Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1875/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIALITIGII DE MUNCĂ ȘI

ASIGURĂRI SOCIALE

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1875

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Dumitru Popescu

JUDECĂTOR 2: Aurelia Schnepf

JUDECĂTOR 3: Raluca Panaitescu

GREFIER: - -

Pe rol se află judecarea recursului declarat de către reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar T împotriva sentinței civile nr. 1732/22.07.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții Grupul Școlar " " L, Primăria Oraș L, Consiliul Local L, Inspectoratul Școlar Județean T și Ministerul Economiei si Finanțelor B, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantul recurent Sindicatul Învățământului Preuniversitar T, avocat, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de taxă de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că reprezentantul reclamantului recurent depune la dosar împuternicire avocațială.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr-, reclamanții, prin reprezentant Sindicatul Învățământului Preuniversitar T, au solicitat, în contradictoriu cu pârâții cu pârâții Grupul Școlar " " L, Primăria Oraș L, Consiliul Local L, Inspectoratul Școlar Județean T și Ministerul Economiei si Finanțelor B, obligarea acestora să calculeze și să achite primele de vacanță cuvenite si neacordate pe perioada ultimilor trei ani, anterioara depunerii cererii de chemare in judecata, prime ce urmează a fi actualizate cu rata inflației la data plății efective, fără cheltuieli de judecată.

În motivare, s-a arătat că, potrivit art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, reclamanții beneficiază de drepturile salariale reglementate prin acest act normativ, dar și "de premii și alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă", că art. 146 din același act normativ prevede că personalului didactic i se aplică celelalte dispoziții din legislația în vigoare, "în măsura în care prezentul statut nu dispune altfel", iar conform art. 59 alin.3 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național, pentru anii 2003- 2006 și 2007-2010, înregistrate la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei sub nr. 1116/010/30.01.2003, nr. 28895/29.12.2006 acești salariați beneficiază de "o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii", care se acordă o dată cu indemnizația de concediu. Dreptul la plata primei de vacanță a fost recunoscut și prin Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Învățământ, înregistrat la Ministerul Muncii sub nr. 5521/01/09.01.2004, în art. 36 alin. 1, precum și prin cel încheiat la nivelul județului T, pentru învățământ.

Se susține că aceste dispoziții produc efecte pentru toți salariații, de la toate unitățile de învățământ din țară, conform art. 10 și 11 din Legea nr. 130/1996, privind contractul colectiv de muncă, justificând introducerea acțiunii de față, pentru a se da eficiență normei înscrise în art. 41 din Constituția României care garantează caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă.

În probațiune s-au depus la dosar extras din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Învățământ, înregistrat la Ministerul Muncii sub nr. 5521/01/09.01.2004.

Prin sentința civilă nr. 1732/22.07.2009, Tribunalul Timișa respins acțiunea, reținând următoarele:

Reclamanții sunt angajați ai pârâtului Grupul Școlar " " Potrivit susținerilor din cererea de chemare în judecată, necombătute de către unitatea de învățământ angajatoare, acestora nu le-a fost achitată vreo sumă cu titlul de primă de vacanță, aferentă perioadei de trei ani anterioară depunerii cererii de chemare în judecata.

Susținerile reclamanților potrivit cărora sunt îndreptățiți, la plata unor sume cu acest titlu apar neîntemeiate. Astfel, conform art. 59 alin. 3 și 4 din Contractele Colective de Muncă Unice la Nivel Național aferente anilor 2003-2006, 2007-2010, "prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca, în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță. Indemnizația de concediu și, după caz, prima de vacanță se plătesc înainte de plecarea în concediu." Așadar, prin aceste convenții nu s-a recunoscut dreptul la acordarea primelor de vacanță pentru toți salariații față de care acestea produc efecte juridice, ci s-a prevăzut doar posibilitatea reglementării acestui drept prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de ramură ori unități.

