Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 462/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 462
Ședința publică din 05 MAI 2009
PREȘEDINTE: Florin Șuiu
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Oberșterescu G -
JUDECĂTOR 3: Rujița Rambu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta recurentă - IMOBILIARE SRL împotriva deciziei civile nr. 822 din 25.11.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată - - SRL T, pentru servitute de trecere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
PROCEDURA COMPLETĂ.
dezbaterilor cu ocazia judecării în fond a recursului au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 29 aprilie 2009, care face parte integrantă din prezenta și potrivit căreia, pronunțarea a fost amânată la 05 mai 2009.
CURTEA,
În deliberare constată că prin Decizia civilă nr. 822/a din 25 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta - IMOBILIARE SRL împotriva Sentinței civile nr. 3060/11.03.2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată - - SRL.
În consecință, Tribunalul a confirmat hotărârea primei instanțe, care a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantă, prin care a solicitat următoarele: să se constate că este titulara unui drept de servitute de trecere dobândit prin convenție, în favoarea imobilului înscris în CF nr. - T și în sarcina imobilului înscris în CF nr. - T, proprietatea pârâtei - - SRL; să se dispună înscrierea în CF nr. - și nr. - Tas ervituții de trecere.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că atâta timp cât prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 6176/16.12.2004, prin care reclamanta a cumpărat de la vânzătoarea - dreptul de proprietate asupra imobilelor înscrise în CF nr. 13734 T și CF nr. - T, nu se face nici o referire la acordul de principiu semnat între - Food și - privind servitutea de trecere pe terenul în litigiu proprietatea societății pârâte, acțiunea este iandmisibilă, în temeiul art. 111 Cod pr. civ. reclamanta putând cere realizarea dreptului.
Prin cererea de apel formulată în cauză, reclamanta apelantă a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, criticând hotărârea primei instanțe pentru soluția de respingere ca inadmisibilă a acțiunii, întrucât dreptul de servitute de trecere nu a fost inserat în contractul de vânzare-cumpărare, iar acordul încheiat, chiar dacă nu îmbracă forma prevăzută de lege, în fapt el își produce efectele juridice, aspect necontestat de către pârâtă, astfel că prima instanță ar fi trebuit să analizeze această situație și, interpretând acest act juridic, să-i mențină efectele.
Tribunalul a apreciat că este nefondat apelul declarat de reclamantă pentru motivele ce în continuare sunt enunțate.
Situatia de fapt a fost corect retinuta de prima instantă, pretentiile reclamantei apelante fiind vădit netemeinice.
Aceasta invoca în sprijinul afirmatiilor sale acordul scris existent între - SRL (societate de la care a cumpărat în 16.12.2004 numerele topo în litigiu) si - Food SRL.
Prin acest acord scris, - Food SRL a acordat - SRL acces pietonal, pe perioada nedeterminată, angajatilor acestei din urmă societăți, prin parcarea auto a - Food SA, acces ce urma a se realiza prin gardul existent între acestea, (fila 15 dosar fond), iar prin acordul nr.356/21.03.2002(fila 14) - SRL a dat spre folosință 1 metru din spatiul acesteia - SA T, în schimbul intrării personalului său prin intrarea folosita si de - SA
Acest acord, însă, nu a fost consemnat în cartea funciară, prin urmare, la momentul înstrainarii de către - SRL a imobilelor respective, către reclamanta apelanta, acest drept de servitute nu s-a putut transmite cumpărătoarei apelante, potrivit principiului de drept conform căruia nimeni nu poate transmite mai mult decat are.
De altfel, se poate constata acest aspect din însusi continutul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6176/16.12.2004, la BNP -( 12-13).
Mai mult decât atât, nici proprietar al fondului pretins aservit nu mai este - Food SRL, cel cu care - SRL încheiase acordul scris privind servitutea de trecere, ci SRL
Fiind un dezmembrământ al dreptului de proprietate asupra unui imobil, servitutea trebuia consfintită de către - SRL si - SRL prin act autentic, numai într-o astfel de situatie drepturile dobandite de autor putând profita si succesorului cu titlu particular.
De asemenea, în speță nu s-a făcut nici o dovada ca succesorul - SRL (care se sustine ca e - SRL T), a preluat in pasivul societarii o astfel de obligatie.
În lipsa probării ca un astfel de drept de servitute trebuie sa i se recunoască, în patrimoniu, corect a fost respinsă si cererea de intabulare in CF a acestui drept.
