Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1328/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
Secția litigii de muncă
și asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1328
Ședința publică din data de 13 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 3: Carmen Pârvulescu Dr. - -
GREFIER: - -
Pe rol se află pronunțarea recursului declarat de către reclamanții-recurenți -, -G, -, G, -, G, a, a și, prin reprezentant Sindicatul Independent al Învățământului Preuniversitar din Județul T împotriva sentinței civile nr. 1601/17.06.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții-intimați Școala cu clasele I-VIII M, Consiliul Local M și Primăria M - Instituția Primarului, având ca obiect drepturi bănești.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 7 octombrie 2009, prin care a fost amânată pronunțarea la data de 9 octombrie 2009, dată la care s-a dispus amânarea pronunțării pentru termenul de azi, încheierile de la cele două termene făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele.
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș la 16 decembrie 2008 sub nr. 9972/30, reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar T, afiliat la Federația Educației Naționale, a chemat în judecată pe pârâții Școala cu clasele I-VIII M, Consiliul Local M și Primăria M - Instituția Primarului, solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâții la plata primelor de vacanță cuvenite și neacordate pe perioada 2005-2008, actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective, fără cheltuieli de judecată.
În motivare, s-a arătat că, potrivit art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, reclamanții beneficiază de drepturile salariale reglementate prin acest act normativ, dar și "de premii și alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă", că art. 146 din același act normativ prevede că personalului didactic i se aplică celelalte dispoziții din legislația în vigoare, "în măsura în care prezentul statut nu dispune altfel", iar conform art. 59 alin.3 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național, pentru anii 2003-2006 și 2007-2010, înregistrate la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei sub nr. 1116/010/30.01.2003, nr. 28895/29.12.2006 acești salariați beneficiază de "o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii", care se acordă o dată cu indemnizația de concediu. Dreptul la plata primei de vacanță a fost recunoscut și prin Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Învățământ, înregistrat la Ministerul Muncii sub nr. 5521/01/09.01.2004, în art. 36 alin. 1, precum și prin cel încheiat la nivelul județului T, pentru învățământ.
Se susține că aceste dispoziții produc efecte pentru toți salariații, de la toate unitățile de învățământ din țară, conform art. 10 și 11 din Legea nr. 130/1996, privind contractul colectiv de muncă, justificând introducerea acțiunii de față, pentru a se da eficiență normei înscrise în art. 41 din Constituția României care garantează caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă.
În drept, se invocă dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c Codul Muncii, art. 11 și art. 30 din Legea nr. 130/1996, art. 76 din Legea nr. 168/1999, art. 1 alin. 5 și art. 41 alin. 5 din Constituția României, art. 2 alin. 1, art. 3 alin. 1 lit. a și b și art. 59 alin. 3 și alin. 4 din contractele colective de muncă la nivel național pe anii 2005-2006 și 2007-2010, art. 5 alin. 1, art. 14 și art. 37 litera g din contractele colective de muncă la nivel de ramura învățământ, art. 48 și 50 din Legea nr. 128/1997, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 146/2007, Legea nr. 172/2008, art. 28 din Legea nr. 54/2003.
Prin sentința civilă nr. 1601/17.06.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar T, în numele și pentru membri de sindicat -, -G, -, G, -, G, a, a și, împotriva pârâților Școala cu clasele I-VIII M, Consiliul Local M și Primăria M - Instituția Primarului.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamanții sunt angajați ai pârâtei Școala cu clasele I-VIII Potrivit susținerilor acestora, necombătute de către unitatea de învățământ angajatoare, acestora nu le-a fost achitată vreo sumă cu titlul de primă de vacanță, aferentă anilor 2005-2008.
Tribunalul a apreciat că susținerile reclamanților potrivit cărora sunt îndreptățiți, la plata unor sume cu acest titlu apar ca neîntemeiate. Astfel, conform art. 59 alin. 3 și 4 din Contractele Colective de Muncă Unice la Nivel Național aferente anilor 2003-2006 și 2007-2010, "prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca, în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță. Indemnizația de concediu și, după caz, prima de vacanță se plătesc înainte de plecarea în concediu." Așadar, prin aceste convenții nu s-a recunoscut dreptul la acordarea primelor de vacanță pentru toți salariații față de care acestea produc efecte juridice, ci s-a prevăzut doar posibilitatea reglementării acestui drept prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de ramură ori unități.
