Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 67/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVIL
DECIZIA CIVIL Nr. 67/
Ședința public de la 24 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Luminita Solea
Judector - -
Judector - -
Grefier - -
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Pentru astzi fiind amânat soluționarea recursului civil declarat de reclamanții și, domiciliați în Adjud,- județul V împotriva deciziei civile nr.166 din 25 sept.2007 pronunțat de Tribunalul Vrancea în dosarul civil nr- în contradictoriu cu intimații, având ca obiect servitute.
Dezbaterile au avut loc în ședința public din 23.01.2008, când, instanța mai având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 24.01.2008, când,
CURTEA
Asupra recursului civil de faț;
Prin cererea înregistrat la - la udec toria Adjud reclamanții și au chemat în judecat pe pârâtul pentru servitute de trecere.
În motivarea acțiunii reclamanții au artat c în baza contractului de vânzare cumprare autentificat sub nr.1585/1995 de notariatul de Stat Adjud, sunt proprietarii imobilului situat în Adjud,-, jud.V, compus din cas și teren, pârâtul învecinându-se cu ei pe latura sudic, acesta având acces la imobilul su pe o cale de 80 cm, care pân în 2005 trecea pe mijlocul proprietții lor.
În anul 2005, în baza autorizației de construcție nr.112/2005 au edificat o anex la casa de locuit inițial, compus din camer, buctrie și baie, astfel încât calea de acces a pârâtului a devenit împovrtoare pentru ei, și deși i-au oferit acestuia o cale de acces pe latura vestic, pe lâng noua construcție, cu o lțime de aproximativ 1,5, pârâtul a refuzat folosind în continuare calea veche de acces.
Pârâții au formulat întâmpinare și cerere reconvențional prin care au invocat excepția lipsei calitții procesuale active a reclamanților pe motiv c potrivit art.616 cod civil doar el poate s promoveze o astfel de acțiune în calitate de proprietar al fondului înfundat, pe fond artând c varianta unei noi ci de acces propus de reclamanți nu se poate folosi pentru uzul și utilitatea imobilului proprietatea sa, accesul fiind posibil doar pe calea veche de acces.
Pe calea cererii reconvenționale pârâții, împreun cu au solicitat în contradictoriu cu reclamanții-pârâți și s se stabileasc o cale de acces la imobilul proprietatea lor, pe terenul reclamanților-pârâți, pe amplasamentul vechi, așa cum a existat pân în prezent.
Prin sentința civil nr.315/2007 a fost admis acțiunea stabilindu-se calea de acces a pârâților la imobilul proprietatea lor din Adjud- conform variantei a II-a modificat parțial din raportul de expertiz pe culoarul 8-7 în lungime de 11,51 și lțime de 1,20.
Pârâții au fost obligați la 671 lei cheltuieli de judecat ctre reclamanți.
Excepția lipsei calitții procesuale active invocat de pârâți a fost respins ca nefondat și tot astfel s-a pronunțat instanța și asupra cererii reconvenționale.
Pentru a hotrî astfel, prima instanț a reținut din întregul material probator administrat în cauz urmtoarele:
Potrivit contractului de vânzare cumprare nr.1585/11.08.1995 reclamanții au devenit proprietarii imobilelor cas și teren în suprafaț de 362 mp situat în Adjud- proprietate care a fost intabulat la 10.05.2006.
Prin contractul de vânzare cumprare nr.1871/16.09.1996 pârâții au devenit la rândul lor, proprietarii imobilelor cas și teren în suprafaț de 455 mp la aceeași adres cu imobilele de mai sus. Proprietatea reclamanților este situat în fața proprietții pârâților astfel c aceștia din urm pentru a ajunge pe domeniul lor au inițiat o cale de acces prin mijlocul proprietții reclamanților.
de acces a existat dintotdeauna, respectiv din perioada în care nici persoanele care au vândut prților nu erau proprietare.
Odat cu atribuirea terenurilor în proprietate, calea de acces a fost inclus în proprietatea reclamanților lâng aceasta edificându-se o construcție de ctre reclamanți, astfel încât menținerea traseului vechiului acces ar îngrdi dreptul de proprietate al reclamanților.
S-a mai reținut c modalitatea aleas de instanț ar pricinui fondului aservit cea mai unic pagub.
Împotriva sentinței civile a declarat apel pârâtul criticând-o ca fiind nelegal și netemeinic pentru urmtoarele:
Deși nu s-a cerut anularea vechii servitute, instanța a anulat-o, adic a dat mai mult decât i s-a cerut.
Instanța i-a atribuit o servitute care nu satisface nevoile pârâtului fcând imposibil accesul cu mașin mare, în motivarea sentinței nu s-a fcut referire la utilitatea servituții anulate și la utilitatea noii servituții.
Prin decizia civil nr.166/2007 a Tribunalului Vranceas -a admis apelul, s-a schimbat în parte sensul admiterii cererii reconvenționale și s-a stabilit calea de acces a pârâtului la imobilul proprietatea lor conform varianta I din raportul de expertiz topometric (pag.59 dosar fond) pe culoarul 2-8-7-3 cu o lțime de 2 ml. și o lungime de 1,7 ml. în loc de varianta a II- S-a respins ca neîntemeiat acțiunea principal și cererea de îndreptare eroare material ca rmas fr obiect.
Pentru a pronunța aceast decizie s-au reținut urmtoarele:
Pe terenul deținut în prezent de prți anterior anului 1989 Stația CFR Adjud a construit case comune pentru 2-4 locatari în care locuiau salariații unitții printre care și prinții pârâților.
Autoarea intimaților a cumprat partea sa de locuinț și terenul în suprafaț de 362 mp și prin contractul nr.1585/ 11.08.1995 le-a înstrinat intimaților.
Autoarea recurentei a cumprat partea de locuinț ce o deținea și suprafața de 455 mp în anul 1992 și a înstrinat aceste imobile recurenților prin contractul nr.1871/16.09.1996.
Prima proprietate este situat în spatele celei de a doua și la aceasta din urm dintotdeauna s-a ajuns pe o cale de acces care trecea prin prima proprietate.
În baza autorizației nr.112/4.07.2005 intimații au construit pe terenul lor de 362 mp o locuinț în vecintatea primei deținute, astfel încât calea de acces trece la distanța de 0,3 de casele intimaților, respectiv între acestea.
Pe calea de acces exista utilitți comune și anume conducte de ap, gaz etc. care deservesc așadar ambele proprietți.
Intimații reclamanți nu au ținut cont de calea de acces nu numai atunci când au intabulat terenul proprietatea lor dar nici atunci când au construit a doua locuinț, dând dovad de rea credinț faț de recurent și obstrucționându-i acestuia accesul ctre proprietatea lui. Intimații nu sunt nici afectați în întinderea suprafeței lor de calea de acces decât cu suprafața de 10 mp deoarece potrivit expertizei stpânesc în prezent 352 mp. În documentația topografic a recurentului, este prevzut calea de acces de la proprietatea lui, prin proprietatea intimaților ctre strad.
În condițiile existente prezentului acces dintotdeauna acesta trebuia respectat de intimați și nu schimbat conform voinței și interesului lor. Forma propus de intimați, ar genera litigii între prți legate de utilitțile comune.
Cum anterior anului 1989 pân în anul 2005 drumul de acces nu a afectat raporturile de bun vecintate ale locatarilor construcțiilor, nici pentru viitor acestea nu ar putea fi afectate dac ar avea la baz buna înțelegere.
Prin înglobarea suprafeței de 34 mp cât reprezint drumul în întreaga suprafaț a intimaților s-ar ajunge ca aceștia s dețin 386 mp din cei 24 mp mai mult decât ar avea dreptul.
de acces propus de instanța de fond, ar duce la diminuarea în fapt a proprietții intimaților și astfel la posibilitatea oricând a altor litigii între prți.
Faț de considerentele expuse, constatându-se așadar c litigiul a fost generat tocmai de intimații-reclamanți care și-au însușit calea de acces nesocotind și dreptul prții adverse s-a constatat sentința apelat ca fiind nelegal și netemeinic.
Impotriva deciziei civile nr.166/2007 a Tribunalului Vrancea au declarat recurs reclamantei invocând nelegalitatea sa prin prisma disp.art.634 teza a III-a Cod civil potrivit crora proprietarul fondului aservit pentru care servitutea a devenit mai împovrtoare va putea oferi proprietarului fondului dominant un alt loc de trecere fr ca acesta din urm s-l poat refuza.
In plus o servitute stabilit anterior pentru trecerea cu piciorul nu poate fi folosit în prezent pentru trecerea cu autovehiculul cum pretind acum pârâții-reconvenienți. Acesta este de fapt o exercitare abuziv a dreptului de servitute ce justific cererea noastr de închidere a drumului de acces prin mijlocul proprietții lor și crearea unei alte ci de acces mai puțin împovrtoare.
In acest sens art.618 Cod civil prevede c trecerea se alege prin locul ce ar pricinui o pagub mai mic fondului aservit.
Se concluzioneaz c varianta a II-a propus de expert este singura legal pentru soluționarea litigiului.
Examinând actele și lucrrile dosarului se constat c recursul este fondat:
Servitutea de trecere se instituie în cazul unui loc înfundat.
Se înțelege prin "loc înfundat", un fond înconjurat din toate prțile de alte fonduri și fr nici o ieșire direct la calea public. In acest caz art.616 Cod civil prevede c proprietarul locului înfundat are dreptul de a trece peste fondul vecinului, pentru a ieși la calea public.
In speț intimații sunt proprietarii fondului înfundat, iar recurenții proprietarii fondului aservit. E drept c anterior promovrii prezentei acțiuni o bucat de terenul din mijlocul proprietții recurenților era afectat de o servitute de trecere îns faț de modificrile intervenite în proprietatea recurenților aceast servitute a devenit împovrtoare.
Ori, așa cum au precizat și recurenții, art.618 Cod civil stipuleaz clar c trecerea se va face prin locul pe unde se pricinuiește mai puțin pagub acelui proprietar, chiar dac în modul acesta traiectul este mai.
Vechea servitute era stabilit chiar prin mijlocul proprietții recurenților. Ins, înainte de 2005 recurenții nu aveau 2 construcții ca-n prezent una într-o J și una în cealalt Așa cum rezult din probele administrate în cauz folosirea celor dou construcții este îngreunat de existența servituții. Varianta a II-a propus de expert prin instituirea servituții pe o latur a proprietții este evident mai puțin împovrtoare pentru recurenți și-n final opoziția intimaților la admiterea prezentei acțiuni nu este de înțeles atâta vreme cât scopul lor este atins și-n aceast variant a servituții de trecere:accesul la calea public. Faptul c exist conductele de gaz și ap pe terenul afectat de vechea servitute nu reprezint un impediment în schimbarea amplasamentului servituții de trecere pentru c mutarea acestora nu este necesar ca urmare a modului de soluționare a prezentului proces.
Asigurarea unei servituți de trecere cu o lțime de 1,2 m (așa cum figureaz în varianta a II-a a expertizei) rspunde întrutotul intenției legiuitorului când a instituit o astfel de limitare a dreptului de proprietate prin legiferarea acestei instituții (servitute de trecere). Scopul inserrii art.616-618 Cod civil a fost acela de acces la calea public pentru proprietarul locului înfundat și nicidecum de știrbire a fondului aservit astfel încât s se asigure fondului înfundat toate condițiile vrute de acesta din urm pentru a avea toate facilitțile posibile. La data când au devenit proprietarii locului înfundat trebuiau s prefigureze o astfel de situație și ca atare s-și asume riscul unei opoziții de acest gen din partea proprietarilor fondului aservit.
Faț de considerentele de mai sus se constat c prezentul recurs este întemeiat și-n baza disp.art.312 teza I Cod procedur civil a se modifica decizia civil nr.166/2007 a Tribunalului Vrancea în sensul respingerii apelului ca nefondat.
Vzând și disp.art.274 Cod procedur civil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursulcivil declarat de reclamanții și, domiciliați în Adjud,- județul V împotriva deciziei civile nr.166 din 25 sept.2007 pronunțat de Tribunalul Vrancea în dosarul civil nr-.
Modific decizia civil nr.166/2007 Tribunalului Vrancea astfel:
Respinge apelul ca nefondat.
Oblig pe intimați ctre recurenți la plata a 800 lei cheltuieli de judecat.
Irevocabil .
Pronunțat în ședința public din 24.01.2008.
Președinte, Judector, Judector,
- - -
Grefier,
- --
Red.LȘ-22.02.2008
Dact.-25.02.2008/2 ex.
Fond:
Apel: -
Președinte:Luminita SoleaJudecători:Luminita Solea, Anica Ioan, Simona Bacsin