Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1882/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.8180/2008
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1882/
Ședința publică de la 25 martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 3: Uță
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul Consiliul Județean, împotriva sentinței civile nr.791/LM din data de 19.09.2008, pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații Consiliul Local al Comunei, Școala și Sindicatul Învățământului G, la Federația Educației Naționale în calitate de reprezentant legal al membrilor de sindicat:, C, I, C, -, I, G, și, având ca obiect:"drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: recurentul Consiliul Județean G și intimațiiConsiliul Local al Comunei, Școala și Sindicatul Învățământului G, la Federația Educației Naționale în calitate de reprezentant legal al membrilor de sindicat:, C, I, C, -, I, G, și.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 24.03.2009, concluzii scrise din partea recurentului Consiliul Județean G prin care solicită judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 pct.2 pr.civ.
Curtea, având în vedere împrejurarea că recurentul prin concluziile scrise depune la dosar a solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 pct.2 pr.civ. și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.791/LM din data de 19.09.2008, pronunțată de către Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată din oficiu; s-a admis în parte, acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Învățământului G - afiliat la Federația Educației Naționale, împotriva pârâților Consiliul Județean G, Consiliul Local al comunei și Școala; s-a obligat pârâta Școala să calculeze și să plătească membrilor sindicatului reclamant - personalul din învățământ drepturile bănești reprezentând prime de vacanță pentru anii 2005-2008, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație de la data stabilirii dreptului și până la data plății efective.
Prin aceeași sentință, s-au obligat pârâții Consiliul Județean G și Consiliul Local al comunei să vireze pârâtei Școala, fondurile necesare plății drepturilor anterior menționate către membrii sindicatului reclamant; s-a constatat prescris dreptul la acțiune al reclamantului pentru perioada 2001- 2004 și s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuielile de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, perioada 2001-2004, inclusiv, invocată de instanță din oficiu că, potrivit prevederilor art.166 din Codul muncii dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
S-a reținut că acțiunea dedusă judecății are natura juridică a unei acțiuni în pretenții prin care reclamantul solicită obligarea unității școlare la plata drepturilor bănești, reprezentând prime de concediu pe perioada 2001-2007, drepturi prescriptibile potrivit legii.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că, potrivit tabelului nominal depus de reclamant, membrii de sindicat ai acestuia sunt încadrați în Școala în funcțiile de personal didactic, personal didactic auxiliar și personal nedidactic și drepturile salariale de care beneficiază aceste categorii de personal sunt reglementate, în principal, de prevederile art.48-50 din Legea nr.128/1997 care prevede că salariul se compune din: salariul de bază, stabilit conform legii; o parte variabilă, constând în sporuri, adaosuri și alte drepturi salariale suplimentare.
S-au avut în vedere prevederile art.50 alin.12 din menționatul act normativ, care arată că: "Personalul didactic beneficiază de prime și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă", precum și faptul că n aplicarea acestui text de lege, prin Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de de învățământ pentru anul școlar 2003-2004, încheiat între Ministerul Educației, Cercetării și T și federațiile sindicale reprezentative din învățământ s-a prevăzut prin art.37 alin.1 lit.g plata unei prime de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii, prima urmând să se acorde odată cu indemnizația de concediu.
Astfel, s-a arătat că prin Contractul Colectiv de muncă Unic la Nivelul Județului G învățământ înregistrat sub nr.10374/03.09.2004 la G, încheiat între Inspectoratul Școlar Județean G și sindicatele reprezentative din județul G, dispozițiile din contractul menționat în alineatul precedent au fost reluate (art.36 lit.g), în sensul plății unei prime de vacanță.
Așadar, s-a reținut că exigența prevăzută în art.50 alin.12 din Legea nr.128/1997 este satisfăcută, în sensul prevederii dreptului salarial suplimentar constând în primă de vacanță în contractele colective de muncă încheiate între părțile semnatare, contractele colective încheiate reprezentând legea părților (art.969 alin.1 Cod civil) și, deci, obligatoriu între ele, reprezentând rodul acordului lor de voință.
S-a constatat că deși aceste drepturi aveau o consacrare legislativă, cât și contractuală, membrilor sindicatului reclamant, personal din învățământ, nu li s-au plătit primele de vacanță datorate de către angajator, astfel încât acțiunea acestora a fost admisă, drepturile urmând a fi actualizate cu indicele de inflație, pentru considerentul devalorizării monedei naționale de la momentul când drepturile erau datorate și până la data plății lor efective, cât și pentru motivul asigurării unei reparații integrale a prejudiciului suferit de membrii sindicatului reclamant prin neplata drepturilor la timpul cuvenit.
