Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 49/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 49

Ședința publică de la 19 Ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Maria Cumpănașu

JUDECĂTOR 2: Stela Popa

JUDECĂTOR 3: Ionela Vîlculescu

Grefier - -

Pe rol judecarea recursului formulat de reclamanții G, împotriva deciziei civile nr.301 din 28 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți, având ca obiect servitute.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns G personal, personal asistați de avocat care reprezintă și pe recurentul reclamant și intimații pârâți personal, personal asistați de avocat care reprezintă și pe intimatul pârât.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că intimații pârâți au depus întâmpinare, după care:

S-a comunicat un exemplar de pe întmpinare apărătorului recurenților reclamanți, avocat care nu a solicitat termen pentru aoo bserva.

Constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, a acordat cuvântul asupra recursului.

Avocat, pentru recurenții reclamanți, a susținut oral motivele scrise, în raport de care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului și menținerii ca legală și temeinică a hotărârii pronunțată de instanța de fond.

Avocat, pentru intimații pârâți, a apreciat că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra cauzei de față;

Prin sentința civilă nr. 360/22.02.2008, pronunțată de Judecătoria Balș, în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții G, și împotriva pârâților, și, care au fost obligați să-și ridice gardurile construite pe o lungime de 9,5 ml. de la nivelul gardurilor reclamanților, cum a fost stabilit inițial, permițând accesul reclamanților la proprietățile lor, sub sancțiunea daunelor cominatorii în sumă de 100 lei/zi pentru fiecare zi de întârziere.

Instanța a reținut că, din raportul de expertiză și cu raportare la actele de proprietate ale părților, rezultă că pârâții au îngrădit accesul liber la drumul public, respectiv la DN 65, prin montarea unui gard cu o lungime de 9,5 ml. perpendicular cu DN 65, deși și-au construit imobilele ulterior construcțiilor edificate de reclamanți și când exista un drum paralel cu DN 65 care era declarat de Primăria B, ca drum public și nu grădină a pârâților, instanța apreciind asupra propunerii expertului de autorizare a acestui drum de acces paralel cu DN 65.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel, și, criticând soluția pentru faptul că instanța a fost sesizată cu o servitute de trecere, dar a pronunțat o hotărâre în demolarea unor garduri care să permită accesul reclamanților la proprietatea acestora, în speță nu s-a făcut dovada de teren înfundat, s-a instituit o servitute de trecere fără ca în dispozitivul hotărârii să se indice întinderea acesteia și modalitatea de exercitare și impunându-se daune cominatorii pentru constituirea unui dezmembrământ al proprietății, deși este vorba de o obligație în "a da".

Pentru lămurirea situației, instanța de apel a dispus efectuarea în cauză a unui raport de expertiză care a fost depus la dosar însoțit de schița terenurilor cu nr. 1139/29.09.2008 de expert și pentru lămuri obiecțiunile la raport față de schița și panul de încadrare în zonă, la data de 17.10.2008, a efectuat o cercetare locală, verificând pe teren situația proprietăților părților în conflict, efectuând o schiță care reprezintă exact situația din teren și încheind un proces verbal a constatărilor proprii.

Tribunalul O l t, prin decizia civilă nr. 301/28 oct. 2008, admis apelul declarat de, și, împotriva sentinței civile nr. 360/22.02.2008, pronunțată în dosarul nr- și a schimbat în tot sentința în sensul că a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de G, și.

Au fost obligați intimați la 2040 lei cheltuieli de judecată, fond și apel, către apelanții pârâți.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a avut în vedere faptul că a fost sesizată cu o acțiune în servitute, acțiune care poate fi promovată doar în condițiile art. 576 Cod civil, raportat la art. 616 Cod civil, reținând că în speța de față nici reclamanții și nici intimații nu au efectiv calitate de proprietari de "locuri înfundate" fără nici o ieșire la calea publică.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanții G, criticând-o pentru nelegalitate în conformitate cu dispozițiile art. 304/1 pct. 7 și 9 Cod pr. civ. susținând că, deși este motivată, cuprinde motive contradictorii și că instanța a dat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii.

Se critică în continuarea cererii de recurs probele administrate în cauză, faptul că raportul de expertiză tehnică, precum și planșele foto fac precizări în sensul existenței servituții prin acordul părților până la cumpărarea terenului de către pârâta și amenajarea drumului de acces de către reclamantul G și că, deși s-au formulat obiecțiuni la acest raport de expertiză, instanța le-a respins în mod nejustificat.

Se critică și faptul că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 616 - 618 Cod civil, împiedicându-se astfel folosința imobilelor părților în condițiile normale de securitate.

În cauză, intimații, au depus întâmpinare solicitând respingerea cererii de recurs formulată de către recurenți.

Recursul formulat în cauză nu este fondat pentru următoarele considerente:

Critica privitoare la interpretarea eronată a probelor administrate în cauză de către cele două instanța care ar fi dus la greșita stabilire a situației de fapt nu mai poate fi cenzurată pe calea recursului, nemaiputând să constituie motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 Cod pr. civilă. punctul 11 al art. 304 Cod pr. civ. singurul care permite cenzurarea în recurs a greșelilor grave de fapt, consecutive greșitei aprecieri a probelor, a fost abrogat.

Decizia atacată este motivată fără să cuprindă în aceasta motive contradictorii, iar recurenții nici nu precizează care sunt aceste motive contradictorii spre a face posibilă verificarea lor.

Referitor la aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 616 - 618 cod civil arătăm următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată reclamanții G, au investit instanța de fond cu o acțiune în servitute, promovată în conformitate cu dispozițiile art. 576 raportat la art. 616 Cod civil.

Astfel art. 576 Cod civil arată că "servitutea este o sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul și utilitatea unui imobil având un alt stăpân".

Art. 616 Cod civil precizează că "proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorire de a-l despăgubi, în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona".

În cauză este dovedit că terenul în litigiu nu are calitatea de "loc înfundat" care să justifice instituirea servituții de trecere. Aceasta în situația în care s-a dovedit că atât reclamanții, cât și pârâții au acces la drumul public DN 65 direct de pe proprietățile lor

Starea de fapt a fost corect reținută de către instanța de apel,în recurs nemaiputându-se cenzura această situație de fapt.

Prin urmare, a fost corect aplicată legea prin prisma dispozițiilor art. 616 - 618 Cod civil.

Mai mult, instanța a analizat și lămurit obiectul cererii și cu privire la rețeaua de gaze și apă, dovedindu-se că reclamanții pot să-și creeze direct acces la drumul public fără să le afecteze funcționarea și siguranța acestora.

În consecință, se constată că recursul este nefondat și conform art. 312 alin. 1 Cod pr. civ. urmează să fie respins.

Instanța, conform art. 274 Cod pr. civ. va obliga pe recurenți la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanții G, împotriva deciziei civile nr.301 din 28 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți,.

Obligă pe recurenți la 800 lei cheltuieli de judecată, către intimații pârâți,.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Ianuarie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Aflată în concediu medical,

semnează Grefier Secție,

Red. jud. -

Tehn.

2 ex/ 10.02.2009

Președinte:Maria Cumpănașu
Judecători:Maria Cumpănașu, Stela Popa, Ionela Vîlculescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 49/2009. Curtea de Apel Craiova