Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 443/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 443R
Ședința publică de la 30 octombrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Carmen Georgeta Negrilă
JUDECĂTOR 2: Andreia Liana Constanda
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții - reclamanți și împotriva deciziei civile nr. 156A/01.02.2008, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V- Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenții - reclamanți și prin avocat, fără delegație la dosar, lipsind intimatul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că recurenții - reclamanți și nu au depus dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, deși cu fost citați cu această mențiune. De asemenea, se învederează instanței că intimatul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL a fost citat cu copia motivelor de recurs.
Reprezentantul recurenților - reclamanți și depune chitanțele seria - nr. - și seria - nr. - eliberate de Trezoreria Sector 4 B la data de 02.10.2008, cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de câte 6 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, acordă cuvântul pe cererea de recurs și având în vedere temeiul legal al motivelor de recurs, pune în vedere reprezentantului recurenților - reclamanți să își întemeieze susținerile pe dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
Reprezentantul recurenților - reclamanți și solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului și pe fond, admiterea acțiunii reclamanților., arată că instanțele de fond și de apel au dat o interpretare greșită dispozițiilor art.616 Cod civil, modalitatea în care cele două instanțe au dat interpretarea dispozițiilor privind dreptul de servitute fiind greșită. De asemenea, arată că nu este vorba de un teren, ci de un imobil construcție, această cale de acces presupune trecerea pe un alt teren, la care nu are acces direct. Totodată, susține că reclamanții au solicitat dreptul de servitute pentru un teren aflat în proprietatea statului și invocă principiul disponibilității părții. În hotărârile pronunțate în fond și în apel, instanțele au constatat că le-a fost transmis reclamanților o cotă de 29%, iar cota de 71% aparține proprietarului corpului A de la nr. 45 al imobilului, neexistând posibilitatea constituirii unui drept de trecere prin proprietatea persoanei care deține cota de 71%. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea dispune închiderea dezbaterilor și reține în pronunțare cererea de recurs formulată de recurenții - reclamanți și împotriva deciziei civile nr. 156A/01.02.2008, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V- Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 21.11.2006 pe rolul Jud.sect.4 sub nr-, reclamanții și au chemat în judecată STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MUNICIPIUL B prin Primarul General solicitând instanței prin sentința ce o va pronunța stabilirea unei servituți de trecere cu pasul și autoturismul, în mod liber și nestingherit, în favoarea reclamanților, pe terenul situat între imobilul cu nr. 43 pe Str. - - și Creșa -, sector 4, având în vedere faptul că imobilul proprietatea acestora de la adresa de domiciliu, nu are o ieșire corespunzătore la drumul public.
În motivarea cererii, reclamanții au învederat că sunt proprietarii construcției din B,-, sector 4, dobândită prin act autentic de vânzare cumpărare în anul 2004, imobil ce se află în aceeași curte cu o altă construcție care este situată în fața lor, cea din urmă fiind amplasată în spatele curții.
Reclamanții susțin că accesul către imobilul lor nu se face direct din drumul public, ci prin străbaterea curții primului imobil, iar această curte are o lățime de aproximativ 3 metri.
În această curte se află în permanență parcat autoturismul proprietarului imobilului situat în fața construcției lor, astfel încât accesul reclamanților se poate face eventual doar cu pasul, iar parcarea autoturismului lor este imposibilă.
În aceste condiții, reclamanții arată că accesul lor liber, nestingherit și necondiționat către propria construcție poate fi asigurat pe un teren ce face legătura direct cu imobilul lor, teren situat între imobilul cu nr. 43 pe Str. - - și Creșa -, sector 4.
Anterior promovării acțiunii, reclamanții au solicitat situația juridică a terenului liber de la nr. 43 pe Str. - - și au aflat că acesta a fost supus în anii trecuți unui proces de sistematizare, iar o secțiune a fostului imobil ce a purtat nr. 43 pe strada respectivă a fost donată statului, astfel cum reiese din decizia de acceptare a donației nr.1786/20.11.1975 a fostului Consiliul Popular al Municipiului
În consecință, reclamanții solicită stabilirea servituții de trecere pe acest teren ce aparține statului și care este liber, nefolosit și neafectat de vreo construcție, astfel încât pe acest teren s-ar putea asigura fără vreun inconvenient accesul către casa lor, fără a mai avea niciun fel de dificultate cu proprietarul din fața construcției lor.
