Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1555/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1555
Ședința publică din 30 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 2: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 3: Maria
GREFIER:
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T și reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar T împotriva sentinței civile nr. 1273/30.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Grupul Școlar Industrial Transporturi Ferate T, Primăria T - Instituția Primarului, Consiliul Local al Municipiului T și Inspectoratul Școlar Județean T, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursurilor civile de față.
Prin sentința civilă nr. 1273/PI/30.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr- a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar T, în numele și pentru membri de sindicat șa. in contradictoriu cu parații Grupul Școlar Industrial Ferate T, Primăria T - Instituția Primarului și Consiliul Local T, Inspectoratul Școlar al Județului T si Ministerul Economiei si Finanțelor și-n consecință pârâta de I, unitate de invatamant, a fost obligată la plata primelor de vacanta, cuvenite si neacordate membrilor sindicatului reclamant, pe perioada ultimilor trei ani, anterior depunerii cererii de chemare in judecata, prime ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație pana la data plații efective.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a constatat că pretențiile reclamanților având ca obiect plata unor sume cu acest titlu apar întemeiate. Astfel, conform art. 59 alin. 3 și 4 din Contractele Colective de Muncă Unice la Nivel Național aferente anilor 2003-2007, "prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca, în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță. Indemnizația de concediu și, după caz, prima de vacanță se plătesc înainte de plecarea în concediu." Așadar, prin aceste convenții nu s-a recunoscut dreptul la acordarea primelor de vacanță pentru toți salariații față de care acestea produc efecte juridice, ci s-a prevăzut doar posibilitatea reglementării acestui drept prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de ramură ori unități.
În schimb, dreptul invocat de către reclamanți a fost recunoscut prin art. 37 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Învățământ pentru anii 2003-2004, prelungit succesiv până în anul 2007. acestui contract au convenit "ca personalul din învățământ să beneficieze de următoarele premii: g) o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii", precum și că "prima se acordă o dată cu indemnizația de concediu". Interpretând gramatical clauzele acestui contract colectiv care, potrivit art. 7 alin. 2 și art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996, respectiv, art. 5 alin. 1 din Contract, produce efecte pentru toți salariații din învățământ, se poate deduce că reclamanților li se cuvine acordarea primei de vacanță, deoarece aceasta a fost stabilită ca un drept subiectiv, mai exact ca o posibilitate recunoscută de lege.
A mai reținut tribunalul că existența dreptului nu a fost supusă vreunei modalități (condiție ori termen), așa încât apare, în principiu, întemeiată susținerea reclamanților potrivit căreia li se cuvine acordarea unor sume cu titlu de primă de vacanță, acțiunea fiind, deci, întemeiată.
Instanța de fond a mai reținut că, potrivit contractelor colective de muncă încheiate la nivel de ramură, de care se prevalează reclamanții, primele de vacanță se acordă de către angajatori "din venituri proprii". Ori, instanța constata ca, contractul colectiv de munca încheiat intre partenerii sociali, nu definește noțiunea de "venituri proprii", fapt ce duce la concluzia ca, conducătorii acestor instituții, trebuiau sa prevadă aceste cheltuieli cu personalul din subordine in bugetul de venituri si cheltuieli ale instituțiilor de invatamant parate. În concluzie, existenta sau inexistenta resurselor financiare, nu poate avea vreo influenta asupra stabilirii sau recunoașterii drepturilor salariale prevazute in contractul colectiv de munca, ci (eventual) doar asupra modului de executare a hotărârii.
Aceasta cu atât mai mult cu cât în art. 17 din Normele metodologice citate sunt stabilite distinct sursele de finanțare din care se alocă fondurile necesare pentru diferitele activități din cadrul unităților de învățământ, menționându-se, în alineatul 6, că "unitățile de învățământ pot obține venituri proprii din activități aducătoare de venit - cursuri și activități facultative solicitate de elevi, cursuri de educație permanentă, inclusiv formare profesională continuă, participarea la programe cu finanțare externă, participarea la realizarea unor programe comunitare de studii, cercetare, activități de servicii și producție, închirieri de spații temporar disponibile, taxe percepute conform legii (de școlarizare, pentru eliberarea unor documente școlare), alte venituri ale unității de învățământ, activități cultural-artistice, venituri din activitatea internatelor și cantinelor școlare și altele asemenea, precum și din donații, sponsorizări și contribuții ale comitetelor de părinți sau oferite de persoane fizice și juridice".
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T și reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar
Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin DGFP T, s-a solicitat in principal modificarea parțială a hotărârii de fond prin admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a acestuia, iar in subsidiar, respingerea acțiunii reclamanților ca inadmisibilă, netemeinică și nelegală față de Ministerul Finanțelor Publice.
Recurentul in discuție susține că intre membrii sindicatului reclamant și minister nu există nici un raport juridic, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor fiind acela de a răspunde de elaborarea proiectului legii bugetului, in limitele competențelor conferite prin prevederile art. 18 alin.2 lit.b) și art. 28 lit. e) din Legea nr.500 /2002 privind finanțele publice.
