Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1239/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1239/
Ședința publică din 26 august 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții, G, și, toți cu domiciliul ales la av. în M C, P-ța - nr.8, județul H, împotriva sentinței civile nr.680 din 23 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reprezentantul recurenților reclamanți, av., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul a fost declarat și motivat în termen, fiind scutit de taxă judiciară de timbru.
Reprezentantul recurenților reclamanți depune împuterniciri avocațiale și practica judiciară a 5 instanțe în materia dedusă judecății.
Neformulându-se cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurenților reclamanți susține recursul astfel cum a fost motivat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței și admiterea cererii introductive de instanță, precizând că toți reclamanții sunt controlori financiari, făcând parte din categoria personalului contractual. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 680 din 23 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta Curtea de Conturi a României. S-a respins acțiunea reclamanților, G, și, formulată împotriva pârâtei Curtea de Conturi a României, privind obligarea acesteia la plata primelor de vacanță aferentă perioadei 2001 - 2007.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs reclamanții și au solicitat modificarea sentințe atacate și în urma rejudecării cererii pentru stabilirea de drepturi bănești, să se dispună obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României la plata primelor de vacanță pentru perioada 2001-2007, așa cum rezultă din anexele la cererea de chemare în judecată, indexate cu indicele de inflație până la data de 29 februarie 2008 și actualizate până la data plății efective.
În drept s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond în mod greșit a reținut că din prevederile OUG nr. 146/2007 rezultă că personalul contractual din instituțiile publice, inclusiv reclamanții, nu face parte din personalul căreia sunt aplicabile prevederile acestui act normativ și că această categorie de angajați nu a fost niciodată beneficiară a primei de vacanță care să fi fost suspendată prin legile bugetare anuale. De asemenea, în mod greșit s-a menționat în considerentele hotărârii că în cazul reclamanților care fac parte din categoria personalului contractual având atribuții și o lege de salarizare specifice, sub nici o formă nu se poate pune problema existenței unei discriminări între aceștia și funcționarii publici.
Reclamanții au invocat faptul că în contextul în care fac parte din categoria personalului contractual beneficiază de salarii sub formă de indemnizație care reprezintă contravaloarea muncii prestate la fel ca și funcționarii publici. În vederea aplicării principiului egalității de tratament personalul contractual trebuia să beneficieze de prima de concediu pentru anii 2001-2007, actualizată cu indicele de inflație. În temeiul art. 35 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 funcționarii publici au dreptul pe lângă indemnizație de concediu la o primă de concediu în condițiile în care legile bugetului de stat pe anii 2006 - 2007 nu au mai suspendat acordarea acestei prime. Pe de altă parte, în anul 2007 prima de concediu a fost plătită tuturor funcționarilor publici, neexistând restricții în aceste sens prin legea bugetară anuală.
Reclamanții au relevat faptul că asupra acestui aspect s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Deciziile nr. XXIII/2005 și nr. XII/2007, stabilind că prima de concediu se cuvenea polițiștilor, respectiv magistraților și personalului auxiliar. De asemenea, prin Decizia nr. LXXVII/2007, aceeași instanță a stabilit că dispozițiile art. 34 alin. 2 devenit art. 35 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, se interpretează că prima de concediu se cuvenea și funcționarilor publici.
S-a mai arătat că solicitarea plății primelor de concediu pe anii 2001-2007 nu a fost posibilă, deoarece o serie de acte normative au suspendat aplicarea acestor prevederi legale. Prin OUG nr. 146/2007 s-a aprobat plata primelor de concediu suspendate în perioada 2001-2006.
Reclamanții au susținut că angajatorul nu poate refuza plata primei de concediu reglementată pentru funcționarii publici prin dispozițiile Legii nr. 188/1999, deoarece acordarea acesteia nu mai este suspendată prin legile bugetare anuale.
S-au invocat, de asemenea și prevederile art. 1 alin. 2 lit. e și ale art. 1 alin. 3 din OG nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. În raport de aceste prevederi s-a susținut că în condițiile în care funcționarii publici din cadrul Curții de Conturi a României au primit indemnizație de vacanță nu este justificată discriminarea salariaților - personalului contractual - față de aceștia.
În consecință, s-a apreciat că este greșită concluzia instanței de fond cum că discriminarea nu operează față de alte categorii de funcționari publici, fiindcă s-a făcut această comparație față de alți funcționari publici care lucrează la Curtea de Conturi, cum ar fi contabilul șef.
