Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1614/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1614
Ședința publică de la 25 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioana Moțățăianu
JUDECĂTOR 2: Marian Lungu
JUDECĂTOR 3: Marin Panduru
Grefier -- -
************
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâții Consiliul Local al Orașului, Primăria Oraș, Primarul Orașului și Direcția de Servicii Comunale, împotriva sentinței civile nr. 2632 din 05.12.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimat reclamant, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: recurent pârât Consiliul Local al Orașului reprezentat de avocat - lipsind: recurenții pârâți Primăria Oraș, Primarul Orașului și Direcția de Servicii Comunale și intimat reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care nemaifiind cererii de formulat, excepții de ridicat și constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii asupra recursului.
Avocat - pentru recurent pârât Consiliul Local al orașului, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat considerând că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică deoarece a apreciat in mod greșit respingând excepția lipsei calității procesuale pasive a consiliului Local întrucât petentul este angajat al Direcției de Servicii Comunale și nu există raporturi de muncă între Consiliul Local și intimata reclamantă, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 2632 din 05.12.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-, a fost respinsă exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de intimatii Primaria orasului, Primarul orasului, Consiliul Local.
S-a admis actiunea formulata de petenta, cu domiciliul in, str. --.2,.16, jud.G, impotriva intimatilor Primaria orasului, Primarul orasului si Consiliului Local cu sediul in,-, judetul G, Directia de Servicii Comunale cu sediul in, str. -, - jud. G și au fost obligați intimatii la plata catre petenta a indemnizatiei de dispozitiv in procent de 25 % aplicat la salariul de baza, incepand cu 01.07.2006 pana la 2.11.2007 si in continuare,suma ce va fi actualizata cu indicele de inflatie de la data datorarii la data platii efective.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de intimatii Primaria, Primarul orasului si Consiliul Local instanta urmeaza sa o respinga, cu motivarea ca desi intre petenta si intimati nu exista raporturi directe de serviciu angajat angajator, calitatea procesuala pasiva a intimatilor se justifica prin prisma faptului ca acesti intimati sunt ordonatori de credite, avand un rol important in ceea ce priveste aprobarea si virarea fondurilor banesti necesare platii drepturilor banesti solicitate.
In ceea ce priveste fondul cauzei, prin pct.9.2 din Ordinul Ministrului Administratiei si Internelor nr.496/28.07.2003 s-a stipulat faptul ca indemnizatia de dispozitiv se acorda si personalului civil ce-si desfasoara activitatea in domeniul administratiei publice.
In sensul acestui ordin, prin personal civil se intelege, functionarii si personalul contractual din cadrul ministerului Administratiei si Internelor."
Personalul civil din acest minister beneficiaza de drepturile stabilite prin Legea nr.138/1999 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului militar din institutile publice de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, precum si de acordarea unor drepturi salariale personalului civil din institutii, cu exceptia celor din domeniul administratiei publice care beneficiaza doar de dreptul prevazut la art.13 din lege, precum si de cele prevazute de reglementarile in vigoare aplicabile salariatilor omologi din sectorul bugetar.
Lecturand art.13 din Legea nr.138/1999 se retine:,cadrele militare in activitate, militarii angajati pe baza de contract si salariatii civili beneficiaza de indemnizatie de dispozitiv lunara de 25% din solda de functie, solda de grad, solda de merit, indemnizatia de comanda si gradatii, respectiv din salariul de baza.
Mai mult decat atat, potrivit adresei nr.-/25.08.2003, Guvernul Romaniei prin Ministerul Administratiei si Internelor a comunicat catre toate prefecturile ca acordarea indemnizatiei de dispozitiv de 25% conform Ordinului Ministrului Administratiei si Internelor nr.496/28.07.2003 se aplica la salariul de baza care cuprinde salariul de incadrare, salariul de merit, indemnizatia de conducere. De aceasta indemnizatie urmand sa beneficieze tot personalul mai putin prefectul si subprefectul.este indreptatit sa primeasca indemnizatia de dispozitiv conform Ordinul Ministrului Administratiei si Internelor nr.496/28.07.2003, in procent de 25%.
Împotriva sentinței Tribunalului Gorj au declarat recurs pârâții Consiliul Local al Orașului, Primăria Oraș, Primarul Orașului și Direcția de Servicii Comunale criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului s-a arătat că din interpretarea. 496/2003 reiese că sporul de dispozitiv nu se aplică personalului din consiliile județene și locale,și că în legile de salarizare a personalului din sectorul bugetar nu este prevăzută acordarea acestei indemnizații de dispozitiv.
Analizând recursul formulat se constată că este fondat pentru următoarele considerente:
Sporul de dispozitiv de 25 % a fost prevăzut prin Legea 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții. Reiese deci, că obiectul reglementării legii îl formează doar personalul militar și civil din cadrul instituțiilor publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională. De asemenea,. nr.496/28.07.2003 al Ministerului Administrației și Internelor care modifică Ordinul Ministrului de Interne nr. 275/2002 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar și civil din Ministerul d e Interne reglementează în Anexa nr. 1 Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor cu privire la salarizarea personalului militar din instituții publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi ale personalului civil ceste instituții.
Este deci din nou vorba despre personalul militar și civil care lucrează în instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională și nu de întregul personal care lucrează în cadrul Ministerului Administrației și Internelor, minister rezultat în urma comasării Ministerului d e Interne cu cel al Administrației Publice.
În acest sens prevederea de la pct.9.2 potrivit cu care indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice nu poate fi înțeleasă decât ca referindu-se la personalul civil ce-și desfășoară activitatea în instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională în domeniul administrației publice și nu ca referindu-se la tot personalul din domeniul administrației publice cum ar fi cel de la consilii locale, primării sau prefecturi.
De altfel, noțiunea de dispozitiv nu poate fi asociată decât cu instituțiile la care face referire atât Legea 138/1999, cât și Anexa 1 din Ordinul 496/2003 al MAI.
Concluzia instanței de fond potrivit căreia prin adresa nr. -/25.08.2003 a MAI prin care se comunică prefecturilor că acordarea indemnizațiilor de dispozitiv se cuvine tot personalului, mai puțin prefectul și subprefectul, nu poate fi primită, adresa respectivă fiind emisă de către un director general adjunct neavând putere de lege, și nereieșind din cuprinsul acesteia că indemnizația de dispozitiv i s-ar cuveni tot personalului militar și civil din consiliile locale și primării.
Constatând deci, că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamant, în baza art. 304 pct.9 Cod pr.civilă și 312 Cod pr.civilă va fi admis recursul și va fi modificată sentința în sensul că va fi respinsă acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâții Consiliul Local al Orașului, Primăria Oraș, Primarul Orașului și Direcția de Servicii Comunale, împotriva sentinței civile nr. 2632 din 05.12.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimat reclamant, având ca obiect drepturi bănești.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Martie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud. -
. 4 ex./ 28.03.2008
Președinte:Ioana MoțățăianuJudecători:Ioana Moțățăianu, Marian Lungu, Marin Panduru