Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1876/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția Litigii de Muncă
și Asigurări Sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1876
Ședința publică din 24 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Dumitru Popescu
JUDECĂTOR 2: Aurelia Schnepf
JUDECĂTOR 3: Raluca Panaitescu
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamanți prin Sindicatul Independent al Învățământului Preuniversitar, împotriva Sentinței Civile nr. 1733/PI/2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Școala cu clasele I-VIII, Consiliul Local,Primăria, Inspectoratul Școlar al Județului T și Ministerul Economiei și Finanțelor având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care constatându-se că intimații Inspectoratul Școlar Județean T și Școala cu clasele I-VII au depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin Serviciul Registratură, un exemplar se comunică reprezentantului sindicatului recurent, care nu solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua cunoștință de conținutul acestui act procedural.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului formulat în cauză de către Sindicatul Învățământului Preuniversitar pentru motivele arătate în scris, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând constată următoarele:
Prin Sentința Civilă nr. 1733/PI/2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr- a fost respinsă cererea formulată de reclamanții, prin reprezentant Sindicatul Învățământului Preuniversitar din Județul T, împotriva pârâților Școala cu clasele I-VIII, Consiliul Local,Primăria, Inspectoratul Școlar al Județului T și Ministerul Economiei și Finanțelor, ce a avut ca obiect obligarea angajatorului la plata primelor de concediu aferente perioadei 2005-2008.
Pentru a pronunța această sentință,Tribunalul a reținut in esență că reclamanții sunt angajați ai pârâtei Școala cu clasele I-VIII. Potrivit susținerilor acestora, necombătute de către unitățile de învățământ angajatoare, reclamanților nu le-a fost achitată vreo sumă cu titlul de primă de vacanță, aferentă anilor 2005-2008.
Dreptul invocat de către reclamanți a fost recunoscut, la nivel de principiu, prin art. 37 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Învățământ pentru anii 2003-2004, prelungit succesiv până în anul 2008. acestui contract au convenit "ca personalul din învățământ să beneficieze de următoarele premii: g) o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii", precum și că "prima se acordă o dată cu indemnizația de concediu". Interpretând gramatical clauzele acestui contract colectiv care, potrivit art. 7 alin. 2 și art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996, respectiv, art. 5 alin. 1 din Contract, produce efecte pentru toți salariații din învățământ, se poate deduce că reclamanților li se cuvine acordarea primei de vacanță, deoarece aceasta a fost stabilită ca un drept subiectiv, mai exact ca o posibilitate recunoscută de lege.
Tribunalul a mai reținut că contractele colective de muncă încheiate la nivel de ramură, de care se prevalează reclamanții, statuează în sensul că primele de vacanță se acordă de către angajatori "din venituri proprii". Or, aceste venituri sunt distincte de cele bugetare, alocate de către pârâții de 3 și 4, chemați în judecată în procesul de față, astfel încât trebuie dedus că reclamanților li se cuvine plata primelor de vacanță doar în măsura în care unitatea angajatoare a obținut astfel de venituri în anii pentru care se invocă drepturile bănești.
Într-adevăr, se poate constata că, potrivit art.1 alin. 1 din HG nr. 2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, unitățile de învățământ preuniversitar de stat sunt persoane juridice, iar art. 3 din același act stabilește că acestea au propria lor activitate financiar-contabilă, iar directorul unității de învățământ are calitatea și exercită atribuțiile de ordonator terțiar de credite. Rezultă, așadar, că pârâta Școala cu clasele I-VIII este persoană juridică și își gestionează autonom veniturile, obținute, conform art. 16 din același act normativ, din surse diferite, respectiv, "din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii".
Judecătorii fondului au mai observat că "veniturile proprii" la care fac referire contractele colective de muncă încheiate la nivel de ramură, de care se prevalează reclamanții, sunt cele obținute din sursele enumerate în art. 17 alin. 6 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 2192/2004, iar nicidecum cele alocate de la bugetul de stat, reglementate distinct în art. 17 alin. 1 și 2 ori din bugetul Consiliului Județean, la care se face referire în art. 17 alin. 3-5.
Astfel fiind, Tribunalul a conchis că primele de vacanță care se cuvin reclamanților, conform contractelor colective de muncă încheiate la nivel de ramură învățământ pentru anii 2005-2008, pot fi achitate doar din veniturile proprii obținute de către pârâta unitate de învățământ, din sursele de finanțare menționate în art. 17 alin. 6 din HG nr. 2192/2004, precum și că pârâții nu sunt ținuți de obligația de plată a sumelor ce fac obiect al acțiunii principale, de vreme ce acestea nu sunt datorate reclamanților din fondurile alocate unității de învățământ de la bugetul unității administrativ-teritoriale.
De aceea,a fost respinsă acțiunea față de pârâții Consiliul Local,Primăria, Inspectoratul Școlar al Județului T și Ministerul Economiei și Finanțelor, dat fiind că aceștia nu sunt îndatorați la plata către reclamanți a sumelor pretinse prin acțiune și nici la alocarea fondurilor necesare plății, către unitatea de învățământ angajatoare.