Totodată, reclamanții arată că sunt de acord cu plata unei sume corespunzătoare în favoarea pârâților, drept contravaloare a servituții de trecere pe care o solicită.
Intimații pârâți nu au formulat întâmpinare în cauză, însă pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a invocat prin cererea scrisă depusă la fila 41 dosar fond, excepția lipsei calității sale procesuale pasive, excepție admisă de prima instanță în ședința publică din 2.03.2007, dispunându-se scoaterea din cauză a acestui pârât.
Prin sentința civilă nr. 1654/16.03.2007, Judecătoria sector 4 respins acțiunea formulată în contradictoriu cu Municipiul B, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că din titlul de proprietate al reclamanților rezultă că aceștia au cumpărat de la numitul construcția din spatele curții imobilului din-, sector 4; din același contract de vânzare-cumpărare reiese că reclamanților li s-a atribuit în folosință pe toată durata existenței construcției cota de 29% din suprafața totală de 380 mp teren existent pe-.
Cota de teren de 29% nu este individualizată, situație în care prima instanță a concluzionat că în calitatea lor de posesori/deținători, reclamanții pot folosi întreaga suprafață de teren ca și deținătorul cotei de 71%.
Pe de altă parte, s-a prezumat că de peste 2 ani e când au cumpărat construcția din-, sector 4 (21.01.2005) reclamanții au ieșit la drumul public, respectiv în Str. - -, străbătând curtea imobilului din-.
Totodată, instanța a reținut că reclamanții au permanent accesul liber cu pasul la strada - -, însă aceștia doresc să își parcheze și autoturismul în curte dar nu pot face acest lucru întrucât proprietarul întregului teren și al construcției situate în față, își parchează el însuși autoturismul, blocându-le în acest fel reclamanților accesul cu propriul autoturism.
Potrivit art. 616 cod civil poate reclama o trecere pe locul vecinului, proprietarul al cărui loc este înfundat, or, în speță reclamanții nu sunt proprietarii unui loc înfundat, respectiv ai unui teren, iar construcția proprietatea lor este situată pe un teren care are acces la drumul public.
Judecătoria a mai apreciat că independent de faptul că în contractul de vânzare-cumpărare al reclamanților nu este menționat expres acest lucru, date fiind caracteristicile imobilului din-, se poate prezuma că proprietarul, vânzându-le reclamanților construcția din fundul curții, le-a instituit și un drept de trecere către și de la drumul public pe terenul proprietatea sa, cu atât mai mult cu cât le-a acordat și un drept de folosință pentru o cotă de 29% din teren, pe toată durata existenței construcției pe care au cumpărat-
Așadar, reclamanții pentru a ieși la drumul public, respectiv în Str. - - pot și trebuie să folosească terenul imobilului din- și nu alte terenuri ale altor vecini, iar problema accesului dinspre și înspre drumul public reclamanții trebuie să o regleze cu proprietarul terenului de la nr. 45 pe calea unei acțiuni în justiție.
Prima instanță a apreciat că aceeași soluție se impune și în temeiul dispozițiilor art. 617 Cod civil, întrucât ieșirea cea mai scurtă a reclamanților spre drumul public este pe terenul de la nr. 45, spre deosebire de varianta solicitată de aceștia prin care ar urma să folosească 59,32 mp din terenul pârâtului Municipiul B care nu are nicio obligație legală față de reclamanți; aceeași soluție ca cea redată, decurge și din aplicarea dispozițiilor art. 618 Cod civil, deoarece trecerea care ar pricinui mai puțină pagubă este cea pe terenul de la nr. 45, iar nu pe cel de la nr. 43 din Str. - -, așa cum s-a solicitat prin acțiune.
În termen legal, împotriva aceste sentințe, reclamanții au formulat apel criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr.156 A/1.02.2008, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins apelul ca nefondat.
Pentru a decide astfel, tribunalul a apreciat că prima instanță nu a făcut doar presupuneri, așa cum au susținut apelanții reclamanți, ci pe baza analizei materialului probator al cauzei s-a stabilit situația de fapt dedusă judecății și s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale.
Raportul de expertiză topo efectuat la prima instanță, confirmă și tribunalul, reiese că într-adevăr, calea de acces solicitată de apelanți nu este nici cea mai scurtă și nici cea care ar pricinui cele mai mici inconveniente, calea avută în vedere de prima instanță, respectiv pe terenul imobilului din-, fiind preferabilă în raport de dispozițiile art. 618 Cod civil, cum corect a reținut judecătoria.
