Cod civil, precum și dispozițiile art.129 Cod civil, deoarece nu are ieșire la calea publică, iar calea de acces poate fi stabilită numai pe terenul pârâtei.
S-a solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei, în sensul menținerii sentinței pronunțate de judecătorie.
Prin decizia civilă nr.1405/R/11 septembrie 2003, Curtea de Apel Pitești, Secția civilă a respins recursul declarat de reclamant, reținând următoarele:
În ceea ce privește prima critică s-a constatat că apelul a fost soluționat cu procedura legal îndeplinită și în ceea ce-l privește pe recurent, care la data de 16 mai 2003, când s-a acordat cuvântul asupra fondului apelului, avea termen în cunoștință.
Nici următoarea critică nu a fost reținută, întrucât instanța de apel a dat dovadă de rol activ, a suplimentat probele cu înscrisuri și o nouă expertiză tehnică și a respectat dispozițiile art.616 Cod procedură civilă, deoarece din probele administrate a rezultat că recurentul are ieșire la calea publică prin str.-. Constituirea unei căi de acces pe terenul recurentului nu prezintă grave inconveniente, aceasta putându-se realiza fără a necesita cheltuieli costisitoare, numai prin unele modificări în organizarea gospodăriei recurentului. Varianta cea mai economică este cea de-a doua propusă de expert, prin care recurentul își poate constitui propria servitute pe terenul său, neimpunându-se constituirea servituții pe terenul pârâtului.
La data de 14 decembrie 2009, s-a formulat de către contestatoarea o contestație în anulare împotriva deciziei civile nr.1405/R/11.09.2003, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, solicitându-se admiterea contestației, cu consecința rejudecării recursului și a desființării deciziei respective pentru motivul prevăzut de dispozițiile art.317 alin.1 Cod procedură civilă.
În motivarea contestației, se arată de către contestatoare, că la data de 11.09.2003, când s-a judecat recursul, aceasta în calitate de parte în proces nu a fost citată în mod legal, situație care rezultă în mod clar din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 73 din dosar, din care reiese că a fost citată în Pitești,-, județul A, când în realitate domiciliul acesteia este în comuna județul
Se mai arată în susținerea contestației că nu a primit niciodată decizia pronunțată de tribunal și că trebuia citată la domiciliul real, situație care rezultă din precizarea făcută de către contestatoare la fila 36 din dosar.
S-a formulat întâmpinare de către intimatul-pârât, care a solicitat respingerea contestației în anulare ca tardivă, deoarece a trecut mai mult de 1 an de la data la care s-a pronunțat decizia împotriva căreia s-a formulat prezenta contestație, iar intimatul nu s-a prezentat în instanță și nu a depus concluzii scrise.
Examinând actele și lucrările dosarului, precum și decizia împotriva căreia s-a formulat contestația în anulare, se reține de către C că prezenta contestație în anulare este tardivă, situație în care va rămâne în pronunțare pe această excepție, conform dispozițiilor art.162 Cod procedură civilă, pentru următoarele considerente:
Astfel, prin decizia civilă nr.865/23.05.2003, pronunțată de Tribunalul Argeș, a fost admis apelul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr.1734/1.03.2002, pronunțată de Judecătoria Pitești și în consecință a fost schimbată sentința în sensul că a fost respinsă acțiunea.
Această soluție a rămas irevocabilă prin respingerea recursului declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.865/23.05.2003 a Tribunalului Argeș prin decizia civilă nr.1405/R/11 septembrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, decizie împotriva căreia s-a formulat prezenta contestație în anulare.
După cum se poate observa decizia respectivă nu este susceptibilă de a fi adusă la îndeplinire pe cale de executare silită.
În situația arătată mai sus, potrivit dispozițiilor art.319 alin.2 teza a II-a Cod procedură civilă, atacarea unei astfel de hotărâri cu contestație în anulare se poate face în termen de 15 zile de la data la care contestatoarea a luat cunoștință de ea, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.
Textul stabilește astfel sistemul termenului dublu: un termen subiectiv de 15 zile, care se calculează de la data la care contestatoarea a luat cunoștință de hotărâre, precum și un termen obiectiv de un an, care se calculează de la data la care decizia a rămas irevocabilă pentru ipoteza în care contestatoarea nu ar fi luat cunoștință de aceasta, termenul de 1 an fiind limita maximă de timp înlăuntrul căreia partea trebuia să cunoască hotărârea, cât și să exercite calea extraordinară de atac.
Cum decizia împotriva căreia s-a formulat contestație în anulare a rămas irevocabilă la data de 11 septembrie 2003, termenul limită la care contestatoarea putea să formuleze contestație în anulare era acela de 11 septembrie 2004, situație față de care, raportat la data introducerii acestei căi extraordinare de atac, respectiv 14 decembrie 2009, Curtea va constata că în temeiul dispozițiilor art.319 alin.2 teza a II-a Cod procedură civilă, coroborat cu dispozițiile art.320 Cod procedură civilă, aceasta este tardivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardivă, contestația în anulare formulată de contestatoarea, domiciliată în comuna, județul A, împotriva deciziei civile nr.1405/R/11 septembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr.R/3462/2003, intimați fiind pârâtul, domiciliat în Pitești, str.-, -.2,.A,.17, județul A și reclamantul, domiciliat în Pitești,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 februarie 2010, la Curtea de Apel Pitești, Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./22.02.2010
GM/5 ex.
Președinte:Florina AndreiJudecători:Florina Andrei, Daniel Radu, Jeana Dumitrache