Se mai arată că Ministerul Educației și Cercetării este ordonator principal de credite bugetare, la fel ca și Ministerul Finanțelor Publice, astfel că nu poate fi obligat la plată un alt ordonator de credite pentru salariații unor instituții bugetare de stat care sunt cuprinse în bugetul unui alt ordonator de credite bugetare.
În fine, se susține că este netemeinică și nelegală cererea reclamanților de chemare în judecată a acestui minister, în condițiile în care raporturile de muncă există între instituția angajatoare și angajați - reclamanți în litigiul pendinte.
Prin recursul declarat, reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar Tas olicitat modificarea parțială a sentinței supusă reformării, in sensul admiterii cererii de chemare in judecată în contradictoriu cu toți pârâții, arătând că prima instanță a respins în mod corect excepțiile privind lipsa capacității procesuale pasive a pârâților Inspectoratul Școlar al Județului T, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Consiliul Local T și, mai mult, cheltuielile de personal al unităților de învățământ preuniversitar sunt finanțate din sumele alocate din unele venituri ale bugetului de stat prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale, de aici rezultând calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice.
Se mai arată că dispozițiile art. 13 alin.1 din OUG nr. 32/2001 prevăd că începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.
Poziția procesuală a pârâtului Inspectoratul Școlar al Județului Taf ost exprimată prin întâmpinarea depusă la dosar prin care acesta a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că primele de vacanță solicitate de reclamanți se acordă de către angajatori "din venituri proprii", conform contractelor colective de muncă de care se prevalează reclamanți, iar aceste venituri proprii sunt diferite de cele bugetare.
Se susține că unitatea de învățământ pârâtă este persoană juridică potrivit dispozițiilor art. 1 și 3 din nr.HG 2192/2004, astfel că își gestionează autonom veniturile obținute, conform art. 16 din același act normativ, din surse diferite, iar veniturile proprii la care fac referire contractele colective de muncă sunt cele obținute din sursele enumerate în art. 17 alin. 6 din Normele Metodologice aprobate prin HG nr. 2192/2004 și nicidecum cele alocate de bugetul de stat.
Prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, sindicatul reclamant a reiterat susținerile din cererea de recurs solicitând, totodată, respingerea recursului formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
În deliberare asupra recursurilor declarate in prezenta cauză,analizând motivele de recurs ale părților, care presupun discutarea in prealabil a legitimării procesual pasive Ministerului Economiei și Finanțelor, in considerarea actelor procedurale efectuate in prima faza a litigiului, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 304 pct.9, art. 304 ind.1 și art. 312 alin.1/pr.civ. Curtea reține următoarele.
Asupra calității procesual pasive a recurentului Ministerul Economiei și Finanțelor, prin DGFP T, Curtea reține că, într-adevăr, drepturile solicitate de autorii cererii principale sunt drepturi de natură salarială, potrivit art. 282 Codul Muncii, context în care părți în proces sunt in principiu numai reclamanții și pârâții (angajatorul și organele ierarhic superioare) care au atribuții în ceea ce privește salarizarea acestora, având în vedere că într-un proces, calitatea de pârât poate aparține numai persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut un drept.
Curtea nu identifică nici o dispoziție legală menită să justifice nașterea unui raport juridic intre reclamanți,pe de-o parte, și Ministerul Finanțelor Publice,de cealaltă parte. În afara atribuțiilor privind elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete, legiuitorul nu a prevăzut in sarcina acestui minister atribuții legate de angajarea ori salarizarea personalului didactic, cu atât mai mult cu cât reclamanții invocă drepturi salariale pe care partenerii sociali s-au obligat să le plătească din fondurile proprii ale unităților de învățământ. Prin urmare,Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă.
Asupra fondului acțiunii reclamanților, Curtea observă că, așa cum corect a reținut instanța de fond, dreptul reclamanților la prima de concediu este consacrat in mod evident de art. art. 37 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Învățământ pentru anii 2003-2004, prelungit succesiv până în anul 2007, in care părțile contractante au convenit "ca personaluldin învățământ să beneficieze de următoarele premii: g) o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii", precum și că"prima se acordă o dată cu indemnizația de concediu". Potrivit art. 7 alin. 2 și art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996, respectiv, art. 5 alin. 1 din contractul in discuție,norma contractuală mai sus citată produce efecte pentru toți salariații din învățământ.