Simplul fapt că terenul pentru care s-a solicitat stabilirea servituții este proprietatea pârâtului Municipiul B, nu echivalează cu lipsa inconvenientelor pricinuite de stabilirea unei servituți de trecere, câtă vreme necesită afectarea unui teren important ca suprafață și relativ neregulat ca formă, afectând atât terenul aferent de la nr. 43 cât și amenajările existente înspre strada -.
Tribunalul a înlăturat și susținerea apelanților în sensul că pârâtul ar fi achiesat la pretențiile lor, deoarece lipsa acestuia la judecata cauzei nu poate fi asimilată unei achiesări, întrucât achiesarea ca act de dispoziție procesuală, trebuie să fie expresă, astfel încât nu poate fi presupusă; de asemenea, din atitudinea procesuală a aceluiași pârât nu se poate trage nici concluzia că stabilirea servituții în maniera solicitată de apelanți, nu ar fi de natură să producă inconveniente.
Totodată, s-a apreciat că instanța de fond nu a încălcat în niciun fel principiul disponibilității, soluționând cauza în limitele investirii sale și nici nu și-a depășit atribuțiile atunci când, examinând cerințele instituirii servituții de trecere, a apreciat că există alte posibilități care au fost avute în vedere de altfel, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare ce reprezintă titlul apelanților.
În termen legal, împotriva acestei decizii, reclamanții au promovat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții susțin că instanțele anterioare au stabilit eronat că din titlul lor de proprietate ar rezulta și voința vânzătorului, în sensul instituirii unei servituți de trecere în favoarea lor.
Din lecturarea și interpretarea clauzelor contractuale, nu rezultă o astfel de intenție de a se stabili o servitute convențională, ci, în baza contractului, reclamanții au devenit proprietarii construcției și ai terenului aferent acesteia (în cotă de 29%) teren ce se regăsește sub construcție, iar cota de 71% din totalul suprafeței de 380 mp, aparține în exclusivitate proprietarului corpului A de la nr. 45 pe Str. - -.
În aceste condiții, nu se poate pune în discuție o ieșire din indiviziune conform cotei fiecăruia, deoarece cota de 29% a reclamanților este ocupată de construcția proprietatea lor, aceștia neavând practic în proprietate teren liber de construcții care să le poată fi atribuit în natură.
Se mai arată de recurenți că din raportul de expertiză efectuat în cauză, rezultă că poziționarea servituții la limita proprietății din- nu afectează fondul aservit, iar porțiunea de teren ce ar putea reprezenta calea de acces a recurenților la Str. - -, nu este folosită sau ocupată de lucrări de amenajare. Calea de acces indicată de instanța de fond pe terenul imobilului din- ar fi într-adevăr mai scurtă, dar ar presupune afectarea aproape în totalitate a fondului aservit, inconvenientele fiind evidente.
Imobilul proprietatea recurenților este loc înfundat în înțelesul dispozițiilor art. 616 Cod civil, deoarece terenul și construcția proprietatea lor, nu au acces direct la calea publică.
faptului că recurenții au folosit vreme de 2 ani calea de acces prin curtea imobilului de la nr. 45, este contrazisă de situația de fapt ce va fi dovedită cu acte, mai arată aceștia, în sensul că ei nu au locuit în imobil, deoarece construcția fost renovată și reamenajată, devenind locuibilă abia la sfârșitul anului 2007.
Recurenții reiau argumentul potrivit căruia pasivitatea intimatului pârât Municipiul B, care nu a formulat nicio apărare în cauză și nu s-a prezentat la efectuarea expertizei, dovedește neîndoielnic lipsa de interes a intimatului pentru această cauză, dar și faptul că acesta nu a apreciat ca fiind "inconvenabilă" servitutea de trecere solicitată de recurenți; din raportul de expertiză s-a mai evidențiat că modalitatea de stabilire a servituții de trecere pe terenul imobilului de la nr. 43 din Str.- -, nu creează nici un disconfort și nu obstrucționează în vreun fel pe pârât în folosirea proprietății sale.
Recurenții critică concluzia instanței de apel în sensul că nu se poate reține achiesarea pârâtului la pretențiile lor, atitudinea procesuală a acestuia fiind interpretată în mod eronat de instanța de apel în sensul că pârâtul s-ar opune în mod tacit la admiterea acțiunii.