Cât privește prima pârâtă, s-a constatat că acestea au comunicat, prin depusă la dosar la termenul de judecată din 22.07.2009, că nu a obținut venituri proprii în anii 2005-2008.
În atari condiții, cererea reclamanților apare neîntemeiată, deoarece dreptul la acordarea primei de vacanță este supus, implicit, prin Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Învățământ, condiției ca unitatea angajatoare să obțină în anul bugetar respectiv venituri proprii, precum și să le aloce pentru efectuarea unor astfel de plăți, condiții care nu se verifică în speță.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termenul legal reclamanții, reprezentați prin Sindicatul liber al Învățământului Preuniversitar T, recurs înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 02.10.2009,solicitând modificarea în totalitate a sentinței supusă reformării în sensul admiterii acțiunii, așa cum a fost ea formulată în primul ciclu procesual.
Sintetizând motivele de recurs ale reclamanților, care, în opinia lor se circumscriu prevederilor art. 304 pct. 9. pr. civ. Curtea reține că acestea au vizat în esență omisiunea judecătorilor fondului de a lua in considerare prevederile art. XIII din OUG nr. 32/2001,aprobate prin Legea nr. 374/2001, potrivit cărora finanțarea unităților de învățământ se realizează din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale. In justificarea legitimării procesual pasive a pârâtului Consiliul Local, recurenții au invocat și prevederile HG nr. 538/2001 și cele ale art. 167 din Legea nr. 84/1995.
S-a mai susținut că lipsa actuală a fondurilor bănești sau prevederea lor în proiectele de buget este o problemă de executare a hotărârilor judecătorești și cade în sarcina angajatorului, neputând împiedica aplicarea dispozițiilor legale pe care instanța de judecată le valorifică în cadrul motivației sentinței.
Pozițiile procesuale ale intimaților Inspectoratul Școlar Județean T și Școala cu clasele I-VIII, au fost exprimate prin întâmpinările depuse in fața instanței de recurs prin care acești pârâți au solicitat respingerea recursului, reiterând argumentele expuse in primul ciclu procesual atât pe calea excepțiilor lipsei calității procesual pasive cât și in privința fondului drepturilor in litigiu.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând recursul reclamanților, prin prisma motivelor invocate, precum și a actelor de procedură efectuate în fața instanței de fond, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 304 pct.9, 304 ind. 1 și art. 312 alin. 1. pr. civ. Curtea reține că acesta este întemeiat, cu următoarele argumente.
Reclamanții sunt angajați ai unității școlare pârâte, făcând parte din categoria personalului didactic și didactic auxiliar, iar potrivit susținerilor lor, necombătute de către angajatoare, acesteia nu i-a fost achitată vreo sumă cu titlul de primă de vacanță, aferentă anilor 2005-2008.
Susținerile reclamanților potrivit cărora sunt îndreptățiți la plata unor sume cu acest titlu apar întemeiate. Astfel, conform art. 59 alin. 3 și 4 din Contractele Colective de Muncă Unice la Nivel Național aferente anilor 2003-2007,"prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca, în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță. Indemnizația de concediu și, după caz, prima de vacanță se plătesc înainte de plecarea în concediu."Așadar, prin aceste convenții nu s-a recunoscut dreptul la acordarea primelor de vacanță pentru toți salariații față de care acestea produc efecte juridice, ci s-a prevăzut doar posibilitatea reglementării acestui drept prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de ramură ori unități.
În schimb, dreptul invocat de reclamanți a fost recunoscut prin art. 37 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Învățământ pentru anii 2003-2004, prelungit succesiv până în anul 2008. acestui contract au convenit"ca personalul din învățământ să beneficieze de următoarele premii: g) o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii", precum și că "prima se acordă o dată cu indemnizația de concediu". Interpretând gramatical clauzele acestui contract colectiv care, potrivit art. 7 alin. 2 și art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996, respectiv, art. 5 alin. 1 din Contract, produce efecte pentru toți salariații din învățământ, se poate deduce că reclamanților li se cuvine acordarea primei de vacanță, deoarece aceasta a fost stabilită ca un drept subiectiv, mai exact ca o posibilitate recunoscută de lege (căci clauzele actului menționat au putere de lege, conferită de către părțile semnatare).
Cum existența dreptului nu a fost supusă vreunei modalități (condiție ori termen), in mod eronat prima instanță a interpretat clauza conținută de art. 37 din contractul colectiv de muncă mai sus menționat ca fiind condiționată de obținerea de către unitățile școlare a unor venituri proprii care să poată acoperii drepturile angajaților. De regulă, limitarea ori condiționarea unor drepturi este expresă, iar dacă există vreo îndoială o clauză contractuală se interpretează în favoarea angajatului.
Instanța de recurs consideră că, dacă s-ar pretinde că art.37 condiționează implicit plata primelor de obținerea de către unitățile școlare a unor venituri proprii care să poată acoperii drepturile angajaților, ar însemna că, la negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, partenerii sociali angajatori și-au asumat o obligație pur potestativă. Ori, știut fiind că acest tip de clauze sunt nule de drept, interpretarea contractului nu poate fi făcută decât după regula conținută de art. 978/civ. care spune căclauzele îndoielnice se interpretează in înțelesul in care ele pot produce un efect.