S-au invocat, de asemenea, o serie de hotărâri judecătorești, pronunțate de alte instanțe, prin care li s-a dat câștig de cauză în spețe similare și controlorilor financiar care au calitatea de personal contractual.
Reclamanții au mai susținut că prin acordarea primei de vacanță tuturor categoriilor de personal și nu numai celor care au calitatea de funcționari publici, se realizează principiul constituțional al egalității cetățenilor, ținând seama că toți își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.
Totodată, și în actele internaționale este prevăzut dreptul fiecărui individ de a-și face respectate bunurile și drepturile.
S-a apreciat că înlăturarea dreptului la prima de concediu pentru personalul contractual angajat la Curtea de Conturi a României contravine prevederilor art. 41 și 53 din Constituția României, cât și reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, precum și reglementărilor din Protocolul nr. 12 adițional la aceeași convenție.
Pârâta Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului, invocând faptul că în mod corect instanța a făcut aplicarea prevederilor OG nr. 137/2000, raportat la prevederile OUG nr. 146/2007, coroborate cu Legea nr. 188/1999 și OUG nr. 160/2000, reținând că reclamanții sunt angajați ai pârâtei în calitate de controlori financiari făcând parte din categoria personalului contractual, astfel că nu le sunt aplicabile prevederile Legii nr. 188/1999.
Actul normativ cadru în baza căruia sunt stabilite drepturile salariale ale controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi este OUG nr. 160/2000, reclamanții beneficiind astfel de lege specială de salarizare.
Instanța a reținut în mod corect faptul că acordarea unei prime de concediu nu se numără printre drepturile prevăzute de lege pentru controlorii financiari.
În speță nu este vorba de o discriminare în sensul definiției date de prevederile art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000. Susținerile reclamanților referitor la discriminarea la care au fost supuși prin neacordarea primei de vacanță conform prevederilor legislației aplicabile funcționarilor publici, nu se pot reține de către instanță, întrucât acest drept nu se încadrează în cele recunoscute de lege pentru personalul contractual. De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că funcția de controlor financiar nu face parte din anexa la Legea nr. 188/1999, care cuprinde lista cu funcțiile publice.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs în raport de prevederile art. 304/1 Cod procedură civilă și având în vedere actele și lucrările dosarului, instanța de recurs reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la 10 martie 2008 la Tribunalul Harghita reclamanții, G, și au solicitat în contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi a României obligarea acesteia la plata primelor de vacanță pentru perioada 2001-2007.
Reclamanții, care au calitatea de angajați cu contract individual de muncă ai pârâtei, și-au întemeiat acțiunea formulată pe prevederile Legii nr. 188/1999, OUG nr. 146/2007, ale OG nr. 137/2000 și ale Codului muncii.
Instanța de fond a reținut că reclamanților nu le sunt aplicabile prevederile Legii nr. 188/1999, deoarece aceștia fac parte din categoria personalului contractual. De asemenea, reclamanților nu le sunt aplicabile nici prevederile OUG nr. 146/2007, deoarece aceștia nu se încadrează în categoriile de personal prevăzute de actul normativ menționat. Pe de altă parte, reclamanții fac parte din categoria personalului contractual și au atribuții și o lege de salarizare specifice, în timp ce funcționarii publici reprezintă o altă categorie socială, cu alte atribuții și cu o lege specifică ce le reglementează statutul.
În recurs reclamanții au reiterat aspectele invocate în cererea de chemare în judecată în sensul că pentru a se asigura egalitatea de tratament trebuie să li se recunoască dreptul de a beneficia pe perioada 2001-2007 de prima de concediu de care au beneficiat funcționarii publici.
Față de susținerile reclamanților trebuie avut în vedere faptul că funcționarii publici reprezintă o categorie distinctă de cea a controlorilor financiari, iar statutul acestora este reglementat prin legi distincte. Astfel statutul funcționarilor publici este reglementat prin Legea nr. 188/1999, aceștia aflându-se în raporturi de serviciu cu autoritățile și instituțiile publice în cadrul cărora își desfășoară activitatea. Printre drepturile recunoscute funcționarilor publici prin legea menționată este recunoscut și dreptul acestora la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu (art. 35 alin. 2 din Legea nr. 188/1999).
Spre deosebire de funcționarii publici din cadrul Curții de Conturi, controlorii financiari, în categoria cărora se încadrează și reclamanții, se află în raporturi de muncă cu această instituție, raporturi care sunt reglementate de Codul muncii. Pe de altă parte, drepturile salariale ale controlorilor financiari sunt reglementate prin OUG nr. 160/2000. Prin art. 3 din acest act normativ se prevede că indemnizația lunară este unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției de controlor financiar și prin această ordonanță nu este prevăzut dreptul controlorilor financiari la prima de concediu.