Intimatul pârât nu a formulat întâmpinare la motivele de recurs, iar în această etapă procesuală, recurenții nu au administrat alte probe.
Analizând materialul probator al cauzei, văzând criticile formulate prin motivele de recurs și examinând decizia atacată din perspectiva acestora, Curtea constată că în cauză nu se verifică prevederile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
Potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.133/21.01.2005 de BNP Expert, recurenții reclamanți au dobândit în-, sector 4 corpul B de clădire amplasat în fundul curții imobilului, având o suprafață construită de 94,69 mp, terenul aferent corpului înstrăinat reprezentând o cotă de 29% din suprafața totală de 380 mp care a fost atribuit în folosință reclamanților pe durata existenței construcției.
În consecință, recurenții reclamanți susțin în mod nereal că au calitatea de proprietari asupra cotei de 29% din suprafața totală de teren aferentă imobilului de la nr. 45 pe Str. - -, în realitate, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare menționat, reclamanții dobândind un drept real de superficie, drept real în compunerea căruia intră dreptul de proprietate asupra construcției și dreptul de folosință asupra terenului pe care este edificată construcția.
Corpul A de construcție de la nr. 45 pe Str. - - a rămas în proprietatea vânzătorului, acesta fiind și proprietarul întregului teren de 380 mp, potrivit susținerilor recurenților.
Prin urmare, raportat la construcția reprezentată de corpul B, proprietatea recurenților, trebuie să se facă aplicarea conceptelor juridice ce dau conținut dreptului de servitute de trecere, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate, respectiv în raport de construcție, se va verifica încadrarea acesteia în noțiunea de loc înfundat.
Servituțile, reglementate în codul civil pentru reglementarea raporturilor de bună vecinătate, reprezentând sarcini impuse fondului aservit, nu ar putea fi recunoscute în alte cazuri decât cele prevăzute de dispozițiile legale.
Servitutea de trecere, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate reprezintă o sarcină impusă fondului aservit pentru uzul și utilitatea fondului dominant, în această materie noțiunea de fond dominant presupunând a se constata că acesta reprezintă un loc înfundat, respectiv că titularul său nu are posibilitatea unui alt acces la calea publică, decât impunând această sarcină fondului aservit cu care acesta se învecinează, fond aservit care, în mod necesar, are acces la calea publică.
Recurenții reclamanți au întreprins acest demers, solicitând instanței stabilirea unei servituți de trecere pe terenul proprietatea intimatului pârât, Municipiul B, dată fiind imposibilitatea accesului lor cu autoturismul până în fața construcției reprezentată de corpul B, proprietatea acestora.
Or, aceștia au doar un drept de folosință asupra terenului pe care este situată construcția de la corpul B, iar pe de altă parte, din conținutul contractului lor de vânzare-cumpărare încheiat cu numitul, nu reiese că aceștia ar mai putea folosi vreo altă suprafață de teren decât cea situată sub construcție din întreaga suprafață de 380 mp, aferentă imobilului din-, sector 4.
În plus, din concluziile raportului de expertiză de la fila 45 dosar fond, cu privire la care recurenții nu au formulat vreo obiecțiune, a reieșit că pe traseul 1 se poate realiza accesul recurenților cu pasul, respectiv prin curtea liberă a imobilului situat în-, în timp ce pe traseul 2 s-ar putea realiza accesul auto, respectiv atât pe terenul din- (teren notificat în baza Lg.nr.10/2001, așa cum rezultă din expertiză), în prezent folosit de creșa din-, cât și printr-o porțiune din fostul imobil situat la nr. 43, donat statului, așa cum rezultă din decizia nr. 1786/1975 a fostului Consiliu Popular al Municipiului
Dacă servitutea de trecere este stabilită pentru uzul și utilitatea fondului dominant, aplicându-se această regulă la situația de fapt reținută în speță, reiese că recurenții reclamanți ar putea solicita o servitute de trecere numai pentru acces cu pasul către construcția lor, iar nu și cu autoturismul, deoarece construcția folosește în esență pentru locuire, împrejurare dedusă din menționarea în conținutul contractului de vânzare-cumpărare a acestei adrese ca domiciliu al recurenților.