Dreptul invocat de către reclamanți a fost recunoscut, la nivel de principiu, prin art. 37 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Învățământ pentru anii 2003-2004, prelungit succesiv până în anul 2008. acestui contract au convenit "ca personalul din învățământ să beneficieze de următoarele premii: g) o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii", precum și că "prima se acordă o dată cu indemnizația de concediu". Interpretând gramatical clauzele acestui contract colectiv care, potrivit art. 7 alin. 2 și art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996, respectiv, art. 5 alin. 1 din Contract, produce efecte pentru toți salariații din învățământ, se poate deduce că reclamanților li se cuvine acordarea primei de vacanță, deoarece aceasta a fost stabilită ca un drept subiectiv, mai exact ca o posibilitate recunoscută de lege (căci clauzele actului menționat au putere de lege, conferită de către părțile semnatare).

Cu toate acestea, este de observat că contractele colective de muncă încheiate la nivel de ramură, de care se prevalează reclamanții, statuează în sensul că primele de vacanță se acordă de către angajatori "din venituri proprii". Or, aceste venituri sunt distincte de cele bugetare, alocate de către pârâții de 2 și 3, chemați în judecată în procesul de față, astfel încât trebuie dedus că reclamanților li se cuvine plata primelor de vacanță doar în măsura în care unitatea angajatoare a obținut astfel de venituri în anii pentru care se invocă drepturile bănești.

Într-adevăr, se poate constata că, potrivit art.1 alin. 1 din HG nr. 2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, unitățile de învățământ preuniversitar de stat sunt persoane juridice, iar art. 3 din același act stabilește că acestea au propria lor activitate financiar-contabilă, iar directorul unității de învățământ are calitatea și exercită atribuțiile de ordonator terțiar de credite. Rezultă, așadar, că pârâtul Grupul Școlar " " L este persoană juridică și își gestionează autonom veniturile obținute, conform art. 16 din același act normativ, din surse diferite, respectiv, "din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii".

În art. 17 din Normele metodologice citate sunt stabilite distinct sursele de finanțare din care se alocă fondurile necesare pentru diferitele activități din cadrul unităților de învățământ, menționându-se, în alineatul 6, că "unitățile de învățământ pot obținevenituri propriidin activități aducătoare de venit - cursuri și activități facultative solicitate de elevi, cursuri de educație permanentă, inclusiv formare profesională continuă, participarea la programe cu finanțare externă, participarea la realizarea unor programe comunitare de studii, cercetare, activități de servicii și producție, închirieri de spații temporar disponibile, taxe percepute conform legii (de școlarizare, pentru eliberarea unor documente școlare), alte venituri ale unității de învățământ, activități cultural-artistice, venituri din activitatea internatelor și cantinelor școlare și altele asemenea, precum și din donații, sponsorizări și contribuții ale comitetelor de părinți sau oferite de persoane fizice și juridice". Așadar, trebuie conchis că "veniturile proprii" la care fac referire contractele colective de muncă încheiate la nivel de ramură, de care se prevalează reclamanții, sunt cele obținute din sursele enumerate în art. 17 alin. 6 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 2192/2004, iar nicidecum cele alocate de la bugetul de stat, reglementate distinct în art. 17 alin. 1 și 2 ori din bugetul Consiliului Județean, la care se face referire în art. 17 alin. 3-5.

Astfel fiind, se poate conchide că primele de vacanță care se cuvin reclamanților, conform contractelor colective de muncă încheiate la nivel de ramură învățământ pentru anii 2005-2008, pot fi achitate doar din veniturile proprii obținute de către pârâtul Grupul Școlar " " L, din sursele de finanțare menționate în art. 17 alin. 6 din HG nr. 2192/2004, precum și că pârâții Consiliul Local L, Primăria L- Instituția Primarului nu sunt ținuți de obligația de plată a sumelor ce fac obiect al acțiunii principale, de vreme ce acestea nu sunt datorate reclamanților din fondurile alocate unității de învățământ de la bugetul unității administrativ-teritoriale.

