Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1147/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - Drepturi bănești -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 1147

Ședința publică din 13 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Bratu Ileana

JUDECĂTOR 2: Mitrea Muntean Daniela

JUDECĂTOR 3: Sas

Grefier

Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamanții, și, prin Liga Sindicatelor din Învățământ B, cu sediul în mun. B,-, județul B, împotriva sentinței nr. 786 din 12 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă (dosar nr. -/2009).

La apelul nominal au lipsit reclamanții recurenți și reprezentanții pârâților intimați Școala cu clasele I-VIII nr. 1 și Consiliul local al comunei.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând că recursul se află în stare de judecată, a rămas în pronunțare cu privire la acesta.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani la data de 13 martie 2009 și precizată ulterior, Liga Sindicatelor din Învățământ B, în calitate de reprezentant legal pentru membrii de sindicat, au chemat în judecată pe pârâții Școala cu clasele I - VIII și Consiliul Local, solicitând obligarea pârâților la acordarea precum și la plata retroactivă a sporului de 10 % din salariul de bază pentru condiții deosebite de muncă,grele,periculoase sau penibile pentru personalul nedidactic - îngrijitori, fochiști, paznici, bucătari, etc. pe o perioadă de 3 ani anterioară introducerii acțiunii, actualizate în funcție de indicii de inflație până la data plății efective.

În fapt,reclamanții au arătat că au calitatea de îngrijitori respectiv muncitor de întreținere la unitatea de învățământ pârâtă, lucrând în condiții penibile/periculoase de muncă,ocupându-se printre datele de curățenia din unitatea de învățământ, inclusiv în grupurile sanitare.

De asemenea că, deși contractele colective unice la nivel național,valabile pentru anii2005-2006 și 2007-2010, prevăd la art.40 alin.3lit.a,respectiv art.41alin.3lit.a că salariații beneficiază de un spor de 10% din salariul de bază pentru condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau penibile,iar ei lucrează în asemenea condiții, nu li s-a acordat acest spor.

Reclamanții au menționat și că, în unele județe,sporul respectiv se acordă ca urmare a hotărârilor comisiilor paritare a sindicatelor și a inspectoratelor școlare,aceste hotărâri fiind date în baza dispozițiilor contractelor colective unice la nivel național,contracte care au caracter obligatoriu, conform art.41alin.5 din Constituție,și care se aplică tuturor salariaților din țară, indiferent de forma de capital social a angajatorului, conform art.11alin.1 lit.d din Legea nr.130/1996.

În mod similar, și în cazul unităților de învățământ din județul B, aceste sporuri ar trebui să se acorde în baza Hotărârii nr.1/2007 a Comisiei paritare a Inspectoratului Școlar Județean B - Liga Sindicatelor din Învățământ

Au apreciat reclamanții următoarele condiții:

Condițiile periculoase de muncă ar fi prezente în cazul posturilor ce presupun:

- factori deosebiți de periculozitate, precum expunerea la contactul cu numeroase persoane străine, cu intenții potențial agresive ( portari, paznici)

- pericol permanent de accidente datorată inhalării de substanțe periculoase ( îngrijitori, personal din spălătorii);

- pericol de explozii cauzate de conductele de apă,gaz sau de cazane sub presiune etc. ( fochiști, personal întreținere sisteme de încălzire, personal din bucătării, etc.)

Condițiile grele de muncă ar fi definite prin faptul că angajații își desfășoară activitatea în condiții vitrege, mult mai grele decât condițiile obișnuite:

- temperaturi extreme de lucru, fie foarte crescute, fie foarte scăzute

( fochiști, personalul din bucătării, personalul din spălătorii dar și paznicii sau portarii la cealaltă extremă);

- condiții fluctuante de temperatură în cazul posturilor care presupun trecerea de la o temperatură foarte ridicată la una foarte scăzută și invers ( în principiu aceleași categorii ca și cele de mai sus);

- muncă în medii cu mirosuri greu suportabile, pestilențiale care pe lângă faptul că pun persona într-o postură penibilă al percepției celor din jur, creează reale dificultăți în îndeplinirea sarcinilor de serviciu ( îngrijitori, femei de serviciu, întreținere, sisteme de canalizare etc.).

Condițiile penibile de muncă ar fi acele condiții ce pun angajatul într-o postură penibilă din punct de vedere al percepției celor din jur și sunt de natură a crea însăși angajatului un posibil complex de inferioritate față de cei care îl înconjoară.

În această categorie apreciază că ar fi incluși îngrijitorii și femeile de serviciu.

Sporul solicitat de reclamanți - arată aceștia - este distinct de sporul de nocivitate care e reglement de alt text decât cel invocat în acțiune, respectiv de lit. B) art. 41 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național.

Totodată au susținut că nu are relevanță existența sau inexistența unui buletin de determinare a noxelor, deoarece acesta este specific sporului de nocivitate iar nu sporului solicitat în cauza de față.

În drept,reclamanții au invocat prevederile art.112 Cod procedură civilă,art.283 alin. 1 lit. c), 241 alin. 1 lit. d) din Codul Muncii, art. 67 din Legea 168/1999, art. 28 din Legea sindicatelor 54/2003, art. 2 alin. 1, art. 3 alin. 1 lit. a), art. 40 alin. 3 lit. a), art. 41 alin. 3 lit. a), art. 100 și 101 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2005, 2006, respectiv pe anii 2007- 2010, ale art. 11 alin. 1 lit. d) din Legea 130/1996 republicată.

Prin sentința civilă nr.786 din 12.06.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosar nr- a fost respinsă acțiunea ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:

Potrivit Contractului colectiv de muncă unic la nivel național (), în situația în care părțile nu se înțeleg în ceea ce privește interpretarea sau aplicarea unor clauze contractuale, la solicitarea oricăreia dintre ele,trebuie constituită o comisie paritară, inclusiv la nivel de unitate, care să stabilească în ce mod urmează a fi puse în aplicare prevederile ce au provocat divergența. Astfel potrivit art. 7 din 2001/2005 și art. 90 din 2895/2006, pentru rezolvarea problemelor ce pot să apară în aplicarea contractului, părțile convin să instituie o comisie paritară.

La nivelul județului Baf ost constituită o asemenea comisie paritară, fiind emisă Hotărârea nr. 1 din 10.05.2007 prin care s-a stabilit ca unitățile școlare să fie atenționate să procedeze la aplicarea art. 43 lit. a) din privind acordarea sporului de 10 % din salariul de bază pentru condiții deosebite de muncă în urma parcurgerii tuturor procedurilor legale precum și cuprinderea sumelor aferente în buget.

Este de observat că, în comparație cu hotărârile comisiilor paritare atașate la dosar și încheiate la nivelul județelor M, I și B, în cazul județului B s-a prevăzut că trebuie acordat sporul pentru condiții deosebite de muncă,însă nu necondiționat ci, numai după parcurgerea procedurilor prevăzute de lege.

Instanța interpretează această sintagmă în sensul că părțile sunt cele care pot stabili de comun acord dacă încadrează un anumit post între cele care presupun desfășurarea unei activități în condițiile enumerate la art. 41 alin. 1 lit. a) din și,respectiv, dacă este necesară parcurgerea procedurii arătate de HG 281/1993 raportat la Regulamentul 6366/1993. Or, la dosar nu a fost depusă nici o dovadă din care să rezulte că locurile de muncă pe care le ocupă reclamanții se încadrează în cele ce ar trebui să beneficieze de prevederile articolului menționat mai sus.

Instanța nu poate stabili dacă activitatea reclamanților s-a desfășurat în condiții grele, periculoase sau vătămătoare atâta timp cât monitorizarea activității zilnice,efective, a salariaților trebuie efectuată de către organele abilitate stabilite de HG 281/1993 raportat la Regulamentul 6366 Ministerului Sănătății și Ministerului Muncii.

Iar în ceea ce privește condițiile penibile de muncă, posturile reclamanților nu sunt enumerate în anexa 4 la Regulament referitoare la locurile de muncă și categoriile de personal care își desfășoară activitatea în condiții nedorite. În plus, aceștia nu au dovedit că ar fi negociat și stabilit recunoașterea unui asemenea caracter locurilor de muncă în discuție.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții prin Liga Sindicatelor din Învățământ B criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie motivat de faptul că rațiunea pentru care s-a solicitat acordarea sporului și faptul că posturile reclamanților se înscriu în sfera de aplicare a art.40 și 41 din pe anii 2005 - 2007 și 2007 - 2010 rezultă din însăși natura atribuțiilor specifice acestor posturi.

Arată recurenții că din moment ce salariații încadrați la unități școlare în posturi similare beneficiază de acest spor, ar fi inechitabil și inegal juridic să fie lipsiți de un asemenea drept.

De asemenea, au arătat că hotărârea atacată este nelegală deoarece lipsa acestei evaluări din motive pe care nici nu le pot controla și nici nu le sunt imputabile, nu poate fi de natură de a-i priva de un drept ce este în mod neechivoc recunoscut printr-un act ce are un caracter imperativ pentru angajator, respectiv ce are un caracter minimal pentru toate raporturile de muncă.

Arată recurenții că acordarea sporului de 10% din salariul de bază, pentru condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau penibile, este în concordanță cu prevederile art.40 alin.3 lit.a din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2005 - 2006 și art.41 alin.3 lit.a din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007 - 2010.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art.304 pct.9 Intimații,legal citați, nu au formulat întâmpinare.

Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererii de recurs, instanța reține următoarele:

Conform celor reținute corect de instanța de fond, dispozițiile art.36 alin.4 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel de de Învățământ, nr.5521/2004, se referă la sporul pentru condiții grele de muncă, locurile de muncă, condițiile de acordare, categoriile de personal precum și cuantumul sporurilor fiind stabilite de Ministerul Educației și Cercetării, cu consultarea Sindicatelor și avizul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și Ministerul Finanțelor.

De asemenea, reține Curtea că potrivit art.36 alin.4 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de de învățământ - 2007/2008, înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse cu nr.596/15/12.11.2007, pentru condiții grele de muncă, se cuvine un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective.

Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului și condițiile de acordare se stabilesc de către minister cu consultarea sindicatelor și cu avizul Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și ale Ministerului Finanțelor Publice (art.36 alin.4 teza a II-a).

Pentru prestarea activității în locuri de muncă cu condiții grele, periculoase, nocive, penibile sau altele asemenea salariați primesc sporuri la salariul de bază, durată redusă a timpului de lucru, alimentație specifică, condiții suplimentare, reducerea vârstei de pensionare, echipamente și materiale de protecție gratuite (art.43).

La nivelul fiecărui angajator se va constitui un comitet de securitate și sănătate în muncă, cu scopul de a asigura implicarea salariaților în elaborarea și aplicarea deciziilor în domeniul protecției muncii (art.45 alin.1).

Articolul 24 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2005 - 2006, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei cu nr.20.01/31.01.2005, dispunea că pentru prestarea activității în locurile de muncă cu condiții grele, periculoase, nocive, penibile sau altele asemenea, salariații au dreptul, după caz, la sporuri la salariul de bază, durata redusă a timpului de lucru, alimentația de întărire a rezistenței organismului, echipament de protecție gratuit, materiale igienico-sanitare, concedii suplimentare, prevăzute de contractele colective de muncă la nivel de ramură, grupuri de unități, unități și instituții.

Articolul 40 alin.3 lit.a dispune că pentru condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau penibile, sporul minim ce se acordă este de 10% din salariul de bază.

În același sens sunt și dispozițiile art.24 alin.1 și art.41 alin.3 lit.a din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010 înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei cu nr.2895/21/29.12.2006.

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă clar și neechivoc că tot ceea ce ține de condițiile de acordare a sporului pentru condiții grele de muncă, respectiv: locurile de muncă, salariații care urmează să beneficieze, mărimea sporului, trebuie să se stabilească de minister, cu consultarea sindicatelor și cu avizul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și al Ministerului Finanțelor Publice.

HG nr.281/1993, cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, stabilește că, în raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, poate fi acordat pentru condiții periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective (art. 8 alin. 1 lit. a).

Însă și acest act normativ dispune ca locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului și condițiile de acordare se stabilesc prin regulament elaborat de Ministerul Sănătății și de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familie, la propunerea ministerelor, celelalte instituții centrale și locale ale administrației publice interesate, după consultarea sindicatelor.

De asemenea, reține Curtea că, în Hotărârea nr.1 din 10 mai 2007 Comisiei Paritare Inspectoratul Școlar Județean B - Liga Sindicatelor din Învățământ B (fila 28-29 dosar fond) s-a stabilit că sporul de 10% din salariul de bază pentru condiții deosebite de muncă se acordă în urma parcurgerii tuturor procedurilor legale precum și cuprinderea sumelor aferente în buget.

Astfel, nu pot fi ocolite condițiile obligatorii impuse atât de contractele colective de muncă cât și de HG nr.281/1993.

Comisia Paritară constituită cu participarea președintelui Ligii Sindicatelor din Învățământ Baa vut în vedere și rezolvarea problemei apărută în legătură cu aplicarea prevederilor contractului colectiv de muncă unic la nivel național vizând acordarea sporului de 10% din salariul de bază pentru condiții deosebite de muncă și a stabilit că trebuie parcurse toate procedurile legale, așa cum mai sus s-a arătat.

angajării negocierii colective aparține și organizației sindicale sau reprezentanților salariaților, așa cum prevăd art.3 alin.3 și următoarele din Legea nr.130/1996.

Faptul că alți salariați, aflați în situația reclamanților recurenți, beneficiază la alte instituții de plata acestui spor nu poate determina o altă soluție în condițiile în care rolul instanțelor de judecată este de a pronunța hotărârea prin aplicarea normelor de drept corespunzătoare situației de fapt stabilite.

Față de aceste considerente, în baza dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă și al dispozițiilor mai sus arătate, urmează ca instanța să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții, și, prin Liga Sindicatelor din Învățământ B, cu sediul în mun. B,-, județul B, împotriva sentinței nr. 786 din 12 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă (dosar nr. -/2009).

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 13 octombrie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Tehnodact.

2 ex. 28.10.2009

jud.fond:

Președinte:Bratu Ileana
Judecători:Bratu Ileana, Mitrea Muntean Daniela, Sas

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1147/2009. Curtea de Apel Suceava