Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 433/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 433
Ședința publică de la 31 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Oana Ghiță
JUDECĂTOR 2: Sorin Drăguț
JUDECĂTOR 3: Costinela Sălan
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul reclamant, împotriva deciziei civile nr. 517 din 21 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți, având ca obiect servitute.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul reclamant, reprezentat de avocat, intimata pârâtă asistată de avocat, lipsind intimații pârâți, .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Avocat, pentru intimata pârâtă, depune copie chitanței încheiate la 23.11.2002 între și, copie a deciziei civile nr. 118 din 06.07.2005, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 2104/civ/2005 .
Avocat, pentru recurentul reclamant, învederează instanței că are cunoștință de înscrisurile depuse și nu solicită acordarea unui termen pentru a le observa.
Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului de față.
Avocat, pentru recurentul reclamant, susține că este vorba de o servitute convențională și solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, cu cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru intimata pârâtă, precizează prin acțiunea introductivă s-a solicitat constituirea și nu constatarea unei servituți de trecere.
Pune concluzii de respingere a recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de Tribunalul Dolj, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 13.03.2006, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtele, și, solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se constituie dreptul reclamantului de servitute de trecere, servitute rurală și necontinuă pe terenul proprietatea pârâtelor, pe o lățime de 3 și având lungimea de la strada - - Cantonului, până la terenul proprietatea reclamantului în suprafață de 860 mp, aflat în continuarea proprietății paratelor.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că, prin decizia civilă nr. 1180/06.07.2005 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 2104/civ/2005, s-a constatat valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare încheiată la data de 23.11.2002 între vânzătorul (antecesorul pârâtelor) și cumpărătorul, convenție având ca obiect terenul în suprafață de 860 mp, situat în C, cu vecinătățile: la N- (72,42 ); la S- (71,21 ); la E- (1,94m); la V-drum de exploatare agricolă și (12,73m).
Cu ocazia încheierii convenției, părțile au avut în vedere constituirea servituții de trecere, deoarece vânzătorul a desființat fântâna care se afla pe locul pe care convenise că va exista servitutea, imediat după încheierea precontractului.
S-a mai arătat că în lipsa unui drept de trecere creat chiar pe terenul vânzătorului, pe care l-au moștenit pârâtele, reclamantul cumpărător nu are nici un alt drum de acces la terenul al cărui proprietar este, fiind lipsit astfel atât de posesia cât și de folosința terenului.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 18.04.2006, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, întrucât constituirea unei astfel de servituți pe terenul său i-ar prejudicia grav dreptul de proprietate în sensul că ar însemna ca pe o lungime de peste 200, reclamantul să aibă dreptul de a folosi terenul său, iar dacă se adaugă și lățimea solicitată (3 ), ar însemna o suprafață de teren de aproximativ 600 mp de care pârâta nu se poate folosi.
Mai mult, trebuie avut în vedere si faptul că pe terenul solicitat de reclamant se află plantații de pomi fructiferi și de vie.
De asemenea, nu este posibilă instituirea unei astfel de servituți pe o lățime de 3, în condițiile în care datorită configurației terenului pârâtei, ieșirea la stradă este de numai 4. Practic ar însemna ca reclamantul să aibă o ieșire de 3, iar pârâta numai de 1m.
Prin sentința civilă nr.3056 din 04.03.2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că terenul reclamantului este loc înfundat, fiind învecinat pe toate cele patru laturi de proprietăți particulare și că dacă s-ar constitui servitute de trecere pe terenul paratei, din direcția vest către est, calea de acces ar avea o suprafață de 454 mp, iar pe terenul solicitat drept cale de acces de reclamant se află 9 pomi pe rod, 7 stâlpi metalici pentru susținerea viței de vie, cămin și conductă de apă pentru irigat, 2 garduri separatoare din șipci și plasă de sârmă.
S-a mai reținut că există o altă posibilitate de acces la calea publică, mai scurtă și mai economică, de pe terenul reclamantului către sud, pe proprietatea și următoarea, în acest sens fiind deja stabilită o cale de acces și existând o înțelegere între vecini.