S-a considerat în ceea ce privește aspectul cuantificării dreptului la prima de vacanță la care sunt îndreptățiți membrii sindicatului reclamant, că atât legea, cât și contractele colective de muncă amintite sunt lacunare, reglementând doar dreptul ca atare și acordarea lui odată cu indemnizația de concediu.
De asemenea, s-a avut în vedere că potrivit art.3 din Codul civil "Judecătorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt că legea nu prevede, sau că este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate".
Ca atare, deși sub aspectul menționat al cuantificării dreptului legea tace, tribunalul nu a putut refuza să judece sau, mai rău, să respingă acțiunea reclamantului pentru motivul că părțile, deși au prevăzut dreptul în sine și momentul plății lui, nu au prevăzut un criteriu de cuantificare al primei de vacanță.
S-a apreciat că în materia plății primelor de vacanță pentru salariații care își desfășoară activitatea pe teritoriul național regula este a cuantificării dreptului la primă de vacanță ca fiind egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu și că n acest mod este cuantificat dreptul la primă de vacanță pentru alte categorii socio-profesionale:magistrați (art.241 din OUG nr.27/2006), funcționarii publici (art.35 alin.2 din Legea nr.188/1999), etc.
Printr-un argument de analogie, s-a concluzionat ca fiind aplicabilă și pentru personalul din învățământ regula calculării primei de vacanță ca fiind egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, arătându-se că o altă interpretare este de natură să prejudicieze grav pe membrii de sindicat - personal din învățământ care, deși au dreptul la primă de vacanță, nu și-l pot materializa din lipsa unui criteriu de cuantificare, situație care echivalează cu însăși negarea existenței lui, a lipsirii de substanță a dreptului (golire de conținut).
S-a mai reținut de către Tribunalul și aspectul că la ora actuală ministerul d e resort a lansat în dezbatere publică un proiect de act normativ privind statutul personalului din învățământ în cuprinsul căruia se reglementează expres prin lege dreptul la primă de vacanță, pentru această categorie socio-profesională, criteriul de stabilire al primei de vacanță este în cuantumul salariului de bază din luna anterioară plecării în concediul de odihnă (art.21 alin.1 lit.a) din Proiect).
În fine, cât privește aplicarea dispozițiilor OUG nr.146/2007 membrilor sindicatului-reclamant, tribunalul a apreciat că situația acestora nu face obiectul reglementării menționatului act normativ, acesta având o arie de aplicare strict determinată de categoriile profesionale care au beneficiat de prime de vacanțe, prin actele normative ce reglementează profesia, însă plata dreptului a fost suspendată prin legile succesive de aprobare a bugetului de stat, ceea ce nu este cazul membrilor sindicatului reclamant.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Consiliul Județean G, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, recurentul Consiliul Județean Gac riticat sentința atacată doar cu privire la calitatea procesuală pasivă a acestuia susținând că respectiva instituție nu are calitate procesuală pasivă în ceea ce privește plata sumelor solicitate de reclamanți, aspect care rezultă din dispozițiile art.6 lit.b și art.7 alin.4 și 5 din Legea de Stat pe anul 2008 nr.388/2007.
Recurentul a solicitat introducerea în cauză ca parte Direcția Generale a Finanțelor Publice G pentru opozabilitate ca instituție implicată în mod direct prin directorul general.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate de către recurent, care pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată următoarele:
Motivele de recurs privesc numai calitatea procesuală pasivă a pârâtului Consiliul Județean
Criticile privind fondul pricinii formulate în cuprinsul notelor scrise nu vizează aspecte de ordine publică, ca atare Curtea urmează să analizeze numai motivele dezvoltate prin cererea de recurs.
Susținerile recurentului în sensul că nu are calitate procesuală pasivă în ceea ce privește plata sumelor solicitate de reclamanți nu pot fi primite prima instanță dispunând în mod corect, obligarea Consiliul Județean G în cauză la alocarea fondurilor necesare plății sumelor datorate de unitatea de învățământ membrilor de sindicat.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 17 alin. 5 din anexa nr.HG 2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat Consiliul județean, alocă prin hotărâri proprii fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit, din alte venituri ale bugetului de stat, în vederea finanțării unităților de învățământ preuniversitar de stat, iar potrivit art. 28 lit. b) din același act normativ, alocarea fondurilor se face după cum urmează: la nivel județean,Consiliul județean, respectiv Consiliul General al Municipiului B, repartizează consiliilor locale fondurile aferente învățământului, aprobate prin legea anuală a bugetului de stat, precum și fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora.