Soluția primei instanțe de fond este greșită și cu privire la modul de rezolvare a excepției lipsei calității procesual pasive a Consiliului Local și Primăriei. Astfel, chiar dacă raportul de muncă supus analizei este încheiat între cadrele didactice și unitatea de învățământ conform art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997, Curtea reține potrivit art. 167 alin. 1 din Legea nr. 84/1995, unitățile de învățământ sunt finanțate în principal prin bugetele locale ale autorităților administrative și, în același sens, prevăd și dispozițiile art. XIII din OUG nr. 32/2001.
Într-adevăr, prin contractele colective de muncă la nivel de ramură învățământ la care s-a făcut referire mai sus, partenerii sociali care le-au negociat și încheiat au identificat fondurile bănești din care unitățile de învățământ vor plăti reclamanților primele de concediu ca fiind resursele proprii obținute de angajator, în înțelesul dat de prevederile art. 17 alin. 6 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 2192/2004. Cu toate acestea, Curtea observă că, în aprecierea asupra legitimării procesual pasive a unității administrativ teritoriale,Tribunalul putea și trebuia să observe conținutul art. 39 și 40 din norme, prin care a fost atribuit acestora un rol decizional în aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli lunare ale fiecărei unități de învățământ din raza sa teritorială.
Considerând că repartizarea fondurilor necesare plății către reclamanți a drepturilor salariale solicitate nu este posibilă în lipsa unei decizii de aprobare a proiectelor de buget întocmite anual de unitățile de învățământ, chiar dacă în speță este vorba numai de veniturile proprii ale angajatorului, instanța de recurs consideră că prevederile legale mai sus menționate conferă unităților administrativ teritoriale, reprezentate prin primar calitate procesual pasivă.
Și pârâtul recurent Inspectoratul Județean T are calitate procesuală pasivă, calitate ce decurge din atribuțiile pe care acesta le are în ceea ce privește angajarea personalului didactic.Astfel,art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 și Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ dau in sarcina Inspectoratului Școlar atribuția de angajare a cadrelor didactice, angajarea acestora pe post făcându-se prin dispoziția inspectorului școlar general.
În fine,dacă motivele de fapt și de drept menționate mai sus susțin calitatea procesual pasivă a Inspectoratului Județean T și a unității administrativ teritoriale,nu același lucru se întâmplă in privința legitimării Ministerului Finanțelor Publice,de a figura ca subiect pasiv in raportul juridic supus analizei.
Asupra calității procesual pasive a recurentului Ministerul Economiei și Finanțelor, prin DGFP T, Curtea reține că,intr-adevăr, drepturile solicitate de autorii cererii principale sunt drepturi de natură salarială, potrivit art. 282 Codul Muncii, context in care părți în proces sunt in principiu numai reclamanții și pârâții (angajatorul și organele ierarhic superioare) care au atribuții în ceea ce privește salarizarea acestora, având în vedere că într-un proces, calitatea de pârât poate aparține numai persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut un drept.
Curtea nu identifică nici o dispoziție legală menită să justifice nașterea unui raport juridic intre reclamanți,pe de-o parte, și Ministerul Finanțelor Publice, de cealaltă parte. In afara atribuțiilor de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete, legiuitorul nu a prevăzut in sarcina acestui minister atribuții legate de angajarea ori salarizarea personalului didactic,cu atât mai mult cu cât reclamanții invocă drepturi salariale pe care partenerii sociali s-au obligat să le plătească din fondurile proprii ale unităților de învățământ. Prin urmare,Ministerul Fiananțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă.
Pentru considerentele de fapt și de drept analizate, în baza art. 304 pct. 9 și art. 312 alin.1, Curtea va admite recursul reclamanților și va modifica in parte sentința recurată în sensul că va obliga pârâții să plătească reclamanților sumele de bani reprezentând primele de concediu aferente anilor 2005-2008, actualizate cu rata inflației de la momentul nașterii acestor drepturi și până la plata lor efectivă. Va fi respinsă cererea față de Ministerul Finanțelor Publice,pentru lipsa calității procesual pasive.
Se va lua act prin dispozitivul prezentei că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul reclamanților, prin Sindicatul Independent al Învățământului Preuniversitar, împotriva Sentinței Civile nr.1733/PI/2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr-.
Modifică in parte sentința recurată în sensul că admite in parte acțiunea reclamanților, obligă pârâții să plătească reclamanților din veniturile proprii ale unității de învățământ pârâte primele de vacanță cuvenite și neacordate pe perioada ultimilor trei ani anterioară depunerii cererii de chemare in judecată, 03.12.2008,actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii acestor drepturi și până la plata lor efectivă.
Respinge acțiunea față de Ministerul Finanțelor Publice,pentru lipsa calității procesuale pasive.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. / 23.12.2009
Tehnored //23.12.2009/2 ex
Prima instanță: și - Tribunalul Timiș
Președinte:Dumitru PopescuJudecători:Dumitru Popescu, Aurelia Schnepf, Raluca Panaitescu
