Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1457/2008. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,

PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

Decizie nr. 1457/

Ședința publică din 15 Octombrie 2008

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanții, domiciliată în L, str.1 -,.1A,.9, județul M și, domiciliat în L, str.-,.2,.B,.3, județul M, împotriva sentinței civile nr.752 din 24 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-(număr în format vechi 1550/2008).

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat și motivat în termen legal, este scutit de plata taxei de timbru, s-a cerut judecarea cauzei în lipsă conform prevederilor art.242 alin. ultim Cod procedură civilă.

Față de actele și lucrările dosarului instanța constată că recursul este în stare de judecată și ca atare reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr. 752 din 24 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș, Secția civilă în dosarul nr-, s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâții Primăria orașului L, prin Primar și Consiliul Local al orașului L, având ca obiect obligarea Primăriei orașului L la plata stimulentelor aferente debitelor încasate de reclamanți prin executare silită, pentru perioada septembrie 2006 - ianuarie 2008.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs reclamanții și au solicitat desființarea sentinței atacate și în urma rejudecării cauzei să se dispună admiterea acțiunii introductive, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului s-a arătat că reclamanții sunt angajați ai Biroului Taxe și Impozite Locale al Primăriei L și conform fișei postului, au aceleași atribuții de serviciu în cadrul acestui compartiment de specialitate ca și funcționarii publici alături de care își îndeplinesc atribuțiile.

Reclamanții au mai arătat că apreciază ca fiind un act de discriminare acordarea stimulentelor doar pentru funcționarii publici, așa cum prevede art. 194 alin. 4 din OG nr. 92/1003, modificat prin art. 1 pct. 42 din OG nr. 35/2006, în condițiile în care prin activitatea pe care o desfășoară contribuie și ei la executarea și încasarea creanțelor bugetare de către biroul al cărui angajați sunt alături de funcționarii publici. În aceste condiții, reclamanții au considerat că sentința atacată este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Consiliul Local L, prin Primar a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului, invocând faptul că prevederile legale pe care reclamanții și-au întemeiat acțiunea, se referă exclusiv la funcționarii publici, iar reclamanții au numai calitatea de personal contractual.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și în raport de prevederile art. 304/1 Cod procedură civilă și având în vedere actele și lucrările dosarului, curtea reține următoarele:

Prin acțiunea introductivă reclamanții și, care sunt angajați în cadrul Biroului de Impozite și Taxe Locale al primăriei L, au solicitat obligarea Primăriei orașului L la plata stimulentelor aferente debitelor încasate de reclamanți prin executare silită pentru perioada septembrie 2006 - ianuarie 2008.

Reclamanții și-au întemeiat cererea pe prevederile art. 195 din OG nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, astfel cum au fost modificate prin OG nr. 35/2006, cu precizarea că în urma modificărilor aduse ulterior Codului d e procedură fiscală și renumerotării articolelor din cod, prevederile respective sunt cuprinse în art. 227.

Conform prevederile art. 227 alin. 4 din OG nr. 92/2003 (anterior art. 195 alin. 4) Ministerul Economiei și Finanțelor și unitățile administrative teritoriale constituie lunar fonduri pentru acordarea de stimulente personalului din aparatul propriu al Ministerului Economiei și Finanțelor și al Agenției Naționale de Administrare Fiscală și din unitățile subordonate, respectiv compartimentelor de specialitate cu atribuții în administrarea creanțelor fiscale locale, prin reținerea unei cote de 15% din sumele încasate prevăzute de textul de lege menționat la lit. a-

Față de aceste prevederi legale trebuie avut în vedere faptul, astfel cum a reținut și instanța de fond, că art. 227 din OG nr. 92/2003 este intitulat "Dispoziții privind funcționarii publici din cadrul organelor fiscale". Reclamanții din prezenta cauză nu sunt însă funcționari publici, ci au calitatea de personal contractual și prin urmare nu pot beneficia de stimulente solicitate, care sunt prevăzute doar pentru funcționari publici.

În condițiile în care dispozițiile legale menționate reglementează acordarea stimulentelor doar pentru funcționarii publici, instanța de recurs apreciază că nu are relevanță faptul că reclamanții își desfășoară activitatea în cadrul aceluiași compartiment de specialitate alături de funcționari publici. În consecință, instanța de fond a reținut în mod corect că pretențiile reclamanților sunt nefondate.

În recurs reclamanții au invocat faptul că prin acordarea de stimulente doar funcționarilor publici, sunt discriminați în raport cu aceștia, însă acest aspect a fost invocat pentru prima dată în recurs și în aceste condiții cererea reclamanților nu poate fi analizată din acest punct de vedere, fiind vorba de un temei de drept diferit, care nu a fost invocat prin acțiunea introductivă.

Față de cele ce preced, pentru considerentele arătate, curtea reține că în speță nue ste incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și în consecință, recursul declarat de reclamanți va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, domiciliată în L, str.1 -,.1A,.9, județul M și, domiciliat în L, str.-,.2,.B,.3, județul M, împotriva sentinței civile nr.752 din 24 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 octombrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat

GREFIER,

Red.

Tehnored.BI/2ex

Jud.fond:;

-4.12.2008-

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1457/2008. Curtea de Apel Tg Mures