Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1749/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
DOSAR NR- ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.1749
Ședința publică din data de 7 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Violeta Dumitru
JUDECĂTORI: Violeta Dumitru, Cristina Mihaela Moiceanu Lucian
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de pârâta SC SA B (fosta SC SA), cu sediul social în B, str. G-ral, nr.11 bis, sector 1 și prin administrator judiciar, cu sediul în B,-, - 27,.4, sector 3, împotriva sentinței civile nr. 491 din 25 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, -, G, -, G, G, -, G, șcu, -, G, -, HG, G, G, G, -, ia, -, G, u, u, G, OG, G, OG, G, G, M,., G, G, G, -, G, G, -, G, -, -, -, G, G, el, escu, iu, -, toți prin reprezentant legal, cu domiciliul ales în comuna M, sat Caselor, nr.679, județul
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta-pârâtă SC SA, administratorul judiciar și intimații-reclamanți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează instanței că potrivit încheierii din data de 8 mai 2009 cauza fost suspendata în baza dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 și repusă pe rol la data de 23 septembrie 2009.
De asemenea, se învederează că intimații-reclamanți au solicitat prin acțiunea introductivă judecarea cauzei în lipsă.
Curtea față de actele și lucrările dosarului și față de împrejurarea că intimații-reclamanți au solicitat judecarea cauzei în lipsă constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr.5450/120/22.10.2008, reclamanții, -, -, oaia, șcu, -, -, G, -, HG, G, G, G, G, G, u, u, OG, G, (conform precizării avocatului la data de 25.02.2009), OG, G, G, G, M,., (precizare avocat la 25.02.2009 când a depus și copia CI pt. reclamant), G, -, G, -, G, G, -, -, -, G, G, el, prin reprezentant legal, reprezentați de avocat, au chemat în judecată pe pârâta SC SA (fostă SC SA) și au solicitat ca prin sentința ce se va pronunța aceasta să fie obligată la plata drepturilor salariale restante pentru anii 2005-2007 prevăzute de art. 176 alin.1 din CCM la nivel de ramură de energie electrică, termică, petrol și gaze, drepturile urmând să fie actualizate în funcție de rata inflației.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare, invocând excepția tardivității introducerii acțiunii excepție respinsa de instanță și solicitând pe fond respingerea cererii, întrucât începând cu 01.06.1997 suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază al reclamanților.
Tribunalul Dâmbovița prin sentința civilă nr. 491 din 25 februarie 2009- a admis în parte cererea formulată de reclamanții, -, -, șcu, -, G, -, HG, G, G, G, G, u, u, OG, G, OG, G, G, M,., (precizare avocat la 25.02.2009 când a depus și copia CI pt. reclamant), G, G, -, G, G, -, -, -, G, G, el, și a respins cererea pentru reclamanții disponibilizați înainte de octombrie 2007, respectiv, oaia, -, G, -, și
Prin aceeași sentință a obligat pârâta la plata către reclamanții cărora li s-au admis drepturile bănești ce reprezintă aprovizionare toamnă-iarnă pentru anul 2007 calculate conform art.176 din Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii nr.288/2006 indexate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective. S-a respins cererea cu privire la restul pretențiilor solicitate de acești reclamanți, obligând pârâta la 85.600 lei cheltuieli de judecată către reclamanții cărora li s-a admis cererea.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Referitor la excepția tardivității invocată de pârâtă prin întâmpinare considerând că în cauză sunt aplicabile prevederile art.283 alin.1 lit.c și e din Codul muncii, instanța a reținut că acestea sunt drepturi salariale iar termenul de a solicita aceste drepturi este de 3 ani conform prevederilor art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii.
Referitor la cererea reclamanților privind acordarea drepturilor salariale reprezentând aprovizionarea de toamnă-iarnă și cota de gaze, tribunalul a reținut că în 168 alin.1 din CCM la nivel de unitate pe anul 1997 este prevăzută acordarea suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă, iar în ce privește ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze în art. 176 alin.1 se stabilește că acesta va fi inclus în salariul de bază începând cu 01.06.1997 conform unui act adițional la prezentul contract.
În CCM la nivel de unitate pe anul 1998 s-a prevăzut în art. 168 alin.2 că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază, iar în art. 176 alin.1 s-a menționat că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM pe 1997.
Aceleași mențiuni sunt efectuate și în CCM la nivel de unitate pe anii 2000 și 2002.
