Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1898/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1898/R/2008
Ședința publică din 8 octombrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu
JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Laura Dima Ioan Daniel
- -
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr. 301/F din 2 iunie 2008 Tribunalului Bistrița -N, pronunțată în dosar nr-, privind și pe pârâții PRIMARUL COMUNEI și CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, având ca obiect drepturi bănești indemnizație dispozitv.
La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat intimatei, și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 1 octombrie 2008, prin registratura instanței, pârâții intimați au depus la dosar un script, prin care arată că sunt de acord cu admiterea recursului așa cum a fost formulat.
De asemenea, se constată că, prin memoriul de recurs ( 3) reclamanții recurenți au solicitat judecarea cauzei în lipsa lor de la dezbateri.
Curtea constată prezentul recurs în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.301/F din 02.06.2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții, și împotriva pârâților PRIMARUL COMUNEI și CONSILIUL LOCAL ca fiind prescrisă pentru perioada 01.08.2003-31.01.2005 și ca neîntemeiată pentru perioada februarie 2005 până în prezent.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că ață de excepția prescripției dreptului la acțiune a reclamanților, invocată din oficiu de instanță, instanța o apreciază ca fiind întemeiată, având în vedere dispozițiile art.1 și ale art.3 din Decretul nr.167/1958, precum și dispozițiile art.283 alin.2 din Codul Muncii care statuează că dreptul la acțiune având un caracter patrimonial se stinge în termen de 3 ani prin neexercitarea sa. Cum drepturile salariale solicitate prin prezenta acțiune înregistrată pe rolul tribunalului la data de 04 martie 2008, vizează și perioada cuprinsă între 01.08.2003-31.01.2005, respectiv pentru mai mult de 3 ani de la data introducerii acțiunii, dreptul material la acțiune al reclamanților este stins prin neexercitarea sa, odată ce reclamanții nu au făcut dovada suspendării acordării acestor drepturi categoriei de personal din care face parte, sens în care, va respinge ca prescrisă acțiunea pentru această perioadă.
Examinând pe fond pretenția dedusă judecății, s-a reținut următoarele:
Reclamanții fac parte din rândul personalului contractual, angajator fiind Primăria Comunei, pe postul referent, conform contractului individual de muncă nr.452/15.05.2001 începând cu data de 15.05.2001, pe postul de agent fiscal, conform contractului individual de muncă nr.1210/9.12.2002 începând cu data de 09.12.2002, pe postul de referent debuntant, conform Dispoziției nr.178/30.09.2005 începând cu data de 5.09.2005 și pe postul referent III conform contractului individual de muncă nr.1959/2007 începând cu data de 24.09.2007, iar drepturile salariale le sunt stabilite în baza OUG nr.24/2000. Alte acte normative care reglementează drepturile și obligațiile părților din prezenta cauză sunt Codul Muncii și CCM unice la nivel național, pentru anii 2004-2007.
Susținerile reclamanților în sensul că sunt îndreptățiți să beneficieze și de indemnizația de dispozitiv reglementată de art.13 din Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții și de pct.9.2 din Anexa nr. 1 la Ordinul nr.275/2002 al Ministrului de Interne, care cuprinde Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr.138/1999, așa cum a fost modificat și completat de Ordinul nr.496/28.07.2003 al Ministrului Administrației și Internelor (în prezent Ministrul Internelor și Reformei Administrative), nu sunt întemeiate pentru considerentele ce urmează.
Tribunalul reține că Legea nr.138/1999 reglementează salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții iar, prin Ordinul nr.275/2002 au fost aprobate Normele Metodologice de aplicare a acestei legi, act normativ care doar interpretează dispozițiile Legii nr.138/1999 și nu prevede drepturi salariale noi, altele decât cele prevăzute în legea în aplicarea căreia a fost emis acest act normativ.
Drepturile salariale ale reclamanților nu sunt stabilite în baza Legii nr.138/1999, ci conform OUG nr.24/2000, astfel că aceștia beneficiază doar de drepturile salariale prevăzute în acest ultim act normativ, nu și de cele prevăzute în Legea nr.138/1999 și Ordinul nr.275/2002, chiar dacă în pct.9.2 din Normele metodologice se arată că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea " în domeniul administrației publice", deoarece dispozițiile din acest ordin se aplică doar personalului civil salarizat potrivit Legii nr.138/1999.