Dreptul invocat de către reclamanți a fost recunoscut, la nivel de principiu, prin art. 37 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Învățământ pentru anii 2003-2004, prelungit succesiv până în anul 2008. acestui contract au convenit "ca personalul din învățământ să beneficieze de următoarele premii: g) o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii", precum și că "prima se acordă o dată cu indemnizația de concediu". Interpretând gramatical clauzele acestui contract colectiv care, potrivit art. 7 alin. 2 și art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996, respectiv, art. 5 alin. 1 din Contract, produce efecte pentru toți salariații din învățământ, prima instanță a conchis că se poate deduce că reclamanților li se cuvine acordarea primei de vacanță, deoarece aceasta a fost stabilită ca un drept subiectiv, mai exact ca o posibilitate recunoscută de lege.
Cu toate acestea, contractele colective de muncă încheiate la nivel de ramură, de care se prevalează reclamanții, statuează în sensul că primele de vacanță se acordă de către angajatori "din venituri proprii". Or, aceste venituri sunt distincte de cele bugetare, alocate de către pârâții Consiliul Local M și Primăria M - Instituția Primarului, chemați în judecată în procesul de față, astfel încât trebuie dedus că reclamanților li se cuvine plata primelor de vacanță doar în măsura în care unitatea angajatoare a obținut astfel de venituri în anii pentru care se invocă drepturile bănești.
Într-adevăr, se poate constata că, potrivit art.1 alin. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, unitățile de învățământ preuniversitar de stat sunt persoane juridice, iar art. 3 din același act stabilește că acestea au propria lor activitate financiar-contabilă, iar directorul unității de învățământ are calitatea și exercită atribuțiile de ordonator terțiar de credite. Rezultă, așadar, că pârâta Școala cu clasele I-VIII M este persoană juridică și își gestionează autonom veniturile, obținute, conform art. 16 din același act normativ, din surse diferite, respectiv, "din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii".
În art. 17 din Normele metodologice citate sunt stabilite distinct sursele de finanțare din care se alocă fondurile necesare pentru diferitele activități din cadrul unităților de învățământ, menționându-se, în alineatul 6, că "unitățile de învățământ pot obține venituri proprii din activități aducătoare de venit - cursuri și activități facultative solicitate de elevi, cursuri de educație permanentă, inclusiv formare profesională continuă, participarea la programe cu finanțare externă, participarea la realizarea unor programe comunitare de studii, cercetare, activități de servicii și producție, închirieri de spații temporar disponibile, taxe percepute conform legii (de școlarizare, pentru eliberarea unor documente școlare), alte venituri ale unității de învățământ, activități cultural-artistice, venituri din activitatea internatelor și cantinelor școlare și altele asemenea, precum și din donații, sponsorizări și contribuții ale comitetelor de părinți sau oferite de persoane fizice și juridice". Instanța de fond a apreciat că "veniturile proprii" la care fac referire contractele colective de muncă încheiate la nivel de ramură, de care se prevalează reclamanții, sunt cele obținute din sursele enumerate în art. 17 alin. 6 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 2192/2004, iar nicidecum cele alocate de la bugetul de stat, reglementate distinct în art. 17 alin. 1 și 2 ori din bugetul Consiliului Județean, la care se face referire în art. 17 alin. 3-5.
Astfel fiind, a conchis că primele de vacanță care se cuvin reclamanților, conform contractelor colective de muncă încheiate la nivel de ramură învățământ pentru anii 2005-2008, pot fi achitate doar din veniturile proprii obținute de către pârâta Școala cu clasele I-VIII M, din sursele de finanțare menționate în art. 17 alin. 6 din HG nr. 2192/2004, precum și că pârâții Consiliul Local M și Primăria M - Instituția Primarului nu sunt ținuți de obligația de plată a sumelor ce fac obiect al acțiunii principale, de vreme ce acestea nu sunt datorate reclamanților din fondurile alocate unității de învățământ de la bugetul unității administrativ-teritoriale.
Ca atare, a fost respinsă acțiunea față de pârâții Consiliul Local M și Primăria M - Instituția Primarului, dat fiind că aceștia nu sunt îndatorați la plata către reclamanți a sumelor pretinse prin acțiune și nici la alocarea fondurilor necesare plății, către unitatea de învățământ angajatoare.