În consecință, instanța a apreciat că dacă s-ar stabili servitutea pe terenul pârâtei ar fi încălcate dispozițiile art. 617 Cod civil.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de apel arată că instanța nu a intrat în cercetarea fondului, deoarece temeiul de lege indicat în acțiune a fost art.620 pr.civ. iar instanța a analizat art.616, 618.pr.civ.
Art.112 alin.1 și 4 pr.civ. prevede că reclamantul este cel care trasează obiectul dosarului, iar instanța conform art.129 pct.6 pr.civ. este obligată să hotărască doar asupra obiectului cauzei însă instanța de fond, fără observa aceste prevederi, s-a pronunțat cu privire la alt obiect.
A solicitat admiterea apelului, în cauză fiind îndeplinite condițiile servituții convenționale ca urmare a înțelegerii cu, autorul pârâtei.
Prin decizia civilă nr.517 din 21 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a respins apelul declarat de reclamantul, în contradictoriu cu intimații-pârâți și, și.
S-a reținut că instanța de fond a făcut în mod corect calificarea cererii de chemare în judecată, orientându-se după natura dreptului pretins și după scopul urmărit în promovarea cererii, și nu după sensul literal sau juridic al termenilor folosiți.
S-a mai reținut că o astfel de critică este neîntemeiată și prin prisma faptului că art.620 și următoarele din Codul civil pe care își întemeiază reclamantul acțiunea, reglementează în capitolul III Despre servituțile stabilite prin fapta omului și nu servitutea convențională.
Că, împrejurarea indicării unui text de lege, în speță, art.620 și următoarele Cod civil, nu obligă instanța să-și întemeieze considerentele și soluția în baza acestui text, cu atât mai mult cu cât în cauză, din expunerea motivelor de fapt și mijloacele de probă, rezultă indubitabil că apelantul solicită instanței să-i constituie o servitute de trecere pe terenul pârâtelor și nu a făcut dovada existenței unei servituți stabilite prin convenție iar prezumțiile invocate de către apelant, nu au valoare probatorie pentru instanță în situația în care nu sunt coroborate cu alte mijloace de probă concludente.
Împotriva acestei decizii în termen legal a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate.
A susținut că în conformitate cu dispozițiile art. 112 alin. 1 pct. 4 Cod pr. civilă, obiectul dosarului îl trasează reclamantul din acțiune sau din cererea reconvențională, prin înfățișarea în cuprinsul cererii a motivelor de fapt și de drept.
Că, potrivit dispozițiilor art. 129 pct. 6 Cod pr. civilă, în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii dedusă judecății.
A arătat că fără observarea prevederilor legale invocate, instanța s-a pronunțat cu privire la alt obiect, decât cel cu a cărui judecată a fost investită.
Astfel, a arătat că prin acțiunea introductivă cât și în apel reclamantul a solicitat să se constate că sunt îndeplinite condițiile servituții convenționale prevăzute de art. 620 - 622 Cod civil, urmare a înțelegerii intervenită între reclamant și numitul - antecesorul pârâților, iar instanța a analizat și s-a pronunțat asupra servituții legale prevăzută de art. 616 - 618 Cod civil.
Totodată, a concluzionat în sensul că procedând astfel, instanța a făcut o adevărată schimbare a obiectului cererii de chemare în judecată.
Recurentul reclamant a arătat că în lipsa unei convenții cu privire la servitutea de trecere, nu ar fi cumpărat un teren de la care nu are nici un fel de acces spre calea publică.
A precizat că o probă în sensul încheierii acestei convenții, o constituie și faptul desființării de către a unei fântâni ce se afla pe terenul viitoarei servituți.
A solicitat admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pentru a fi analizată existența condițiilor prevăzute de art. 620- 622 Cod civil, privind servitutea convențională.
Recursul este nefondat.
Examinând lucrările dosarului, se constată că în cauză nu subzistă nici unul dintre motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304. pct. 1 - 9 Cod pr. civilă, hotărârea recurată nefiind afectată de nelegalitate.
Prin acțiunea introductivă reclamantul a investit instanța cu o cerere prin care a solicitat constituirea unei servituți de trecere de la terenul proprietatea sa în suprafață de 860. pe terenul proprietatea pârâților, spre str. - - Cantonului, precizând că nu are ieșire la calea publică.