Aceasta întrucât, prin Ordinul nr.496/28.07.2003, nu s-au acordat drepturi salariale noi întregului personal civil din administrația publică, ci doar a fost interpretată detaliat dispoziția art.13 din Legea nr.138/1999, în contextul în care fostul Minister de Interne s-a comasat cu fostul Minister al Administrației, prin OUG nr.63/2003 și, în urma acestei comasări, o parte din personalul civil care, anterior, activa în cadrul Ministerului d e Interne și în instituțiile publice de ordine publică și siguranță națională, după comasare, potrivit art.14 din OUG nr.63/2003 și respectiv art.3 din OUG nr.30/2007, activează în "domeniul administrației publice" deși este salarizat conform Legii nr.138/1999.
În timp ce, fostul Minister de Interne nu avea atribuții în domeniul administrației publice, atribuțiile acestui minister fiind clasificate astfel: atribuții privind asigurarea respectării legilor, a ordinii și liniștii publice; atribuții privind prevenirea și stingerea incendiilor; atribuții privind activitatea de pașapoarte, controlul trecerii frontierei; atribuții cu privire la arhivele statului; alte atribuții, după comasarea celor două ministere, potrivit art.14 din OUG nr.63/2003 și apoi art.3 din OUG nr.30/2007, Ministerul Administrației și Internelor(MAI) devenit, prin OUG nr.30/2007, Ministerul Internelor și Reformei Administrative(MIRA), are atribuții atât în domeniul administrației publice cât și în domeniul ordinii și siguranței publice ( a) "în domeniul administrației publice"; b) "în domeniul ordinii și siguranței publice" și c) "alte atribuții"),în consecință o parte din personalul civil care, anterior, făcea parte din cadrul Ministerului d e Interne și activa în domeniul ordinii publice și siguranței naționale, după adoptarea OUG nr.63/2003, activează în "domeniul administrației", cum este, de exemplu, personalul civil (personal contractual și funcționari publici) din cadrul Inspectoratul General pentru Situații de Urgență Civilă, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, Direcția Generală de Pașapoarte și instituțiile deconcentrate ale acestora care, anterior, făceau parte din fostul Minister de Interne, potrivit Legii nr.40/1990.
În acest sens sunt și dispozițiile art.16 alin.3 din OUG nr.63/2003, potrivit cărora personalul Ministerului Administrației și Internelor (MAI), compus din: funcționari publici, funcționari publici cu statut special - polițiști, cadre militare în activitate, personal contractual, precum și militari, jandarmi și polițiști de frontieră angajați pe bază de contract se supune prevederilor legale care îi reglementează activitatea iar, potrivit art.17 personalul ministerelor unificate se transferă în interes de serviciu și se numește pe funcții la MAI și beneficiază de drepturile dobândite anterior, conform legislației, precum și, în limita bugetului aprobat, de indemnizații și sporuri specifice instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
Aceleași dispoziții sunt reluate și în cuprinsul art.17-24 din OUG nr.30/2007 prin care s-a realizat o nouă reorganizare a Ministerului Administrației și Internelor, fostul MAI devenind Ministerul Internelor și Reformei Administrative (MIRA), în subordinea noului minister fiind trecute și Administrația Națională a de Stat, Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale și Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice.
Rezultă clar că, după unificarea celor două ministere, va beneficia de indemnizația de dispozitiv doar personalul care a beneficiat și anterior de această indemnizație, stabilită potrivit legii de salarizare aplicabilă, indemnizație care a fost aprobată în cuprinsul bugetului instituției din care a făcut parte, precum și personalul angajat ulterior care este salarizat potrivit Legii nr.138/1999.
De altfel, Ordinul nr.496/2003, pentru completarea Ordinului nr.275/2002, adoptat imediat după intrarea în vigoare a OUG nr.63/2003, a fost emis tocmai pentru lămuri salarizarea personalului civil preluat de MAI care, în noile condiții de organizare, nu-și mai desfășoară activitatea "în domeniul ordinii publice" ci "în domeniul administrației publice", deoarece Legea nr.138/1999 și Ordinul nr.275/2002, fiind adoptate anterior, făceau referire doar la personalul civil din instituțiile cu activitate "în domeniul ordinii publice și siguranței naționale".