Prin prisma acestor considerente, apar lipsite de relevantă juridică susținerile apelantei referitoare la reaua credință intimatei pârâte raportat la procesul verbal încheiat cu ocazia concilierii, deoarece intimata pârâta nu putea fi ținută de o obligație inexistentă în patrimoniul său, neconsfintită prin înscris autentic.
Împotriva deciziei Tribunalului a declarat recurs reclamanta IMOBILIARE SRL, solicitând admiterea recursului și desființarea ambelor hotărâri cu trimiterea cauzei spre soluționare în fond la Judecătoria Timișoara.
Reclamanta recurentă și-a motivat în drept recursul cu disp. art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod pr. civ. arătând că prima instanță a respins acțiunea ca inadmisibilă, considerând că nu putea promova o acțiune în realizare, astfel încât nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei, iar reclamanta, deși a criticat sub acest aspect hotărârea primei instanțe, instanța de apel nu a analizat calea de atac prin prisma acestui motiv.
Cu privire la fondul cauzei, reclamanta recurentă a arătat că dreptul său de servitute reiese din acordul încheiat între cele două societăți, care își produce efectele juridice, chiar dacă nu îmbracă forma cerută de lege, precizând că de la încheierea celor două acorduri, servitutea de trecere în favoarea sa respectiv dreptul de folosință asupra celor două imobile au fost exercitate fără nici o discuție între părți.
Pârâta intimată - SRL a formulat întâmpinare, care, nefiind depusă în termenul prevăzut de art. 304 alin. 2 Cod pr. civ. a fost catalogată ca având rolul unor concluzii scrise.
În urma examinării deciziei atacate, în raport de motivele invocate prin cererea de recurs care se încadrează în cazurile prevăzute de art. 304 pct. 3, 5 și 9 Cod pr. civ. rap. la art. 105 și 312 alin. 3 Cod pr. civ. Curtea apreciază că este întemeiat recursul reclamantei, pentru argumentele ce în continuare succed.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat să se constate că este titulara unui drept de servitute de trecere dobândit prin convenție și să se dispună înscrierea acestuia în cărțile funciare.
Din modul de formulare a acestor două petite și având în vedere că reclamanta a cerut și intabularea în CF a dreptului de servitute, rezultă că acțiunea acesteia este una în realizare iar nu în constatare, cum greșit a reținut prima instanță.
Cu alte cuvinte, simplul fapt că în acțiune a fost folosită sintagma "să se constate" că este titulara dreptului de servitute, nu poate conduce, automat, la ideea că acțiunea reclamantei este una în constatare.
Astfel, câtă vreme hotărârea primei instanțe a fost soluționată doar pe baza excepției inadmisibilității acțiunii în constatare, reținută în mod greșit de prima instanță, Tribunalul trebuia să examineze hotărârea primei instanțe doar în limitele excepției reținute, iar în situația în care ar fi apreciat că prima instanță a reținut greșit această excepție, în baza art. 297 Cod pr. civ. ar fi trebuit să desființeze hotărârea primei instanțe cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Or, procedând la soluționarea cauzei în fond, în această modalitate tribunalul a încălcat competența primei instanțe, în sensul că doar ea poate judeca pricina în fond pentru prima dată, fiind încălcat și principiul potrivit căruia nu i se poate creea părții în propria-i cale de atac o situație mai grea.
Pe cale de consecință, în baza art. 304 pct. 3, 5 și 9, raportat la art. 105 alin. 2, 297 alin. 1 și 312 alin. 3 Cod pr. civ. Curtea va admite recursul reclamantei, va casa decizia recurată, va admite apelul reclamantei și va desființa hotărârea primei instanțe cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta IMOBILIARE SRL împotriva Deciziei civile nr. 882/A din 25 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Casează decizia atacată în sensul că admite apelul declarat de reclamantă împotriva Sentinței civile nr. 3060 din 11.03.2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-.
Desființează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Timișoara.
IREVOCABILĂ
Pronunțată în ședința publică din 05 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - G - - -
GREFIER,
- -
Red. - 08.05.2009
Tehnored., 2 ex./18.05.2009
Tribunalul Timiș Judecători: C,
Judecătoria Timișoara, Judecător:
Președinte:Florin ȘuiuJudecători:Florin Șuiu, Gheorghe Oberșterescu, Rujița Rambu