În conformitate cu art. 12 din Legea nr. 130/1996prin contractele colective de muncă nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale,insă tot atât de real este și faptul că textul menționat trebuie interpretat in sensul că normele contractului colectiv de muncă aplicabil pot fi înlăturate doar atunci când ele contravin unor prevederi legale exprese care reglementează un anumit cuantum al unui spor salarial ori al indemnizației de bază,nu însă și atunci când conferă salariatului bugetar drepturi suplimentare,care nu sunt prevăzute de lege. Un argument in plus in sensul arătat este faptul că însăși legea specială referitoare la stabilirea sistemului de salarizare al reclamanților conferă personalului didactic prin art.50 alin.12 din Legea nr. 128/1997 facultatea de abeneficia de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de legeși de contractul colectiv de muncă.
În strânsă legătură cu cele mai sus menționate, Curtea reține că,in lipsa unei dispoziții legale exprese care să condiționeze in vreun fel acordarea drepturilor salariale sub forma primelor de concediu, ori să statueze asupra cuantumului acestora,clauzele contractului individual de muncă încheiate la nivelul ramurii de învățământ nu ar putea fi in vreun fel înlăturate. Prevederea cuprinsă in art. 12 din Legea nr. 130/1996 nu este aplicabilă in cauză.
Calitatea procesual pasiva a pârâților Inspectoratul Școlar al Județului T, Consiliul Local al Municipiului T și Primarul Municipiului decurge din atribuțiile pe care persoanele juridice in discuție le au în ceea ce privește angajarea, calcularea, plata salariilor, asigurarea, aprobarea, repartizarea fondurilor necesare plății salariilor.
Chiar dacă raportul de muncă supus analizei este încheiat între cadrele didactice și unitatea de învățământ conform art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997, Curtea reține potrivit art. 167 alin. 1 din Legea nr. 84/1995, unitățile de învățământ sunt finanțate in principal prin bugetele locale ale autorităților administrative și, în același sens, prevăd și dispozițiile art. XIII din nr.OUG 32/2001.
Într-adevăr,prin contractele colective de muncă la nivel de ramură învățământ la care s-a făcut referire mai sus, partenerii sociali care le-au negociat și încheiat au identificat fondurile bănești din care unitățile de învățământ vor plăti reclamanților primele de concediu ca fiind resursele proprii obținute de angajator, în înțelesul dat de prevederile art. 17 alin.6 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 2192/2004. Cu toate acestea,Curtea observă că,in aprecierea asupra legitimării procesual pasive a Consiliul Local T și Primarul Orașului T, Tribunalul putea și trebuia să observe conținutul art. 39 și 40 din norme,prin care a fost atribuit unităților administrativ teritoriale un rol decizional in aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli lunare ale fiecărei unități de învățământ din raza sa teritorială.
Considerând că repartizarea fondurilor necesare plății către reclamanți a drepturilor salariale solicitate nu este posibilă in lipsa unei decizii de aprobare a proiectelor de buget întocmite anual de unitățile de învățământ, chiar dacă in speță este vorba numai de veniturile proprii ale angajatorului,instanța de recurs consideră că prevederile legale mai sus menționate conferă unităților administrativ teritoriale calitate procesual pasivă.
Curtea constată că prin efectul art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 și Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ dau in sarcina Inspectoratului Școlar atribuția de angajare a cadrelor didactice, angajarea acestora pe post făcându-se prin dispoziția inspectorului școlar general. Tot astfel,art. 19 alin. 2 din Legea nr. 128/1997 dă în sarcina unităților de învățământ atributul de angajator pentru personalul didactic auxiliar, salariile fiind determinate de către unitățile de învățământ.
Este adevărat că salariile se calculează de către instituția de învățământ la care este angajat membru de sindicat, însă inspectoratul școlar are atribuții de control în ce privește modul de calcul și plată a salariilor de către unitățile de învățământ și modalitatea în care se aplică dispozițiile Ministerul Educației, Cercetării și
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse,in baza art. 304 pct.9, art. 304 ind.1, Curtea va admite recursurile declarate de către reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar T și pârâtul Ministerului Economiei și Finanțelor, va modifica în parte sentința civilă menționată mai sus în sensul că va respinge acțiunea formulată împotriva pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor și va obliga și pârâții Inspectoratul Școlar al județului T, Consiliul Local T și Primăria T la plata primelor de vacanță cuvenite și neacordate membrilor sindicatului reclamant, pe perioada ultimilor trei ani, anterior depunerii cererii de chemare în judecată, prime ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de către reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar T și pârâtul Ministerului Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 1273 pronunțată la 30 aprilie 2009 de către Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă menționată mai sus în sensul că:
Respinge acțiunea formulată împotriva pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor.
Obligă și pârâții Inspectoratul Școlar al județului T, Consiliul Local T și Primăria T la plata primelor de vacanță cuvenite și neacordate membrilor sindicatului reclamant, pe perioada ultimilor trei ani, anterior depunerii cererii de chemare în judecată, prime ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
Menține în rest dispozițiile sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red. /11.11. 2009
Tehnored / 11.11.2009/2 ex
Prima instanță: Tribunalul Timiș
Jud., jud.,
Președinte:Maria Ana BibereaJudecători:Maria Ana Biberea, Florin Dogaru, Maria