În CCM pentru anul 2005 la nivel de unitate în art. 176 alin.1 este inserată mențiunea referitoare la compensarea prin CCM pe anul 1997 ajutorului material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale, iar în ce privește ajutorul reprezentând aprovizionarea de toamnă iarnă nu se mai face nici un fel de mențiune nici în ce privește acordarea acesteia, nici în ce privește includerea în salariul de bază.
S-a concluzionat astfel că suplimentările salariale reprezentând aprovizionarea de toamnă - iarnă nu au mai fost prevăzute în CCM la nivel de unitate pe anii 2005-2006, intenția părților fiind aceea a suprimării în totalitate a acestor drepturi, neexistând temeiul legal al acordării lor, cu atât mai mult cu cât reclamanții nu au depus nici un contract colectiv de muncă la nivel de ramură pe această perioadă care să prevadă respectivele drepturi.
În ce privește menționarea acestor drepturi în CCM la nivel de ramură pe anul 2006, înregistrat sub nr.288 acesta a fost publicat în Monitorul Oficial în data de 26.03.2007 și a reținut instanța de fond că acesta a intrat în vigoare la data de 26.03.2007, nefiind aplicabil în anii 2005 - 2007 pentru care se solicită aceste drepturi, astfel că acestea sunt valabile doar pentru anul 2007, pârâta nefăcând dovada că le-ar fi inclus în salariu pentru acest an.
Conform art.176(1) din acest contract pe anul 2006, în vigoare din anul 2007, rezultă că pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, în luna octombrie salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale ce va avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, iar potrivit art. 238 alin.1 din Codul muncii, contractele colective de muncă la nivel de unitate nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la un nivel superior.
Având în vedere aceste considerente tribunalul a respins capătul de cerere referitor la plata suplimentărilor salariale pentru aprovizionarea toamnă-iarnă pentru 2005-2006 pentru care nu există prevederi nici în contractul la nivel de ramură și nici în cele la nivel de unitate și a admis pentru anul 2007 drepturile salariale pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă.
Împotriva acestei sentințe, la data de 23 martie 2009 exercitat recurs pârâta SC SA B (filele 17 - 22 ) criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
In cuprinsul motivelor de recurs se arata faptul că pretențiile referitoare la ajutorul ce se acordă pentru aprovizionarea de toamnă își găsesc sorgintea în contractul colectiv de muncă, un asemenea drept nefiind posibil a fi asimilat drepturilor salariale și nici unor altor drepturi, altele decât cele la care face referire expresă art.283 alin.1 din Codul muncii.
Față de această situație, recurenta a invocat exceptia prescripției dreptului la acțiune ca prim motiv de recurs.
Invocând cazul de recurs prevăzut de art.304 alin.1, pct.9 cod pr.civ, recurenta a susținut că hotărârea primei instanțe a fost dată cu greșita aplicare a legii constând în esență în faptul că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale tuturor angajaților, începând cu anul 1997, conform telexului nr.2412/1998, astfel că a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și respingerea acțiunii ca neîntemeiate.
Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar și sub toate aspectele conform art.3041cod.pr.civ.Curtea constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele care succed:
Reclamanții sunt salariați ai societății pârâte SC B fostă SC SA B-astfel cum rezultă din copiile carnetelor lor de muncă depuse atât la instanța de fond.
Dreptul salariaților de a beneficia, între altele, în luna octombrie de o suplimentare salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă sub forma unui adaos în sumă fixă având un cuantum minim de un salariu minim pe ramură este stabilit prin dispozițiile art.176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de energie electrică, termică, petrol și gaze pentru anul 2006.
Potrivit art.137 din același contract, evocat și corect interpretat de instanța de fond, unele sporuri sau adaosuri pot fi incluse în salariul de bază iar prin art.176 alin.6 s-a stabilit că adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.
Așadar voința părților contractante a fost aceea ca, de regulă, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă să fie inclusă în salariul de bază, stipulându-se expres despre aceasta în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar prin excepție, plata să se facă separat, în luna octombrie a fiecărui an, dacă venitul respectiv nu a fost inclus în salariul de bază.
În acești termeni, cum reclamanții au susținut că suplimentarea salarială privind aprovizionarea de toamnă nu a fost inclusă în salariile lor, iar recurenta s-a apărat susținând contrariul, Curtea va verifica dacă instanța de fond a stabilit în mod legal și temeinic dreptul reclamanților la plata sumelor revendicate cu acest titlu pentru perioada anilor 2005-2006-2007, astfel cum s-a solicitat.