Prin urmare în condițiile în care funcționarii publici și controlorii financiari au un statut distinct, iar raporturile de serviciu, respectiv raporturile de muncă dintre aceștia și Curtea de Conturi sunt supuse unor reglementări distincte, inclusiv sub aspectul salarizării, pretențiile acestora la acordarea primei de concediu sunt nefondate.
Deciziile nr. XXIII/2005, nr. XII/2007 și nr. LXXVII(77)/2005, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în urma soluționării unor recursuri în interesul legii, decizii care au fost invocate de reclamanți, se referă la acordarea primelor de concediu pentru magistrații și personalul auxiliar de specialitate și pentru polițiști, respectiv pentru funcționarii publici, însă în cazul acestora dreptul la prima de concediu era reglementat de legile specifice aplicabile fiecărei categorii, exercițiul acestui drept fiind doar suspendat. Controlorii financiari nu se încadrează în nici una din categoriile menționate și în aceste condiții, deciziile la care s-a făcut referire nu le sunt aplicabile.
În ceea ce privește prevederile OUG nr. 146/2007, prin acest act normativ se reglementează modalitatea de plată a primelor de concediu pentru perioada 2001-2006. Prin ordonanța respectivă se prevede expres că este vorba de primele de concediu suspendate prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare și, de asemenea, sunt enumerate și categoriile de personal cărora le sunt aplicabile prevederile acestui act normativ, respectiv funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din sistemul justiției, membrii corpului diplomatic și consular al României, precum și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu în baza legilor speciale.
Controlorii financiari nu se încadrează în nici una din categoriile de personal sus-menționate, enumerate de OUG nr. 146/2007. În condițiile în care ei sunt salarizați în baza unei legi speciale, care nu prevede dreptul la prima de concediu, în mod nejustificat se susține în cererea de recurs că la data publicării OUG nr. 146/2007, controlorii financiari au luat act de dreptul lor la primele de concediu.
Reclamanții susțin că prin neacordarea primei sunt discriminați în raport cu funcționarii publici. Prin OG nr. 137/2000 s-au prevăzut care sunt actele și faptele de discriminare, precum și criteriile de discriminare, însă pentru a fi aplicabile criteriile prevăzute de art. 2 alin. 1 din această ordonanță este necesar ca discriminarea să se refere la persoane aflate în situații comparabile tratate în mod diferit, datorită apartenenței lor la una din categoriile prevăzute de articolul menționat. În contextul în care funcționarii publici au un statut diferit, beneficiind sub aspectul drepturilor salariale de dispozițiile cuprinse în Legea nr. 188/1999, care de altfel se aplică tuturor funcționarilor publici, indiferent de instituția publică sau unitatea bugetară în care își desfășoară activitatea, nu se poate susține că există o discriminare între aceștia și controlorii financiari, care au statut aparte, iar drepturile lor salariale sunt reglementate printr-un act normativ distinct de cel aplicabil funcționarilor publici. Prin urmare, nu se pune problema aplicării unui tratament diferențiat în exercițiul drepturilor în cadrul aceleiași categorii profesionale. Funcționarii publici din cadrul Curții de Conturi au beneficiat de prima de vacanță nu în considerarea faptului că sunt în raporturi de serviciu cu această instituție, ci în virtutea prevederilor legale aplicabile tuturor funcționarilor publici, prevederi care însă nu se aplică și personalului contractual. În aceste condiții susținerile reclamanților în sensul că neacordarea în favoarea lor a primei de vacanță contravine prevederilor art. 41 și 53 din Constituția României și Protocolului nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se apreciază a fi nefondate.
În recurs reclamanții s-au prevalat și de dispozițiile Contractului colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010, însă trebuie avut în vedere faptul că prin art. 59 din acest contract se prevede doar posibilitatea ca prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri, pe lângă indemnizația de concediu să se plătească și o primă de vacanță, însă în speță nu s-a făcut dovada că s-ar fi încheiat astfel de contracte.
Față de cele ce preced, pentru considerentele arătate, instanța de recurs apreciază că sentința atacată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a prevederilor legale aplicabile în materie și în consecință nefiind incidente prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, recursul declarat de reclamanți urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, G, și, toți cu domiciliul ales la av. în M C, P-ța - nr.8, județul H, împotriva sentinței civile nr.680 din 23 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 august 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER,
Red.
Tehnored. BI/2ex
Jud.fond:;
-9.10.2008-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