Fondurile primite din unele venituri de la bugetul de stat prin legea anuală a bugetului de stat se repartizează pe unități administrativ-teritoriale de către consiliul județean/Consiliul General al Municipiului B, prin hotărâri, pe baza următorilor indicatori: 1. numărul de elevi pe fiecare nivel de învățământ, filieră și profil din mediul sau rural, școlarizați în unitățile de învățământ finanțate de fiecare consiliu local; 2. costul standard pentru un elev dintr-o unitate de învățământ gimnazial din mediul; 3. coeficienții de corecție pentru fiecare nivel de învățământ, filieră și profil din mediul sau rural; 4. ponderea unităților de învățământ cu un număr mai mic de elevi sau preșcolari decât cel stabilit prin lege; 5. ponderea elevilor/preșcolarilor aparținând altor naționalități și care influențează numărul de elevi pe clasă.
Or, în conformitate cu dispozițiile art. 167 alin. 5 și alin. 21 din Legea învățământului nr. 84/1995, finanțarea instituțiilor de învățământ se realizează din fondurile alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale, finanțarea de bază a unității de învățământ cuprinde inclusiv cheltuielile de personal și, pentru aceasta, alocarea fondurilor se face pe baza unei formule de finanțare, care ia în considerare costul standard pe elev/preșcolar, numărul de elevi/preșcolari din unitatea de învățământ, precum și alți factori de corecție.
De altfel, aceeași concluzie în sensul că recurentul Consiliul Județean G are calitate procesuală pasivă în cauză se desprinde și din interpretarea dispozițiilor art. 7 alin. 4 lit. a) și alin. 5 din Legea nr. 388/2007 a bugetului de stat pe anul 2008, act normativ la care însuși recurentul face referire și care își produce efectele pentru viitor, deci nu poate fi avut în vedere pentru perioada anului 2008.
Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 4 lit. a) din Legea nr. 388/2007, sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, prevăzute la art. 6 lit. b) (evidențiate în anexa 5, în cuprinsul căreia sunt menționate distinct sumele alocate fiecărui județ pentru finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat), sunt destinate finanțării: a)cheltuielilor de personal, burselor și obiectelor de inventar ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat și sunt repartizate pe comune, orașe, municipii, sectoare și municipiul B, după caz, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. 5 din același act normativ, prin decizie a directorului direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului B,după consultarea consiliului județean și a primarilor, și cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratului școlar sau a direcției de muncă, solidaritate socială și familie, după caz, în funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective și de alte criterii specifice.
Cum acțiunea reclamanților nu a vizat calitatea recurentului de angajator al membrilor sindicatului reclamant, ci atribuția acestuia de finanțator al unităților de învățământ preuniversitar, atribuții în raport de care urmează a se interpune în circuitul financiar al sumelor datorate personalului din învățământ, este justificată legitimitatea participării sale procesuale pasive.
Nu poate fi reținută nici cererea recurentului de introducere în cauză a Direcției Generale a Finanțelor Publice G întrucât pe de o parte cadrul procesual este stabilit de către reclamant la introducerea acțiunii conform principiului disponibilității, părțile având la îndemână posibilitatea atragerii terților în proces în condițiile reglementate de art. 57 - 66.pr. civ. cale pe care recurentul pârât nu a urmat-o la judecata fondului. O astfel de cerere este inadmisibilă în faza procesuală a recursului conform art. 316 raportat la art. 294 alin. 1. pr.civ.
Pentru considerentele expuse, Curtea constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, astfel încât, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să respingă recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul Consiliul Județean, împotriva sentinței civile nr.791/LM din data de 19.09.2008, pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații Consiliul Local al Comunei, Școala și Sindicatul Învățământului G, la Federația Educației Naționale în calitate de reprezentant legal al membrilor de sindicat:, C, I, C, -, I, G, și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 25.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
24.04.2009
Jud. fond:;
Președinte:Rotaru Florentina GabrielaJudecători:Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu Simona, Uță