Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 542/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMANIA
Curtea de Apel Galați
Secția civilă
Decizia civilă nr.542/
Ședința publică din 1 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Elena Romila
JUDECĂTOR 2: Viorica Mihai Secuianu
JUDECĂTOR 3: Valentina
Grefier -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanta SRL F- jud. V, și intervenienta România, cu sediul în C - N, Calea nr.14 -16 jud. C, împotriva deciziei civile nr.79 din 14 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 25 septembrie 2008, și s-au consemnat în încheierea din aceeași dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 1 octombrie 2008.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată;
Prin cererea înregistrată în rejudecare la nr- la Judecătoria Focșani jud. V, reclamanta SRL F jud. V, a chemat în judecată pe pârâții, Primăria municipiului F jud. V, și, pentru servitute de trecere.
În motivarea cererii sale reclamanta a arătat că este proprietara imobilului în suprafață de 514 mp situat în F- jud. V, parcela cadastrală nr.2481/2 N, suprafață partajată cu SC România C - N, care deține în proprietate parcela cu nr. lot 3481/1 Mai arată reclamanta că în favoarea România SRL C N, este instituită o servitute de trecere pe terenul său, aceasta fiind o condiție obligatorie pentru obținerea autorizațiilor aferente unei stații de carburanți. Cum spre str. - au fost restituite terenuri pârâților, prin aplicarea Legii nr.10/2001, a solicitat admiterea acțiunii și instituirea unei servituți de trecere pentru a se asigura accesul la fondul proprietatea sa și a stației de alimentare cu carburanți ce aparține SC România C - N jud.
La rândul său SC România C - N, a depus la dosar la data de 24 ianuarie 2007, o cerere de intervenție în interes propriu solicitând ca pârâții să le asigure servitute de trecere pe terenul lor, cale ce le este necesară pentru evacuarea în caz de incendiu și pentru circulația fluctuantă a cisternelor de pompieri în caz de intervenție.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.4113 din 11 octombrie 2007, Judecătoria Focșani jud. V, a admis în parte acțiunea și cererea de intervenție în interes propriu formulată de SC România C - N, și a instituit în favoarea reclamantei și a intervenientei un drept de servitute pentru suprafața de 119 mp astfel cum a fost stabilită prin expertiza tehnică efectuată în cauză.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că prin închiderea căii de acces spre strada - - ambelor societăți le-ar fi create prejudicii în desfășurarea activității și având în vedere și locul în care acesta se află ar exista un pericol cert în cazul unui eveniment nedorit, pericol ce de altfel a și fost avut în vedere de către Compania de pompieri și implicit de Primăria municipiului F în momentul acordării avizelor necesare edificării stației de carburanți. A mai reținut instanța de fond că prin închiderea accesului din strada - corpul de proprietate aparținând societății reclamante ar rămâne închis de jur împrejur de proprietăți private fără acces la calea publică, fiind incidente dispozițiile art.616 și urm. cod civil.
Cât privește dreptul de superficie solicitat de reclamantă prin cererea de chemare în judecată acest capăt de cerere a fost considerat nefondat nefiind îndeplinite cerințele art.492 și urm. cod civil și cele prevăzute de dispozițiile art.576 și urm. cod civil.
În fine în ce privește Primăria municipiului F, s-a reținut că aceasta nu are calitate procesuală pasivă întrucât nu este proprietara terenului asupra căruia s-a cerut instituirea servituții de trecere.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termen pârâții și care au considerat că aceasta este nelegală și netemeinică prin aceea că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.616 cod civil întrucât reclamanta are acces la calea publică și că nu se pot institui două căi de acces indiferent de obiectul de activitate al părții reclamante, legea nefăcând distincție pe acest considerent. Au solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și în rejudecare respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Tribunalul Vrancea, prin decizia civilă nr.79 din 14 martie 2008, a admis apelul, a desființat în tot sentința și în rejudecare a respins ca neîntemeiată acțiunea
având ca obiect servitute și cererea de intervenție formulată de intervenienta România SRL CNj ud.
Pentru a pronunța această hotărâre a reținut că relevant în cauză este faptul că prin actul de vânzare - cumpărare, autentificat sub nr. 563 din 18 septembrie 2003, reclamanta SRL F jud. V, a instituit un drept de servitute de trecere în favoarea sa pe terenul parcelat și înstrăinat România SRL C - N jud. C, astfel că aceasta are ieșire la calea publică și deci nu sunt îndeplinite cerințele art.616 cod civil.