Cât privește pe pârâta Școala cu clasele I-VIII M, a constatat că aceasta a comunicat, prin adresa cu nr. 518/21.04.2009, depusă la dosar la termenul de judecată din 22.04.2009, că nu a obținut venituri proprii în anii 2005-2008. În atari condiții, cererea reclamanților a fost apreciată ca neîntemeiată, deoarece dreptul la acordarea primei de vacanță este supus, prin Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Învățământ, condiției ca unitatea angajatoare să obțină în anul bugetar respectiv venituri proprii, precum și să le aloce pentru efectuarea unor astfel de plăți, condiții care nu se verifică în speță.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termenul legal, reclamanții, reprezentați prin Sindicatul Învățământului Preuniversitar T, recurs înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA în data de 28.07.2009, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței supusă reformării, rejudecarea cauzei pe fond și obligarea pârâtelor la plata sumelor de bani reprezentând prima de vacanță pe anii 2005-2008, 2006 și 2008, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
În motivarea recursului se arată că sentința atacată este netemeinică și nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Se susține că, raportat la prevederile art. XIII din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 32/1001, aprobată prin Legea nr. 374/2001, ale art. 167 din Legea nr. 84/1995, art. 36 alin. 4 din Legea nr. 215/2001 și ale Hotărârii Guvernului nr-, Consiliul Local al comunei M are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece finanțarea cheltuielilor de personal ale unității de învățământ preuniversitar, ca o componentă esențială a finanțării de bază, se face din bugetul local. Ori, prima de vacanță, așa cum este reglementată de contractele colective de muncă, este un drept de natură salarială, astfel încât se include în categoria cheltuielilor de personal și se impune asigurarea plății ei din veniturile proprii ale Consiliilor Locale.
Primarul a fost chemat în judecată în calitatea sa de ordinator principal de credite asupra bugetului Consiliului Local, așa cum rezultă din prevederile art. 63 alin. 4 lit. a raportat la art. 63 alin. 1 lit. Legea nr. 215/2001, republicată și art. 20 alin. 1 din Legea nr. 500/2002.
Hotărârea Guvernului nr. 2192/2004 nu este incidentă în cauză, întrucât județul T nu se regăsește printre județele nominalizate în Hotărârea Guvernului nr. 1942/2004 pentru aplicarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 2192/2004.
Prima instanță a respins în mod greșit acțiunea reclamanților ca neîntemeiată. Din modul de redactare a art. 37 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ rezultă în mod clar obligația de a se plăti prima de vacanță. A accepta ideea referitoare la imposibilitatea acordării primelor de vacanță motivat de faptul că acestea se achită condiționat de realizarea unor venituri proprii de către unitatea de învățământ, în condițiile în care unitățile de învățământ nu realizează venituri proprii, ar însemna acreditarea ideii că o clauză contractuală, negociată de părți, a fost inserată fără efect. Existența sau neexistența resurselor financiare nu poate avea vreo influență asupra stabilirii sau recunoașterii drepturile salariale prevăzute în contractele colective de muncă, ci doar asupra modului de executare a hotărârii.
În cererea de recurs se face trimitere și la motivele de fapt și de drept, invocate prin cererea de chemare în judecată.
În drept, se invocă dispozițiile art. 129, art. 299, art. 304 pct. 9, art. 3041și art. 312 Cod procedură civilă.
Intimații nu au depus întâmpinare, deși au fost citați cu această mențiune.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborate cu cele ale art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că este întemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Chiar dacă raportul de muncă, supus analizei, este derulat între cadrele didactice și unitatea de învățământ, conform art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997, Curtea reține că, potrivit art. 167 alin. 1 din Legea nr. 84/1995, unitățile de învățământ sunt finanțate in principal prin bugetele locale ale autorităților administrative. În același sens, prevăd și dispozițiile art. XIII din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 32/2001.
Consiliul Local are ca atribut, potrivit art. 36 alin. 4 litera d din Legea nr. 215/2001, aprobarea bugetului local și repartizarea fondurilor pe unitățile de învățământ preuniversitar.
În conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. 1 din Legea nr. 500/2002 și art. 63 alin. 4 lit. a raportat la art. 63 alin. 1 lit. c din Legea nr. 215/2001, Primarul îndeplinește funcția de ordonator de credite asupra bugetului Consiliului Local, astfel încât are calitate procesuală pasivă în speță.
Instanța apreciază că, în favoarea legitimării procesual pasive a Consiliului Local al Comunei M și a Primăriei Comunei M - Instituția Primarului, pledează conținutul art. 39 și 40 din Normele metodologice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 2192/2004, prin care a fost atribuit unităților administrativ teritoriale un rol decizional in aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli lunare ale fiecărei unități de învățământ din raza sa teritorială. Altfel spus, repartizarea fondurilor necesare plății către reclamanți a drepturilor salariale solicitate nu este posibilă in lipsa unei decizii de aprobare a proiectelor de buget, întocmite anual de unitățile de învățământ, chiar dacă în speță este vorba numai de veniturile proprii ale angajatorului. Este adevărat că salariile se calculează de către instituția de învățământ la care este angajat membru de sindicat, însă pârâții chemați în judecată au calitate procesuală pasivă, calitate ce decurge din atribuțiile pe care le au în ceea ce privește asigurarea, aprobarea și repartizarea fondurilor necesare plății salariilor.
Întrucât asigurarea fondurilor bănești necesare plății drepturilor salariale ale reclamantului se face de către pârâții Consiliului Local al Comunei M și a Primăriei Comunei M - Instituția Primarului, aceștia au calitate procesuală pasivă, astfel încât excepția lipsei calității procesuale pasive a acestor pârâți, invocată de către prima instanță din oficiu, nu este întemeiată.
Dreptul la acțiune a reclamanților este prescris pentru perioada ce depășește 3 ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv anterioară datei de 16.12.2005, deoarece, în speță, termenul de prescripție este de 3 ani, conform art. 166 și art. 283 alin. 1 lit. c din Codul Muncii.
Legea nr. 128/1997 nu prevede expres acordarea unei prime de vacanță, însă, potrivit art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997, personalul didactic beneficiază și de alte drepturi prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, atât cel de la nivel național, cât și de cel la nivel de ramură învățământ.
Contractele colective de muncă la nivel național pe anii 2005-2006 și, respectiv, pe anii 2007-2010 prevăd, la art. 59 alin. 3, că se poate stabili, în raport de posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță.
Dreptul reclamanților la prima de concediu este consacrat, în mod evident, de art. 37 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Învățământ pentru anii 2003-2004, prelungit succesiv până în anul 2008, în care părțile contractante au convenit "ca personalul din învățământ să beneficieze de următoarele premii: g) o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii", precum și că "prima se acordă o dată cu indemnizația de concediu". Potrivit art. 7 alin. 2 și art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996, respectiv art. 5 alin. 1 din contractul in discuție, norma contractuală sus-citată produce efecte pentru toți salariații din învățământ.
Conform art. 241 alin. 1 din Codul Muncii, contractul colectiv de muncă la nivel național produce efecte obligatorii asupra tuturor salariaților angajați. Art. 8 alin. 2 din contractul colectiv de muncă la nivel național pe 2007-2010 prevede că în raporturile de muncă dintre angajați și angajator se aplică cu prioritate reglementările mai favorabile pentru salariat, indiferent dacă acestea se găsesc în contractul colectiv de muncă sau în lege.
Din coroborarea prevederilor art. 30 alin. 1 și art. 11 alin.1 lit. c și d din Legea nr. 130/1996 cu cele ale art. 241 și art. 243 alin.1 din Codul Muncii rezultă că aplicarea clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ, în toate unitățile și instituțiile de învățământ și pentru toți salariații din învățământ este obligatorie.
În strânsă legătură cu cele mai sus menționate, instanța reține că, în lipsa unei dispoziții legale exprese care să condiționeze în vreun fel acordarea drepturilor salariale sub forma primelor de concediu ori să statueze asupra cuantumului acestora, clauzele contractului individual de muncă încheiate la nivelul ramurii de învățământ nu ar putea fi in vreun fel înlăturate, nici prin apărarea referitoare la lipsa veniturilor proprii ale unității de învățământ, cu atât mai mult cu cât aceasta nu se autofinanțează, iar bugetul ei de venituri și cheltuieli este supus aprobării unității administrativ-teritoriale în a cărei rază teritorială se află.