Deși reclamanții fac parte din personalul civil ce își desfășoară activitatea "în domeniul administrației publice", cum salarizarea acestora nu se realizează în baza Legii nr.138/1999, ci în baza altui act normativ, OUG nr.24/2000, nu sunt îndreptățiți să beneficieze de indemnizația de dispozitiv prevăzută de art.13 din Legea nr.138/1999 și de pct.9.2 din Ordinul nr.275/2002, așa cum acesta a fost completat de Ordinul nr.496/2003 al Ministrului Administrației și Internelor.
În speță, nu sunt incidente nici dispozițiile art.47 din Legea nr.138/1999 care reglementează drepturile salariale ale personalului civil din noul MIRA și nu salarizarea personalului civil din instituțiile și autoritățile administrației publice locale. Cum în art.47 din Legea nr.138/1999 se arată că personalul civil din minister, în prezent MIRA(fără să fie explicat din cine este format personalul civil din minister) beneficiază, pe lângă drepturile salariale reglementate în legislația aplicabilă în sectorul bugetar și de unele drepturi salariale prevăzute în prezenta lege, adică Legea nr.138/1999, prin Ordinul nr.496/2003 a fost interpretată și această dispoziție din lege în sensul că: a fost definită expresia de "personal civil" și s-au indicat care sunt "unele drepturi salariale din legea nr.138/1999" de care beneficiază personalul civil, în sensul că personalul civil care activează în minister " în domeniul administrației publice", beneficiază doar de dreptul prevăzut de art.13 din legea, adică de indemnizația de dispozitiv.
Considerentele pentru care legiuitorul a acordat indemnizația de dispozitiv doar pentru personalul civil angajat în minister; în sensul de unitate cu personalitate juridică - angajator și personalului civil din fostul MI care, în prezent,activează "în domeniul administrației publice" la nivel local, țin de politica salarială a statului.
Principiul nediscriminării nu presupune egalitate de tratament pentru toți angajații ce își desfășoară activitatea "în domeniul administrației publice", domeniu care cuprinde un număr mare de instituții, servicii diferite, funcții ce presupun activități și calificări diferite, ci acest principiu presupune acordarea unui tratament egal pentru persoanele aflate în aceeași situație sau în situații comparabile, fiind posibilă existența de diferențieri între angajații aceleiași instituții.
În speță, tratamentul salarial diferit al reclamanților față de angajații ce-și desfășoară activitatea în minister și față de personalul civil preluat de fostul MI (Serviciul Public Comunitar de evidență a persoanei) este justificat obiectiv, aceste categorii de personal desfășurând activități diferite, astfel că nu se realizează un tratament discriminatoriu.
Cum acordarea indemnizației de dispozitiv pentru reclamanți nu își are izvorul nici în vreun contract colectiv de muncă, acțiunea acestora de obligare a angajatorului la plata sumelor de bani ce reprezintă echivalentul acestei indemnizații este neîntemeiată și au fost respinsă, în baza art.154-157 și art.269 din Codul Muncii.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanții, și au declarat recurs prin care au solicitat modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului s-a arătat că în cursul anului 2003 Ministerul d e Interne și Ministerul Apărării Naționale s-au reorganizat într-un singur minister, formând un singur minister, Ministerul Administrației și Internelor. În baza art.9 (4) din OUG nr.63/2003, Ministerul Administrației și Internelor a emis Ordinul nr.496/28.07.2003, prin care s-a completat Ordinul Ministrului de Interne nr. 275/2002, introducându-se pct. 9.2 cu următorul conținut: "indemnizația de dispozitiv se acordă personalului civil ce desfășoară activitatea în domeniul administrației publice." Așadar, prin acest ordin se extinde aria persoanelor la care se referă Legea nr. 138/1999 privind salarizarea cadrelor militare, incluzând și persoanele care își desfășoară activitate a în domeniul administrației publice. În mod greșit instanța a considerat că această dispoziție legală nu le este aplicabilă, atâta timp cât: 1. cele două ministere s-au comasat; 2. prin ordin al ministrului noului minister creat, s-au extins drepturile salariale privind indemnizația de dispozitiv și asupra personalului care își desfășoară activitate a în administrația publică. Reclamanții au calitatea de angajați ai Consiliului local al comunei, fiind personal care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice. Prin OUG nr. 30/2007, privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, Ministerul Administrației și Internelor (creat anterior prin comasarea celor două ministere MI și.N) s-a reorganizat în Ministerul Internelor și Reformei Administrative, articolul 17 pct.1 din acest act normativ stipulând că "personalul Ministerului Internelor și Reformei Administrative se compune din: funcționari publici, polițiști, funcționari publici cu statut special, cadre militare în activitate, personal contractual, precum și soldați și gradați." Prin urmare, este evident aspectul că reclamanții angajați contractuali ai Consiliului local al comunei Chuza, fac parte dintre persoanele la care se referă acest act normativ, încadrându-se în categoria" personal contractual" la care se referă această dispoziție legală".