Că în cauză nu are relevanță mențiunile4 cuprinse în certificatul de urbanism nr- vizând obligația fostului proprietar de a crea locuri de parcare întrucât acest act nu a produs efecte juridice, școala de șoferi nu a fost înființată.
Că nici mențiunea din proiectul Proiect SRL " scenariu de siguranță la foc" cu privire la accesul din strada -, nu are relevanță, întrucât nu există obligația existenței a două căi de acces.
Faptul că accesul din str. -, s-a făcut chiar dinainte de a deveni proprietară a acestui imobil prin obținerea unor autorizații de construire, invocând certificatele de urbanism, nu pot fi avute în vedere nu numai pentru considerentele arătate ci și pentru faptul că servituțile, potrivit art.577 cod civil izvorăsc sau din situația materială a locurilor, sau din obligația impusă de lege sau din convenția dintre proprietari.
Cu privire la cererea de intervenție reține că nu se justifică în condițiile în care aceasta are ieșire la calea publică, accesul autoturismelor este asigurat pe două părți, iar o altă cale de acces pe terenul pârâților nu se justifică nici în caz de incendiu, acce4sul autocisternelor de pompieri în caz de intervenție fiind asigurat pe B-dul -.
Impotriva acestei hotărâri au declarat recurs, reclamanta SRL F jud. V, și intervenienta în interes propriu România SRL C - N jud.
Recurenta SRL F jud. V, consideră hotărârea nelegală fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art.304 pct.9 cod pr. civilă.
In dezvoltarea motivelor de recurs invocă următoarele considerente;
- servitutea de trecere este o servitute urbană, de interes public și perpetuă ce va exista cât timp există cele două imobile și cât timp impune situația care a generat nașterea servituții.
- pârâților li s-a reconstituit dreptul de proprietate pe un teren afectat de servitutea de trecere, astfel că instanța de apel nu a ținut cont de caracterul perpetuu al servituții de trecere, caracter care nu dispare prin înstrăinarea fondului, potrivit art.627 cod civil.
Că potrivit Planului Urbanistic de Detaliu și Hotărârii nr.270/2002 a Consiliului municipiului F jud. V, s-a stabilit cale de acces - servitute de trecere pentru terenul proprietatea reclamantei cu ieșite în str. M a - fost -. La data adoptării Hotărârii nr.270/2002 de Consiliul Local F jud. V, terenul aflat în litigiu era proprietatea Primăriei municipiului F jud.
Toate înscrisurile, acorduri, plan de amplasament și delimitare a bunului imobil care stau la baza obținerii autorizației de construcție a stației de carburanți, sunt strict reglementate de lege și au fost obținute în conformitate cu dispozițiile art.56 din Legea nr.350/2001, cu nr.HG525/1996, dar și în acord cu dispozițiile legii privind siguranța în construcții și de pază și protecție contra incendiilor, care stabilesc că pentru construcția unei stații de carburanți este obligatorie existența a două căi de acces, astfel fiind imposibilă obținerea avizelor.
Că potrivit semnelor exterioare, pârâții au cunoscut despre existența servituții de trecere încă de la data când li s-a retrocedat terenul.
România SRL C - N jud. C, solicită admiterea recursului pentru motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art.304 pct.9 cod pr. civilă, invocând următoarele motive:
- Instanța de apel nu a luat în considerare, că societatea este proprietarul terenului în suprafață de 922. înscris în cartea funciară la nr. 12095 F, cu titlu de cumpărare în baza actului de parcelare și contract de vânzare cumpărare nr.563/2003 autentificat de, având un drept de servitute de trecere pe terenul în suprafață de 664.p, înscris în cartea funciară la nr. 7253 bis, F, cu nr. topometric 3481/2
- De asemenea nu a luat în considerare faptul că la data cumpărării terenului, pe această suprafață au existat construcții aferente stației de carburanți în execuție, și astfel în baza art.7 alin.(14) " valabilitatea autorizației se menține în cazul schimbării investitorului, înaintea finalizării lucrărilor, cu condiția respectării prevederilor acesteia și a transcrierii actelor care conferă dreptul de construire" din Legea nr.50 din 29 iulie 1991 - republicată - privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, s-a preluat autorizația de construire cu certificatul de urbanism și cu toată documentația aferentă, necesară continuării construcției stației, emis pe numele antecesorilor societății, documentație care a stat la baza finalizării construcției.