Din modul de redactare al clauzelor contractelor colective de muncă specifice învățământului rezultă, în mod clar, obligația de a se plăti prima de vacanță, deoarece art.37 din aceste contracte prevede că: " - convin ca personalul din învățământ să beneficieze de următoarele premii: g) o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii ", iar nu ca personalul să poată beneficia de astfel de premii dacă se vor realiza venituri proprii.
A interpreta clauza contractuală menționată în sensul că primele de vacanță se acordă condiționat de realizarea unor venituri proprii de către unitatea de învățământ, în condițiile în care unitățile de învățământ au posibilități limitate de a obține venituri proprii, deoarece scopul lor constă în prestarea unui serviciu public educarea elevilor, iar nu în desfășurarea unor activități aducătoare de profit, ar conduce la concluzia că o astfel de clauză a fost inserată în contractele colective de muncă fără intenția de a produce efecte. Or, potrivit art.977 și art.978 din Codul civil, o clauză se interpretează după intenția comună a părților, iar nu după sensul literal al termenilor, și în sensul ce poate avea un efect.
Prin urmare, dacă s-ar aprecia că dreptul reclamanților la plata primelor de vacanță este afectat de o condiție, care nu se va putea îndeplini, s-ar ajunge la golirea de conținut a clauzei contractuale ce-l reglementează, interpretare ce contravine dispozițiilor legale incidente în speță.
În ceea ce privește lipsa veniturilor proprii, instanța reține că pârâta Școala cu clasele I-VIII M, căreia îi revenea sarcina probei, nu a făcut nici o dovadă din care să rezulte că nu realizează venituri proprii.
Văzând și prevederile art. 2 din Hotărârea de Guvern nr.2192/2004 coroborate cu cele ale Hotărârii de Guvern nr.1942/2004, potrivit cărora județul T nu se regăsește printre județele ce intră sub incidența Normelor metodologice aprobate prin Hotărârea de Guvern nr.2192/2004, Curtea constată că tribunalul a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și interpretarea greșită a dispozițiilor legale incidente în cauză.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, în baza art. 304 pct.9, art. 3041și art. 312 alin.1- alin.3 Cod de procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de către reclamanții-recurenți -, -G, -, G, -, G, a, a și, prin reprezentant Sindicatul Independent al Învățământului Preuniversitar din Județul T, împotriva sentinței civile nr. 1601/17.06.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții-intimați Școala cu clasele I-VIII M, Consiliul Local M și Primăria M - Instituția Primarului, va modifica în parte sentința civilă menționată mai sus, va obliga pârâții Școala cu clasele I-VIII M, Consiliul Local M și Primăria M - Instituția Primarului la plata primelor de vacanță cuvenite și neacordate membrilor sindicatului reclamant, pe perioada ultimilor trei ani, anterior depunerii cererii de chemare în judecată, prime ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
Totodată, va menține în rest dispozițiile sentinței recurate, respectiv în ceea ce privește respingerea pretențiilor reclamanților aferente perioadei anterioare datei de 16.12.2005, precum și cele referitoare la neacordarea cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către reclamanții-recurenți -, -G, -, G, -, G, a, a și, prin reprezentant Sindicatul Independent al Învățământului Preuniversitar din Județul T, împotriva sentinței civile nr. 1601/17.06.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții-intimați Școala cu clasele I-VIII M, Consiliul Local M și Primăria M - Instituția Primarului.
Modifică în parte sentința civilă menționată mai sus, în sensul că:
Obligă pârâții Școala cu clasele I-VIII M, Consiliul Local M și Primăria M - Instituția Primarului la plata primelor de vacanță cuvenite și neacordate membrilor sindicatului reclamant, pe perioada ultimilor trei ani, anterior depunerii cererii de chemare în judecată, prime ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
Menține în rest dispozițiile sentinței recurate, respectiv în ceea ce privește respingerea pretențiilor reclamanților aferente perioadei anterioare datei de 16.12.2005, precum și cele referitoare la neacordarea cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr.
GREFIER,
Red. /14.10.2009
Tehnored.: M/ 2 ex./14.10.2009
Prima instanță: și
Președinte:Ioan JivanJudecători:Ioan Jivan, Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu
