Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 108/2010. Curtea de Apel Craiova

DOSAR Nr- - Paște și C/2008 -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 108

Ședința publică din data de 13 Ianuarie 2010

Completul compus din:

Președinte: JUDECĂTOR 1: Mariana Pascu

JUDECĂTOR 2: Ligia Epure

JUDECĂTOR 3: Carmen Tomescu

Grefier - -

*******

Pe rol, soluționarea recursului declarat de reclamanții, G, împotriva sentinței civile nr. 2396/12.06.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA, având ca obiect, drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurenții reclamanți depunând împuternicirea avocațială, avocat, iar pentru intimata pârâtă, avocat.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, că prin serviciul registratură s-a depus în termen procedural, întâmpinare cu exemplar pentru comunicare, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare acordă cuvântul părților.

Avocat pentru recurenții reclamanți, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul admiterii acțiunii și obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând prime de Paște și C pentru anul 2008.

Avocat pentru intimata pârâtă, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței Tribunalului Dolj, ca fiind temeinică și legală.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Prin sentința civilă nr. 2396/12.06.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a respins acțiunea formulată de către reclamanțiiE., G, în contradictoriu cu pârâtă SC SA.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanții sunt salariați ai pârâtei cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată, așa cum rezultă din carnetul de muncă.

Potrivit art. 168 al. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul SA pe anul 2004 cu ocazia sărbătorilor de "Paște și C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SA. Cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".

Actul adițional la Contractul colectiv de muncă al A nr. 8080/23.05.2000, înregistrat la. B sub nr. 2643/11.05.2005 a conferit art. 168 alin. 2 forma menționată în CCM la nivelul anului 2005.

Prin adresa Comisiei Paritare din 18.06.2007 se arata că "părțile semnatare confirmă faptul că în redactarea art. 168 alin. 1 și 2, la momentul negocierilor colective voința comună a părților a fost aceea ca începând cu anul 2003 primele de Paște și de C să fie introduse în salariul de bază al fiecărui angajat .

De asemenea, prin "Nota asupra precizării situației primelor de Paște și C prevăzute în art. 168 din CCM al ", datată 31.08.2007 și semnată de reprezentanți ai patronatului și federației sindicale, se dă o interpretare textului în discuție, "potrivit voinței părților la semnarea contractului".

La 22.02.2008 s-a înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse actul adițional la contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SA nr. 8080/23.05.2000, act adițional prin care s-a prelungit aplicarea în continuare a pe o perioadă de minim 1 an de la data înregistrării, cu modificări și completări conform anexei 1 care face parte integrantă din respectivul act adițional.

Potrivit acestuia art. 168 alin. 1 și 2 s-a modificat, având următorul cuprins:,în conformitate cu prevederile anterioare ale alin 1 al art. 168 din CCM, care au devenit inaplicabile începând cu anul 2003 în forma anterioară, cu ocazia sărbătorilor de paște și C angajații SA primau suplimentări salariale sub forma unei prime ( prima de Paști și C ) în cuantum de un salariu mediu de bază lunar la nivelul, calculat pe lunile anterioare celor in care se acorda prima. Valoarea completă, metoda de acordare, condițiile, criteriile și beneficiarii primelor de Paști și C erau stabilite in cadrul negocierilor cu, care aveau loc cu cel puțin 15 zile înainte de fiecare pentru care prima de Paști și C era acordată.

Pe baza acordului dintre și SA, începând cu anul 2003 primele de Paște și de C au fost incluse in salariul lunar de bază al tuturor angajaților ( care au beneficiat in acest fel de o creștere salarială), devenind astfel parte a salariului de bază ca întreg, fără a mai fi in mod distinct individualizate și fără ca, după anul 2003 să poată fi modificate in mod distinct față de salariu.

Pentru înlăturarea oricăror neclarități pârtile înțeleg și confirmă prin prezenta faptul că după anul 2003 primele de Paști și C au fost incluse in salariul lunar de bază an angajaților SA și de aceea nu au mai fost calculate și acordate in mod distinct salariaților SA. Această regulă se va aplica până la data la dare și vor conveni in mod expres altfel."