Pârâta a susținut și dovedit cu înscrisurile depus în recurs că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaților, astfel cum se va arăta în continuare:
Prin art.168 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997 (denumit în continuare ) încheiat de fosta Regie Autonomă a RA, pe de o parte și salariați, reprezentați de pe de alta s-a prevăzut dreptul la suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă în cuantum minim de un salariu minim pe RA, valoarea concretă a acestui drept urmând a fi introdusă în salariul de bază începând cu data de 1 iunie 1997, conform art.168 alin.3 din contract (fila 28 dosar recurs).
Apoi, pentru anul 1998, art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anul 1998 (fila 25) prevede expres că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost efectiv inclusă în salariul de bază - conform telexului nr.2412/1998 (fila 27 dosar recurs).
Acest înscris, emis și semnat de asemenea de SN SA, pe de o parte și pe de alta, stabilește ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariu sub forma unei cote procentuale începând cu data de 1 martie 1998, astfel: salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; salarii brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei-7% și salarii peste 2.000.000 lei-5%, salariile brute de bază fiind astfel majorate de la această dată, și constituind baza la care au fost calculate și acordate creșteri salariale rezultate din indexările periodice stabilite prin hotărâri ale Guvernului României (nr.860/1996, nr.466/1997, nr.208/1998).
Și în continuare, în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002 dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceiași termeni de mai sus, iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în cele două adrese semnate și însușite de părțile contractante, așa cum au fost analizate în cele ce preced.
Curtea mai reține că prin Protocolul din 1 martie 2002 fost înființată societatea SC SA devenită actualmente SC care a preluat prin transfer tot personalul Sucursalei B cu toate drepturile și obligațiile acestuia (filele 21-24 dosar recurs) inclusiv drepturile salariale astfel cum ele au fost majorate și indexate periodic, și în care a fost inclusă contravaloarea aprovizionării de toamnă-iarnă, potrivit cu cele arătate.
Drept consecință, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă în cuantum minim de un salariu minim pe unitate pentru perioada anilor 2005, 2006 și 2007 fost inclusă în salariile de bază ale reclamanților, astfel că în mod greșit instanța de fond le-a admis acțiunea.
In ceea ce privește excepția prescripției dreptului la actiune, care constituie primul motiv de recurs, Curtea va retine ca drepturile salariale solicitate de reclamanti, chiar daca isi au originea in contractul colectiv de muncă sunt drepturi cu specific salarial fiindu-le astfel aplicabil termenul de prescripție prevăzut de disp.art. 283 lit.c din Codul muncii, respectiv 3 ani.
În aceste circumstanțe, Curtea va admite recursul conform art.312 Cod pr.civ. și modificând în tot sentința, va respinge ca neîntemeiată acțiunea precizată.
In ceea ce privește cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecata, Curtea o va respinge ca o consecință a respingerii acțiunii, având in vedere disp.art.274 pr.civilă, care precizează ca doar partea care a căzut in pretenții poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, ori in speță intimata recurenta nu s-a aflat in culpă procesuală, acțiunea urmând a fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admis recursul formulat pârâta SC SA B (fosta SC SA), cu sediul social în B, str. G-ral, nr.11 bis, sector 1 și prin administrator judiciar, cu sediul în B,-, - 27,.4, sector 3, împotriva sentinței civile nr. 491 din 25 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, -, G, -, G, G, -, G, șcu, -, G, -, HG, G, G, G, -, ia, -, G, u, u, G, OG, G, OG, G, G, M,., G, G, G, -, G, G, -, G, -, -, -, G, G, el, escu, iu, -, toți prin reprezentant legal, cu domiciliul ales în comuna M, sat Caselor, nr.679, județul
Modifică în parte sus-menționata sentință în sensul că respinge și capătul de cerere privind aprovizionarea toamnă iarnă și cererea de acordare cheltuielilor de judecată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 octombrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Violeta Dumitru, Cristina Mihaela Moiceanu Lucian
- - - - - -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120
Red.VD/MD
2 ex/12.10.2009
dos. fond - al Tribunalului Dâmbovița
Președinte:Violeta DumitruJudecători:Violeta Dumitru, Cristina Mihaela Moiceanu Lucian