Uzul și utilitatea unei locuințe sunt reprezentate de posibilitatea pe care cei ce o folosesc trebuie să o aibă de a ajunge la construcție, criterii care nu se verifică față de pretenția nejustificată a acestora de a ajunge cu autoturismul în fața casei, câtă vreme nu au niciun drept de folosință asupra altui teren decât cel situat sub construcție; pe de altă parte, din structura corpului B de clădire descrisă în contractul lor de vânzare-cumpărare nu rezultă că această construcție ar avea vreo încăpere cu destinația de garaj, astfel că recurenții nu au nicio legitimitate de a pretinde parcarea autoturismului în curte.
Instanța apreciază, de asemenea, că în mod legal tribunalul a confirmat că au fost aplicate riguros dispozițiile art. 617 și art. 618 Cod civil, servitutea de trecere trebuind a fi stabilită pe calea cea mai scurtă și prin locul prin care ar pricinui cea mai mică pagubă proprietarului fondului aservit.
Or, servitutea de trecere astfel cum a fost solicitată, nu este nici pe calea ce mai scurtă (deoarece traseul anterior descris din cuprinsul raportului de expertiză se derula pe o lungime de 59,32 mp, față de posibilitatea de a se stabili o servitute de trecere cu pasul pe terenul aferent corpului A, care are o lungime de 36,70 mp, conform schiței de la fila 55 dosar fond), în consecință, nici în condițiile cele mai puțin păgubitoare, întrucât, astfel cum s-a menționat traseul solicitat străbate două proprietăți, una fiind notificată în baza Legii 10/2001, iar cealaltă, fiind curtea unei grădinițe de copii care în nici un caz nu ar putea fi compatibilă cu trecerea nestingherită a unui autoturism de-a lungul ei.
Calitatea de fond aservit, în opoziție cu noțiunea de fond dominant, nu ar putea fi stabilită sau recunoscută ca posibilă față de oricare dintre imobilelor cu care se învecinează locul înfundat, ci doar față de titularul dreptului de proprietate pe terenul căruia s-ar putea institui servitutea de trecere pe distanța cea mai scurtă și în patrimoniul căruia s-ar putea crea cele mai puține pagube, reguli înscrise în dispozițiile art. 617 și art. 618 Cod civil; în speță, titularul fondului aservit, este chiar vânzătorul din contractul de vânzare-cumpărare al recurenților, iar la soluția anterior enunțată conduc și dispozițiile art. 627 Cod civil care prevăd: "dacă proprietarul a două proprietăți, între care există un semn văzut de servitute, înstrăinează una din proprietăți fără ca actul să conțină nicio convenție atingătoare de servitute, ea urmează de a exista într-un mod activ sau pasiv în favoarea fondului înstrăinat, sau asupra fondului înstrăinat".
Pe de altă parte, Curtea apreciază ca nefondate și susținerile recurenților privind presupusa interpretare nelegală a atitudinii procesuale a intimatului pârât din prezenta cauză, Municipiul B, deoarece simpla neprezentare în instanță a părții chemate în judecată, nu presupune automat recunoașterea temeiniciei pretențiilor deduse judecății, chiar și dispozițiile art. 225 Cod procedură civilă fiind susceptibile de aplicare, în măsura în care consecințele prevăzute de text, se coroborează cu alte probe ale cauzei; chiar și în ipoteza în care reclamantul nu are în proces un pârât care se apără în mod activ, instanța, în temeiul art. 129 Cod procedură civilă este ținută să cerceteze cauza sub toate aspectele, pentru lămurirea tuturor circumstanțelor ei și să facă aplicarea textelor legale incidente în raport de situația de fapt reținută în speță, absența unei apărări din partea pârâtului, neputându-se constitui într-o dispensă pentru instanță de cercetare a legalității și temeiniciei pretențiilor deduse judecății și nici nu conferă necondiționat câștig de cauză reclamantului.
Față de cele ce preced Curtea urmează a respinge recursul ca nefondat, în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenții - reclamanți și împotriva deciziei civile nr. 156A/01.02.2008, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V- Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât MUNICIPIUL B prin PRIMAR GENERAL, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.10.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
- -
GREFIER
Tehnored. CN
2 ex./23.11.2008
Tribunalul București, Secția a V-a Civilă
Judecători - și
Președinte:Carmen Georgeta NegrilăJudecători:Carmen Georgeta Negrilă, Andreia Liana Constanda