Împotriva sentinței susmenționate au declarat recurs reclamanții prin mandatarul legal Sindicatul Învățământului Preuniversitar T, solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.

În motivarea recursului, recurenții, prin reprezentant, au arătat că existența sau inexistența resurselor financiare, nu poate avea vreo influență asupra stabilirii sau recunoașterii drepturilor salariale prevăzute în Contractul colectiv de muncă, instanța de fon dând astfel eficiență propriei culpe a unității de învățământ.

Legal citați, pârâții Inspectoratul Școlar T și Consiliul Local L, Primăria L- Instituția Primarului și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului.

Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:

Curtea constată că în conformitate cu dispozițiile art. XII din OUG nr. 32/2001, aprobată prin Legea nr. 374/2001, începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea. De asemenea art. 167 din Legea învățământului nr. 85/1995, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii. "alte surse", din acest ultim articol, coroborată cu art. 37 lit. G, din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Învățământ pentru anii 2003 - 2004, ce a fost prelungit până în anul 2007, stabilesc obligația pentru unitățile de învățământ și consiliile locale de care aparțin, de a acorda primele de vacanță din fonduri proprii, trebuind astfel depuse diligențe pentru a obține fonduri proprii, iar obligația de a repartiza aceste fonduri pentru plata drepturilor ce se cuvin personalului din învățământ, derivând din art. 39 și 40 din HG nr. 2192/2004 prin care a fost atribuit unităților administrativ teritoriale un rol decizional in aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli lunare ale fiecărei unități de învățământ din raza sa teritorială.

Inspectoratul Școlar al Județului T, se constată că acesta are calitate procesuală pasivă, întrucât temeiul solicitării drepturilor bănești de către reclamanți este Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Învățământ, care în art. 2 desemnează termenul de angajator și Inspectoratelor Școlare, acest contract fiindu-i opozabil.

Având în vedere cele expuse, în temeiul art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 din Codul d e procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de Sindicatul Învățământului Preuniversitar T împotriva sentinței civile nr. 1732/22.07.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul -, pe care o va modifica în parte, în sensul obligării Grupul Școlar " " L, Primăria Oraș L, Consiliul Local L și Inspectoratul Școlar Județean T, la plata primelor de vacanță aferente anilor 2005- 2007, actualizate.

Curtea va menține sentința recurată în ceea ce privește pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, deoarece drepturile solicitate de reclamanți sunt drepturi de natură salarială, potrivit art. 282 Codul Muncii, context in care părți în proces sunt in principiu numai reclamanții și pârâții (angajatorul și organele ierarhic superioare) care au atribuții în ceea ce privește salarizarea acestora, având în vedere că într-un proces, calitatea de pârât poate aparține numai persoanei titulară a obligației din raportul de drept material.

Curtea constată că nu există nici o dispoziție legală menită să justifice nașterea unui raport juridic intre reclamanți și Ministerul Finanțelor Publice, privind drepturile salariale solicitate, drepturi salariale pe care partenerii sociali s-au obligat să le plătească din fondurile proprii ale unităților de învățământ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de către reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar T împotriva sentinței civile nr. 1732/22.07.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

Modifică în parte sentința civilă menționată mai sus în sensul că:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâților Grupul Școlar " " L, Primăria Oraș L, Consiliul Local L și Inspectoratul Școlar Județean

Obligă pârâții la plata primelor de vacanță pe perioada 2005 - 2008, actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.

Respinge acțiunea față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, 24.11.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. /05.01.2010

Tehnored. /2 ex./ 05.01.2010

Prim inst.: Tribunalul Timiș

Jud., jud.

Președinte:Dumitru Popescu
Judecători:Dumitru Popescu, Aurelia Schnepf, Raluca Panaitescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1875/2009. Curtea de Apel Timisoara