Instanța a constatat deci că pentru anul 2008 în contractul colectiv de muncănu mai este prevăzută acordarea primelor de Paști șiArt. 168 nu a mai fost reprodus în forma și cu conținutul avut în contractele colective de muncă anterioare, ci s-a recurs doar la o interpretare a situației primelor de Paști și C începând cu anul 2003. Instanța a apreciat că nu mai există temei legal sau contractual pentru acordarea drepturilor solicitate pentru anul 2008.

Împotriva acestei sentințe, în temeiul dispozițiilor art.299 - 316.pr.civ. au declarat recursreclamanții, G, și, apreciind că respingerea acțiunii doar cu motivația că, dispozițiile art.168 alin.1 și 2 din CCM la nivel de unitate a fost modificat, fără a admite o expertiză contabilă pentru a verifica dacă aceste drepturi au fost introduse în salariul de bază din anul 2003.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat și urmează să îl respingă, pentru următoarele considerente:

Curtea constată că, prin actul adițional pentru anul 2008 la Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SC SA B și înregistrat la B la data de 22.02.2008, a fost modificat conținutul art. 168 din contractul colectiv de muncă.

În noua redactare, textul are următorul conținut:

(1) În conformitate cu prevederile anterioare ale alin. 1 al art. 168 din contractul colectiv de muncă, care au devenit inaplicabile începând cu anul 2003 în forma anterioară, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C angajații SA primeau suplimentări salariale sub forma unei prime ("Prima de Paști și de C) în cuantum de un salariu mediu de bază lunar la nivelul SA, calculat pe lunile anterioare celor în care se acordă prima. Valoarea concretă, metoda de acordare, condițiile, criteriile și beneficiarii Primei de Paști și de C erau stabilite în cadrul negocierilor cu, care aveau loc cu cel puțin 15 zile înainte de fiecare pentru care Prima de Paști și C era acordată.

(2) Pe baza acordului dintre și SA, începând cu anul 2003, Primele de Paști și de C au fost incluse în salariul de bază al tuturor angajaților(care au beneficiat în acest fel de o creștere salarială), devenind astfel parte a salariului de bază ca întreg, fără a mai fi în mod distinct individualizate și fără ca, după anul 2003, să poată fi modificate în mod distinct față de salariu. Pentru înlăturarea oricăror neclarități, părțile înțeleg și confirmă prin prezenta faptul că, după anul 2003, Primele de Paști și de C au fost incluse în salariul lunar de bază al angajaților SA și de aceea nu au mai fost calculate și acordate distinct salariaților SA. Aceasta regulă se va aplica până la data la care și vor conveni în mod expres altfel."

Din analiza dispozițiilor art. 168 din contractul colectiv de muncă în redactarea în vigoare de la data de 22.02.2008, se constată că pentru anul 2008 nu mai este prevăzută obligația de acordare a primelor de Paști și

Textul art. 168 nu a mai fost reprodus în forma și cu conținutul din contractele colective de muncă anterioare, partenerii sociali realizând o interpretare a situației suplimentărilor de C începând cu anul 2003.

Rezultă în mod clar din redactarea textului art. 168 în vigoare pentru anul 2008, că acest drept a încetat să existe în mod distinct față de salariul de bază.

Textul în această reglementare este în deplin acord cu dispozițiile art. 176 alin 6 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul ramurii, conform căruia: "fiecare din adaosurile de mai sus (printre care și suplimentările salariale de Paște și C, ) se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază".

Față de cele arătate anterior, Curtea constată că instanța de fond a apreciat corect că nu mai există temei legal sau contractual de acordare a acestor drepturi pe anul 2008 și, în temeiul dispozițiilor în baza art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 și 3041Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanții, G, și, împotriva sentinței civile nr. 2396/12.06.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA, având ca obiect, drepturi bănești.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 13.01.2010.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.Jud. LE/ 25 ian. 2010

Tehn.red. IB/2 ex /

/ D și D

Președinte:Mariana Pascu
Judecători:Mariana Pascu, Ligia Epure, Carmen Tomescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 108/2010. Curtea de Apel Craiova