În motivarea acțiunii reclamantul a făcut referire la convenția de vânzare - cumpărare încheiată la data de 23 noiembrie 2008 între vânzătorul - antecesorul pârâților, și cumpărătorul, a cărei valabilitate a fost constatată judecătorește prin decizia civilă nr.1180 din 6 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr.2104/CIV/2005, învederând că la data încheierii convenției părțile au avut în vedere constituirea unei servituți de trecere, deoarece vânzătorul a desființat fântâna care se afla pe locul pe care au convenit că va exista servitutea.
Temeiul legal al cererii de chemare în judecată menționat expres în cuprinsul acesteia, a fost art. 620 și următoarele Cod civil.
Art. 620 - 643 Cod civil, reglementează servituțile stabilite prin fapta omului, adică acele servituți care pornind de la luarea în considerare a intereselor proprietarilor unor terenuri învecinate, au în vedere impunerea unor sarcini normale, reciproce sau numai pentru unii dintre ei, în așa fel încât imobilele să poată fi folosite conform destinației lor.
Având în vedere prevederile legale menționate, este de necontestat că art. 620 și următoarele cod civil are în vedere servituțile constituite prin titlu (convenție sau testament), prin uzucapiune și prin destinația proprietarului.
Ori de câte ori dreptul de servitute constituit în această modalitate este încălcat, reclamantul are la îndemână acțiunea în conservarea servituții deja recunoscută de către proprietari, și nu acțiunea în constituirea unei alte servituți.
În speță, deși reclamantul a invocat ca temei legal în acțiunea introductivă prevederile art. 620 și următoarele Cod civil, nu a solicitat conservarea servituții de trecere constituită în baza convenției de vânzare - cumpărare încheiată cu antecesorul pârâților -, la data de 23 noiembrie 2002.
Dimpotrivă, reclamantul a precizat expres că solicită să se pronunțe o hotărâre prin care să se constituie dreptul său de servitute de trecere, pe terenul proprietatea pârâților spre drumul public, respectiv str. - - Cantonului, motivând că terenul său în suprafață de 860. este loc înfundat.
Față de această situație, în mod corect instanța de fond și ulterior instanța de apel au soluționat acțiunea promovată de reclamant prin prisma cerințelor impuse de art. 616 și 618 Cod civil, respectând astfel prevederile art. 112 alin. 1 pct. 4 Cod pr. civilă și implicit dispozițiile art. 129 pct. 6 Cod pr. civilă.
Aceasta, deoarece, chiar dacă s-a invocat ca și temei legal al acțiunii introductive art. 620 și următoarele Cod civil, prin motivarea făcută s-a făcut trimitere implicit la art. 616 și 618 Cod civil.
Prin urmare, instanțele anterioare au examinat cererea de chemare în judecată potrivit investirii făcute, respectând principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, reglementat expres de art. 129 alin.6 Cod pr. civilă.
În căile de atac reclamantul nu a formulat nici un fel de critici cu privire la soluția dată pe fond de instanțele anterioare, singurele critici vizând pronunțarea instanței de fond cu depășirea limitelor investirii.
Au fost însă formulate o serie de apărări care vin să susțină cererea în recunoașterea unui drept de servitute întemeiat pe dispozițiile art. 620 Cod civil, cerere ce nu a făcut obiectul analizei instanței de judecată, câtă vreme aceasta s-a considerat investită cu o acțiune în stabilirea unui drept de servitute în temeiul art. 616 - 618 Cod civil.
Aceste aspecte nefiind examinate de instanțele anterioare nu pot forma obiect de cenzură pentru instanța de recurs, deoarece exced cadrului procesual de față.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamant este nefondat, astfel că în baza art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, urmează a fi respins.
În baza art. 274 Cod pr. civilă, recurentul reclamant va fi obligat la 1000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat,către intimata pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul reclamant, împotriva deciziei civile nr. 517 din 21 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți, și .
Obligă recurentul reclamant la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată, către intimata pârâtă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 31 Martie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.Judec.-
Tehn./2 ex.
02.04.2009
Jud.apel
Președinte:Oana GhițăJudecători:Oana Ghiță, Sorin Drăguț, Costinela Sălan