Că pentru construire și funcționarea stației de carburanți s-a aprobat Planul Urbanistic de detaliu, prin Hotărârea Consiliului Local nr.270/26.02.2002, plan ce prevede ieșirea pe două străzi imperios necesară funcționării stației, având în vedere normele tehnice în cazul construirii unei stații de distribuție carburanți. In baza acestui plan s-a avizat construirea stației, privind Autorizația de funcționare cu Avizul de la pompieri.
Mai precizează că a doua cale de acces la stația de distribuție carburanți este imperios necesară funcționării stației pentru evacuarea în caz de incendiu și pentru circulația fluentă a autocisternelor de pompieri în caz de intervenție.
Verificând legalitatea deciziei recurate prin prisma motivelor de recurs invocate de ambele recurente, constată recursurile fondate pentru următoarele considerente;
Suprafața de teren în litigiu a fost retrocedată pârâtei -, în baza Dispoziției Primarului, nr.483 din 27 februarie 2004, fiind pusă efectiv în posesie în data de 30 iunie 2004, așa cum rezultă din procesul verbal încheiat în data de 30 iunie 2004 (fila 4 dosar fond) și pârâților și, suprafața de 184. conform dispoziției de restituire nr.1152 din 14 iulie 2004 (fila 25 dosar nr.1203/C/2006).
La momentul retrocedării suprafeței de 209. teren și respectiv 184. era aprobată construirea stației de carburanți.
Din cuprinsul certificatului de urbanism nr.990 din 14 august 2003 eliberat de Primăria municipiului F jud. V, rezultă că accesul la lotul nr.2, se face prin lotul nr.1, prin crearea unei servituți de trecere pe acesta.
La eliberarea autorizației de construcție, s-a avut în vedere documentația și avizele tehnice favorabile în care la capitolul, căi de acces, evacuare și intervenție ale autospecialelor se poate face direct din B-dul - și din str. ing. - (str. Ma- ).
Astfel, în baza planului urbanistic și a planului de amplasament a stației de carburanți, avizat de serviciile de specialitate de la Primăria municipiului F jud. V, de Compania de Pompieri F și de V, s-a construit stația de carburanți de pe-, stație ce în anul 2003 fost înstrăinată de către SRL F jud. V, către intervenienta România SRL C - N jud. C, prin dezmembrarea unui corp de proprietate, părțile stabilind prin contract o servitute de trecere.
Instanța de apel, deși reține în mod corect situația de fapt, apreciază greșit că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.616 și 577 cod civil.
Chiar dacă nu ne aflăm în situația unui loc înfundat, necesitatea acestei căi de acces rezidă din specificul activității celor două societăți recurente, societăți ce trebuie să funcționeze cu respectarea planului de amplasament în baza căruia a primit avizul de funcționare, aviz ce a avut în vedere două căi de acces.
De asemenea, corpul 2 de proprietate aparținând recurentei SRL F jud. V, conform raportului de expertiză ar rămâne închis de jur împrejur, astfel ne aflăm în situația unui loc înfundat, conform art.616 cod civil.
Față de considerentele expuse mai sus și văzând și dispozițiile art.312 alin.1 cod pr. civilă, va admite recursul, va modifica în tot decizia civilă de apel, în sensul că va respinge ca nefondat apelul declarat de pârâții și, în sensul că va menține sentința civilă nr.4113 din 11 octombrie 2007 pronunțată de Judecătoria Focșani jud. V, și va obliga pe intimații pârâți să plătească recurentului reclamant, suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Văzând și dispozițiile art.274 cod pr. civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta. F, cu sediul în F- jud. V, și intervenienta România, cu sediul în C - N Calea nr.14 - 16 jud. C, și în consecință;
Modifică în tot decizia civilă nr.79 din 14 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de pârâții și și menține sentința civilă nr.4113 din 11 octombrie 2007 pronunțată de Judecătoria Focșani jud. V, ca temeinică și legală.
Obligă pe intimații - pârâți să plătească recurentei - reclamante, suma de 1000 lei cheltuieli de judecată, în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 1 octombrie 2008.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - - -
Grefier
Red. /31.10.2008
Tehn.
2 ex./5.10.2008
fond -
apel - -
Președinte:Elena RomilaJudecători:Elena Romila, Viorica Mihai Secuianu, Valentina