Așadar, coroborând cele mai sus prezentate, plecând de la comasarea celor două ministere, în urma căreia reclamanții au fost incluși în cadrul nou creatului MAI, urmare a faptului că erau personal care își desfășura activitate a în cadrul administrației publice, urmând cu extinderea drepturilor salariale reprezentând indemnizația de dispozitiv și asupra personalului civil care desfășoară activități în domeniul administrației publice (art. 9.2 din Ordinul nr. 496/28.07.2003), și încheind cu apariția OUG nr. 30/2007, privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, prin care se arată clar că din cadrul acestui minister face parte personalul contractual - categorie în care se înscriem și reclamanții - rezultă că reclamanții sunt îndreptățiți să beneficieze indemnizația de dispozitiv, că dispozițiile Legii 138/1999 cu modificările aduse prin Ordinul nr. 496/20036 le sunt aplicabile, astfel încât hotărârea atacată, prin care s-a respins cererea reclamanților de obligare a intimatelor la plata către reclamanți a acestei indemnizații este nelegală și netemeinică.
Pârâții au depus întâmpinare prin care au achiesat la pretențiile reclamanților.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va respinge recursul pentru următoarele considerente:
În prealabil Curtea constată că recursul a fost declarat doar împotriva soluției de respingere ca nefondată a acțiunii reclamanților, nefiind atacate dispozițiile de respingere ca prescrise a pretențiilor aferente perioadei 01.08.2003 - 31.01.2005, astfel încât controlul judiciar va fi exercitat doar în aceste limite.
Actele normative pe care reclamanții și-au întemeiat pretențiile și pe care prima instanță le-a considerat că justifică admiterea acțiunii, sunt Legea nr.138/1999 (art.13) și Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr.496/2003 (pct.9.2).
Or, dispozițiile Legii nr.138/1999 se aplică, conform art.1, personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.
Prin urmare, aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile personalului contractual din cadrul autorităților administrației publice locale.
De asemenea, prevederile Ordinului nr.496/2003 (pct.9.2) nu pot fi aplicabile reclamanților, deoarece acest act normativ a fost emis în aplicarea Legii nr.138/1999, care, astfel cum s-a reținut anterior, nu îi include pe reclamanți în sfera destinatarilor dispozițiilor sale.
De altfel, dispozițiile edictate de pct.9.2 nu trebuie interpretate în mod de sine stătător, ci raportate la ansamblul prevederilor nr.496/2003, ceea ce confirmă însă o dată excluderea reclamanților din categoria persoanelor îndreptățite să primească spor de dispozitiv.
Chiar acceptând susținerea că pct.9.2 din nr.496/2003 se referă în mod independent la personalul contractual din organele administrației publice, Curtea constată că un asemenea mijloc de legiferare pune sub semnul întrebării principiile constituționale de bază, cum ar fi autonomia publică locală, deoarece nu poate fi admisă posibilitatea ingerinței unui minister (organ executiv central) în cadrul legislativ specific unei autorități publice locale.
În fine, achiesarea pârâților la pretențiile reclamanților este lipsită de efecte juridice, deoarece salarizarea personalului bugetar este reglementată prin norme imperative, de la care nu se poate deroga, având în vedere că finanțarea cheltuielilor de personal are ca sursă bugetul public. Fiind, prin urmare încălcarea unei dispoziții de ordine publică atrage nulitatea sa absolută, ceea ce justifică exceptarea aplicării principiului deplinei libertăți contractuale.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, reținând că nu există temei legal care să justifice pretențiile reclamanților, în temeiul art.312 alin.1 va respinge recursul declarate de reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.301/F din 02.06.2008 a Tribunalului Bistrița -N pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 08.10.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Laura Dima Ioan Daniel
- - - - ---
GREFIER
Red./
2 ex./31.10.2008
Președinte:Sergiu DiaconescuJudecători:Sergiu Diaconescu, Laura Dima Ioan Daniel
